agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2038 .



străbătând ceața 64
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [inocentiu ]

2015-07-10  | [This text should be read in romana]    | 



În curând, toate aceste întâmplări și viața de aici, ce le-a generat, vor rămâne undeva în urmă, își vor găsi un loc în amintire. Lumea, pentru el, va fi alta, nu va mai fi încorsetată de niște ordine și regulamente care, de multe ori, par atât de absurde. Libertatea din lăuntru a gândurilor și sentimentelor va țâșni și în afară, în cea a acțiunilor. Va avea sigur, de-a face cu alți oameni, cu alți colegi ce au, în mare, aceleași aspirații și interese ca a ale lui. Va fi și acolo o ierarhie bazată, însă, nu pe liniile sau stelele de pe epoleți, ci pe adevăratele valori ale competenței câștigate prin seriozitate și studiu. Superiorii de acolo vor fi cu adevărat superiori în toate cele, de la care ai ce învăța, te vei teme de ei numai dacă nu vei încerca să fii ca ei folosindu-ți toate posibilitățile.
Cam astea îi erau gândurile, poate un pic forțate, venite nu știa de unde, atunci când s-a urcat pe pasagerul care-l va duce spre Brăila.
A trecut prin multe, își zicea el, în cei doi ani de armată dar parcă niciodată, în acest timp, n-a fost atât de emoționat. Va trebui să-și calculeze foarte bine orice pas, numai așa va scăpa din acea lume închisă și închistată ca să intre în alta de care, acuma își dă seama, se teme întrucâtva. Dar de ce să se teamă? Nu s-a temut oare și de asta în care a intrat fără voia lui? Da, s-a temut, dar i se pare că s-a descurcat foarte bine. De ce să nu se descurce tot așa și în lumea în care vrea cu tot dinadinsul să intre?
La Brăila toate au mers bine și repede. Maiorul Brețcan, șeful spatelui, l-a primit fără probleme după ce a primit un telefon de la poartă.
- Haide, măi Nuțule, de data asta ești ultimul, ceilalți patru din regiment, în situația ta, au trecut deja pe la mine și le-am făcut formele. Uite foaia de drum, să ți-o completezi singur. De la Brașov poți merge spre Cluj, mai repede, prin Sighișoara, sau, dacă vrei să treci și pe acasă, completezi Via Sibiu.
Pe drum și-a făcut socoteala. Dacă trecea și pe acasă și ar fi stat acolo câteva ceasuri, nu-i rămâneau de a sta la Cluj, până la examene, nici două zile. Dacă mergea direct, timpul petrecut acolo ar fi fost de trei zile. Îi trebuia, s-a gândit, cele trei zile, să facă, probabil, un examen medical, să-și găsească un cămin, să vadă unde va mânca, să se obișnuiască cu orașul pe care-l cunoștea foarte puțin, doar de când a fost, două zile și o noapte, în excursia aceea cu școala.
După ce a coborât în Gara de Nord, ca să schimbe trenul, a dat nas în nas cu o patrulă. A trebuit să se legitimeze, să arate delegația și foaia de drum după care a fost îndrumat spre Sala de așteptare de pe lângă Comenduirea gării. I s-a atras atenția că acolo trebuia să stea cele aproape două ore, pe care le are de așteptat până se va forma personalul de Cluj, să nu cumva să iasă în oraș că, dacă va fi prins, va fi băgat la arest.
Era curat și plăcut în această sală de așteptare. Într-un colț era amenajat un chioșc în care se vedeau pachete de biscuiți, de rahat, sticle de sifon, câteva sticle de 1 litru cu etichete pe care scria sirop de zmeură, sirop de căpșuni, sirop de vișine. Pe ușă era un lacăt greu. În alt colț, pe unul din scaune ședea un sergent de infanterie cu automatul pe genunchi. Doi soldați cu peclițe negre de artileriști storceau fiecare, în câte o găleată, cârpe mari cu care spălau mozaicul de pe jos. După ei venea un altul cu o cârpă de molton. Podeaua, în urma lor, rămânea curată și lucitoare parcă ar fi fost din sticlă. Când au ajuns în dreptul lui, Nuțu i-a întrebat:
- Cum ați ajuns să stăpâniți acest sector de curățenie?
- Îți bați joc de noi, nu vezi că suntem arestați?
Și arătă din cap spre sergent. Acum văzu Nuțu că acesta are pe mâna stângă o brasardă albă cu un P mare, roșu, la mijloc, ceea ce însemna că făcea parte dintr-o patrulă sau era chiar comandantul acesteia.
- Tăceți din gură! Se răsti sergentul. Iar tu, gușterule, dacă o să mai vorbești cu ei vei mai sta cel puțin 24 de ore până te vei urca în vreun tren și, poate, nici atunci, înțelesu-m-ai?
Lor, grănicerilor, li se spuneau așa, după culoarea verde a peclițelor ce le purtau.
Ce să-i răspundă? Să-i zică pifan ori iepure de câmp, așa cum li se spunea în derâdere infanteriștilor? N-ar avea niciun rost să întindă o poveste din care de la început știe că n-are nicio șansă de a ieși biruitor. El trebuie să ajungă cât mai curând acolo unde a plecat așa că zise doar, călcându-și pe mândrie, am înțeles.
A durat, cu personalul, călătoria de la București la Cluj mai bine de douăzeci și patru de ore. A ajuns cu dureri de spate după ce o bună parte din noapte a dormit întins pe o bancă de lemn dintr-un vagon de clasa a treia. S-a întremat după ce, cu ranița în spate, a străbătut pe jos, prin aerul răcoros al dimineții de început de toamnă, drumul spre centrul orașului. În apropierea gării nu se mai vedeau, ca acum șase ani, urmele bombardamentelor din timpul războiului.
A găsit destul de repede secretariatul institutului. S-a înscris fără probleme. La început era destul de reticent. Se temea, pe bună dreptate, că va face o notă discordantă în uniforma lui kaki. S-a mai liniștit când a mai văzut și pe alții îmbrăcați la fel, e drept nu mulți, dar mai erau. După ce a depus actele, a avut și o surpriză care l-a emoționat mult. Mama n-a putut, fiind aproape deschiderea anului școlar, să vină. I-a trimis, însă, printr-o tânără asistentă de la Agronomie, prietenă cu sora lui, stiloul Pelikan ce a fost al tatălui său. Aceasta, ca să fie sigură că îi va parveni, i l-a dat unei cunoștințe de a sa care era funcționară la secretariat. N-avea cum să se piardă, chiar dacă i-ar fi uitat numele, pentru că știa că trebuie să-l dea unui candidat îmbrăcat în haine militare. În pachețelul cu stiloul era și o scrisoare în care mama îl îmbărbăta spunându-i că, sigur, scrisul cu acel stilou îi va purta noroc și va trece acele examene pentru că, de acolo de sus, îl va veghea și tatăl său. De-abia a așteptat să-l încerce. Scria, într-adevăr, foarte frumos. Se vedea că a fost dat unui specialist să-l spele și să-l încarce cu cerneală de cea mai de calitate.
Nu doar stiloul, ci și jumătatea de oră de dinaintea primului examen scris, pe când așteptau subiectele, i-au întărit încrederea că va reuși. În acel timp de așteptare, a auzit fel de fel de aberații în legătură cu unele subiecte, spuse de absolvenții din acel an. El avea deplină încredere în caietele sale cu rezumate și în puterea lui de a sintetiza, dovedită de atâtea ori atunci când își corecta lucrările scrise exact în două ore. Și bune au mai fost acele rezumate! Își aducea aminte și punerea lor în pagină, dar și amănuntele pe care nu le-a scris. De fapt scrisese și acele amănunte sub forma unor liniuțe de care își amintea. Era atent când întocmea ciorna să-și aducă aminte și de liniuțele ce înlocuiau acele amănunte. Scrisul său repede și caligrafic umplea cu ușurință paginile. A așteptat apoi, cu încredere, și probele orale. N-a mai simțit emoțiile acelea ce le-a avut la cele două sesiuni nereușite înainte de armată. Acum s-a prezentat cu fruntea sus. I s-a părut că a știut destul de bine subiectele de pe biletele trase. Dar i s-a mai părut și că examinatorii n-au fost destul de edificați. Oare ținând seama de situația lui, ilustrată de uniformă, cunoaște la fel de bine toate subiectele sau măcar o bună parte din ele? De aceea, a cam fost purtat, prin întrebări, printr-o bună parte a materiei. Lui i-a părut bine pentru că i s-a confirmat că n-a muncit în zadar cu rezumatele sale. Credea că și examinatorii au fost mulțumiți. După notele primite la oral nu și-a putut da seama de media pe care o are, la scris au fost afișați doar admișii și respinșii.
O înghesuială din care ieșeau țipete, mai ales ascuțite de fete, s-a produs atunci când s-au afișat rezultatele. Privea de departe înghesuiala, nu că n-ar fi fost curios, dar parcă nu-i venea să se amestece printre acei tineri ce păreau că n-au ieșit demult din copilărie. Va mai aștepta, era învățat cu așteptatul.
N-a trecut nici o jumătate de oră și nimeni nu mai era în fața afișierului. S-a dus fără grabă și a început să studieze listele de jos în sus. Printre cei respinși numele lui nu figura. A început să urce privirea pe îndelete. Deodată se văzu. Înainte numelui era numărul curent 7. Deci era al șaptelea pe lista asta. Media era cu câteva sutimi peste opt. Nu simți așa cum credea că va simți, într-o astfel de situație, o bucurie fără margini. Nu, ci doar sentimentul că așa trebuia să se întâmple. Oare s-a întâmplat prea târziu? Poate da, dar și poate că nu. Viitorul va decide. Cum se va simți printre viitori lui tovarăși? Se va obișnui, desigur, așa cum s-a obișnuit și cu cei din Constanța, cu cei din Brăila, cu cei din cei doi Sfântu Gheorghe. S-a obișnuit pe acolo, cu toate că nu i-a plăcut ce făcea. Acum speră că îi va plăcea ceea ce va face.
O voce de aproape îl trezi din gândurile sale.
- Hei, camarade, la ce cugeți când stai așa de nemișcat? Și încă de oarece vreme.
- De ce crezi că sunt camaradul tău, pe ce te bazezi?
Îi răspunse cu zâmbetul pe buze zicându-și că parcă prin el a vorbit un personaj celebru ori că i-a preluat o parte din replică.
- Mă bazai pe faptul că te văzui prin sala de examen și că și eu fusei pe acolo.
- Mă bazai, te văzui, fusei, vorbele astea te dau de gol că ești de pe undeva de prin sud.
- N-o nimeriși. Sunt de pe aproape, de la Câmpeni. Și pe la noi se vorbește cu perfectul simplu, dar nu chiar ca prin sud. Dar, ia să nu mă laud, sunt doar din Botești care, ca și Mihoieștiul, este un cătun prin apropiere de Câmpeni. N-ai de unde le știi, dacă n-ai fost pe acolo, că nu sunt trecute pe hartă.
S-au bucurat amândoi de întâlnire și de vorbele spuse de celălalt.
- Știi ce, zise Ion Bota -că așa-l chema- hai să bem o bere în cinstea victoriei noastre.
- N-oi veni că se va lua patrula după mine. Era s-o pățesc în Gara de Nord când mă îndreptam spre Cluj, poate și ca să mă întâlnesc cu tine.
Au râs amândoi, iar Ion a propus să cumpere patru glăji de bere, ca să fie destule, și să le bea în Cimitirul evreiesc. S-au mai ciondănit o vreme care să le plătească.
- Eu, zicea Nuțu, că am luat media cu trei zecimi mai mare ca tine
- Ba eu, zicea Ion, că am fost un an învățător suplinitor la Mihoiești și am mai mulți bani. Până la urmă s-au înțeles să le plătească pe din două, dar tot Ion a dat mai mult pentru că, pe lângă beri, a mai adus și câteva sute de grame de salam, din ăl bun și o franzelă.
Au sporăvăit vreme de două ceasuri stând pe iarbă, la umbra unei pietre funerare, bând din glăji și mâncând salam.
A venit apoi Ion cu el încă vreo câteva sute de metri până într-un loc unde știa el că șoseaua are o pantă destul de lină și pot opri camioanele. Unul, sigur, va sta la semnele unui amărât de soldat, și-l va duce până la Sibiu, ori măcar până la Turda sau Alba Iulia și de acolo va găsi un altul.
S-au întors însă amândoi în oraș. Nuțu și-a adus aminte că lui îi trebuie o adeverință din partea facultății precum că a promovat examenul de admitere. Că doar numai așa, i-a spus maiorul Brețcan, va putea să fie lăsat urgent, în caz de reușită, la vatră.


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!