Stând rău cu banii, Sofia a căutat soluții pentru rezolvarea problemelor ei care păreau că nu se mai termină.

Ea scria: poezie, proză, parodii, epigrame… Scria orice, numai cu gândul la banii pe care i-ar putea câștiga. Spera să mai astupe câteva găuri, nu prea mari, făcute în bugetul ei se femeie singură. De aceea, când a văzut în ziarul local anunțul că va avea loc un concurs național de poezie, s-a bucurat. Avea din nou ocazia să arate lumii că e poetă.

Primul drum din acea zi l-a făcut la prietena ei, Valeria, care lucra ca secretară cu jumătate de normă la grădinița din apropierea blocului în care se afla garsoniera Sofiei. Valeria nu era ocupată în momentul în care Sofia a bătut la ușă.
- Intră, Sofia! Mă bucur că te văd! Bei cu mine o cafea?
- Servus, Valeri! Mulțumesc, nu beau cafea! Am o problemă…
- Vai de mine! Ce s-a mai întâmplat?
- Tu, Valeri, tu! Am aflat că, peste o lună, se desfășoară un concurs de poezie. Tu știi că eu scriu… Dacă m-ai ajuta puțin…
- Cu ce te pot ajuta eu?
- Să mi le scrii la calculator, că eu nu mă pricep.
- Bine, tu, Sofia! Þi le scriu, dar nu știu cât de repede pot să fac lucrul acesta. Va trebui să îmi dai textele cu vreo săptămână înainte.
- Așa o să fac! Aș putea să iau o poezie din cartea mea…
- Să nu faci asta! La concursuri, se acceptă numai texte nepublicate.
- Cred că ai dreptate. Poate numai să modific ceva…
- Care e tema?
- Nu s-a dat o temă, dar una dintre poezii trebuie să fie dedicată poetului născut în acea localitate în care are loc concursul. Asta ar fi ceva…
- Să căutăm pe Google!
- Vezi că mă poți ajuta? Dacă ai de lucru, te las. Merg la dentist. Mă doare foarte rău măseaua pe care mi-a plombat-o luna trecută…
- Așteaptă puțin!

Valeria scrise repede numele orașului și găsi un poet care corespundea cerințelor. Găsi și câteva poezii scrise de el. Așa că, până când Sofia a căutat o adresă în carnețelul din poșetă, Valeria i-a și dat o foaie printată cu poeziile găsite.
- Du-te și scrie! Să mă anunți când ești gata!

Sofia ieși în grabă. Până la dentist își stoarse creierii să găsească o idee demnă de concurs. Totuși, inspirația vine numai când vrea ea.

***

Sofia făcea mâncare, dar se gândea la poezie. Avea carnețelul pe dulapul din bucătărie. Mergea la piață cu carnețelul în buzunar. Chiar și atunci când spăla, avea carnețelul pe etajera din baie.

Când aștepta să-i vină rândul la dentist, răsfoia carnețelul. Unii o priveau curioși, alții se mirau și rar trecea pe lângă ea o persoană care să nu o privească nefiresc.

Câteva zile, Sofia a muncit serios. Când spunea că a terminat poeziile, recitea textele și mai făcea câte o modificare. Totuși, considera că poate să trimită la concurs ceea ce scrisese.

***

Se trezi de dimineață, își făcu un ceai, își înghiți pastilele, se îmbrăcă tacticos, ca de obicei, se privi în oglindă de câteva ori, își aranjă bretonul, eșarfa, își luă poșeta și ieși. În câteva minute, era în biroul Valeriei.
- Bună dimineața, Valeri!
- Bună dimineața! Șezi pe scaunul ăla până când termin de aranjat actele astea! Trebuie să le trimit azi.
- Vezi-ți de treabă!

Sofia se așeză, își scoase carnețelul și reciti poeziile. Îndreptă un cuvânt, îngroșă câteva litere, făcu o inversiune…
- Gata! Poate să vină curierul! Să vedem ce ai de lucru!
Spunând astea, Valeria luă carnețelul din mâna prietenei sale, care, surprinsă, nu reuși să scoată nici un cuvânt.
- Cam greu să scriu după mâzgăliturile astea. N-ai vrea să îmi dictezi? Pot să scriu acum. Mi-am terminat ce aveam de făcut.

Sofia îi dictă poeziile, le recitiră de câteva ori, Valeria scrise și datele de identificare a poetei, apoi le printă.
- Cred că e bine. Doamne ajută!
- Să câștigi un premiu! Doamne ajută!
- Îți mulțumesc, Valeri! Ce mă făceam fără tine?
- Pentru asta sunt prietenii.

Sofia scoase din poșetă o tabletă de ciocolată amăruie și o așeză pe birou.
- Nu te deranja! Nu trebuie să-mi dai nimic!
- Mă supăr dacă mă refuzi. Știu că îți place ciocolata.
- Bine, bine…

Sofia împătură foile și ieși. Era hotărâtă să trimită cât mai degrabă plicul la concurs. De emoție, îi tremurau genunchi. Se opri și trase adânc aer în piept și își spuse în gând că trebuie să fie calmă.

***

Telefonul sună de dimineață. Sofia încă zăbovea în pat. Nu putuse să doarmă din pricina vecinilor. Încerca să-și imagineze cine ar putea să o sune…
- Bună ziua, doamnă Sofia Toma! Sunt președintele juriului concursului de poezie… Vă deranjez pentru a vă anunța că ați câștigat premiul al doilea. Felicitări!

Sofia nu reușea să deschidă gura. Vestea o bucura nespus de mult.
- Bună ziua! Vă rog să mă scuzați, dar încă nu-mi vine a crede că visul meu s-a împlinit.
- V-am sunat să vă spun că vă așteptăm la festivitatea de premiere, în prima sâmbătă din luna mai.
- Vă mulțumesc! Cine a luat premiul întâi?
- Un poet din județul Cluj. Nu știu dacă îl cunoașteți…
- Nu cunosc nici un poet din Cluj.
- Încă nu știm dacă putem să dăm premiul al treilea unui poet din Alba Iulia. Avem impresia că am mai citit undeva poemele pe care ni le-a trimis.
- Și eu eram gata să fac o greșeală. Am vrut să trimit un poem care mi-e foarte drag, dar l-am publicat în prima mea carte. Prietena mea m-a oprit.
- Bine ați făcut că n-ați trimis poemul! Aveți o prietenă care se pricepe la concursuri. Ea scrie?
- Încă nu a scris nimic. Îmi scoate mie textele la imprimantă.
- Nu vă mai rețin. Bună ziua!
- Mă bucură mult vestea! Bună ziua!

Sofia sări din pat. În timp ce mergea spre bucătărie, o sună pe Valeria. Ardea de nerăbdare să spună cuiva acea veste care a transformat-o brusc într-o ființă energică. Nu mai știa de când nu a mai simțit atâta elan.

Convorbirea a fost scurtă. Valeria avea de lucru. Cele două prietene s-au înțeles să se vadă după ce Valeria își ia copilul de la școală.

***

Luna mai a început cu ploi. Sofia nu s-a simțit bine. Abia în a doua săptămână soarele și-a arătat fața.

Femeia avea de gând să facă o plimbare. Unde să meargă? La Valeria. O sună și aranjă o întâlnire în parc. În timp ce copilul se juca, ele puteau să povestească.
- Știi, Valeri, nu am fost la premiere.
- De ce? Te-ai bucurat atât de mult că ai câștigat…
- M-am enervat! M-a sunat din nou președintele juriului și mi-a propus să contribui cu douăzeci de euro pentru festivitatea de premiere. Motivul? Sunt foarte mulți invitați din alte județe și nu au suficiente fonduri. Cel care a luat premiul întâi nu a venit, pentru că drumul îl costa foarte mult. Au venit din Craiova, Galați, Focșani și Cluj.
- Și te-a răbdat inima să nu mergi?
- Știi că sunt ambițioasă. L-am sunat și i-am spus că vreau antologia concursului și nimic mai mult. Gata, m-am lămurit cum e cu concursurile de poezie!
- Nu ți se pare că renunți prea repede?
- Nu! Sunt hotărâtă să nu mai particip la nici un concurs!
- Dă-mi voie să nu te cred!
- Sunt dezamăgită. Prea dezamăgită. Nici ăștia nu sunt mai breji ca ăialalți din … Știi tu de unde. Nu sunt corecți. Dacă nu sunt capabili să organizeze un concurs corect, mai bine să stea pe fundul lor!
- Te înțeleg, Sofia, dar prea multe merg rău în țara noastră. Mulți învață să facă aranjamente de la cei care sunt mai sus ca ei.
- Sunt obosită. Poate e vinovată primăvara. Știi poezia: „Nu ești de vină tu!/ De vină-i numai primăvara…”
- Odihnește-te, nu mai porni televizorul, citește-l pe Eminescu și o să te simți mai bine! Mai vorbim peste câteva zile.

Sofia plecă acasă hotărâtă să nu mai scrie nimic. Măcar o vreme. Ce va face peste o lună, peste două luni? Va vedea!