agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2972 .



Printre stele - I I -
prose [ ]
Dicteu automat

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [YLAN ]

2015-02-27  | [This text should be read in romana]    | 



Cristi privi de pe crugul cerului la casele ce abia se mai vedeau, ca niște puncte fosforescente. Se întoarse către Forfax și îi șopti:
- Atunci, când ți-am zis că nu sunt pregătit, nu am mințit!
- Știu, dar așa este scris pe răbojul destinului tău. 24 iunie... Anul de grație...
- Noaptea de Sânziene, nu-i așa?
- Noapte sfântă! Nu poți să te plângi că ai trecut dincolo într-o zi oarecare, deși, dacă stau să mă gândesc, după cum ți-ai petrecut viața, nu ai fi meritat o astfel de onoare.
- Bine, dar, dacă tu ești îngerul meu păzitor, au fost atâtea clipe în viața mea, când puteai să mă tragi de mânecă. Să nu fac greșelile pe care le-am făcut.
- Ai fost înzestrat încă de la naștere cu ceea ce se numește conștiință. Ai stat vreodată de vorbă cu ea, la ceas de taină? I-ai ascultat sfaturile?
- Nu prea...
- Atunci, cum aș fi putut să te fac eu să nu calci strâmb?
- Asta înseamnă că ai închis ochii, că nu ți-a păsat de mine. De sufletul peste care ai fost lăsat paznic de zi și de noapte!
- Ești nedrept, când îmi reproșezi asta! Oare am avut ochii închiși și când te-am ajutat să eviți coliziunea aceea teribilă?
- Deci, tu ai fost? Căci niciodată nu am înțeles cum am putut avea reflexul să ies pe câmpul acela, evitând contactul cu microbuzul scăpat de sub control! Iartă-mă, te-am judecat greșit!
- Liniștește-te, ajungem în câteva clipe și trebuie să fii sincer. Să răspunzi la toate întrebările. De răspunsurile tale depinde locul în care te vei odihni veșnic.
- Te referi la...
- Da, la ceea ce bunică-ta te-a învățat încă de mic. La grădina cu flori de aur, sau la mlaștina cu miresme de sulf.
- O să fii lângă mine, când voi fi întrebat? Așa cum ai fost toată viața?
- Da, dar nu am să pot să te mai ajut nicicum. Ține minte! Trebuie să fii sincer. O calitate pe care nu ai folosit-o prea des din panoplia însușirilor tale umane. Deși o aveai impregnată sub epiderma gândului tău încă de la naștere.
- Vreau să te întreb ceva. Eu am fost o viață întreagă funcționar de bancă. Știu cum se fac înțelegerile între oameni. Aș vrea, dacă se poate...
- Ca să folosim un termen drag vouă, oamenilor, ai vrea să negociem, nu?
- Da! Dacă ți-aș spune că mă căiesc sincer de toate câte am făcut...
- Acum, tocmai acum ți-ai găsit să încerci tertipul ăsta? Nu ai simțit nevoia o viață întreagă să stai de vorbă cu mine, măcar o clipă. Să-mi cer un sfat, cât de mic! Și te-ai găsit taman acum, când filele răbojului vieții sale s-au închis, să îmi ceri să negociem. Nu, că ai tupeu! Tupeu de negustor, ce naiba! Nu degeaba vă numesc oamenii pe voi, cei care lucrați cu banii, samsari de suflete. Vrei să-mi cumperi și mie sufletul, te pomenești!? Nu te-ai gândit la mine nici măcar o amărâtă de secundă a vieții tale, iar acum, dintr-odată, mă copleșești cu oferte.
- Puteam să stau de vorbă cu tine, dacă aș fi vrut?
- Cu siguranță! Dacă ai fi încercat. Dar cum să o faci, când te pregăteai să-i sucești mințile fetișcanei ăleia, de la hotelul Aro, din Brașov. Recepționera.
- Când am fost în delegație...mi-amintesc... A trecut atât de mult timp de atunci! Dar știi și tu că fiecare bărbat greșește.
- Da, dar tu ai persistat în greșeală. Și greșeala după greșeală duce la...
- Păcat?
- Vezi că știai asta. O știai, dar n-ai putut să-mi cer nici măcar o dată sfatul.
- Acum ce mai pot face? A trecut atâta timp.
- A trecut, este adevărat, dar de ce ai uitat că flirtul ăla a adus pe lume un suflet nevinovat. Un copil. Pe Matei. Sau ai uitat de el complet?
- N-am uitat! Tu, le știi pe toate, nu? Atunci, imposibil să nu știi că n-am uitat greșeala asta. I-am dat în fiecare lună maică-sii...
- Ce i-ai dat? O pensie alimentară simbolică? Stabilită ca un troc oarecare în natură? Așa cum face orice funcționar de bancă, obișnuit cu negocierile...
- Fata n-a avut nicio pretenție. Mi-a zis că păstrează copilul și nu-mi va face probleme în căsnicie.
- Câte în locul ei ar fi făcut asta? Dar ai reușit să o duci cu zăhărelul. Veneai o dată pe lună, în delegație, la Brașov, stăteai acolo câteva zile. Îi promiteai marea cu sarea și cu asta ai zis că ți-ai îndeplinit datoria paternală. I-ai promis, ce zic eu promis, i-ai jurat de atâtea ori că vei divorța. Că te vei muta la Brașov. Că veți fi împreună toți trei. Apoi, după ce te-ai pensionat, te-ai dat la fund! Ți-ai schimbat numărul de mobil și cu asta basta! Cum să mai dea de tine?
- Ei i-a convenit relația asta. Ce puteam să fac mai mult?
- Este adevărat, n-a obligat-o nimeni, dar acum Matei are 19 ani. Are un viitor în față. Fiecare părinte se gândește la viitorul copilului său. Să-i facă o situație. Să-i asigure ziua de mâine în jungla asta în care trăiți. Nu ai de unde să știi, dar vrea să dea examen la Finanțe-Bănci. Te copiază până și aici, căci seamănă cu tine ca două picături de apă.
- Dar, bine, mi-am făcut datoria cu vârf și îndesat față de el și de maică-sa. Uiți că aveam acasă alți doi copii?
- Pe care i-ai lăsat la casa lor, da, este adevărat, dar cu Matei? Cu Matei nu puteai să faci la fel?
- De unde atâția bani?
- Unchiul tău, Aristică, ți-a lăsat garsoniera aia din Militari. Pe care o mulgi lunar de câte 200 de euro. De ce nu i-ai lăsat-o lui?
- Ce-ar fi zis Veronica?
- De fapt, aici voiam să ajung! De ce nu ai fost sincer cu ea măcar o clipă? Ai fi putut să i te spovedești, să-ți iei inima în dinți și să-ți recunoști greșeala din tinerețe. Ea a fost întotdeauna un suflet mare. Un om înțelegător. Poate, prea înțelegător, uneori! Trebuia să încerci să faci un compromis. Ca să pleci acum cu inima împăcată, nu încărcată de remușcări. Vei avea de trecut 24 de vămi ale văzduhului. Și la poarta fiecăreia stau împielițații cu catastifele păcatelor deschise. De câte crezi că vei trece?
Cristi începu să tremure. Nu știa dacă de frica vorbelor amenințătoare ale lui Forfax, sau de aerul tot mai rece, cu cât urcau mai sus. Observă că, de la un timp, din când în când, Forfax se zbătea, ca și cum ar fi vrut să scape dintr-o capcană nevăzută. Ca și cum s-ar fi luptat cu niște duhuri a căror prezență Cristi nu putea să o simtă. Își aminti cum îi povestea bunica de lupta care se dă între îngerii păzitori și duhurile întunericului, care să înșface primul sufletul plăpând în drumul spre tronul de judecată.
- Dacă aș promite că voi face tot ceea ce m-ai sfătuit, m-aș putea întoarce?
- Crezi că eu am drept de viață sau de moarte în acest Univers?
- Ajută-mă cum știi, cum poți!
- Acum este prea târziu, crede-mă! Îmi este milă de tine, așa cum mi-a fost toată viața, ori de câte ori călcai strâmb, dar nu mai pot face nimic.
Cristi simți un curent fierbinte, ca de lavă încinsă, care trecu pentru o clipă peste mantia de ametist a lui Forfax. Abia atunci zări împrejurul îngerului o mulțime mare de arapi. Unii răgeau, alții răcneau ca fiarele sălbatice, ori lătrau asemenea dulăilor, urlau ca lupii, boroncăneau ca taurii, grohăiau ca porcii. În fața lor se profilă o alcătuire diformă, în părul căreia foiau capete de șerpi șuierând. Căutătura ochilor era oblică. Sprâncenele stufoase erau ca o coadă de vulpe măturând pădurea la ceas târziu de toamnă. Obrajii scofâlciți, cu un rânjet sardonic impregnat pe ei, ca un stigmat de foc. Iar buzele groase erau prinse într-un belciug asemănător celui pe care numai râmătorii din gospodăriile țăranilor îl poartă, ca să nu dărâme gardurile cotețelor și să nu dea iama prin rândurile de cartofi. Corpul gol, lucind ca o smoală colcăind de bule sulfuroase, îi era gros, cu sâni umflați, carnasieri, cu sfârcul asemenea unui colț de animal de pradă. Buricul ca o fântână aridă se revărsa peste pădurea penisului, ca un pieptăne uriaș de ghimpi și solzi. Picioarele se terminau cu copite tăiate în două. Se părea că este conducătorul arapilor, care i se ploconeau și se hlizeau la el cu ochii lor de cărbune încins. Tartorele trase de mantia de ametist a lui Forfax, încercând să i-o ia de pe umeri și urlă cu putere. Când îi auzi glasul, Cristi își puse mâinile la urechi de durere. Era un glas strident. Ca și cum s-ar fi plimbat pe o suprafață hialină in diamant uriaș, rupând din ea fâșii, fâșii.
“Forfax, de ce încerci să iei un suflet nevinovat, care nu și-a terminat încă periplul prin lume? Care nu a cunoscut toate plăcerile ei? Omul trebuie să petreacă până în ultima secundă a vieții sale! Să guste din toate tentațiile pe care numai eu i le pot oferi ca pe un regal existențial! Gratuit! Fără nicio obligație! În plus, nu i-a sunat încă sorocul! De ce vrei să culegi acum laurii muncii mele de o viață? Cât de mult m-am chinuit să-l aduc pe calea mea, a pierzaniei și să-l fac să aleagă păcatul în locul virtuții. Uită-te la el, este făcut după chipul și asemănarea mea!”
“Te înșeli, știi foarte bine după chipul și asemănarea cui a fost zămislit”, îi răspunse Forfax. Creatorul a fost cel care ți-a dat libertatea de a-l momi cu tentațiile tale. Așa cum și Cristi a fost liber să accepte sau nu oferta ta”.
“Bănuiesc”, continuă Tartorul, “că nu i-ai spus că se află în moarte clinică? Nu prea cred! I-ai ascuns faptul că mai există pentru el o șansă, nu? Infimă, e adevărat! Dar atât timp cât omul mai are o șansă trebuie să îi respectăm destinul!”.
Brațele Tartorelui, ce aveau în loc de degete niște lame ascuțite, sfâșiară mantia de ametist a lui Forfax. Lamele reușiră să ajungă la aripile albe ale îngerului și le forfecară sub urletul dureros al acestuia. Cristi nu mai auzise nicicând în lumea, pe care o părăsise, un astfel de strigăt. Care avea în el notele tragice ale unui viscol de iarnă aprigă, amestecat cu urletul deznădăjduit al unui animal răpus, căzut la pământ, sub vigoarea și cruzimea prădătorului său. Aidoma troznetului copacilor smulși din pământ de puhoaiele revărsate din zăgazuri la inundații. Atunci, Forfax scoase de sub mantie o sferă strălucitoare. Sfera se sparse în mii de puncte luminoase și Cristi auzi un melos bizantin, laude aduse Creatorului, și un miros de tămâie parfumată urcă spre tăriile cerului. Îngerul aruncă sfera luminoasă spre Tartorele îngrozit la vederea ei și aceasta îi penetră pieptul lăsând pe el urma unei cruci fosforescente.
Din acea încleștare celestă, Cristi se prăbuși cu o viteză amețitoare din marsupiul de mantie, în care îl ținuse până atunci îngerul. Roiuri de stele, pleiade de comete, quasari, care scânceau sub imperiul tainicei nopți de Sânziene, îi acompaniară căderea. Se temu că se va izbi cu atâta putere de pământul, ce se contura tot mai pregnant, încât țipă cu o forță pe care numai o teamă terifiantă ți-o poate împrumuta. Pronunță singurul cuvânt care-l izbăvise de toată neputința și durerea la ceasurile de restriște ale vieții sale: “ Mama!”. Cuvântul acesta îi ținuse de foame și sete în copilărie. Îl mângâiase, când venea cu genunchii juliți de la joacă, sau cu ochii plini de lacrimi, când era bătut de cei mai mari. Îi îngrijise trupul firav la ceas de boală. Brațe moi îl cuprinseră și auzi un cântec blând. Mirosul plăcut al mamei îl întâmpină și Cristi retrăi pentru o clipă senzația pe care o avusese demult, tare de mult. Când plutea în apele amniotice din placenta mamei sale. Înainte de naștere. Și se simți protejat pentru prima dată în decursul acelei nopți.
Dintr-odată, întunericul începu să se disipeze, ca o cortină ce se trage și dispare, făcând loc luminii. Îl dureau globii oculari și genele începură să i se zbată ca aripile unui fluture de noapte. Deschise ochii și zări un tavan de un albastru celest. Îi mișcă spre stânga, unde observă monitoarele de măsurat tensiunea. În dreapta tronau alte aparate, pentru intubarea cu oxigen. Auzi ca prin vis glasul atât de cunoscut al Veronicăi: “Slavă Domnului, Cristi! Credeam că te-am pierdut!”.

***
După pensionare, Cristi adoptase un regim de viață mai mult decât sedentar. Stătea ore întregi tolănit în fața televizorului. Dormea mai mult de 10 ore pe noapte. Iar sforăitul său era mai dihai ca alămurile unei fanfare. Ceea ce a dus, cu timpul, la ceea ce se numește sindrom metabolic. Unul din factorii de risc în accidentul vascular cerebral. Noroc cu vigilența Veronicăi și cu experiența ei de asistentă medicală. A sunat imediat la Salvare. Leziunea de pe creier a fost una incipientă. Asta a dus la evitarea unei intervenții chirurgicale, iar tratamentul medicamentos urmat l-a readus pe Cristi printre semenii lui. A rămas, însă, ca o amintire a acelei nopți, cu o ușoară semipareză a brațului drept. Ca și cum, odată cu amputarea aripilor îngerului, suferise și brațul său. Ceea ce trăise în subconștient, pendularea între moarte și viață, l-a determinat să își dea seama că trebuie să facă și ultimul pas. Ar fi vrut să-i povestească soției ceea ce trăise în subconștient, dar se gândi că va râde de el. Oamenii cred în lucruri miraculoase, numai când se află în fața evidențelor, a faptelor cu susținere reală, palpabilă. Cristi se hotărî să-și pună ordine în dramul de viață, ce-i mai rămăsese. I-a recunoscut Veronicăi aventura avută la tinerețe. Stabiliră ca Matei să primească garsoniera din Militari și să fie ajutat financiar să facă meditații, ca să intre la facultatea visată. Căci o progenitură de funcționar de bancă nu putea decât să urmeze destinul împrumuturilor, ipotecilor și depozitelor bancare. Împăcat cu cei dragi și cu lumea din jur, Cristi știa că este pregătit pentru ultimul drum sub aripile îngerului păzitor. Printre stele.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!