agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-02-22 | [This text should be read in romana] | Puterea razei albastre (5a) Dacă până atunci îmi făceam datoria de supraveghetor al cerului nu cu prea multă tragere de inimă și doar după cum eram într-o dispoziție mai bună sau mai proastă, acum însă, dintr-odată, devenisem scrupulos și conștiincios în toate măsurătorile pe care le efectuam. Misterul dedublării stelei albastre reușise să mă convingă cât de important este ca cerul să fie urmărit atent, noapte de noapte, chiar și atunci când pare că este lipsit de mișcare. Știind bine că va trece ceva timp până când îmi vor sosi ajutoare, m-am apucat singur să încerc să dezleg fenomenul inexplicabil, după canoane științifice. Recapitulând întâmplările, lucrurile stăteau cam așa: într-o zi văd steaua albastră la locul ei, iar în următoarea o văd mutată din loc, cu puțin, e drept, și, în plus, alături de ea a răsărit un astru ciudat, poate o galaxie cu totul necunoscută până acum. Faptul că o stea este văzută, chiar și foarte slab, înseamnă că ea radiază lumină în toate părțile, iar un mic fascicol din lumina ei revine și celui care o privește. Însă o stea ar trebui să fie văzută din zone întinse din Cosmos și de pe Pământ. Așa ar trebui să fie, în teorie. Dar steaua mea cea nouă o văd numai eu, iar pentru alte observatoare din lume ea este invizibilă, probabil este ascunsă în spatele stelei albastre. Asta ar înseamna poate că, în zona mea ajung raze deviate ale astrului ascuns, conform proprietății de curbare a direcției razei luminii în vecinătatea unor corpuri cerești masive. Îmi explicam, deci, acest mister, că eu văd o stea și alții n-o văd, că nu poate fi altceva decât un efect curios al teoriei relativității lui Einstein. Pe mine mă uimea însă altceva: de ce fenomenul este, în același timp, foarte focalizat (îl observ numai eu) și foarte stabil (se manifestă constant, timp de mai multe zile, în același loc restrâns)? După cunoștințele mele, acea rază curbată ar trebui să intercepteze Pământul doar o clipă, ca apoi să se depărteze grăbită în spațiul dintre stele. Tot încercam să-mi explic în ce fel și cum anume se petrece stabilitatea fenomenului și nu găseam nicio idee care să mă ajute cu adevărat. Într-una din nopți, a cincea de când înregistrasem dedublarea stelei albastre, după ce am terminat de făcut măsurătorile și după ce m-am chinuit zadarnic să-mi explic în vreun fel de ce vedeam fenomenul acela, tocmai mă pregăteam să pun husele pe telescoape când, chiar în acel moment, un zgomot asurzitor, o zdruncinătură înfiorătoare a făcut să se cutremure mansarda Observatorului. Am auzit geamurile făcându-se țăndări, lunetele și instrumentele răsturnându-se, mesele și obiectele împrăștiindu-se, iar eu am fost doborât la podea. După ce mi-am revenit din acel șoc cumplit, întâi m-am mirat că mai eram teafăr. Am coborât repede scările și am ieșit afară să văd ce anume a produs zguduitura aceea. În noaptea rece, afară, se auzea un vuiet sinistru al pădurilor din apropiere. Prin văzduh plutea parcă un miros iritant de rășină, dar și ceva pătrunzător, ca scrumul ori ca praful de stâncă. Prin păduri și poieni se vedeau mulți copaci răsturnați ori frânți de la mijloc. Ce s-a întâmplat? Un atac aerian? Nu părea. Deși nu știam sigur, mi-am imaginat că nu așa arată un bombardament. Să fi fost un cutremur de pământ? Nici asta nu putea fi, prea a fost violent și de scurtă durată! O fi fost vreun meteorit! îmi zic. Cercetez în noapte, de la distanță, munții și pădurile întunecate, cu poienile lor sure, înzăpezite, să văd ceva care să-mi indice căderea vreunui meteorit, mare sau mic. Mă așteptam să văd fum, vreun crater pe undeva, sau ceva asemănător. Dintr-odată m-a străfulgerat un gând: te pomenești că evenimentul ăsta are vreo legătură cu ciudata mea stea albastră. Îmi trecu asta prin cap, așa, dintr-odată. A trebuit să surâd mai apoi la năstrușnica mea idee, prea mi se păru că nu aveau nimic în comun cele două fenomene! Urc iarăși în podul Observatorului, împingând într-o parte mesele și scaunele împrăștiate și dau să aprind felinarul. Dar felinarul era spart. Am încercat să mă descurc pe întuneric, cum am putut, căutând să dau de mânerele turelelor la lunete. Spre bucuria mea, telescopul cel mare era teafăr. La lumina unui chibrit am reglat lentilele acestuia. Totul funcționa impecabil! Chiar și turela rotitoare, cea mare, funcționa, e drept, cu un mic scârțâit, aproape imperceptibil. Mi-a venit ideea să folosesc telescopul pe post de binoclu. Începusem să rotesc turela telescopului încet, încet, iar la fiecare popas al cadranului priveam prin obiectiv în întuneric, scrutând pădurile și culmile munților, doar, doar voi descoperi ceva. Nu am văzut însă nimic demn de luat în seamă. Reiau încă o dată cercetările. Acolo, în vale, cineva aprinsese un felinar. Mai încolo, se vedea încă un felinar. Au fost aprinse mai multe lumini pe la casele din sat. Pesemne tot satul a fost tulburat de ceea ce se petrecuse cu câteva minute în urmă. Dar, la fel ca și mine, oamenii nu știau ce s-a întâmplat. Caut în obiectiv și cabana. Deja observ un geam spart, dar și o lumină, probabil se trezise și moș Bursuc, întrebându-se și el ce se întâmplase. Hai să caut meteoritul după efectul asupra pădurii, îmi zic. Cercetez cu telescopul: în dreapta - brazi doborâți, câte unul ici-colo. Caut pădurea în locul unde părea mai afectată. Aha! Iată, acolo, în depărtare, într-una din nenumăratele văi, se vedea ceva ca o ceață de praf care se împrăștia încet. Iar pe șirul de pietre de pe povârnișul acela stâncos, de munte, ca și pe bradul de deasupra stâncilor, se vedea reflectată o palidă lumină, abia perceptibilă. Îmi concentrez obiectivul telescopului, cu mai multă atenție, în acel loc. Da, acolo e ceva! Acum văd chiar bine o oarecare iluminație pe stânci și pe bradul de deasupra. Și, curios, în acea pădure mi se părea că zăceau răsturnați o mulțime de brazi, în mare neorânduială. În alte părți, prăpădul părea mai puțin evident. Cobor din mansardă și intru din nou în camera unde aveam telefonul. Dar, spre nemulțumirea mea, telefonul era complet mut: ori se stricase, ori căzuse vreun stâlp cu firele. Exact asta îmi mai lipsea, acum eram cu totul izolat... Urc iarăși la telescop să cercetez încă o dată locul unde mi s-a părut că am văzut slabe urme de lumină. Lumina aceea palidă era sesizabilă și acum cu telescopul, dar cu ochiul liber nu se vedea mai nimic. Îndrept telescopul spre steaua albastră: aceeași situație; monstrul stelei noi o însoțea îndeaproape. Cel mai probabil părea că acel zgomot înfiorător se datora, într-adevăr, unui meteorit. Oricum, mi-am zis, cade tot în atribuțiunile mele să cercetez acest fenomen. Și asta, cât mai repede, înainte de sosirea altor echipe de investigație. De aceea mi-am făcut un plan cum aș putea ajunge prin pădure la locul unde am văzut lumina aceea abia perceptibilă. Cu ajutorul telescopului mi-am fixat un șir de repere pe culmile câtorva înălțimi muntoase intermediare ca să pot regăsi locul unde credeam că trebuia să fie ceva. Dacă voiam să plec să cercetez locul, nu aveam prea mult timp de pierdut. De aceea am plecat de îndată spre cabană să văd ce s-a întâmplat pe acolo. Mi-am luat hainele cele groase și am decis să pornesc la drum. N-am insistat să-l mai caut pe moș Bursuc care, pesemne, după ce s-a mai liniștit treaba, s-a întors înapoi în cămăruța lui și poate chiar avea de gând să-și reia somnul. Am bâjbâit prin cabană pe întuneric până mi-am găsit cele trebuincioase. Apoi am ieșit afară și am pornit în direcția presupusului loc al întâmplării. În poiana din jurul cabanei se vedea cât de cât, cerul era senin, înstelat, iar zăpada albă lumina bine drumul. În sat oamenii păreau că s-au liniștit, probabil că au început să se culce la loc, deducând asta după luminițele care începeau să dispară de pe la casele din vale. Totuși, am zărit în ultima clipă o umbră urcând spre cabană dinspre sat. Era un localnic pe care nu l-am recunoscut. - Cine-i acolo? stigă omul când mă văzu. - Marian, de la Observator!... - Măi flăcăule, ce-a fost prăpădul ăla de adineauri? - Nu știu, nene! Încerc și eu să mă lămuresc. Chiar asta fac acum... Apoi îi explic cetățeanului concluziile la care ajunsesem până în acel moment, precum și planul meu pe care tocmai îl puneam în practică. - Nu mergi cu mine, nene, să vedem ce-i acolo? îl invit eu, crezând sincer că-mi poate fi de folos. Auzind despre ce-i vorba, omul începu să dea din colț în colț, să mă lămurească să o las și eu baltă până se face ziuă, că nu-i de umblat prin păduri la ora aceea. - Ei, dacă nu poți, nu poți, îi zic. Oricum, eu sunt dator să plec acolo. Chiar acuma! Rămâi cu bine, nene! Și am început să cobor pe povârnișul muntelui, ca să ajung în pădurea din vale, pe acolo pe unde trecea linia dreaptă a traseului cu reperele stabilite de mine. Dar înainte de a ajunge din nou în pădure, văd pe cineva stând cocoțat pe un gard, în miez de noapte. - Alo! Ce faci acolo? strig către necunoscut. - Sunt Mihăiță, de aici, de la casa asta... Mi-am dat seama că cel care stătea pe gard era un băiațaș de vreo paisprezece sau cincisprezece ani. - De ce nu dormi, măi, Mihăiță, la ora asta? îl întreb. - Mi-a pierit somnul! Nu știi, nene, s-a dărâmat cumva muntele în partea cealaltă?... - Nu-ți fie teamă! Nu s-a dărâmat niciun munte. O fi căzut vreun meteorit... - Meteorit?!... - Da, meteorit! Ce te miră așa? - Da' ce e ăla un meteorit? - Adică un bolovan mai mare, un corp ceresc, ca o stâncă mare care vine din cer și care arde când cade, precum un foc mare!... - Ca un foc? Și matale unde mergi acum? - Mă duc să caut meteoritul! - Știi ceva, nene? Ia-mă și pe mine! Mi-ar plăcea să văd un meteorit!... - Atunci, haide! Dar ai tăi ce-o să zică? Dacă te caută și nu dau de tine? - Nu-i bai! Ai mei dorm cu toții... Băiatul era încântat să mă urmeze. Dar îi mai trecu ceva prin cap și-mi zise: - Nene! Știi ceva? Trag o fugă până în casă să iau felinarul. Ce zici? - Fugi, dar repede! Dacă n-ai venit în cinci minute, să știi că plec fără tine!... Rămăsesem iarăși singur, așezându-mă lângă gard. Nu prea trăgeam nădejde că Mihăiță al meu se va ține de cuvânt și se mai întoarce. Luna încă nu răsărise și, cu toate că în sat era multă zăpadă iar stelele luceau pe cer, știam bine că în pădure voi găsi un întuneric deplin. De aceea mi se părea o idee bună să am un felinar în drumul meu. Am rămas foarte surprins văzând o lumină de felinar răsărind în livadă și pe Mihăiță alergând spre mine. - Unde ești, nene? Am venit, sunt gata! - Bravo, Mihăiță! Nu trăgeam nădejde să te mai văd... - Se poate?! Să nu văd eu meteoritul? - Bine! Să mergem. Va trebui însă să trecem peste munte și peste multe văi, pe de-a dreptul, căci altfel nu mai nimerim locul unde am văzut acea ciudată lumină din adâncul pădurilor. (va urma) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy