agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-06-07 | [This text should be read in romana] |
Din simplul privitor al unei vitrine cu instrumente muzicale, pentru o clipă mă simt un instrumentist, un compozitor al sunetelor propriei mele melancolii, propriei mele visări, un dirijor subordonat propriei mele baghete a gândurilor mele, gânduri ce trec pe un portativ nevăzut ca niște simboluri muzicale, ca niște note întregi, pătrimi, optimi, doimi, la care visul joacă rolul de cheia sol sau cheia fa, iar inima îmi bate măsura în 2/4 sau în 4/4 după cum măsura este influențată de sentimentele pe care simfonia vieții zilnice mi le insuflă. Mediul în care viața mea, a noastră, se desfășoară și felul de percepție a noului în cotidian, în vitrina vieții noastre, în care instrumente muzicale se acordă singure în funcție de stările noastre, instrumente muzicale pe care le acordăm noi în raport cu ceea ce percepem lângă noi, în jurul a ceea ce realizăm zilnic, în ceea ce psihicul și sufletul nostru percepe ca sunet muzical.
Când vioara sufletului se acordează și cântă melodia credinței noastre în adevăr și bine, când acordurile ei ne încântă și încântă și pe cei din jurul nostru, ea, vioara sufletului dă un timbru plăcut și prin vocea care pronunță cuvinte, cu căldură sau cu ură, lăsându-le libere în spațiu după felul și starea în care se află fiecare din instrumentele muzicale care participă la acest concert al sufletului nostru, instrumente pe care le purtăm fiecare în noi, în sufletul nostru, și care sunt acordate de diapazonul timpului prin care trecem la un moment dat, în anumite clipe și în anumite situații, la care trebuie ca instrumentele noastre interioare să știm a le acorda în așa fel încât melodia să nu devină supărătoare, jenantă sau discordantă cu mediul în care ne aflăm. Noi înșine suntem niște instrumente muzicale pe care altcineva le acordează, cineva care ne dă drept ton muzical destinul, urmând ca noi, în funcție de cum l-am înțeles, să cântăm melodia, făcând din viața noastră un sunet muzical acceptat ușor sau greu de către cei din jurul nostru, creeând o simfonie muzicală a propriei vieți, o partitură muzicală pe care cei ce vin în contact cu noi o pot citi ușor sau greu sau o pot lua ca o incitare la o altă simfonie, cu un alt ritm, la care să o adapteze, devenind cu toții o întreagă orchestră în care fiecare își cântă partitura muzicală care i-a fost scrisă, în funcție de cum a reușit să o înțeleagă, să o descifreze.
Mai zăbovesc pentru o clipă în fața vitrinei cu instrumente muzicale și îmi vin în minte nume de mari compozitori și interpreți ai timpurilor trecute și actuale, imaginea începe să îmi joace în față, iar visul cu ochii deschiși vrea să se răsfețe în fața a tot ceea ce vede în vitrină, o vitrină din care partituri, rânduri nescrise scot o imaginară simfonie a vieții, iar gândul se joacă cu mine punându-mă în fața vitrinei vieții, viața este o vitrină care trăiește prin noi și tot ceea ce creem în ea trăiește prin ceea ce scriem pe aceste partituri cu rânduri goale, care așteaptă de la noi să le completăm cu notele muzicale – pătrimi, doimi, optimi – lăsând cuvântul sub ele ca text al comunicării noastre, al comunicării noastre între noi, folosind tonul muzical el este cel ce face muzica, muzicalitatea vieții noastre. Aripi de îngeri ies din vitrina cu instrumente muzicale, ies îngeri cu flaute în mâini și cu viori, cu xilofoane, cu tamburine și cinele, cu mandoline și chitări, sunt îngeri pe care imaginația mea le dă un înțeles aparte, îi face ca prin visul cu ochi deschiși să pătrundă în vitrina vieții, vitrina care este cea reală, în care punem sunet și culoare, în care ne etalăm tot ceea ce avem în noi, iar peste toate plutește dorința noastră de a fi înțeleși. Sunetele grave au un anumit înțeles, ele semnalează pasaje ale unor clipe sau ceasuri în care înțelegerea stă de multe ori sub semnul întrebării, atunci intervine tonul diapazonului celui care, de undeva, dirijează orchestra sufletului nostru, când rău, când bine, destinul se joacă și cântă cu propriile noastre instrumente muzicale. Plec din fața vitrinei propriu-zise și iau cu mine amintirea formelor văzute în vitrină, pentru ca apoi să le compar cu formele imaginare ale instrumentelor muzicale din vitrina vieții. Pe stradă, mergând, vântul îmi bate în față și îmi agață de urechi noi sunete muzicale stradale, se acompaniază între ele cu zgomotul motoarelor de mașini, cu sunete muzicale stridente sau nu, venite de prin discoteci, baruri sau cerșetori vocali ce își câștigă pâinea cu sunete discordante, discordate cu vremea și locul pe unde trec. Peste tot se scot sunete, cu voia sau fără voia noastră, fiind obligați să le receptăm așa cum le primim, doar sufletul are putința de a alege și a culege aceste sunete, sunete pe care tonul adevărat al diapazonului le poate corecta, acel diapazon al intelectului. Departe de ziua de ieri, departe de ziua de mâine, aflat la punctul unde ceasul se împarte la jumătate, stau și mă gândesc că totuși ar trebui să mă grăbesc să înțeleg viața în haina ei electrică, din vitrina vieții, viitorul cu zilele și clipele lui îmi rânjește și sufletul vitrinei în care viața mea se scurge caută cu putere intrarea spre adevărurile simple și adăpostul lor, unde se află dezvoltarea inițiativei și a progresului omenesc; peste tot se poate constata o creștere a activității, a intensificării gândirii, a voinței, a ambițiilor, a eforturilor, născându-se proiecții și visare, pacea durabilă a gândului dezvoltă comunicarea și formele ei între oameni, între suflete care astfel încep să se organizeze în acord cu idealurile noi; dacă privim însă mai mult, pretutindeni se dezvoltă și se manifestă tot mai mult societatea.
Mă aflu la marginea unei vitrine propriu-zise, dar nu la marginea vitrinei vieții, astfel contradicția face ca viața să fie suportabilă, conștiința mea este mult mai pronunțată. Preludiul sentimentelor din vitrina vieții ajunge un simbol al revelării ,,Eului” capabil să atingă principii, unele materiale, altele spirituale, altele temporare, altele eterne, unele în afară de noi, altele în noi. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy