Parcursesem nouă opriri ale Drumului Crucii, celelalte cinci fiind în incinta Bisericii Sfântului Mormânt. În pauza de shopping grupul de turiști români se aduna cu greutate de pe traseu; timp pentru mine de a răsfoi carnețelul cu însemnări privind acest lăcaș de cult.
Prima însemnare relata faptul că în anul 33, Golgota și Mormântul Sfânt se aflau în afara zidurilor Ierusalimului. Peste acestea, între anii 325 și 335, la inițiativa Sfintei Elena (mama împăratului Constantin cel Mare), s-a construit Biserica Sfântului Mormânt, zisă și Biserica Mormântului Domnului. Edificiul era compus din trei construcții: Bazilica Patimilor Domnului (care cuprindea Capela Aflării Sfintei Cruci), Rotonda (care adăpostea Mormântul Sfânt) și curtea neacoperită cu patru coloane (între care se afla Golgota). Această biserică a avut o dublă semnificație: 1) a fost primul monument creștin destinat a sărbători victoria creștinismului; 2) a pus bazele pelerinajului în Þara Sfântă. Perioada cârmuirii bizantine, care a continuat până în anul 630, a marcat dezvoltarea cea mai spectaculoasă a acestei biserici.
Odată cu venirea arabilor, a început distrugerea treptată a bisericii, astfel că în anul 1009, în timpul dinastiei Fatimizilor (909 – 1171), ea a fost rasă de pe fața pământului. Ulterior, în anul 1042 biserica a fost refăcută din temelii, cu oarecare aproximație, prin sprijinul împăratului bizantin Constantin Monomahul (1042 – 1055). Astfel, Rotonda a rămas aproape intactă, dar celelalte edificii au fost transformate în mici capele, fără legătură între ele.
În epoca Imperiului Latin al Ierusalimului (1100 – 1291) s-au reunit toate capelele într-un singur edificiu. În prezent, Biserica Sfântului Mormânt a păstrat planul cruciaților, cu excepția unui număr mic de schimbări, cea mai importantă fiind înlocuirea în anul 1810 a baldachinului mistuit de un incendiu cu un altul, proiectat de arhitectul grec Komninos Mitilin.
O altă însemnare se referea la un aspect mai puțin evocat în
ghidurile turistice, și anume faptul că s-au dat adevărate bătălii între creștini pentru stăpânirea locurilor de pelerinaj. Odată cu declararea independenței în anul 1822 și recunoașterea acesteia de către turci în anul 1829, Grecia a revenit cu pretenții legitime asupra lăcașurilor construite pe locurile sfinte de Sfânta Elena. În acest sens, este de amintit faptul că patriarhul ortodox (grec) a fost izgonit și înlocuit cu unul catolic când au venit cruciații. De asemenea, se susține uneori că problema "locurilor sfinte" a dus la izbucnirea războiului Crimeii (1853 – 1856), deoarece țarul Nicolae I al Rusiei pretindea "ca să devină apărătorul tuturor supușilor ortodocși ai sultanului și nu numai de a apăra drepturile bisericilor din Ierusalim și Bethlehem". În realitate, Franța și Anglia au intrat în război pentru a pregăti împărțirea prăzii pe care o prezenta Orientul islamic din cadrul Imperiului Otoman. Războiul Crimeii a fost primul în care creștinii și musulmanii au făcut o alianță. Imediat după acest război, Înalta Poartă a predat catolicilor cheile Bethlehemului, mai precis călugărilor franciscani. Pentru a se evita alte confruntări între comunitățile creștine rivale, în anul 1857 s-a semnat "Tratatul cu privire la regimul locurilor de pelerinaj", cunoscut și sub denumirea de "Statu quo".
Am auzit un crâmpei al prezentării ghidului:
- În prezent, Patriarhia Ierusalimului este greco-ortodoxă, fiind recunoscută ca păstrătoare și ocrotitoare a Sfintelor Locuri Creștine de Pelerinaj. Referitor la Biserica Sfântului Mormânt, doar trei biserici au dreptul suprem asupra acestui edificiu: Patriarhia Greco – Ortodoxă, Ordinul Franciscan și Patriarhia Armeană. Copții și armenii au drept de rugăciune. Ceilalți creștini, inclusiv creștinii Patriarhiei Române au drept de vizitare a Bisericii Sfântului Mormânt în calitate de simpli pelerini.
- Domnule ghid, este adevărat că Biserica Ortodoxă Greacă a achiziționat imense terenuri, devenind cu timpul cel mai mare proprietar funciar din Israel?
- Este posibil, a fost răspunsul diplomatic al ghidului.
- Dar, am citit pe internet că până și Knessetul a fost construit pe un teren al acestei biserici, am insistat eu pe aceeași temă.
- Nu cunosc, dar s-ar putea să fie un sâmbure de adevăr, și-a dovedit ghidul, încă o dată, calități de mare diplomat.
Văzând că mă lovesc de "silenzio stampa", când este vorba de aspecte mai puțin "ortodoxe", am continuat să răsfoiesc carnețelul. O însemnare se referea la un alt episod al luptei dintre creștini pentru a stăpâni Sfintele Locuri de Pelerinaj: cruciada a patra, finanțată de venețieni. Cruciații, în loc să se îndrepte direct spre Palestina, mai întâi au cucerit Constantinopolul și au creat Imperiul Latin de Constantinopol (1204-1261). Astfel, Veneția a scăpat vremelnic de un important concurent maritim (Imperiul Bizantin) în transportul atât de bănos spre Occident al mirodeniilor aduse din India pe cămile până la porturile din Haifa sau Jaffo. Ultima însemnare menționa faptul că în anul 1927 Biserica Sfântului Mormânt a fost serios avariată în urma unui cutremur și că abia în anul 1958 cele trei patriarhii principale au căzut la un acord privind renovarea acestui important lăcaș de cult.
În sfârșit, grupul nostru s-a urnit din loc. Am intrat în curtea Bisericii Sfântului Mormânt. A zecea oprire este o capelă unde Iisus a fost dezbrăcat de veșminte. În acel loc se poate ajunge fie urcând pe o scară lipită de peretele exterior al Bisericii Sfântului Mormânt, fie pe la intrarea principală. Noi am ales a doua variantă deoarece prima cale de acces era blocată.
Înainte de a mă îndrepta spre intrarea principală a Bisericii Sfântului Mormânt, am recitit un paragraf scris în anul 1853 de Dimitrie Bolintineanu în "Călătorii la Ierusalim în Sărbătoarea Paștelui": "Această biserică este pe dinafară înecată de mulțimea de case și barace, ce se reazămă pe păreții ei". Într-adevăr, parcă nimic nu s-a schimbat de atunci.