A ajunge în Biserica Sfântului Mormânt în ziua Învierii este obiectivul cel mai important al oricărui pelerin creștin ajuns în Þara Sfântă. Aici are loc Miracolul Sfântului Foc, dar, numai cu ocazia Paștelui ortodox!
Era ora zece și jumătate și, împreună cu soția, reușisem să intrăm în Biserica Sfântului Mormânt. Chiar la intrare, am observat o coloană de marmură crăpată. Tradiția spune că în 1326 ocupanții otomani au închis Biserica Sfântului Mormânt în perioada Sfintelui Paște, pentru a vedea de unde creștinii ortodocși aveau să mai ia Sfânta Lumină. În același scop, otomanii au permis ținerea slujbelor religioase numai în biserica Sfântul Iacob, situată la nici zece metri de Biserica Sfântului Mormânt. La poarta închisă a Bisericii Sfântului Mormânt stăteau de pază doi generali turci. Se făcuse ora 14 și Sfânta Lumină încă nu venise, spre bucuria otomanilor. Dar, o coloană s-a despicat și o lumină albăstruie a apărut din ea. Unul dintre generali a exclamat: "Mare este Hristos. Dumnezeu este Hristos". Imediat, celălalt general a scos sabia și i-a tăiat capul generalului convertit la creștinism.
De la intrare, la o distanță de nici zece metri, am văzut Piatra Ungerii pe care Domnul a fost pregătit pentru îngropare după ce a fost coborât de pe cruce. N-am zăbovit mult acolo; noi căutam cu înfrigurare Mormântul Sfânt. L-am găsit protejat de Baldachin, un paralelipiped din piatră ("Kuvulkion" în limba greacă sau "Aediculus" în limba latină), care joacă rol de altar interconfesional, unde slujesc în ordine ierarhică și istorică ortodocșii, armenii, copții și catolicii. La Mormântul Sfânt era un du-te-vino precipitat, deoarece acolo se pregăteau Sfintele Daruri.
Am intrat în sala de rugăciuni supranumită Biserica Învierii, una din cele cinci biserici atașate Bisericii Sfântului Mormânt. Ne-am instalat lângă un gard metalic mobil, care delimita o cale centrală de acces de la paraclisul patriarhal Constantin și Elena spre Mormântul Sfânt, pe care, datorită mulțimii și distanței de circa 20 de metri, îl vedeam destul de nelimpede. Câteva zeci de polițiști israelieni, femei și bărbați, păzeau calea de acces.
Murmurul din biserică s-a estompat total la intrarea unor tineri creștini arabi, care cereau, cățărați unii pe grumazul altora, să vină "an-Nur al Qods" (Sfânta Lumină), bătând din palme, chiuind și bătând în tobe – un ritual din timpul ocupației otomane, când creștinii aveau voie să cânte numai în biserici.
La ora 12, din spatele bisericii, a apărut un alai care ducea spre Mormântul Sfânt o lumânare albă groasă cât brațul și lungă de aproximativ un metru, de fapt un mănunchi de 33 de lumânări lipite între ele – numărul anilor pământești ai Mântuitorului. După o jumătate de oră, aceeași lumânare a făcut cale întoarsă spre paraclisul patriarhal Constantin și Elena.
Tensiunea creștea în așteptarea Miracolului Sfântului Foc. Toată lumea ținea nerăbdătoare în mână o lumânare multiplă, din 33 de lumânări obișnuite, pentru care plătise un dolar. La ora 13 s-a ivit alaiul condus de I.P.S. Teofilos, patriarhul ortodox al Ierusalimului, îmbrăcat în veșminte aurite, cel care l-a înlocuit în 2005 pe patriarhul Irineu, urmare a unor afaceri controversate cu terenuri ale patriarhiei din Ierusalimul de Est, vândute unor investitori locali. Spectacolul îți lua ochii: n-am mai avut ocazia să văd la un loc atâtea cârje episcopale acoperite cu aur și bătute cu pietre scumpe.
Se spune, eu nu puteam să văd din locul unde mă aflam, că patriarhul ortodox al Ierusalimului întră singur în Mormântul Sfânt, după ce este controlat de reprezentanții tuturor autorităților bisericești și de stat, pentru a nu avea asupra sa vreo sursă de foc. Vata depusă pe lespedea Mormântului Sfânt se aprinde de la Sfântul Foc, care ia forme diferite (rază de lumină, bulgăre de lumină mișcător) și care nu poate fi fotografiat sau filmat. Patriarhul adună vata aprinsă în două cupe de aur, pe care le înmânează, prin cele două orificii din antecamera Mormântului Sfânt, celor doi diaconi: unul duce Sfânta Lumină la paraclisul patriarhal Constantin și Elena, iar celălat la Altarul Învierii de pe Golgota (aflat tot în incinta marelui edificiu al Bisericii Sfântului Mormânt).
Ora 14. Toate luminile s-au stins și am văzut flacările din cupele care au fost luate de cei doi diaconi. Apoi, din partea opusă a bisericii, de la paraclisul patriarhal Constantin și Elena s-a împărțit Sfânta Lumină. Mulțimea striga "Hristos a înviat" și "Adevărat a înviat" în multe limbi, inclusiv în arabă: "al Masih qam" și "haqan qam".
Cu mâna dreaptă filmam fețele luminate de torentul de flăcări și de ceară topită, iar cu cealaltă țineam lumânarea multiplă, așteptând să se aprindă de la sine, cum greșit auzisem. Acest miracol neproducându-se, am luat Sfânta Lumină de la lumânarea soției, care o preluase chiar de la lumânarea paraclisului patriarhal Constantin și Elena. Atunci am intrat cu adevărat în atmosfera Învierii. Am strigat din toată inima "Adevărat a înviat!". La nici un minut am simțit pe obraji o senzație de dogoare ca de cuptor. Am întors capul și am văzut că pe umeri îmi curgea ceară de la lumânarea unei doamne imprudente. În înghesuiala în care se găseau, fiecare dintre cei prezenți ținea în diferite poziții un mănunchi de 33 de lumânări aprinse; cel puțin 66 de lumânări pe metrul pătrat! Situația devenea incendiară și nu întrezăream nici o scăpare. Ca prin miracol, am observat că lumânarea mea s-a stins din senin, tot așa ca și a celor din jurul meu. Am răsuflat ușurat. Miracolul s-a numit un polițist cu un pistol cu apă, cu care stropea la nimereală lumânările și oamenii. Am văzut că și ceilalți polițiști procedau la fel.
Entuziasmul oamenilor scădea treptat. Lumea este fericită că a primit Sfânta Lumină. Dangătele clopotelor se împleteau cu ecourile strigătelor bucuriei pascale. Eu descifrasem un miracol: cel al stingerii lumânărilor. În schimb, Miracolul Sfântului Foc va rămâne în continuare o mare taină pentru mine, o dovadă în plus a dumnezeirii lui Iisus Hristos, precum și o invitație de a avea cât mai multe experiențe religioase, pentru mă simți în întregime renăscut sufletește, după decenii de rătăciri în erezia comunistă...