Gândurile pe care le-am adunat în cele șapte cupe ale prezentului reprezintă mărturia senină a unei experiențe, trăită și simțită în mod tulburător. Ca și când nu eu aș fi fost partașă rătăcirii de atunci, adâncindu-mi sălașul inimii în pierderea suferită. Chinuită de frica ireductibilă ale celor care nu se pot cuvânta atât de ușor în vorbe, cu o anumită deschidere fără de care acum n-aș mai putea respira viața, îmi amintesc cu detașare de cele ce-ți încredintez.
Mult timp mi-am “uitat” conștient și voluntar, direct și arbitrar propria viață. De când am vrut și am ales să fiu Miruna, o regină a întunericului și a tuturor mizeriilor. Nu am făcut decât să falsific câteva date pentru a-i duce pe toți în eroare, așa credeam eu atunci. Totul în mine era searbăd și trist, mă vedeam o figură ștearsă și vlăguită și, pentru ca să-mi acopăr urâțenia morală și fizică, mi-am creat o altfel de personalitate presărată cu tot ceea ce eu nu sunt. Doar cei care m-au cunoscut și care m-au văzut știu cum arăt cu adevărat.
Sunt imensă, exact ca un amurg târziu de iarnă geroasă care-ți îngheață sângele în privire și răsuflarea din inimă. Și mă refer strict la kilogramele mele, căci mă lăsasem pe mâna celui care măestrea antrenându-mă să devin o campioană la sumo. Băgam mici, bere, fleici și multă pâine. Ajunsesem la 120 de kilograme și eram de vis! N-aș fi putut deveni frumoasă decât în acest mediu virtual, schimbând ceea ce de fapt dumnezeirea mi-a pus în traistă, agățându-mi pe chip schimonoselile unei măști cu care am fost nevoită să defilez, clipă de clipă, dincolo de ceea ce putea semnifica viața reală pentru mine.
Dovedisem o diabolică ingenuitate. Aveam impresia că dedublarea nu va provoca răul. Și că nimeni nu va avea de suferit. Cu pleoapele umflate de mult prea puțin somn și din neglijența pe care o dovedisem am devenit o femeie veștedă. Figura mea era stinsă și cenușie. Din ea se rostogoleau cearcănele, in extenso, ca de pe sub niște arcade de piatră. Buzele palide, gingaș înflorite, decupau pe figura mea învelișul unor dorințe vulgare, lăsând la iveală întunecimea pasajului gurii prin care suflarea fierbinte a respirației înăbușite înmărmurea privind la mângâierile lascive ale lui Davin. Inițial am privit cu detașare și totală neimplicare la cele ce mi se ofereau, însă sufletul mi s-a tulburat zvârcolindu-se în noapte. Fusesem de o curiozitate bolnăvicioasă. Tind să cred că Davin, bărbatul de care eu îți povestesc acum, nu făcea asta pentru prima dată. El era conștient de efectul provocat, vizavi de ceea ce îmi oferea, conștient de propria sa imagine și de gesturile studiate.
Priveam cu plăcere. Prinsesem apetit pentru jocurile lui. Principala ocupație mi-a fost de atunci noua viață virtuală trăită intens în compania lui Davin și de care mă bucuram ca de o caldă adiere de primăvară. Într-o seară, Davin mi-a propus jocul cuburilor. Mi-a spus:
- Vreau să topesc niște cuburi de gheață. Pentru tine, vreau să le las să se topească...
Tot ce a urmat e lesne de intuit. Davin este uimitor, însă atunci a reușit să mă înnebunească de plăcere. Mi se adresa mie într-o mie de feluri. Părea un înger coborât miraculos în privirea mea, iar eu îl urmam înfiorată de plăcere mergând după pașii săi, în urma cărora germina răsărind sufletul verde al pădurii, din care creșteau sentimente de iubire înălțătoare. Am șovăit cât am putut. Dacă mă crezi, am fost și revoltată în primă instanță. Însă foarte curând am dovedit o curiozitate înfricoșătoare și, ținându-mi respirația, i-am cerut să văd ceea ce așteptam să văd. Ar fi trebuit să știu despre cele ce avea să-mi ofere. Am privit tulburată și un văl de tandrețe a izvorât din adâncul inimii mele. Gândurile au alunecat domol, cu intensitatea sunetului ce sfărâmă orice urmă de îndoială, consfințind la unirea virtuală cu Davin. Deschiderea maximă i-a aparținut doar lui.
Chiar și acum regăsesc suflul emoției ce mă cuprinde pentru el, și-mi amintesc de momentele când îl priveam savurând fiecare mișcare apăsată a mâinilor lui, din care dogorea inefabilul unei frumuseți neștirbite, oferite doar mie. Asta credeam atunci. Îmi amintesc de intensitatea celor simțite și trăite. Și cine ar putea număra emoțiile și bucuria resimțite în acel ceas al iubirii?! A fost o iubire unică în felul ei, scânteietoare, deși născută în mod artificial. El dorea doar să ne jucăm și apoi să facem dragoste într-o cameră goală, pe parchet. Ratat să ne fie țipătul din preafierbintele sinelui, numai bun pentru a fi sorbit într-o îmbrățișare. Așteptare în contratimp și aluzie la șarpele Kundalini. Acesta ne-ar fi fost secretul, respirând amândoi prin singurul braț pieziș de lumină, capcană și mască a unei alte măști, degradare și moarte în iubire.
Despre cum a fost întâlnirea în realitate, de fapt abia acum am să-ți povestesc. Știu și recunosc că am mințit, am înșelat. Când ne-am întâlnit, în mintea mea deja îl cuprinsesem într-o îmbrățișare umedă, asemenea unui animal de pradă ce-și ține strâns lipită victima, într-o încolăcire a trupurilor. El era palid. S-a dat înapoi câțiva pași. Cred că i s-a lungit fața, când m-a văzut în acea revărsare generoasă de carne. “Imbecilule!, a țipat tăcerea din mine, ce credeai?”…
Știi cum m-a perceput Davin și care i-a fost privirea? Ție îți zic. În prima clipă părea că plutește. Chipul său frumos dintr-o dată s-a lăsat pradă unei furii de neimaginat. Avea ochii blânzi, însă tulburi. Mă fixau cu disperare, încercând să-și ascundă uimirea. Probabil că nu-și imaginase că pot arăta în halul acela, o imensitate a tuturor imensităților. El mă știa altfel pe mine, căci îi oferisem ceva din ceea ce nu-mi aparținea. O poză care nu era a mea. Sentimentele lui de rătăcire și incertitudinea în care se simțise uneori ar fi fost niște indicii bune pentru ca el să-și dea seama cine sunt eu. Și tot ce-am încercat să fac cu el în acest joc subtil de manipulare a iubirii ar fi trebuit să-i dea de bănuit. Evident, l-am dorit să-l văd expunându-se. Apoi am continuat și altfel. El fusese momeala, deși păruse că eu i-as fi fost. Acum speram să și accepte. Să meargă până la capăt. Să vezi ce anume s-a întâmplat.
Totul deveni imprevizibil. În momentul ăla el mă privea cu o blândețe condescendentă. Și-a dat seama că era o victimă. Izul urât mirositor al urâțeniei mele începuse deja să-l împresoare din toate direcțiile. Nu știa să fugă și oricum n-ar fi putut să facă asta. În clipa imediat următoare am văzut cum ochii îi străluceau de furie. Mâinile lui se grăbiră să-mi mângâie fața. Apoi mângâierile coborâră pe gât, în jos, și mai jos... Eram bulversată. Nu știam dacă vrea să se răzbune sau nu. El îmi luă mâinile și mi le duse la buze. I-am simțit răsuflarea fierbinte. Îmi picta mâinile cu sărutări calde de primavară. Începu a le ciopli. Prin ele se deschise bolta unui tunel ce dădea direct către inima mea. Îmi săruta sufletul. Atât de mult mi-am dorit să-mi aparțină!?
Părând a fi una cu iluzia jerpelită a iubirii, în curând, o umbră fantomatică își făcu apariția. Se proțăpi cu trupul ei mătăhălos, ghemuindu-se în semiîntuneric, în mine, în acea rotocoală uriașă și cenușie. Mi-am permis să-mi închipui că Davin m-ar fi putut iubi oricum. În realitate, din prima clipă când el m-a văzut, mă părăsise deja. Pentru totdeauna.
Și acum îmi amintesc cum ochii lui s-au dilatat, când s-au rotit în jurul diformităților mele cuprinzându-mă în întregime, de jos în sus. Picioarele mele îmi tremurau, erau asemenea unor butuce lăsând la suprafață dezgustul răsfrângerilor sângerânde ale cărnii închegate lubric. Prelevau un golem al întunecimii unsuroase ce se adâncea direct în pântecele meu. Îl doream. El știa asta, însă nu rostea nimic. Amuțise. Probabil că îl speriasem. Știam ce simțea. Era oripilat.
Tăcerea lui se gudura lasciv pe lângă mine. Greața lui imensă trecea incitant cu limba peste formele mele, scotocind prin toate ungherele mate ale trupului meu. Mă fixa cu intensitate, bâjbâind o ieșire. Parcă ar fi vrut să iasă prin mine. Fuga i-ar fi părut acum drept surâsul dumnezeirii care își pogoară pașii înfigându-i-se între dinții lui calzi și umezi, izbindu-i imperfecțiunile materiei de privirea lui verde de marmură. Disperată, l-am lovit.




Livia Georgescu
2 noiembrie 2012, ora 19:00