Nu știu dacă pot pretinde că am știut ce vreau de la viață. Nu mi-au lipsit țintele false și entuziasemele naive.

Niciodată n-ai avut suficientă imaginație pentru a-ți închpui lumea fără tine. Chiar dacă n-ai mers cu vanitatea până la paranoia de a crede că lumea se învârte în jurul tău, că e nerăbdătoare să audă ce spui, ți-a lipsit inteligența sau puterea de a accepta că nu însemni mai mult decât fotografiile îngălbenite pe care cineva, după tine, le va arunca la gunoi.

Cam toate certitudinile mele, câte au fost, sunt acum ciuruite de îndoieli, ca niște haine roase de molii. Mi-ar fi greu să numesc una intactă.

Eu am reușit să am, azi, numai îndoieli și să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să știu când trebuie să iau umbrela.