Belizarie și-a cumpărat de la iarmaroc o femeie miniatură. De fapt, nu de la târg a cumpărat-o, ci de la un tip ciudat cu cap de satir și pantofi de damă cu tocuri înalte în picioare. El l-a întrebat: ”Vrei ceva frumos, piciule ?” și i-a spus să-l urmeze. A fost o surpriză plăcută văzând că e vorba de o femeie. Deși era mic, își dorea o femeie care să fie numai a lui și care să nu fie maică-sa. O duse acasă și începu s-o examineze. O achiziționase cu tot cu locuința ei, care semăna cu o casă-machetă, cu încăperi felurite, dormitoare, sufragerie, cămară, toaletă, baie, bibliotecă, neavând însă acoperiș. Amplasase mica locuință într-unul din dormitoare ; avea cinci.Belizarie ocupa etajul unu al unei vile cu 20 de camere, în care locuia împreună cu părinții, care stăteau la parter, și cu bona lui, o femeie de vreo 50 de ani, aspră și urâtă, care avea o cameră la mansardă. Belizarie vedea tot ce face mica femeie. În acel moment se uita la televizor. Apoi se duse la o oglindă mare (vorba vine!) din dormitor și începu să se pieptene. Cânta, sau cel puțin așa se părea fiindcă nu se auzea prea bine; era un zgomot firav, aducând cu miorlăitul unui pui de pisică. După aceea fata se duse la W.C. Își ridicase fusta la brâu și-și coborâse chiloții în vine ; stătea pe scaunul minuscul de toaletă. Belizarie privi fascinat. Deodată se auzi un mic fâsâit slab, ca zgomotul produs de un balonaș care se dezumflă. Fata se ridică de pe scaunul toaletei, își trase chiloții și-și lăsă fusta să-i acopere fundul. Belizarie simți cum sângele începu să-i curgă tot mai repede prin vine. Se înroșise la față și aproape că tremura. Deodată minuscula fată ridică privirea în sus, spre el. Începu să spună ceva, foarte nervoasă și supărată, ridicând pumnul ei mic amenințător. Belizarie se chinui să înțeleagă vorbele fetei, dar nu desluși decât ”voyeur nenorocit” și ” tribunal”.
Belizarie era foarte timid cu fetele. În prezența lor, i se usca gura și-l treceau sudori reci pe spinare. Voia să spună ceva, dar vorbele nu-i ieșeau din gât. La școală se băga în câte-un grup de fete anunțând că vrea să le spună un banc grozav, dar după două vorbe îl îneca o tuse îngrozitoare. Faptul că deținea o fată față de care avea acum deplină superioritate îl încânta peste măsură.Cu atât mai mult cu cât fata era matură. Adică era dezvoltată fizic, avea toate din cele care-i trebuiau unei femei tinere. Iar formele ei erau minunate. Belizarie se duse în bucătărie să mânânce ceva; își pregăti un sandviș cu unt și șuncă, dar nu fu în stare să înghită. Se gândea numai și numai la femeia lui. Pentru că era a lui, indiscutabil. Așa că se gândi să se culce cu ea. El nu avea deloc experiență cu femei, nu știa decât ce văzuse prin filme sau pe internet; așa că intenționa să facă ceva cu femeia, dar din păcate nu putea să ajungă până la relații sexuale din cauza diferenței de dimensiuni; dar nu i-ar fi stricat puțină giugiuleală; deseori visa în legătură cu fetele de la școală că le pipăie, le sărută și le strânge în brațe, și lui îi era suficient. Netrăind niciodată vreun act sexual, nu putea să realizeze cum ar fi fost un contact fizic cu o femeie; chiar când visa că e cu vreo fată în pat, părea în mod ciudat că el nici nu avea penis, corpul său părând lipsit de organe sexuale asemenea menechinelor din plastic pe care se prezentau chiloți de bărbați, și se chinuia frâmântându-se peste corpul gol al fetei fără să aibă cu ce s-o penetreze.
Seara își pregăti patul cu minuțiozitate; eliberă o jumătate de saltea pentru fată, pregătindu-i o pernă deosebit de moale și pufoasă, mică de ziceai că e pentru păpuși, pe care o avea de când era el bebeluș. Fata putea să-și pună acolo nu numai capul, dar chiar corpul întreg, după ce se dezbrăca și-și punea pijamaua. La gândul că ea s-ar fi putut dezbrăca, Belizarie fu străbătut de un fior. Bineînțeles că nu se va uita la ea, dacă ea nu voia. Apoi aerisi bine încăperea, după care pulveriză niște colonie scumpă; poate cam prea multă. El îmbrăcă o frumoasă pijama de mătase, de culoare verde imprimată cu brotăcei roșii. Dădu drumul la televizorul său cu ecran de 107 cm, full HD, lăsându-l pe muzica de la Kiss, - nu prea tare. Aprinse o veioză cu o lumină dulce, în nuanță de lămâie. Era nehotărât dacă să bea sau nu un gât - două de coniac Martell. Renunță cu greu la idee, gândindu-se că nu-i frumos să miroase, ba chiar se clăti cu niște apă de gură și apoi se duse după fată. O apucă ușurel cu mâna stângă așezând-o în căușul format din degetul mare și arătător de la mâna dreaptă; ea țipa de mama focului și se zvârcolea de era cât p-aci să-i scape pe jos, ceea ce i-ar fi fost fatal de la acea înălțime imensă pentru ea; purta o fustiță scurtă, înflorată, și în păr avea codițe. Belizarie o depusese cu delicatețe pe perna pregătită în patul lui, alături de a sa, și o întinse pe spate, dar fata sări imediat în picioare, ca un hopa – mitică. Vocifera spre el cu pumnul strâns. Nu se înțelegea însă ce spune. Belizarie confecționă o mică pâlnie dintr-o bucățică de carton de mărimea unui timbru, și i-o dădu fetei.
- Ce vrei să-mi faci, porcule ? zicea ea prin pâlnie.
- Eu, nimic, Doamne ferește !
- Să știi că am să chem poliția !
Belizarie se abținu cu greu să nu râdă.
- Nu râde, măgarule ! Du-mă înapoi în căsuța mea ! spuse fata.
- De acum toată casa e căsuța ta ! Poți să stai unde vrei !
- Ce vrei să faci cu mine ? întrebă ea. Deja striga cu atât de mare efort încât nu mai avea nevoie de pâlnie.
- Nimic. Adică să te culci să dormi pe pernuța asta, iar eu am să te privesc!
- Nu se poate așa ceva! Ești un pervers !
- Ba nu ! Îmi placi ! zise el.
- Poftim ?
- Da ! Cred că m-am îndrăgostit de tine !
- Ha, ha, ha !
- Nu e cazul să râzi ! spuse Belizarie.
- Nici nu râdeam !
- Hai ! Pregătește-te și fă nani ! spuse Belizarie.
- Adică să-mi pun pijamaua ?!
- Cum ți-e mai comod.
- Să mă dezbrac să mă schimb în pijama ?
Belizarie își și făcuse planul să caute o pensetă cu care ar fi putut să umble după pijamaua fetei în căsuț ei.
- Ți-o aduc eu, dacă vrei ! zise el.
- Ha, ha! Nu ține !
Fata își aruncase papucii alături și se lungi pe pernă așa îmbrăcată cum era.
- Dă-mi cuvertura și stinge lumina ! zise ea.
Belizarie se execută prompt. Apoi se lungi în pat lângă ea, mișcându-se delicat. Când se lăsase peste saltea, fata deschise ochii pentru o clipă, închizându-i la loc. O rază de lună căzu direct pe fața fetei. Belizarie nu rezistă tentației și se hotărî s-o sărute. Așteptă puțin încordat, până când auzi sforăitul firav ca susurul unei care curge undeva la subsol, apoi își ținu răsuflarea și-și apropie buzele ușor de obrazul fetei. Aproape că o atinsese, când ea urlă ca din gură de șarpe și se ridică în picioare. Deoarece perna îi oferea un echilibru instabil, era cât p-aici să cadă, și până la marginea patului mai era puțin. Belizarie se duse și aprinse lumina.
- De ce țipi, fato ? zise Belizarie.
- Vrei să mă violezi ?
- Nu !
Fata elimină un țipăt.
- Am spus nu ! repetă Belizarie.
Fata țipă din nou.
- Bine ! Uite cum facem! Eu am să sting lumina și am să plec ! Tu ai să te odihnești în voie în patul meu până dimineață !
- Unde pleci ? întrebă fata.
- În altă cameră !
Belizarie făcu întocmai ce spusese.
A doua zi dimineață Belizarie bătu în ușa camerei dormitorului în care se afla fata și intră. Fata se trezise și stătea cu fața-n sus, privind în tavan.
- Mi-e foame ! zise ea.
- Bună dimineața ! Ai dormit bine ?
- Mi-e foame ! repetă ea.
- Am să încerc să-ți pun niște lapte în ceva, puțină pâine, poate și-un ou ochi…
- Ești nebun ? zise ea. Du-mă la mine în căsuță !
Belizarie o apucă ușor cu mâna stângă și o depuse în căușul degetelor de la mâna dreaptă, simțind cu înfiorare mânuțele minuscule ale fetei sprijinindu-se de el. O duse în camera alăturată unde era instalată căsuța fetei și o lăsă înăuntru, prin tavan. Se uită la ea nemaipomenit de curios. Fata se duse în bucătărie și scoase dintr-un dulăpior niște cornuri mici ca boabele de fasole. În frigider avea o sticlă cu lapte. Își prepară micul dejun și începu să mănânce. Deodată se opri din mestecat și privi în sus.
- Mizerabilule, pleacă d-aici ! Nu poate omul să mănânce liniștit ! strigă ea spre Belizarie care era aplecat deasupra căsuței ca și cum s-ar fi uitat într-un acvariu cu pești.
- Bine, dar de ce te superi ? zise el.
- Ești nesimțit ! Pleacă !
- Unde să plec ?
- Te privește !
Belizarie făcu câțiva pași spre ușă.
- Știi ce ? Du-te și cumpără-mi cizmulițe !
- Ce-s alea ?
- Cizme din piele din acelea lungi, peste genunchi !
- Bine, dar ce măsură ?
- Nu vezi ? Măsură mică ! Hai, valea ! Să vii repede !
Belizarie se-mbrăcă, își luă bani la el și plecă spre magazin. La ”Cora”, se duse la raionul de jucării și găsi o păpușă blondă încălțată cu cizme din acelea lungi. Și erau chiar din piele. Cumpără păpușa cu totul și ieși în stradă. Puse păpușa pe o bancă și o descălță de cizme; pe acestea le puse într-o casetă roșie de mărțișor și-și vârî totul într-un buzunar.Aruncă păpușa în pubela de gunoi de la marginea trotuarului și porni vioi spre casă. O femeie înaltă și grasă îi zise:
- Domnule, v-a căzut copilul !
- Ce copil ?
- Acela pe care l-ați aruncat la gunoi !
- Era o păpușă stricată ! zise Belizarie.
- Am auzit-o eu când spunea ”mamă”!
Belizarie o luă la fugă. Dă-du piept în piept cu prietenul său Oreste.
- Hei, unde te grăbești așa ? zise Oreste.
- Acasă !
- Păi îți plâng copiii de foame ?
- Ești pe aproape !
Oreste era puțin mai mare ca vârstă și mai experimentat. Deseori râdea de Belizarie mai ales de timiditatea lui în fața fetelor. Belizarie accepta prietenia lui deoarece avea de câștigat.
- Nu cumva ai vreo gagică ? zise Oreste.
Belizarie se făcuse roșul ca racul la față. Grozav ar fi vrut să-i spună de femeia minusculă, s-ar fi lăudat și el cu ceva, dar îi era teamă; simțea că nu e bine să spună cuiva despre acea fată, destăinurea putând duce la pierderea ei; pe de altă parte intuia că nu va fi crezut.
- Ei, ce te-ai blocat așa ? Unde-ai fost ?
- Am fost să cumpăr niște cizmulițe ! răspunse Belizarie la această întrebare care era ușoară.Imediat înțelese că intrase într-o capcană.
- Ha, ha! Se pare că am nimerit-o ! Pentru cine erau cizmulițele acelea ? Pentru tine ? își țuguie buzele Oreste.
- ÃÃÃ… nu chiar…
- Știi ce ? Hai să intrăm aici să luăm o cola !
Au intrat într-o cafenea aflată în drumul lor și Belizarie s-a așezat în scaun răsuflând greu, ca un om cu probleme. Se frământa dacă e bine sau nu să-i spună prietenului său despre ce era vorba. Oreste luă două sticle de cola la bar și două pahare roșii din carton.
- Bine! Am să-ți spun ! zise Belizarie. Și-i povesti toată întâmplarea cu fata miniatură, de la cumpărarea ei și până la despărțirea de ea din dimineața aceea.
- Formidabil ! zise Oreste. Și ai văzut-o goală ?
- Chiar goală, nu ! Dar am văzut-o la W.C. !
- Și cum e ?
- Frumoasă !
- Extraordinar ! făcu Oreste și bătu din palme. Bravo, nu mă așteptam la așa ceva din partea ta !
Belizarie îl privi cu o oarecare nedumerire; nu înțelegea de ce se bucură atâta prietenul lui când aude de fata lui.
- Auzi ? spuse Oreste plin de entuziasm. Am o idee ! Vom face cu ea filme pornografice și ne îmbogățim !
- Poftim ? Dar dacă ea n-o să vrea ? spuse Belizarie alarmat.
- Păi și aici e o tehnică ! Trebuie folosite niște metode, droguri…Las ’ pe mine !
Belizarie nu fu încântat de idee. Se-ntunecă la față.
- Doar n-ai să spui c-o iubești ? râse Oreste.
- Nu, dar…
- Mai ales că, din câte îmi dau seama, e mai mare decât tine ! Adică tu ești minor, și ea e femeie în toată regula !
Belizarie se bosumflă total. Oreste observă și căută să schimbe sensul discuției.Întrebă:
- Și ziceai că i-ai cumpărat niște cizmulițe ?
- Da…
- Și unde sunt ?
- Aici ! zise Belizarie și scose cizmulițele de păpușă din buzunar. Oreste le privi stupefiat.
- Astea sunt ?
- Da, zise Belizarie.
- Uau ! Băi tu știi că eu pe moment uitasem că e așa pitică !
- Nu e pitică; e în miniatură !
Băieții plecară din bar spre locuința lui Belizarie. În holul casei, Oreste pierdu mult timp în fața oglinzii. Se pieptăna, își îndreptă cutele de la haine, își făcu pantofii. Belizarie îl privi și-și alungă din minte un gând nu prea favorabil prietenului său. Întrară emoționați în camera în care se afla căsuța fetei, instalată pe o consolă. Se apropiară în vârful picioarelor. Belizarie examină interiorul căsuței, din ce în ce mai panicat. Fata nu se vedea nicăieri.
- Unde e ? întrebă Oreste.
- Înăuntru era !
Belizarie începu să privească atent locul pe care era amplasată căsuța din lemn. Consola era destul de înaltă.
- Se pare că nu e nicio fată ! zise Oreste cu ton ironic.
- Dacă nu cumva o fi fugit !
Belizarie era consternat.
- Deși înălțimea era prea mare pentru ea ! murmură el.
- Vrei să spui că până jos s-ar fi făcut praf ?
- Cam așa ceva !
Belizarie se apropie de colțul consolei; în partea dinspre perete cobora un șnur de la draperie lipit de partea laterală a mobilei, până jos la parchet.
Belizarie se prăbuși într-un fotoliu.
- Ia uite, mă ! Și eu tocmai mă vedeam cumpărându-mi un iaht pentru Marea Neagră ! zise Oreste.
- Ce mai, nu avem altă soluție decât s-o căutăm ! spuse Belizarie.În definitiv, nici nu poate fi prea departe ! Deși nu înțeleg cum de o fi fugit, ușa era încuiată !
- Întreabă bona ! spuse Oreste.
- Ea nu intră la mine decât dacă o sun ! zise Belizarie.
Au căutat o zi întreagă; au răscolit toate camerele și au cercetat și trotuarul din fața casei. S-au uitat și de-a lungul străzii, într-o parte și-n alta. Până la urmă s-au retras obosiți și deprimați în camera lui Belizarie.
- Știi ce ? zise Oreste. De unde ai cumpărat-o ?
Belizarie nu-i răspunse, privindu-l doar încordat.
- Hai să mergem ! spuse el după ce-și căută portofelul cu bani.
Plecară spre iarmaroc. Îl căutară pe bărbatul care purta pantofi de damă. Îl găsi într-un cort foarte frumos amenajat. Fuma narghilea tolănit pe o canapea alături de doi tipi solizi și tatuați pe brațele goale.
- Ce vreți, mă puștilor ? întrebă unul dintre gealați.
- Am cumpărat de la dumneavoastră o fată… zise Belizarie.
- Și mai vrei una ! râse bărbatul cu figură de satir.
- Aveți 18 ani ? interveni iar gealatul care vorbise prima oară.
- Nici împreună ! răspunse pentru ei satirul.
- Era o fată mică… îngăimă Belizarie.
- Păi da, că și voi sunteți mici ! comentă tipul tatuat.
- Stați jos acolo să vă arătăm ceva ! Aveți bani ?
- Da, are el ! zise Oreste arătând spre Belizarie.
Satirul bătu din palme și pe un podium își făcu apariția o fată foarte frumoasă, într-o costumație orientală, cu șalvari de culoare turcoaz.
- Ei ? Ce spuneți ?
- E cam mare ! zise Oreste.
- N-are nici 14 ani ! spuse gealatul.
- A noastră e mai mică ! adăugă Belizarie.
- Cât de mică ? Nouă ani ?
- Nouă centimetri !
- Ce tot spuneți acolo ? zise satirul iritat.
- Atâta are.E foarte minionă. Am luat-o de la dumneavoastră și m-a costat o avere.
- Cred că vorbești prostii !
Făcu un semne fetei de pe podium să se retragă.
- Vă spun adevărul ! Și avea și casa ei, micuță ca o colivie de papagal !
- Ce mai papagal ! făcu gealatul.
- E la mine acasă, puteți s-o vedeți oricând ! Eu nu mint ! mai zise Belizarie, cu glas sugrumat.
- Vrei să spui că eu mint ? se răsti satirul.
Un timp băieții nu mai spuseră nimic.
- De fapt, ce voiați voi ?
- Vrem alta ! spuse Belizarie.
- Aia nu vă ajunge ?
- Ba da, dar problema e că a fugit…
Satirul izbucni în râs. Celălalt rămase încruntat. Urlă deodată:
- Ia să ieșiți voi afară ! Să nu vă mai prind pe aici !
Băieții plecară supărați.
- Auzi ? zise Oreste. Oare unde se mai găsesc fetițe d ’ astea ?
Belizarie răspunse cu o voce înecată de emoție; părea că plânge:
- Cred că nu se mai găsesc nicăieri !
- E musai s-o găsim ! Cred că trebuie să ne ducem la poliție! spuse Oreste.
- Eu nu cred că e bine; nu uita cum am procurat fata; trafic de carne vie, spuse Belizarie.
- Da ! Dar avem nevoie de profesioniști ca s-o caute!
- Vreun detectiv particular !
- Dar nu cunoaștem!
- Să căutăm la ziar !
Găsiră un anunț cu un detectiv specializat în dispariții de persoane. Oreste a vorbit la telefon și în scurt timp s-au înființat la adresa indicată, într-un birou dintr-un apartament de bloc. Un bărbat cam prost îmbrăcat, cu un costum incredibil de șifonat, cu o figură cam buhăită și roșie, îi îndemnă să relateze despre ce e vorba. Dar înainte de asta le spuse tariful și ei fuseseră parcă loviți de muțenie.
- Să știți că garantez de reușită în 48 de ore ! Așa că puteți să vărsați din voi !
- Ce să vărsăm ? zise Oreste.
- Povestea voastră ! zise omul.
- Eu am adus acasă la mine o fată ! începu Belizarie.
- Ehe, băiete, câte n-am adus eu când eram tânăr! Așa, și ? A dispărut ?
- Stați să vedeți ! Am vrea ca toată pățania să rămână între noi ! Dumneavoastră ca detectiv particular…
- Să vă precizez ceva! Eu țin locul fratelui meu, care e plecat la mare !
- Aha! Dar și dumneavoatră aveți licență, nu ? interveni Oreste.
- A, bineînțeles ! Am chiar două ! Adică am și una de lăcătuș !
- A… exclamă Belizarie, puțin cam dezamăgit.
- Și sigur că am să păstrez discreția ! Și mai ales n-am să spun nimic la poliție !
- Asta-i bine ! zise Oreste.
- Deci ai adus acasă o fată ! Și unde ai făcut cunoștință cu ea ?
- Asta are mai puțină importanță ! spuse Belizarie. Chestia e că ea era cam mică !
- Minoră ?
- Și mai și ! spuse Oreste.
- Stați puțin! Tu ce amestec ai în treaba asta ?
- E prietenul meu ! spuse Belizarie.
- Sper că n-ați făcut niște prostii împreună ! Cu toate că mie puteți să-mi spuneți ! Și p-ormă spui că fata era mică; dar nici voi nu sunteți majori !
- Domnule, problema e alta !
- Bine. Spune-mi unde era când a dispărut ?
- Acasă la mine, spuse Belizarie.
- Și tu ce făceai în timpul ăsta ?
- Eram plecat să-i cumpăr cizmulițe!
Îl lăsară pe detectiv să vină acasă la Belizarie. Omul examină casa minusculă a fetei.
- Vreau să fac niște poze ! zise bărbatul și scoase la iveală un aparat ”Canon” de dimensiuni reduse. Și-mi trebuie un avans, ca să pot să mă apuc de treabă!
Auzind câți bani ceruse detectivul pentru căutarea fetei, Belizarie fu cât p-aici să renunțe. Îi dădu totuși banii și-și puse nădejdea în el.
Trecuseră două săptămâni și detectivul nu dădea niciun semn de viață. Nu răspundea nici la telefon. Cei doi prieteni hotărâră să-l caute și s-au dus la adresa omului, unde fuseseră prima dată. Dar acolo ușa era încuiată și soneria suna în gol. Au bătut și cu pumnii în ușă, dar tot fără rezultat.
Băieții au început să se vânture prin oraș, dezamăgiți. Nu aveau nici curajul să-l reclame pe detectiv la poliție, având în vedere împrejurările obscure în care fusese ”achiziționată” micuța fată. Pașii îi duseră spre târgul unde se afla cortul bărbatului care purta pantofi de damă. Erau acum acolo tot felul de minunății: carusel, trenuleț pentru copiii, vatăm de zahăr, tarabe de tras cu pușca la țintă, chioșcuri volante de înghețată, tarabe cu jucării, baloane peste tot, oameni mascați din cap până-n picioare în diferite animale, ca de exemplu în urși, maimuțe sau iepuri uriași cu urechi mai lungi decât înălțimea normală a unui stat de om etc. Deodată Belizarie rămase pironit în loc, ca fulgerat. Se schimbase la față și strigă:
- Uite-o ! Uite-o !
E adevărat că în mulțimea de oameni din târg, tineri și bătrâni, îmbrăcați felurit și multicolor, se aflau și copii, unii destul de mici.
- Unde ? întrebă Oreste, înnebunit de agitația diferitelor persoane care-i defilau prin fața ochilor.
Belizarie urmărea cu privirea o fetiță care purta o rochiță roșie, scurtă de i se vedeau chiloții, și avea două codițe în păr. Deși se afla la o oarecare distanță, recunoscu trăsăturile feței de femeie tânără, și nu de copil, ale fetei lui. Ale fetei care fugise de la el de acasă. Corpul ei era foarte bine proporționat, picioarele ei aproape goale de jos până sus erau foarte frumoase și atrăgătoare, dar aflându-se printre mulți alți copii de dimensiuni apropiate putea fi cu greu identificată ca fiind o femeie minusculă.
- O vezi ? întrebă Belizarie grăbind pasul.
- Nu, zise Oreste.
- Am s-o prind eu în brațe și o s-o ducem la un taxi ! spuse Belizarie, pentru care distanța dintre el și fată se micșorase destul de mult. Un individ îmbrăcat în bursuc cafeniu împărțea copiilor baloane colorate. Erau baloane roșii, galbene, portocalii, care erau bine umflate și stăteau ca atrase de un magnet în sus, spre cer. Copiii de pe acolo primeau câte un balon de la omul bursuc și se duceau cu el să-l arate părinților. Fata se învârtea cam dezorientată printre copii până când primi și ea un balon frumos, mare și roșu. Belizarie mai avea trei pași până la ea, și fata întinse o mână spre el, cu o privire pe care Belizarie n-o va uita toată viața lui. Cealaltă mână a fetei, cea cu care ținea sfoara de la balon, execută un salt în aer; fata își adună imediat ambele mâini pe sfoară, ținându-se bine; ea se ridică împreună cu balonul, în aer. Privi cu încordare în jos, strigând ceva. Belizarie se ridicase pe vârfuri și făcea semne cu ambele mâini, disperat. Se uită după fată cum începe să se înalțe cu rapiditate, începuse să bată și vântul. Își duse mâinile la cap, scoțând un fel de gemete. Apăru și Oreste, care spuse:
- Unde-ai dispărut ? Ai prins-o ?
Belizarie desprinse un deget de la o mână pe care și-o ținea pe frunte și arătă cu el în sus, fără să poată scoate un cuvânt.