Sfârșitul. Un orizont întunecat de păsări.
La serviciu, o zi ca oricare. ‘Neața! Semnezi condica. Întrebi dacă tura a mers bine peste noapte. Sau nu mai întrebi deloc, caz în care nici nu mai e nevoie să schițezi acel zâmbet sec. Descui. Aerisești. Pui de cafea. Ai capul cât o noapte nedormită. Afară, păsările se încântă, se drăgălesc. Pare că nu se supără niciodată. Pe nimeni. Nu le sperie atâta libertate. Se bucură. Se înalță și coboară după chef. Pe oameni, gravitația îi ține mult prea jos.
Dă în foc. Te iau căldurile. Dar nu trebuie să se vadă. Cauți o lavetă. Unde-o fi?! A, da... uitaseși! Pe țeava de calorifer. Ștergi. De ce nu se curăță și păcatele așa?! Apă și detergent. La chiuvetă, apa sfârâie. Miroase a pământ muced. De la subsol. Pe acolo alunecă urâtul vieții. Chiar sub noi. Te uiți fix la persoana din fața ta, în timp ce mâinile freacă aiurea urmele zațului încă fierbinte. Cute, dungi. Oglinda pare prăfuită. Pereții decolorați. Un singur bec de 40.
Gata. Revii. Pornești computerul. Încerci parola până se blochează contul. Suni administratorul. El rezolvă prea repede. Cârcotașe, păsările pleacă în stol. Tu rămâi. Cu un gol de aer.
Colegii nu știu. (Ori, așa se pare.) Colegii te plac. Așa cum ești. Prezență onorabilă. Hotărâtă. Corectă. Muncitoare. Sociabilă. Bine făcută. Amabilă. Cu un zâmbet îmbietor. Îngăduitor. Neparșiv. Rareori îți ieși din fire. Dar nu e bine. Ar trebui să ridici problema necomunicării. Necoordonării. Neglijenței.
Sună telefonul. Preiei o primă sarcină. Deschizi dosarul. Urmărești cu degetul, alene, notații, cifre, rezoluții... Spatele lui atins ușor, de la grumaz în jos... Omoplații, musculatura sportivă... Din nou telefonul. E urgent! Îți răsucești pletele negre pe după gât ca pentru o trezire. Þi-e dor de el. Dar el e la doi pași. Ați venit împreună. De ani veniți împreună. El urcă în biroul de director. Tu mergi în biroul tău, la parter. Ferestrele vi se deschid unele spre celelalte. Ferestrele tale au flori. Te uiți în sus, traversând o ipotenuză imaginară pentru cele două laturi ale clădirii. De-acolo îți face cu mâna... Nu, nu azi. De azi, nu! E doar o iluzie optică.
Telefonul. Din nou. Sâcâitor. Ca o insectă. Of, e urgent! Ce făceai?! A, da. Situația cu...
Niciodată nu ați lăsat să se vadă disensiunile. Oricine ar fi zis că formați cuplul perfect. Poate că... luați separat. Da. Fiecare cu strălucirea lui.
Alo! Da, vă rog. O clipă. Încă cinci minute. Vin eu la dumneavoastră. Da. Să vă aduc și dosarul?! Ok. Acum termin de completat în fișier. Așa. Salvez informația așa cum este. Da, da. Imediat. Unde ți-e capul?! Șeful de compartiment nu știe. Nu trebuie să știe...
În sfârșit, raportul este gata. O ultimă verificare. Save. ... Attach. Căută mai repede. Așa. To. Tap, tap, tap, tap... Send. Fugi!
Urmează acele schimburi de opinii. Șeful o ține pe-a lui. Tu trebuie să-i explici de ce așa. De ce nu invers. Să-i astâmperi nervii. Să te păstrezi în parametri. Să-l convingi de corectitudinea datelor. De avantajele proiectului. Ce s-ar întâmpla dacă nu... Care ar fi implicațiile... Să-i lași, totuși, ultimul cuvânt, dar cu propria amprentă. Ieși cu pasul mai ușor, eliberată de stres, mulțumită de munca ta, de efort. Îți vâjâie capul.
Bună. Bună. Ce faci? Uite, de la șefu’. Am auzit că tu și cu... Nici n-aș fi crezut așa ceva. Voi doi ?! Întotdeauna v-am admirat. Model. Te rog să mă scuzi. Acum nu pot vorbi, am ceva urgent de rezolvat. Cum ați putut voala? Mereu radioși, plăcuți, săritori... Ei, poveste lungă. Să nu dramatizăm. Noi, într-un fel, suntem tot noi. Și tot împreună. Ok, pa. Ne auzim. O să am ceva treabă la Personal. Bine, tu. Te aștept.
Grăbești. În fond, e felul tău de a acționa. Nu poți să mai ascunzi. Distanța asta dintre fereastra ta și a lui. Păsările au revenit. Gălăgioase. Oare păsările se ceartă? Când se ceartă, se părăsesc? Nu e timp de răspuns. Telefonul...
Un nor pe cer. Un fel de dans de semnale. Te afunzi în hârtii, în informații, în timp...
Vă întâlniți la poartă. Iți oferă brațul. Cum ți-a fost azi?! Cred că bine, nu mai știu. Am avut de lucru. Ai fi putut să treci pe la mine. Aș fi vrut, dar am avut o comisie de analiză și control pe cap. La revedere! - spui celui de la poarta instituției. Nici el n-ar trebui să intuiască. Face cu mâna. Distrat. Pentru unii, viața este o parodie.
Urci la volan. O să te las în stația de microbuze. Te aștept să-ți iei lucrurile. Bine, tu. Îmi pare rău că am ajuns aici. Te rog, aș vrea să nu mai discutăm. Ne vom vedea la serviciu. Ne întâlnim în colțul străzii. La șapte și un sfert, ok? În fiecare zi. Te sărută pe obraz. Nu mai înțelegi. Se rupe de lângă tine. Tu sângerezi. Pa. (Rece.) Pa. (Trist.) Pe mâine! Ce fel de mâine?! Și accelerezi.
Gata, gata să intri într-o dună de păsări!

(25 feb. 2013)