O măsură din priviri, fără să atragă prea mult atenția și trase concluzia, după o cântărire sumară a ceea ce vedea, că fata nu trebuie să aibă mai mult de 30 de ani, probabil vine de la muncă, la o oră așa târzie?, și pentru mine nu este târziu?, la ora 23 oamenii deja dorm, mă rog... unii, alții poate abia intră în tură, iar eu mă plâng de oboseală și este încă luni, deci mai ai de tras 4 zile până la un alt week-end nenorocit care va trece la fel de repede ca și cum ai goli o sticlă de bere, poate ar trebui să îmi fac curaj și să merg până la ea, dar mai bine să stau eu potolit la locul meu, poate intru în altă belea și numai de asta nu am eu nevoie acum, un scandal în plină noapte, în tramvaiul ăsta în care suntem doar noi doi și totuși, dacă aș încerca măcar, dar ești slab, ești slab ca de fiecare dată, nu ai niciodată curaj, mereu te amăgești spunând că poate data viitoare și mereu amâni și amâni și uite că trebuie să cobor și culmea...coboară și ea. Își aprinse o țigară, duduia se apropie cu pași timizi, dacă se poate vă rog, eu cred că le-am pierdut pe ale mele, nici o problemă, parcă ar fi o preoteasă din vechile timpuri cu zei, numele meu este Ana, încântată de cunoștință, mergem în aceeași direcție se pare domnule, mă cheamă Andrei, ce zâmbet suav are și nu văd nici un inel pe nici un deget, poate are ea mai mult curaj și pentru mine, la o oră ca asta?, o domnișoară pe străzi?,m-am obișnuit, el îi așează haina pe umeri, este destul de răcoare, dar un cavaler trebuie să fie cavaler până la capăt, ea râde hipnotizant, nu mai îmi este frică, trebuie să muncesc, dar curând nu o să mai fie așa, o să dau de carnet și lucrurile se vor schimba.
Pașii îi purtară în fața aceluiași bloc, ce ciudat, nu știa că sunt vecini și totuși ce surpriză! exclamă el, dacă mai ai o țigară, nu vreau încă să urc, e plăcut afară și senzația asta de răcoare îmi trezește toate simțurile ca și cum acum aș gusta viața pentru prima oară, el îi luă mâinile și i le sărută, ea aruncă țigara și se apropie ușor, îi șoptea cuvinte murdare, îl mușcă de lobul urechii, te vreau, el îi cuprinse talia și o strânse tare, îi masă ușor sânii , așteaptă un pic să caut cheile în geantă, el o sorbea din priviri, aruncă țigara și o stinse cu vârful pantofului, ridică privirea din pământ și văzu doar un fel de ceață, simți ochii uzi, fierbinți, auzea un fel de fâsâit prelung, oare ce o fi? ANA!?, avea impresia că asfaltul îl cuprinde și-l trage în adâncurile sale întunecoase, un râs sinistru îl învelea în căderea sa care părea fără sfârșit. Se trezi într-o cameră albă, mirosea a curat, își dădu seama că este într-un spital, vă rog să stați liniștit, sunteți rănit, doamnă asistentă era și o fată, vă rog, o cheamă Ana, stați liniștit domnule, abia v-ați revenit, NU!, nu ați venit decât dumneavoastră la spital, nu mă obligați să folosesc forța, o să vină și un domn polițist să vă ia o declarație...îmi pare rău să vă spun dar se pare că ați fost victima unui jaf, să mulțumiți lui Dumnezeu că mai sunteți în viață.