Avusese un somn agitat si se trezi devreme, cu o senzație de epuizare fizică și sufletească ce o făcu să mai lâncezească în pat o bună bucată de vreme, mai ales când descoperi că locul de lângă ea era gol. Într-un târziu, realiză că starea ei de neobișnuită sfârșeală fusese cauzată de visul ciudat pe care zorile i-l zămisliseră sub geană, în încercarea stupidă de a opri timpul în loc. Cu un efort de voință se ridică din pat, își puse fără grabă un halat lung și larg din prosop și deschise brusc storurile ferestrei. O lumină năucitoare îi invadă rapid toate simțurile, moment în care, gândul că era deja primăvară și că soarele era demult pe bolta senină o învălui într-o desmierdare caldă. „Ce mult am dormit”, iși spuse în gând și merse la baie să facă un duș. Minute în șir lăsă apa fierbinte să-i biciuiască trupul, înfiorându-i carnea și eliberând-o de sub mantia apăsătoare a încordarii, sperând că ritualul acesta va reuși să-i alunge gândurile bolnave și oboseala ce-și făcuse sălaș în lăuntrurile ei și să-i dezmorțească sufletul prins ca într-o menghină între dorința de-a uita și gândul că totul nu era decât închipuire. Apa i se scurgea pe trup în pârâiașe străvezii, îmbrăcându-l ca o iederă vie, sfârșită într-o cascadă tulbure la picioarele ei... poate într-o rugă de iertare pentru neputința de a reuși să-i dea căldură sufletului și să-l scoată din inerția ce-l cuprinsese după trairile din vis. Privirea îi căzu pe sifonul de scurgere al căzii și avu senzația bizară că viața însăși i se prelinge din trup, ireversibil, printr-o gaură neagră. O trezi subit gândul că era necesară o curățenie imediată a locului din care viața părea a i se pierde în neant, către un labirint nevăzut, ca și cum asta i-ar fi putut opri trecerea sau cel puțin i-ar fi putut limpezi gândurile de umbre. Dar își aminti cum, de câte ori făcea asta, gura i se încleșta nefiresc într-un gest involuntar de neplacere, resimțit ulterior printr-o durere surdă la nivelul maxilarului. De data asta intrase in baie tocmai pentru a-și elibera trupul din chingile strașnice cu care gândul îl țintuise în nemișcare, de ce ar mai fi avut nevoie să facă un lucru care să o rețină în punctul din care își dorea să evadeze ? Probabil se străduia să-și găsească o preocupare care s-o distragă de la gândurile ei amare, dar în același timp își dădu seama că subterfugiile n-o vor ajuta să șteargă senzația atât de reală cu care visul îi amprentase sufletul. Nu-i era de niciun folos să aplice politica struțului.
Opri apa, ieși încet din cadă, luă un prosop atârnat în cuierul de la baie și își zvântă trupul cu mișcări ferme, ca și cum încerca să-și tamponeze rănile, pentru a opri sângerarea. Se înfășură apoi în halatul de baie lung și pufos, care-i mângâie pielea într-un mod aproape voluptos și merse în dormitor, unde-și trase pe ea prima bluză care-i pică sub ochi, o pereche de pantaloni negri, niște ciorapi mai groși și un pulover verde de lână, încheiat în nasturi, după care coborî alene în bucătărie. Puse să facă o cafea, pentru ca nu putea rezista întreaga zi fără drogul obișnuit și plecă să-și caute țigările, încercând să-și mai țină încă puțin în frâu gândurile, ca și cum ar fi fost imperios necesar să nu se lase pradă lor înainte să fi sorbit prima înghițitură din lichidul aromat și să-și aprindă țigara. Reveni cu pachetul de țigări tocmai la timp ca să-și poată turna cafeaua - neagră precum propriile-i gânduri și aburindă ca pădurile muntelui în diminețile calde ale fiecărui început de primăvară - într-o cană mare de ceai. Întotdeauna folosea pentru cafea o cană de ceai, ca să-i ajungă cât pentru toate gândurile pe care le depăna în diminețile de relaxare. Cu cana intr-o mână și țigările în alta, ieși în grădina din spatele casei. Era aproape amiază. Cerul era de un albastru ușor nefiresc, iar soarele zâmbea vesel, aninat pe boltă ca un glob de aur strălucitor, încălzind ușor aerul proaspăt al zilei. Se așeză la măsuța special amenajată în grădină pentru servitul cafelei, își aprinse fără grabă țigara și sorbi cu nesaț lichidul întunecat, lăsându-l să-i pătrundă în străfunduri, pentru deșteptare și, închizând ochii, elibera odata cu fumul gândurile, pe măsură ce simți savoarea licorii dezmeticindu-i simțurile. Bucurându-se de căldura cu care razele astrului ceresc o învăluiră, deschise zăgazurile visului, rememorându-i evenimentele.
Nu erau niște împătimiți ai petrecerilor, dar cum timpul lor liber fusese tot mai limitat în ultima vreme, li se păruse firesc să-și reîntâlnească prietenii invitându-i la ei acasă. Numai că, nu mică le fu mirarea când constatară, în ziua stabilită pentru petrecere, că prietenii își aduseră la rândul lor alți prieteni, astfel încât se treziră cu casa plină de oameni, unii dintre ei pe care nici măcar nu-i văzuseră vreodată. Se simțeau ca în anii de școală, când un ceai dansant între câțiva prieteni se transforma într-un bairam în toată regula, cu tineri de toate vârstele, despre care nici nu știai că există până în acel moment. Dar cum și ea și soțul ei hotărâseră că e timpul pentru distracție, acest lucru nu-i deranjă câtuși de puțin.
Toată lumea ieși în grădină, la un grătar, căci primăvara își intrase în drepturi de ceva vreme și cu toții erau dornici să respire blânda simplitate a naturii care renăștea sub privirile lor îmbătate de uimire. Verdele crud al ierbii îți prevestea noi începuturi, picurându-ți în vene armonii parca necunoscute, pomii își primeniseră straiele ca de sărbătoare, explozia înfometată de viață a mugurilor de pe ramuri desăvârșind ambientul, cu o pată de culoare asupra unei lumi care abia își recăpătase răsuflarea. Natura toată trăia cu tine sentimentul de revenire din moarte clinică.
Aflase dintr-un documentar despre descoperirile făcute de cercetatori în privința unei specii de viețuitoare fenomenale - ursul de apă, broasca de padure nord-americana - care puteau supraviețui unor temperaturi negative extreme, revenirea lor la viață oferindu-le speranțe reale celor ce vedeau în criogenie un mijloc de conservare a corpului uman până la revenirea într-un viitor nedefinit. Se întrebase oare, cineva, cum va supraviețui sufletul criogeniei trupului? Ea nu aflase încă soluția pentru salvarea sufletului după un crunt îngheț, provocat de o banală trădare, mai departe nici că se putea gândi. Totuși, fiecare primăvară îi oferea certitudinea unei renașteri a propriei ființe, iar sentimentul era, de fiecare dată, revelator. Orice moment îi amplifica trăirile și-i ascuțea simțurile și fiecare frântură de viață căpăta un nou sens într-o dimensiune care-i părea necunoscută.
Șirul rătăcirilor bezmetice ale gândului îi fu întrerupt brutal de sentimentul că era privită. Întorse capul în direcția din care simțise venind acea undă nedefinită: o femeiușcă șatenă, bine proporționată, cu ochi de culoarea castanelor copate și buzele colorate cu un ruj roșu, cam strident, îmbrăcată într-o fustă de blugi scurtă și o bluză rubinie, o țintuia cu privirea dintr-un grup alăturat. Făptura își plecă privirea imediat ce se întoarse în direcția ei, preocupată, dintr-o dată, de vârful pantofilor negri. N-o cunoștea și, deși iși aminti că îi fusese prezentată la sosire, de prietenul lor Dan, de care venise însoțită, sau, mai degrabă, pe care-l însoțise, habar n-avea cine era. La prima vedere femeia i se păru ștearsă și ușor încurcată de faptul că fusese surprinsă tocmai când încercase să-și iscodească pe ascuns gazda. Dar ei nu i se păru nefirească această curiozitate iscoditoare a unei femei străine, venite să se distreze în casa unor necunoscuți, așa că trecu peste gestul femeii cu un zâmbet înțelegător și în secunda următoare incidentul îi ieși cu totul din memorie. Continuă să treacă de la un musafir la altul, în încercarea de a fi o gazdă bună și de-a face pe toată lumea să participe la distracție. Se simțea bine în acest rol și se străduia să fie cât se poate de agreabilă cu toată lumea, femei și bărbați, deopotrivă. În timp ce bărbații se ocupau de grătar și de sticlele de bere de lângă ei, discutând aprins politică, femeile, adunate în grupulețe compacte, de câte două, trei persoane, se îndeletniceau cu ce știau ele mai bine: sporovăiau despre ce mai era în trend în materie de modă, cine cu cine s-a mai ciorovăit pe posturile tv sau ultimele bârfe in materie de divorțuri ale celebrităților. Ura asemenea discuții. Pentru ea petrecerile însemnau muzică și dans, care îi făceau simțurile să tresară invariabil și o purtau într-o lume a ei imaginară, în care răul nu-și aflase locul, unde dăruiai iubire și respirai bucurie, cu ochii larg inchiși spre mare. Dar putea înțelege și acest mijloc de relaxare al unor persone care nu aveau prea multe în comun.
Pentru petrecere, soțul ei, Călin, pregătise pe calculator un play-list cu cele mai în vogă melodii, dar și cu unele care-i făcuseră să tresară în anii tinereții lor. Era sau nu pe placul tuturor, asta era o altă poveste, dar cum toți musafirii erau cam de aceeași vârstă, iar play-listul era destul de lung, cam greu să nu se afle melodii pe gustul fiecaruia dintre cei prezenți. Deocamdată era evident că atâta vreme cât grătarul nu era gata și încă nu fusese îngurgitată de către petrecăreți o cantitate suficientă de alcool, nimeni nu avea chef de dans. Ca de altfel la fiecare petrecere, era nevoie ca băutura să dezlege spiritele și să înlăture inhibițiile, pentru ca oamenii să se poată comporta așa cum simteau, fără nicio încorsetare. Ea n-avea nevoie de alcool ca să poată dansa și să se simtă bine. Muzica și dansul o transpuneau invariabil într-o stare de bine inimaginabilă. De obicei, era prima care deschidea dansul și îi invita și pe ceilalți să se lase purtați pe ritmurile sufletului, în lumi mirifice, chiar dacă uneori oamenii o priveau ca pe-o ciudățenie. De data asta, fiind gazdă, își spuse că mai întâi trebuie să le dea timp invitaților să se obișnuiască unii cu alții, așa că se mulțumi să treacă pe la fiecare, să-i întrebe cum le mai merge, ce au mai făcut de când nu s-au mai văzut, să-i cunoască mai bine pe cei pe care nu avusese privilegiul să-i întâlnească până atunci și să se asigure că nu le lipsea nimic pentru a se simți bine. Și cum grătarul era aproape gata, îi anunță că după masă doritorii pot merge să joace ping-pong în fundul grădinii, unde le pregătise masa de joc. Petrecăreții părură de-a dreptul încântați de această nouă oportunitate, în special bărbații. Într-un moment de răgaz, se așeză într-un colț mai retras, privind ușor nedumerită mulțimea aceea pestriță adunată pe peluza casei ei și întrebându-se retoric ce are ea în comun cu acei oameni.
- Frumosă petrecere, auzi în spatele ei un glas subțire, de fetiță răsfățată. Se întoarse brusc și recunoscu imediat privirea aceea curioasă, surprinsă mai devreme. Femeia abordase un zâmbet calculat, care-i urcase colțurile gurii până spre urechi, fața ei creând senzația ciudată a unui pepene despicat în doua și o cerceta cu aceeași privire avidă, de mai devreme.
- Mulțumesc, mă bucur că te simți bine, răspunse ea ușor intrigată.
- Daaa... m-am bucurat mult să vin la petrecerea voastră, mai ales că nu-l mai văzusem pe Călin demult. M-a invitat prietenul lui, Dan. Eu sunt Elena, spuse, ne-am cunoscut mai devreme. Simți cum zâmbetul i se transformă încet în uimire și îi întinse mâna într-un gest reflex recomandându-se:
- Luana. Da, ai dreptate, ne-am cunoscut deja. Îl știi pe soțul meu? o întrebă în timp ce simți în strânsoarea fermă a degetelor ei mâna flască, neputincioasă și ușor umedă a femeii. Detesta acest fel atât de impersonal de a saluta pe cineva, care îi spunea despre acea persoană că e una lipsită de personalitate, ascunsă și ipocrită, pe care e de preferat să n-o ai în preajma ta. Dar trecu repede peste acest amănunt, împinsă de curiozitatea ce începuse a-i da târcoale după ultimele cuvinte ale femeii.
- Aaaa, sigur, am avut o relație frumoasă cu Călin acum vreo zece ani. Era un băiat extraordinar, dar l-am scăpat printre degete, spuse femeia îndreptîndu-și privirea spre grătarul unde se afla soțul ei, cu un oftat în care se putea citi lesne regretul. Curiozitatea i se transformă subit în stupoare, pentru câteva fracțiuni de secundă în care nu reuși să-și controleze mimica. Noroc că femeia, cu privirea pierdută nostalgic spre locul unde se părea că-și regăsise un trecut doar de ea știut, nu avu răgazul să observe. Își reveni repede din uluire, dar îi veni greu să-și găsească cuvintele. Ce ar fi putut spune oare? Avu puterea să-i zâmbească din nou femeii, urându-i distracție plăcută în continuare, înainte de a se îndepărta grăbită în direcția altor invitați, cu scuza că aceștia mai aveau nevoie de gheață. Altceva nu-i venise în minte. Înainte s-o părăsească, i se păru că vede pe chipul intrusei un rânjet de satisfacție, dar puse asta pe seama fiorului de gelozie pe care-l simți străpungându-i pieptul. Totuși nu putu să nu se întrebe ce căuta femeia asta în casa ei și de ce o adusese Dan? Plecă la bucătărie după gheață, pentru a reuși să se reculeagă în liniște, felicitându-se în gând că reușise să găsească atât de repede un pretext pentru a evita o situație, dacă nu penibilă, cel puțin stânjenitoare.
Rămasă singură cu gândurile ei, realiză că ea și Călin erau împreună de peste 10 ani. Deci, or femeia mințise, cu cine știe gânduri necurate, or Călin o înșelase încă de la începutul relației lor. Alungă rapid acest din urmă gând. Așa ceva era imposibil. Îl cunoștea bine pe Călin, nu era omul aventurilor de-o noapte, iar dacă s-ar fi îndrăgostit de altcineva, cu siguranță i-ar fi spus și s-ar fi despărțit de ea înainte să se înfiripe o relație cu acea persoană. Deci, cu siguranță femeia mințea. Dar de ce? Printre gânduri năvalnice își aminti subit maxima lui Tudor Mușatescu: “fericirea se trăiește numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viața.”
Se adună și ieși în grădină, moment în care realiză că uitase să aducă gheața. Se întorse și reveni cu bolul plin. Apoi se pierdu printre petrecăreți, incercând să le întrețină buna dispoziție, deși cu gândurile pierdute între anotimpuri. Reuși chiar să-i facă pe mare parte dintre invitați să se lase purtați pe ritmurile muzicii în pași de dans, eliberându-se de orice reținere și lăsându-și sufletele să se exprime in cele mai bizare unduiri ale trupulu. Când Călin se apropie de ea și o invită la dans, închise ochii și se topi în brațele lui, în timp ce trupurile lor deveniră o singură tulpină mladioasă, legănată de adierea calmă a unui bluess. Simți privirile îndreptate asupra lor, ca niște înțepături în ceafă, dar nu deschise ochii. Pentru o vreme uită de ea și se lăsă condusă de soțul ei pe tărâmul minunat al tinereții veșnice și al eternei iubiri. Când muzica se opri, nu-i spuse nimic, doar îl privi lung, ca și cum dincolo de verdele privirii lui s-ar fi aflat întregul adevăr. Ca și cum ar fi înțeles, înainte de a merge la prietenii lui, Călin o strânse în brațe și îi lăsă pe buze un sărut intens, menit să-i alunge îndoielile.
O parte dintre bărbți trecură la masa de ping-pong și câteva femei îi urmară pentru a le face galerie. La un moment dat, dintr-un grup de femei se apropie de ea Mirela, o cunoștința mai veche a ei, căsătorită cu un prieten al lui Călin și îi șopti la ureche că ar fi bine să meargă la masa de ping-pong, facând un semn discret cu capul în direcția din care se auzeau strigăte de încurajare. Femeile de lângă care tocmai plecase Mirela, se întorseseră spre ea și păreau să-i pândească reacțiile. “ De ce -ul” din privirea ei nu găsi niciun răspuns în expresia secretoasă din ochii Mirelei. Se răsuci încet pe călcâie și porni în direcția din care răzbătea până la ea entuziasmul invitaților. Își dădu seama ca soțul ei era unul dintre jucători, după strigătele de încurajare pe care le auzi, între care distinse clar vocea pițigăiată a femeii care-o făcuse să uite până și de dans, lăsând-o pradă unor întrebări fără răspuns. Muzica răzbătea cu greu până în fundul grădinii, auzindu-se în surdină, ca o adiere plăcut mângâietoare, acoperită ici colo de strigăte de bucurie sau murmure de dezamăgire, în funcție de prestația jucătorilor. Călin era la masa de joc. O văzu și îi zîmbi, iar ea îi întoarse zâmbetul, fluturând mâna în semn de iubire și încurajare. Era al ei. Nu se miră când dădu cu ochii de Elena, așezată în stânga lui Călin, foarte aproape de masa de joc, dar rămase mută de uimire când îi descoperi manifestările deplasate față de acesta. De câte ori soțul ei câștiga cate un punct, femeia se repezea de gâtul lui cu câte un „bravo Călin” strigat din toți rărunchii și îl pupa zgomotos pe obraz. Nici sosirea ei nu-i opri femeii manifestările de entuziasm. Călin părea încurcat și încolțit, dar nu avea nicio reacție. Îi simți însă privirea nedumerită și îngrijorată ațintită asupra ei. La început se gândi că e gazdă și nu e bine să facă o scenă, însă, în cele din urmă nervii ei cedară și se hotărî să-i de-a o lecție acestei ființe ipocrite, care venise în casa lor ca musafir și avea impertinența să nu-i pese că prin gesturile ei poate răni persoanele care o primiseră cu brațele deschise. Dacă femeii nu-i păsa, de ce ar fi trebuit ea să-și facă griji de vor zice ceilalți?
I se părea că trăiește un „deja vu”. La începutul relației lor, într-o frumoasă vara, plecaseră în vacanță la mare. Acolo întalniseră întâmplător niște cunoștințe ale ei, frate și soră. Ea, înaltă, cu chip prelung de cal și ochi mari, cenșii, de vrăjitoare, pusese ochii pe iubitul ei și se dădea în spectacol fără să-i pese de nimeni și de nimic, nici măcar de ea, sau mai ales de ea, în încercarea de a-l da gata pe Călin. Le plăcea să joace împreună mini golf, iar fata se repezea să-i strângă mâna de câte ori reușea mingea lui să ajungă la țintă și îi făcea tot felul de invitații, ca și cum ea n-ar fi fost de față. Inițial Călin, neatent, nu luase în seamă manifestările mai mult decât euforice ale fetei, dar până la urmă gesturile deveniseră atât de evidente, încât până și el fu de acord că e mai bine să-și vadă de drum, așa că își lăsaseră cunoștințele în plata Domnului și nici că mai auziseră de ele de atunci. Singura ei reacție, în acea împrejurare, fusese un plâns disperat în fața lui Călin, care încercase s-o calmeze, asigurând-o că pentru el nu poate exista o altă femeie. Nu scosese niciun cuvânt, nu schițase niciun gest față de persoana care încerca să-i fure iubitul. Dar pe vremea aceea era un copil. Acum se maturizase, simți privirile celorlalți, curioase și întrebătoare, îndreptate asupra ei și știu că trebuie să ia atitudine față de impertinența unei femei care încerca s-o umilească în propria ei casă.
Elena, așezată în stânga lui Călin, părea în transă, urmărind surescitată fiecare mișcare a acestuia, fără să-i pese de ceea ce se întâmpla în jur, așa că ea ocoli masa prin spatele femeii, se așeză în dreapta lui și încercă să ignore gesturile Elenei, deși acest lucru era aproape imposibil. Se părea că toți musafirii se adunaseră în jurul mesei de ping-pong și puteai simți parcă în aer tensiunea așteptării lor. De câte ori intrusa îi îmbrățișa soțul, toate privirile se întorceau spre ea, dar Elenei nu părea să-i pese de situația pe care o crease. Când Călin reuși punctul victoriei finale, strigătul Elenei fu ca un semnal de luptă: zvâcni imediat ce o văzu pe aceasta repezindu-se spre Călin, își aruncă brațele în jurul gâtului său și își sărută pătimaș soțul pe buze. Când se desprinse din îmbrățișare îl privi în ochi cu un zâmbet sincer, care-i lumina toată fața și-i spuse, astfel încât s-o audă toată lumea din jurul mesei:
- Iubitul meu, știam eu că tu ești cel mai bun! Călin o mai strânse o dată în brațe și o sărută pe creștet, gest de o infinită tandrețe, prin care păru să-i multumească. Cu coada ochiului privi peste umăr și avu timp să mai observe chipul stacojiu al Elenei, în timp ce aceasta le întorcea spatele și se îndepărta grăbit, încercând să-și ascundă stânjeneala ce părea că o cuprinsese dintr-o dată, ca și cum descoperise subit postura umilitoare în care se afla. Toată lumea aplauda frenetic, evident pentru victoria soțului ei. Din acel moment nu se mai îndepărtă de el, dar simți în permanență în ceafă, ura din privirea Elenei, care nici nu se gândi cumva să părăsească petrecerea mai devreme decât ceilalți invitați, în ciuda momentului penibil prin care trecuse. Nu-i păru rău de ea și nici n-avea de gând s-o ierte pentru umilința la care încercase s-o supună în propria ei casă. Petrecerea continuă fără alte incidente, dar ea nu mai putu să guste din plăcerea acesteia, toate simțurile fiindu-i încordate la maxim, ca ale unei leoaice care își vânează prada. Abia aștepta să rămână singură cu soțul ei.
Într-un târziu, când soarele obosit se retrase la culcare și înserarea învălui ușor grădina într-un aer misterios, de îngăduiță răcoroasă, invitații începură să se retragă. Pe rând, se apropiau de ea și soțul ei, le mulțumeau pentru momentele placute oferite – obișnuitele cuvinte spuse de complezență unor oameni în căminul cărora te-ai distrat și pe care-i lași cu casa vraiște, să strângă semnele bunei tale dispoziții, în timp ce tu dispari în noapte satisfăcut și cu zâmbetul pe buze, alergând spre patul cald și primitor al propriului sălaș - și le strângeau mâinile în semn de bun rămas. Printre ei, evident, Elena, atârnând șleampăt de brațul lui Dan, care dădea semne că ar prefera să se facă nevăzut înainte de a ajunge în fața lor. Dacă până atunci ea și Călin stătuseră unul lângă altul și își luaseră pe rând rămas bun de la musafiri, de data asta se așeză în fața soțului ei, îi luă mâinile și i le ținu strâns înlănțuite în jurul trupului ei, privind-o drept în ochi pe musafira nepoftită. Elena îi evită privirea. Cu un zâmbet vădit forțat pe buze, încercă o ultimă aluzie, întinzând mâna spre Călin și aruncându-i acestuia ocheade semnificative:
- M-am simțit bine la petrecere și mă bucur foarte mult că te-am revăzut, Călin. Ea nu-l lăsă însă pe soțul ei să răspundă. Cu un zâmbet rece pe buze și țintuind mâinile soțului în jurul taliei ei, astfel încât, pentru câteva momente penibile mâna Elenei atârnă caraghios în aer, flască și inertă, își îndreptă privirea spre Dan, ignorând-o total pe femeie:
- La revedere Dan, ne bucurăm că te-am revăzut și sperăm ca data viitoare să ne vizitezi într-o companie plăcută!
Elena, luată prin surprindere, nu mai îndrăzni să-l privească pe Călin și nici nu avu vreo replică. Se întoarse în grabă pe călcâie și ieși pe ușă cât de repede putu. Era imaginea unui câine plouat, care aleargă spășit din calea stăpânului furios. Dan îngăimă cateva cuvinte fără sens și se grăbi să o prindă din urmă. După momentul de stânjeneală și schimbul de priviri cu subînțeles, petrecăreții își reluară urările de rămas bun, până când casa se goli și de cel din urmă petrecăreț. Atunci reacția lui Călin fu una neașteptată. Îi reproșă că se dăduse în spectacol și nu se purtase ca o gazdă bună până la final. Ce dacă Elena se purtase cum se purtase, probabil o luase valul după câteva păhărele în plus, dar ea era gazda, nu trebuia să facă asemenea scene. Acela fu momentul în care gelozia ei ieși la suprafață și îl întrebă dacă era adevărat că, așa cum spusese Elena, avusese o relatie cu ea, în urmă cu 10 ani. Uimirea care se citi pe fața lui Călin și tăcerea care urmă, erau răspunsul pe care îl aștepta. “Spusese Elena așa ceva?” “Da, spusese.” “ Într-adevăr, o cunoscuse cu multă vreme în urmă, înainte ca ei doi să se cunoască, însă niciodată nu avusese o relație cu ea. Se ținuse scai de el o vreme, dar neprimind răspunsul așteptat, în cele din urmă îl lăsase în plata Domnului. După câte auzise, pusese ochii pe un altul, care nu fusese atât de inspirit încât s-o trimită la plimbare la timp, astfel încât se trezise tatăl unui copil, cu care Elena încercase să-l îmbrobodească pentru a o lua de nevastă. Cum planul nu-i reușise, se părea că-și trăia singurătatea fără prea multă grație și fără a renunța la încercările ei de a pune mâna pe un bărbat, care să o ia de nevastă. N-o mai văzuse din vremurile acelea, dar din când în când, tot mai întâlnea câte o cunoștință comună care să amintească în vreo povestioară picantă peripețiile Elenei. De ce o adusese Dan la petrecere, n-avea de unde să știe, dar cel mai probabil se folosise de el, ca să ajungă în casa lor.”
Visul îi transformase somnul odihnitor într-o chinuitoare stare de veghe. Ora trezirii venise parcă prea repede și o găsise mai obosită decât adormise. Călin nu era lângă ea, ceea ce-i sporise sentimentul de neliniște și supărare, căci avea nevoie de îmbrățișarea lui, pentru a ieși din această stare. Probabil plecase la jogging și avusese grijă să-i protejeze somnul. Ciudat era că, deși avusese un somn agitat, nu-l auzise plecând. Acum, cu gândurile ușor limpezite de aerul proaspăt al primăverii, analizând cele întâmplate, ajunse la concluzia că visul o afectase mai mult decât era cazul. Transpusese în plan real povestea din vis și asta îi lăsase un gust amar.
Soneria de la ușă o făcu să tresară puternic, întrerupându-i subit revelațiile. Cineva suna insistent. Călin avea cheie… oare cine putea fi? Se grăbi spre ușă, pentru a face să se oprescă sunetul acela strident, care-i măcina creierii până la țipăt. Deschise ușa și rămase înmărmurită: în prag, în trening si foarte emoționat, statea Călin, cu un buchet imens de trandafiri roșii în brațe.