Puterea razei albastre (6b)

La cabană însă nu prea am avut tihnă, așa că ne-am apucat să developăm filmele și să le vizionăm cu atenție și curiozitate. Filmat cu obiective puternice și în diferite spectre, obiectul cosmic de pe fundul craterului se vedea cu totul altfel. Dădea impresia unui obiect cu forme topite în masa cristalină, străvezie. Doar că se distingeau o multitudine de alte forme și umbre, mult mai bine conturate.

Nu se poate descrie exact ciudățenia celor văzute. Nu prea se putea distinge dacă sunt ființe sau dacă sunt lucruri. Erau unele forme care semănau și cu păsări, dar și cu șopârle, și cu antice statuete de lut. Nu erau forme mari în mărime, aveau cel mult dimensiunile unui câine sau ale unui iepure.

Una din acele forme a reușit să mă impresioneze în mod deosebit: părea a fi o reptilă ramificată, cu un cap neted, în jurul căruia tremura parcă un cerc de culoare mov. Iar sub cerc, ca o salbă, păreau atârnate mici pungi și guri, ca de verdeață. La fel, membrele aveau și ele acele cercuri mov, mai mici, de care atârnau mici salbe de pungi și guri. Dacă era o ființă, atunci cu siguranță că era una oribilă! Nu avea niciun zâmbet, nicio expresie, totul părea inert.

A doua zi am continuat filmările și cercetările. Nu mai eram însă singuri, căci între timp se dusese vestea în toată lumea și începură să sosească elicoptere străine din Suedia, Olanda, din statele vecine și încă alte câteva țări. A asistat și foarte multă presă, dar erau prezenți și foarte mulți curioși care se strînseseră acolo, încât au trebuit mobilizate forțe de ordine ca să-i țină la distanță pe intruși și să ne lase pe noi, cei care aveam treabă adevărată pe acolo, să ne facem meseria.

Considerând că a sosit momentul potrivit, seara i-am invitat pe mulți dintre membrii expedițiilor la Observatorul meu, să le arăt straniul fenomen al dedublării stelei albastre. Mă hotărâsem deja să dau în vileag totul. Oricum, eram acum în centrul atenției.

Spre marea mea satisfacție fenomenul se vedea și cu alte obiective telescopice cu care veniseră mulți dintre specialiști. Așa că, a căzut ipoteza aceea care mă enerva la culme că doar instrumentele Observatorului nostru ar fi de vină pentru denaturarea fenomenului. S-au putut, așadar, convinge și alții că fenomenul dedublării stelei albastre este unul real, care a fost observat și constatat și de alți specialiști, nu numai de mine.

În a treia zi de cercetări, când să privim în craterul acela misterios, vedem un întuneric desăvârșit. Totuși, luminat puternic, corpul ceresc din adâncul gropii se putea vedea acolo, la locul lui, cu aceleași forme și-n aceeași poziție pe care o știam.

Echipele din străinătate care au venit să investigheze misteriosul obiect s-au înmulțit într-atât, încât nu-și mai găseau rând și loc să survoleze și să filmeze craterul, în cele mai diverse spectre, să măsoare amănunțit prin preajmă, să ia urme și amprente de pe copacii căzuți, pe diferite direcții, mostre de roci și câte și mai câte.

Dar, surpriză totală! În ziua următoare obiectul cosmic de pe fundul craterului a dispărut cu totul! Ceea ce a uimit însă pe toată lumea a fost că, la decolare, obiectul acela nu a pârjolit nimic în jur, nu a lăsat niciun semn pe undeva și nici nu a scos vreun zgomot care să fi fost interceptat de cineva. Și doar erau atâtea aparate și instrumente de măsurat și de înregistrat prin preajmă, care ar fi trebuit să fi lăsat vreo dovadă, ceva. Dar, nimic. Nicăieri nu a rămas nici cea mai vagă urmă despre cum a dispărut misteriosul obiect, cum s-a evaporat el. Nici în crater nu se vedeau semne deosebite, nu erau deloc alte semne decât cele pe care le știam din filmări și din fotografii. Nu erau nici galerii laterale, ori în profunzime, nimic. Doar bradul ce se înălța în vecinătatea gropii părea un pic mai ofilit. Cel puțin așa susțineau unii, care păreau observatori mai fini.

Dar iată că ne-a venit în minte să măsurăm din nou nivelul radiațiilor. Extraordinar, radiațiile înregistrate acum erau nespus de mari! În toate zilele din urmă uitaserăm cu desăvârșire să le mai măsurăm!

Am alertat de îndată toate echipele și pe toți gură cască de pe acolo să nu se mai apropie de crater.

Însă senzația că aș putea să fiu iradiat m-a cutremurat. Ce-o să mă fac? La ce-mi va folosi toată gloria asta cu obiectul necunoscut dacă sunt iradiat și n-o să mai trăiesc mult ca să mă bucur? Și asta s-a întâmplat tocmai când îmi doream atât de mult să trăiesc, să fiu sănătos, să pot să o cunosc mai bine pe Adelina!...

Dintr-odată mi-a dispărut tot cheful, așa că am dispărut prin pădure, cam pe același traseu pe unde mersesem în prima noaptea în tovărășia lui Mihăiță. Am ajuns la cabană unde am constatat că moș Bursuc avea o groază de probleme de rezolvat cu atâția oaspeții în preajma lui și din atâtea neamuri, că nu se mai înțelegea bine nici cu românii. Fiecare vroia fel și fel de lucruri, iar el nu înțelegea prea bine ce i se cerea. M-am retras pe ascuns în camera mea cu speranța că voi putea să mă liniștesc. N-am reușit însă, căci tot corpul și capul îmi vâjâiau și aveam febră.

Spre seara, neavând somn, am urcat la Observator să văd ce se mai întâmplă cu steaua albastră. Aici mă aștepta o altă surpriză de proporții: steaua își reluase obișnuita poziție pe cer, iar cea care o dedublase dispăruse cu desăvârșire! Acest nou eveniment făcu să-mi bată inima cu putere. Am părăsit Observatorul repede și am plecat în grabă spre cabană să comunic știrea celorlalte echipe care se mai aflau în zonă. Mi-au confirmat și ei: într-adevăr, dedublarea nu mai exista.

Trebuia să mă bucur numai pentru că am avut martori că fenomenul existase la un moment dat și fusese recepționat de mulți alți ochi de specialiști. Unii dintre cercetători susțineau că trebuie să existe cumva o corelație între cele două fenomene remarcate de mine în locul acela. Dar care era explicația? Aici era misterul cel mare!...

M-am retras din nou în camera mea, depunând eforturi uriașe să adorm, căci mă simțeam tare obosit. Dar nici de data asta nu am putut ațipi. Vrând-nevrând, am început să recapitulez în minte toată povestea care mi s-a întâmplat de o vreme încoace.

Părea evident că apariția navei cosmice era strâns legată de fenomenul dedublării stelei albastre, atât din punct de vedere al locului unde se petrecuseră, cât și ca interval de timp. Apăruseră cam în aceeași perioadă de timp și, cu siguranță, au dispărut aproape concomitent.

Mi-am imaginat niște raze provenind de la o galaxie ascunsă, care s-au curbat când au trecut prin preajma stelei albastre. Mi-am imaginat cum aceste raze au suferit devieri miraculoase, căpătând astfel o concentrare deosebită, ceva ca un laser.

Mi-a trecut prin minte, așa dintr-odată, că este posibil ca niște nave cosmice ale unor civilizații extraterestre să exploateze exact aceste raze pentru a se deplasa prin spațiu. O astfel de rază concentrată, care ar trebui să existe mereu în spațiu atâta timp cât există cuplul galaxie - stea albastră, trebuie să fie una intens urmărită de nave cosmice capabile să capteze energia necesară deplasărilor și pe care ar putea s-o acumuleze pentru efectuarea unor expediții scurte, de pildă în vecinătatea razei.

După noile mele ipoteze nava cosmică ajunsese pe Terra urmărind o astfel de rază concentrată. Și, atunci când raza s-a îndepărtat, nava n-a ezitat s-o urmeze, decolând de îndată de pe Pământ!

În fine, îmi formasem o teorie în care începeam, încetul cu încetul să cred. Ideea mă fascina, doream s-o comunic și celorlalți. Abia așteptam să vină dimineața să pot face acest lucru. Evident, nu reușisem să explic stabilitatea deosebită a fenomenului deasupra locului de pe Pământ, și nici aria lui extrem de restrânsă de vizibilitate. Dar ce mai conta? În rest, ipotezele mele erau sustenabile.

(va urma)