Cunosc limba germană. Am făcut școala la nemți în Mediaș. Nu am sugerat nimic cu "Umwelt", doar că-mi place, ce să-i faci. Uite cum văd eu:
Umwelt-ul ăsta îl vezi doar tu, capacitatea ta extra-ordi-na-ră de a crea, îl formează pas cu pas. În gândul tău, creezi tot, ești "dumnezeu" full, cu capacitatea infinită de creație. Când pășești, lumea se formează sub urma pasului tău. Creezi permanent, chiar și în vis. Ceilalți, inclusiv eu, suntem în visul tău. Nu mai este alt vis înafară de al tău. Toți ceilalți sunt tu însuți, în toate formele posibile. Nu există sfârșit sau început al visului, toate se întâmplă instantaneu, într-o singură clipă.
God, ceea ce ești tu, sălășluiește în acea clipă, el/ea este alpha și omega lumii. În clipă fermecătoare numită viață aceasta, ai creat un spațiu, el se numește gândire, care e și timp. Aici-acum se întâmplă tot, căci e creația ta full. Nu mai există nimeni și nimic înafara ta, toți ceilalți sunt alți tu, prin care își satisfaci nevoia de formă, varietate inepuizabilă a imaginației tale fecunde. Să nu uităm că ești dumnezo. Pentru tine e totul posibil, absolut totul. Animalele trăiesc doar în trecut, nu observi? Ele nu pot proiecta viitorul, nu au capacitatea de a face asociații, posedă o inteligență fenomenală în toate procesele lor neurovegetative, fac conflicte emoționale ca și tine, frica le creează și lor boli, ca și ȚIE(noi) oamenii. Ele sunt totuși ancorate în trecut, iar în ochii lor citești inteligența TA, a creatorului lor. Când știi cu profunzime și totalitate asta, uită-te din nou în ochii lor, ele te vor urma oriunde, fără ezitare, fie el urs sălbatic sau câine domestic, nu contează. Doar o privire de-a ta, ele înțeleg imediat cine le-a creat, de la bun început, ele reflectă doar imaginea ta. Pe tine, care ești infinită iubire.
În cadrul acestei simulări numită viață, posibilitățile tale sunt îngrădite doar de propria imaginație, ele sunt realmente infinite. Nu există limită a imaginației tale. Crești în cadrul acestui program-complex de programe. Nu ai nevoie de fapt de nicio întrebare, căci ești în posesia TUTUROR răspunsurilor. Știi tot, altfel cum ai putea imagina? Nimeni niciodată nu poate să își dorească ceva necunoscut, căci aceasta este în apanajul cunoașterii tale deja. Limitele pe care totuși, pari a le avea, rezidă din barierele programului în care singur te-ai poziționat. Limitarea, la fel ca și nelimitarea, sunt creația ta. E singurul liber arbitru pe care l-ai îngăduit în visul tău, numit viață, singura aparentă alegere ce o ai e făcut. Dar să fim serioși, e oare chiar o alegere?
Înveți, experimentând în această simulare, cu pretenții de școală. Lecție după lecție, cunoaștere după cunoaștere se relevă, se descoperă în general după o anumită suferință, sau măcar în prezența ei. Nu ai observat că toată aflarea adevărată și care realmente merită descoperită, doare? Chiar și extazul e dureros. Suferința este permanent în preajma marilor adevăruri. Este un fapt și o certitudine.
Suferința nu este neapărat durere, durerea este o consecința a faptului că gândul tău cere o continuitate a lucrurilor, a lor însele. Ele cer o permanență, ori a plăcerii, ori a durerii, ambele însă sunt foarte apropiate ca și senzații reziduale corp/emoție. În fine, despre acest subiect mai multe data viitoare...
Ce e de maximă importanță, e faptul că ești UNU singur. Unica inteligență posibilă, tu faci totul să se întâmple, prin tine vin toate gândurile reziduale sau directe, generate întotdeauna de tine și reziduale în matricea confecționată de către tine în întregime, numită viața ta.
Toți ceilalți sunt tot tu însuți în aspectele infinite ale tale însuți. De aceea ei trebuie respectați enorm, căci ei sunt TU însuți, ce-ți indică despre tine, ȚIE. Fiecare formă, te reflectă cumva,într-un mod subtil, unic. Când privești ochii iubitei tale, în care te pierzi efectiv, atunci doar te abandonezi total în brațele tale. Atunci, când iubești pe cineva total, până la plăsele, ai un fragment din dragostea din care ai confecționat această lume tu - Dumnezeule! Când privești fiica ta în ochi, fiul, sau o persoană dragă, până la confuzie cu el/ea.
Dragostea, da, e o cale de a ajunge la tine. Dragostea spre ceilalți, care toți sunt tu însuți, da, doar calea totală, unica adevărată, e iubirea de sine, înțelegerea absolută și fără nici un echivoc a faptului că te iubești din adâncul infinit al aceluia pe care-l numim convențional, suflet. Din adâncul minții tale imaculate, din care de la bun început ai imaginat totul.
Vai ce frumos e, nu crezi?


Coachzen