O călătorie cu trenul de la Cairo la Port Said poate fi considerată în categoria celor turistice sau din parcurile de distracții; este un voiaj în vremuri de demult trecute. Sentimente asemănătoare vor fi avut turiștii japonezi care veneau acum mai bine de un sfert de veac în România pentru a vedea locomotive cu abur, care deserveau în mod curent transportul de călători sau să se urce în "mocănițe" – acele trenuri pe linii înguste din zonele de munte. În Franța, călătoriile cu aceste mijloace desuete de transport au devenit o afacere profitabilă. De exemplu, pentru a parcurge distanța de 15 kilometri dintre Limousin și Périgord în vagoane de epocă tractate de o locomotivă dotată cu tender se plătește un bilet cam 15 dolari pentru adulți și 10 dolari pentru copii.
Într-o zi de februarie 1985 mă aflam în piața Ramses din fața Gării Centrale din Cairo împreună cu soția mea - Ella și cu fiul meu – Edy. În centrul atenției era statuia lui Ramses II (n.a. 1298-1235 î.Hr.) adusă din Memfis, capitala Imperiului Vechi (n.a. 2780-2270 î.Hr.), localitate situată spre sud, la aproximativ 25 de kilometri de Cairo. Din soclu țâșnea o minicascadă de înălțimea unui om într-un bazin dreptunghiular, unde apa dulce pompată din fluviul Nil reflecta un cer albastru în care rătăceau niște scame de nori. Aerul era uscat și la o temperatură de luna mai în Bărăgan. Ceasul de pe frontispiciul cărămiziu al gării arăta ora 8. Se anunța o zi numai bună pentru turiștii care roiau prin piață. Noi îl așteptam pe Mussa (n.a. Moise) Mallah (n.a. Marinar), colegul meu egiptean de la Școala Normală Superioară de Învățământ Politehnic din Oran, originar din Cairo, venit acasă la el în vacanța de iarnă. Urma să ne însoțească în călătoria cu trenul până la Port Said. Cu o întârziere de numai...trei sferturi de oră -punctualitatea a lăsat și încă lasă de dorit în toate țările care au făcut parte din fostul Imperiu Otoman- l-am văzut venind însoțit de Ilias (n.a. Ilie) – unicul lui fiu.
- "Salam aal cum" (n.a. Pace vouă), a început Mussa în arabă, după care a continuat în franceză. M-am gândit că acest voiaj ar fi interesant și pentru Ilias, chiar dacă are numai 11 ani, deoarece își va putea închipui că este într-un ...parc de distracții. Acesta este motivul întârzierii.
- Dar am pierdut rapidul de Port Said, am remarcat eu pe un ton resemnat.
- Nu este grav. M-am gândit și la asta. Vom lua un alt tren iar întârzierea o vom recupera la Port Said, unde vom poposi mai puțin.
...Peste două ore am ajuns la Ismailia, localitate situată pe malul vestic al canalului, la 91 kilometri de Suez și 80 kilometri de Port Said. De aici, după un parcurs de circa 30 de minute, linia ferată s-a apropiat la câteva zeci de metri de fâșia de apă, păstrând această distanță, cu mici variații până la gara terminus. Pe canal treceau în sens opus înaintării trenului, unul după altul vapoare mai mari sau mai mici, dintre care unele depășeau înălțimea unui bloc cu zece etaje, astfel că nici soarele nu se mai vedea; uneori aveam impresia că trenul trece prin umbra unei gări mari cât sediul Ministerului de Transporturi din București. Pe puntea vaselor vedeam fie marinari ocupați cu diverse treburi de serviciu fie pasageri, care priveau curioși spre lungul mijloc de transport pe roți, poate chiar doritori să părăsească legănarea produsă de valuri cu aceea produsă de imperfecțiunile liniei ferate. Pe partea cealaltă se vedea nisipul gălbui al peninsulei Sinai. Sirena răgușită a unui vapor i-a oferit un subiect de conversație lui Mussa:
- Traversarea canalului aduce statului venituri de peste 10 miliarde de dolari anual.
- Dar văd că vapoarele circulă numai într-un singur sens, am observat Ella.
- Într-adevăr, deoarece în porțiunea cuprinsă între Ismailia și Port Said canalul este mai strâmt, sensul de trecere este alternativ, din șase în șase ore. În schimb, de la Ismailia la Suez se circulă pe două sensuri datorită faptului că lucrările de lărgire au fost ușurate de prezența pe traseu a patru lacuri naturale: Manzala, Timsah, Marele Amer, Micul Amer.
- Când a fost dat în funcțiune canalul de Suez? a întrebat Edy
- Pe 17 noiembrie 1869 a avut loc inaugurarea grandioasă a acestei căi maritime, a răspuns Ilias.
- În prezența soției împăratului Napoleon al III-lea al Franței, a prințului de Wales, a împăratului Austriei, a prințului Prusiei, a prințului Olandei și a încă șase mii de invitați din toată lumea, a completat Mussa.
Între timp conversația a fost întreruptă de priveliștea unui șir de minidune, amplasate între linia ferată și malul vestic al canalului, înalte, unele, până la nivelul ferestrelor vagoanelor. Pe ele erau dispuse foarte dezordonat și în poziții anormale... mitraliere, tunuri și tancuri. În vagoane a început să pătrundă nisip fin, care îți intra în ochi, urechi, nas, gât și gură, astfel că ajunsese să ne trosnească între dinți.
- Sunt dunele mișcătoare de la Al Guisr, care pun mari probleme pentru a fi fixate, a ținut să precizeze Mussa vădit jenat de nisipul care îi umbla prin gură
- Dar cum se explică prezența atâtor mitraliere, tunuri și tancuri? am întrebat eu mirat.
- Aici a fost una dintre liniile frontului din războiul israeliano-egiptean din 1967, zis "de 6 zile", iar aceste arme de foc sunt ale armatei noastre; ele au fost deplasate și chiar răsturnate de către dunele mișcătoare, a răspuns Mussa.
- De ce nu au fost adunate și depozitate în cazărmi? am insistat eu.
- Pentru că s-a observat că aceste arme fixează... durabil dunele mișcătoare, a răspuns zâmbind profesorul egiptean.
Mussa a făcut o pauză pentru a trage o dușcă dintr-o cutie de suc Schweppes, ceea ce a permis înfiriparea unui crâmpei de conversație între cei doi copii:
- De ce crezi tu că au fost lăsate pe loc toate aceste mitraliere, tunuri și tancuri? l-a întrebat Edy pe Ilias.
- Pentru cazul în care Tratatul de pace egipteano-israelian, semnat pe 26 martie 1979 la Camp David, nu se dovedește a fi... durabil, a fost răspunsul fiului lui Mussa, care a făcut ca în grupul nostru să se aștearnă o liniște durabilă, cât... să tragem fiecare câte o doză de Schweppes.