- Unde ești, puiule? auzi Rosini vocea caldă a mamei.
Nu a răspuns, sperând ca mama să-și găsească altceva de lucru și să nu-i descopere ultima invenție. Nu de teamă că mâzgălise peretele camerei, mama nu-l certa niciodată, poate doar atunci când nu voia să mănânce. Doar că acum construia o navă pentru o călătorie transgalactică și nu prea avea chef să dea multele explicații lămuritoare. Mai ales că nici nu ținuse minte toți termenii tehnici pe care prietenii astrali le foloseau. Asta le-a spus-o și lor, că nu înțelege altceva decât că trebuie să construiască nava și-atunci ei i-au arătat un desen. ”Aha” a spus copilul lămurit pe deplin de ceea ce avea de făcut. Era totuși cam mult de muncă...
Se trezise devreme, mult mai devreme decât de obicei, surprinzându-și mama când se înființă în ușa bucătăriei și ceru micul dejun. Mama îi pregăti rapid o tartină cu unt și brânză telemea, în vreme ce ibricului îi era întețit focul. Apoi turnă ceaiul într-o cană albastră ca cerul, pe care era desenată inconfundabila navă din Star Track.
Copilul ridică două degete în forma literei V și mama înțelese că trebuie să-i pună două lingurițe de miere în ceai.
- Mamă, caut să-ți aduc în dar cel mai frumos mărțișor, spuse copilul îngândurat.
- Tu ești mărțișorul meu, cel mai de preț, spuse mama îmbrățișându-l cu dragoste. Tu și numai tu!
- Tocmai de asta...
Copilul lăsă propoziția neterminată, dar mama nu insistă să afle continuarea. Știa că Rosini are trăiri mult mai profunde decât ale copiilor de vârsta lui, uneori chiar similare adulților, doar că nu avea experiența cuvintelor pentru a exprima imediat ceea ce simte.
Cu micul dejun luat, Rosini s-a întors în camera lui și s-a apucat de lucru. Înarmat cu creioane colorate, în spațiul delimitat de șifonier și ușa camerei a înghesuit un taburet și un scaunel, făcut de tata într-un week-end, cu sculele lui din garaj. S-a așezat pe scăunel și și-a pus picioarele pe taburet, după cum văzuse el că se așează astronauții pământeni când călătoreau în spațiu. Apoi, pe peretele din stânga desenă butoanele complicatului panou de navigație, așa să-i fie cât mai la îndemână, iar pe ușa dormitorului și deopotrivă a navei desenă un hublou și o roată, pentru închiderea ermetică a navei. Asta și pentru că, anul trecut mama îi spusese și el ținuse bine minte, mai ales după vizita la orelist, că de multe ori curentul este mai rău decât frigul. Și era tare rea durerea de urechi...
Orologiul din bibliotecă bătu de două ori. După el, vocea mamei se auzi din nou, ușor imperativă.
- Puișooor!
”E prânzul” înțelese copilul chemarea mamei și, tot nepregătit pentru explicații, ieși în grabă de după ușa dormitorului și fugi în baie. Apoi, cu mâinile ude se îndreptă către bucătărie.
- Ni s-au terminat prosoapele? îl întrebă mama cu râsul tremurându-i în voce. Știa că Rosini vine mai mereu cu mâinile ude doar ca să evite enervanta întrebare ”te-ai spălat pe mâini?”.
Copilul a scuturat din cap. ”Ce întrebare o mai fi și asta” gândi el, ”ce, prosoapele sunt consumabile, ca sifonul din sticlă?”. Apoi i se făcu poftă de-un suc.
- Mamă, după prânz vreau sifon cu sirop de căpșuni! zise copilul.
- Nu avem sifon, spuse mama. Tata a uitat să le umple. Am să-ți fac siropul cu apă minerală.
”Nu are același gust” gândi Rosini, doar că nu avea timp să mai fie și pretențios. Înfulecă în grabă supa cu găluște și spanacul cu două ouă ochi. Felia de cozonac o împachetă într-un servetel alb de hartie. Siropul îl bău doar pe jumătate.
- Mulțumesc pentru masă, spuse băiatul ridicându-se. Apoi luă felia de cozonac într-o mână și cana cu suc în cealaltă și dădu să plece. Văzând ochii întrebători ai mamei, copilul o lămuri.
- Plec într-o expediție transgalactică și e posibil să mi se facă foame pe drum.
Mama dădu înțelegător din cap și băiatul pricepu că are permisiunea mamei și pentru călătorie și pentru alimentele luate cu sine în dormitor. Făcu câțiva pași, apoi se întoarse în pragul bucătăriei și își privi lung mama. Ochii lui mari o îmbrățișau călduros în tăcere. Apoi o umbră îi trecu peste frunte.
- Dacă ar fi să alegi, ce mărțișor ai alege...
Mama înțelese că Rosini încearcă să continue ideea începută dimineață și dădu să-l ajute cu o întrebare suplimentară. Rosini ridică un deget și mama pricepu că nu trebuie să-l întrerupă.
- Dacă mărțișoarele ar fi vii, ce ai alege: unul cu viață scurtă, agățat lângă inima ta sau unul veșnic, trăind departe de tine?
Mama nu i-a răspuns. L-a întors și l-a împins blând pe corior înspre camera lui. Apoi și-a șters lacrimile ce-i inundaseră ochii.
- De ce mie? auzi Rosini șoaptele mamei în timp ce se îndepărta. Strânse din umeri și intră în dormitor. Mai avea mult de lucru...
A lăsat cozonacul și sucul pe biroul din dormitor, piesă de mobilier cumpărată de curând, ”să aibă copilul unde să învețe, că din toamnă începe școala”, după cum spunea deseori tata. Biroul era acum plin cu diverse, dar cea mai mare parte era ocupată de o imensă cutie de bomboane cu ciocolată. Prin capacul din folie transparentă se vedea plasticul suport și în el o ultimă bomboană.
Copilul a mâncat bomboana iar capacul cutiei l-a lipit cu nițică bandă scotch pe peretele opus șifonierului, rezolvând astfel problema parbrizului navei. Din plasticul suport și-a făcut tastatură, pe care a fixat-o cu patru piuneze sub parbriz.
Mai avea de dotat nava cu sistemul de comunicații și acest aspect îi consumă cam mult timp. Nu de alta dar întâi a trebuit să caute lanterna în garaj, după care cu ea aprinsă, în debara, să găsească aparatul de radio de voiaj, cel cu baterii.
Din camera mamei a luat oglinda ovală, pentru a bloca interferența cu lumile paralele. Andrelele i-au fos de mare ajutor, una din ele devenindu-i sabie cu laser iar cealaltă, cu sfertul de fular împletit, steagul navei, infipt in balamalele șifonierului...
- Buna seara, dragii mei! l-a auzit Rosini pe tata când a intrat în casa. ”Oh, ce târziu s-a făcut, și eu n-am plecat... cum mai asamblez eu motorul superluminic dacă tata e acasă?! ”
- Dragul meu, o auzi Rosini pe mama ieșindu-i în întâmpinare tatălui. Dă fuga până la colț și umple sifoanele, că băiatului îi e poftă de sirop cu sifon. Tatăl puse din nou trenciul pe el, luă sacoșa cu sticlele de umplut și dădu fuga la sifonerie.
Rosini profită de plecarea tatălui și mai dădu o raită prin debara, de unde se întoarse cu aspiratorul. Cuplă stecherul la priză, își luă din șifonier o geacă mai groasă, un fular, căciula căzăcească, ochelarii de soare și se așeză în poziția de lansare.
- Am adus sifon! strigă tatăl deschizând din nou ușa.
În timp ce mama îi lua sacoșa din mâini, din camera copilului se auzi un zgomot infernal. Părinții alergară speriați într-acolo.
Geamurile ferestrelor erau sparte și cioburi mărunte umpleau întreaga cameră. Aspiratorul torcea în gol. Balamalele sifonierului luceau ca metalul încins. Oglinda era și ea spartă și cadrul ei metalic scânteia ca străbătut de curent electric...
Rosini nu era nicăieri.
Plecase...