Grecia se cunoaște cel mai bine vizitând insulele, iar Eghina mi-a oferit ocazia să văd viața localnicilor bazată, în principal, pe cultivarea fisticului, pe pescuit și pe servicii legate de turism, și, de asemenea, să ajung la Mânăstirea Sfânta Treime, unde am atins moaștele Sfântului Nectarie, vindecătorul de cancer, precum și să ascult mitul erotic cu argonautul Iason și dublul: Medeea și Glauca (Creuse).
Am ajuns în rada portului localității Eghina din insula omonimă. Pe chei ne aștepta un autocar, pentru a ne duce la Mânăstirea Sfânta Treime, unde are loc unul dintre cele mai importante pelerinaje ortodoxe. Părintele Pelerinu s-a grăbit să-și arate cunoștințele:
- Sfântul Nectarie s-a născut pe data de 1 octombrie 1846 în Silivria din Tracia, cu numele de botez Atanasie. La vârsta de 14 ani a ajuns la Istanbul, unde a fost luat pe lângă școala din Metocul Sfântul Mormânt, unde a devenit pedagog și învățător. La vârsta de 20 ani a fost angajat ca învățător în insula Hios. Pe 7 noiembrie 1876, a fost tuns călugăr, cu numele de Lazăr, la Mânăstirea Nea Moni. Cu sprijinul unui om bogat, în anul 1881 a ajuns să studieze la Facultatea de Teologie din Atena. După terminarea studiilor, în anul 1885, a fost numit predicator principal la Patriarhia din Alexandria, în Egipt. A trecut prin toate treptele ierarhice, iar la 18 ianuarie 1889 a fost hirotonit episcop și numit mitropolit de Pentapoli. Din cauza unor neînțelegeri, de fapt, niște acuzații mincinoase ale unor călugări, anul următor a fost trimis în Grecia, unde, în 1894 a ajuns director al Seminarului Teologic Rizarios din Atena. În anul 1904 a întemeiat, împreună cu un grup de măicuțe, Mânăstirea Sfânta Treime din insula Eghina. A demisionat din funcția de director în anul 1908 pentru a se retrage la mânăstirea întemeiată de el. A trecut în cele veșnice pe 8 noiembrie 1920 în urma unui cancer de prostată. Este pomenit pe 9 noiembrie.
- În interiorul Mânăstirii Radu – Vodă din București, în partea dreaptă cum intri, într-o raclă, am văzut moaștele Sfântului Nectarie, a remarcat filologul Grămăticu.
- Într-adevăr, la Mânăstirea Radu – Vodă, cu hramul Sfintei Treimi, sunt expuse părticele din moaștele Sfântului Nectarie, aduse din Grecia în anul 2001. Tot atunci, mânăstirea și-a luat ca patron pe Sfântul Nectarie. Construită de domnitorul Alexandru II Mircea în anul 1570, ea a fost aruncată în aer de ienicerii lui Sinan Pașa în anul 1595. A fost refăcută de domnitorul Radu Mihnea între anii 1613 și 1614. În anul 1948 a fost transformată în Școala de Partid din București. A fost reactivată de Patriarhul Teoctist în anul 1998, fiind slujită, în prezent, de 15 călugări.
...Autocarul a parcat în fața intrării în mânăstire. Un mirean localnic vindea pungi de plastic, conținând un sfert de kilogram de boabe de fistic, la prețul de cinci euro. Mai scump decât în supermarketurile din România! N-am cumpărat. Am intrat în mânăstire. Toate clădirile - biserica, chiliile măicuțelor, arhondaricul – arătau ca noi, străluceau de curățenie. Biserica imensă, în stil bizantin. În interior, lângă altar, o raclă micuță, din argint cu părticele din moaștele Sfântului Nectarie. Coadă lungă. Credință multă, rugăciuni, speranță în puterea taumaturgică a Sfântului Nectarie. Sus, cocoțate pe o stâncă, se aflau chiliile măicuțelor, inclusiv chilia Sfântului Nectarie. Până acolo, am urcat pe niște trepte mărginite, în principal, cu arbuști de fistic. La mormântul inițial al Sfântului Nectarie o altă coadă lungă. În chilii, cu ușile larg deschise, călugărițe tinere ofereau serviciul de spovedanie în limba engleză. Am rezistat tentației și am ieșit din mânăstire. Vânzătorul de fistic nu-și părăsise postul.
...Ne-am întors în port. Am ieșit pe străzile localității Eghina. Vânzători ambulanți ofereau fistic. Se pare că în insula Eghina, produsul agricol specific este fisticul. Aliniate, înghesuite ca sardinele într-o cutie, se înșirau taverne micuțe, construite din lemn, care ofereau mâncăruri de pește. Am citit într-un meniu afișat la intrare: cod sărat prăjit, barbun prăjit, sardine prăjite, calamari umpluți, stufat de caracatiță, sepie cu spanac, pilaf cu creveți, homar fiert cu sos de lămâie, plachie de cod, scoici umplute, "suvlaki" de pește-cu-spadă. Pe marginea cheiului un pescar își încerca norocul cu o undiță. De la el am aflat că momeala folosită poate fi formată din: sardine întregi, bucățele de banala pâine, de calamar, de viermi marini.
...Ne-am urcat pe vapor. Până să ridice ancora, profesorul Tocilescu a fost convins de studentul Albănoapte să ne spună mitul erotic al argonautului Iason, plecat în căutarea lânii de aur:
- Cu ce doriți să încep?
- Ce a fost lâna de aur?
- Lâna de aur era a unui berbece mare, vorbitor ca oamenii, care putea zbura, deși nu avea aripi. El era un fiu al lui Poseidon. Berbecul se găsea la curtea lui Atamas, rege în orașul beoțian Orhomena. Soția regelui era Nefele, zeița norilor. Perechea regală avea doi copii: Hela și Frixos. Dar, regele și-a luat altă nevastă, pe Ino, care dorea să-i omoare pe cei doi copii. Atunci, Nefele l-a trimis berbecul cu lâna de aur, care îi era foarte supus, să îi răpească pe cei doi copii din mâna mamei lor vitrege și să-i ducă în orașul Ea, din Colhida, undeva pe teritoriul de azi al Georgiei. Copii s-au agățat de lâna berbecului, care și-a luat zborul. Hele a făcut greșeala să se uite în jos, i-a venit rău de înălțime și a căzut în mare. De atunci vine denumirea Helespont, adică "marea Helei", denumită și Dardanele. Frixos a scăpat și, ajungând în orașul Ea, a sacrificat berbecul în cinstea lui Zeus, iar lâna de aur a oferit-o regelui Colhidei. Apoi, lâna de aur a fost atârnată de un pom dintr-o livadă sfântă, închinată zeului Ares.
- De unde vine denumirea de "argonauți"?
- "Argonauți" este un cuvânt derivat de la "Argos", cum a fost numită corabia condusă de Ianos, care, împreună cu alți 50 viteji, au plecat din Tesalia să aducă lâna de aur. Printre argonauți se găseau Herakles, Castor, Pollux, Adraste – fratele lui Iason și Tezeu – rege în Atena.
- Când s-a îndrăgostit Iason?
- Prima oară, Iason s-a îndrăgostit de Medeea, o vrăjitoare caucaziană, fiica lui Eete, regele din Colhida. În schimbul făgăduielii că va fi luată de soție și că va deveni regină în Ialco, ea l-a ajutat pe Iason, prin farmecele ei, să treacă de piedicele puse de tatăl ei și să ia lâna de aur. În dragostea ei nebună pentru a deveni o regină bogată, Medeea a fost capabilă să-și ucide micuțul frate Absirt, tăindu-l în bucăți, pe care le-a aruncat, pe rând, în urma corabiei "Argos", pentru a scăpa de urmăritorii conduși de regele Eete. Într-adevăr, macabra strategie a mers: tatăl ei s-a oprit din urmărire, ca să adune bucată cu bucată trupul sfârtecat al fiului lui.
- Cum a fost a doua iubirea lui Iason?
- Iason și Medeea au plecat săraci din Ialco, unde rege a devenit Adraste, și au ajuns în Corint, unde domnea Creon, care avea două fete: Megara – căsătorită cu Herakles, și Glauca, numită și Creusa. Acolo, deși îi avea pe Ferea și Mermeros, cei doi copii cu Medeea, Iason i-a declarat dragoste Glaucăi, gândindu-se că, astfel, va moșteni tronul regelui Creon. Aflând de această idilă, Medeea s-a hotărât să-și ucidă rivala: i-a dăruit o rochie frumoasă, care, însă, a luat foc în momentul când a fost îmbrăcată. După aceea, Medeea s-a răzbunat și pe Iason, omorându-i pe Ferea și Mermeros. Drama Medeei, de când a fost trădată de Iason, a fost descrisă de Euripide în "Medeea".
- Dacă toate femeile măritate și trădate în dragoste ar proceda ca Medeea, bărbații nu ar mai divorța! a exclamat studentul. Oricum, mitologia greacă ne arată că, încă din antichitate, răzbunarea femeilor poate fi teribilă. Miraculoasă lume, tristă istorie... Hai, mai bine, să ne destindem, spunându-vă o glumă antică, rostită de Aristotel: "Comparativ cu bărbatul, femeia își iubește mai mult copiii, deoarece este sigură că sunt ai ei".