- Cum ți s-au părut coriștii, că tu, am impresia, i-ai fascinat.
- Ei, i-am fascinat?! Le-a plăcut bărbaților că le-am cântat în strună și ai văzut ce s-a întâmplat, era cât pe aci să ne îmbătăm amândoi, de numa-numa, am avut noroc cu tânărul acela care a fost cel mai isteț din acea adunare formată ad-hoc în crâșma lui Anicuța. Dar oare și femeile să fi fost, vorba ta, chiar atât de fascinate? Eu cred că nu, mai ales cele care au venit cu bărbații lor și apoi au stat cine știe cât ca să îi aștepte.
La următoarea repetiție s-a dovedit că și femeilor le-a plăcut de noul dirijor, ca dovadă le-a povestit și altora, care n-au fost prima oară, dar acuma aproape au umplut scena. Trebuia, însă, conform indicațiilor primite de la Comitetul Județean de cultură, ca din repertoriu să nu lipsească Sub steagul partidului și Privesc din Doftana prin gratii de fier. Noroc că erau cunoscute de coriști, au trebuit făcute doar câteva retușări, așa că Doru a avut timpul necesar să repete încă un cântec nou: Muma lui Ștefan cel Mare de Gheorghe Dima. Era, de fapt, o baladă pentru soliști și cor, cu acompaniament de pian. Soliștii au fost găsiți destul de repede, un bas și o altistă, voci impecabile și cu o capacitate uluitoare, zicea Doru, de se adapta liniei melodice. A trebuit să se implice și Nuțu în cor la compartimentul bași, care era disproporționat față de cel ale altistelor, sopranelor și tenorilor.
De-abia, mai târziu, și-a dat seama că, făcând parte din cor, îi va trebui și un costum popular și o căciulă ciobănească așa cum aveau și ceilalți. S-a găsit repede o soprană care s-a oferit să-i împrumute costumul soțului său care are cam aceeași talie cu a tovarășului director dar care nu le prea are cu cântatul.
- Vă invit, tovarășe director, să veniți la mine acasă să încercați costumul poate va mai trebui să ajustăm cioarecii ori cămeșa, sigur că, după câte îmi dau seama privindu-vă, va mai trebui să facem cu preduceaua o gaură, sau poate chiar două, la curelușele de la șerpar. Să-mi spuneți numai când veniți să fiu acasă. Oricum nu trebuie să întârziați prea mult că nu mai sunt nici zece zile până la întâlnirea alegătorilor cu candidatul când va avea loc, după câte înțeleg, și serbarea cu participarea corului. Casa noastră, ca s-o găsiți ușor, uitați-vă că numai pe ea se află o pereche de coarne de cerb de toată frumusețea, că bărbatul meu este pădurar și totodată vânător.
Coristul Niculiță, care le știa pe toate de prin sat, când află de unde va avea tovarășul director costumul popular, îi zise:
- Aveți de grijă, tovarășe director, că doamna cu costumul vrea să vă atragă la ea în casă că, poate, poate, în felul ăsta i se va căpătui una din cele două fete. Dar, vă spun eu, cea mare nu că-i mai în vârstă, dar prea știe multe și de toate, de aceea, zic că nu-i pentru dumneavoastră, iar cea mică, deși termină anul acesta clasa a unsprezecea, iarăși nu-i, că zic unii că se mai joacă încă cu păpușile. Iar cât privește coarnele de pe casă zic tot aceiași, pe bună dreptate, că i se potrivesc stăpânului care-i mai mult pe la pădure că doar lucrează la Ocolul Silvic.
După ce Nuțu înțelese cam ce ar vrea să spună Niculiță, îi zise:
- Lasă, mă, că n-o fi chiar așa, lumea vorbește că gura lumii-i slobodă.
- Bine, bine, să nu ziceți că nu v-am spus!
N-a prea dat importanță Nuțu la spusele lui Niculiță, dar, până la urmă, a înclinat să-i dea dreptate. Și asta pentru că intrând în curtea casei împodobită cu coarne de cerb pavajul din piatră de râu strălucea de curățenie de parcă ar fi fost spălat nu cu mult timp în urmă, deși era într-o zi obișnuită de lucru. La fel, dușumelele coridorului și ale odăii dinspre uliță, unde a fost poftit erau, parcă, nefiresc de curate, mirosea a lemn spălat cu leșie, iar pe lângă pereți mai erau încă urme de umezeală.
După ce-l pofti să șadă pe unul din scaunele capitonate, gazda zise:
- Mă iertați câteva momente, ies numai puțin să aduc ceva, să vă servesc că doar e prima dată când
ne-ați călcat pragul.
Rămas singur, lui Nuțu îi trecu prin minte ceea ce îi spuse tovarășul Bunea, cu câteva zile înainte, vrând să-i caracterizeze, astfel, pe acești oamenii de sub munte, nu că ar fi zgârciți, zicea el, dar uite cum decurge o vizită: musafirul stă în picioare la ușă, spune ce are de spus, gazda îl ascultă și mai zice și el câte ceva, iar înainte de a se despărți, parcă scuzându-se, zice oare să vă fi servit cu oarece? Musafirul îi răspunde: apoi n-ar mai fi trebuit. Ei, își zise Nuțu, eu chiar voi fi servit cu oarece, dar, să vedem, cu ce?
Până se se întoarcă gazda, a avut vreme să se uite și la pozele de pe pereți, un tablou cu amfitrioana tânără în rochie de mireasă și cu pahiol pe cap, la braț cu mirele domniei sale într-un frumos costum popular săliștenesc, poate cel care o să-i fie împrumutat pentru spectacolul de dinaintea alegerilor, două tablouri, fotografii mărite ale unor fetițe surprinse, probabil, la serbarea de absolvire a grădiniței, iar pe celălalt, dinspre răsărit, icoana unui sfânt slab cu o barbă albă, prelungă, purtând pe brațul drept un prunc înfășat. În loc de ramă, icoana avea lipite scoici. Observă și un înscris pe ea. S-a ridicat în picioare să vadă dacă va desluși scrisul. Literele chirilice, întortochiate, spuneau că este vorba de sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor. Așa, admirând vechea icoană, a fost surprins de gazdă.
- La ce vă uitați, la vechitura asta? Eu i-am spus soțului, după ce am zugrăvit ultima oară, să o pună în pod sau să o arunce, ce nevoie mai avem de astfel de lucruri, astăzi se poartă cu totul altceva, el nu și nu, că o are de la bunicul lui care a adus-o din Dobrogea, în alte vremuri, când a fost acolo pășunându-și oile. Și acum suntem nevoiți să ne uităm zilnic la ea și barem dacă am ști ce sfânt este. Dar, haideți serviți!
A servit doar el un pahar de rachiu tare și apoi, de pe o farfurie de sticlă cozonac cu nucă. La insistențele ei a luat și a treia felie. N-a putut refuza nici paharul cu vin de ăla bun de la Apold
A scos apoi gazda dintr-un dulap costumul popular. Cămeșa era frumos împăturită în așa fel încât nicio cută, călcată de gospodină cu tiglăzăul, să n-aibă de suferit. I-a fost aproape milă să o probeze. I-a venit bine cămeșa și cioarecii, s-a așezat frumos și șerparul.
- S-ar părea că toate sunt bune și la locul lor, zise Nuțu.
- Stați un pic să vă vadă și fetele, ele au ochi mai buni și ne pot spune dacă ceva nu este în regulă.
A întredeschis ușa și a strigat:
- Anco, Mioaro, ia veniți voi încoace, veniți, nu vă sfiiți!
Au apărut pe dată cele două. Da, le-a descris destul de bine Niculiță. În afară de asta erau îmbrăcate parcă de sărbătoare. A trebuit să defileze prin fața lor, să se întoarcă, să facă câțiva pași înainte și înapoi. N-au avut nici ele cum să găsească vreun cusur.
Hainele, odată dezbrăcate, au fost împăturate la loc cu multă măiestrie, iar mama fetelor a organizat transportul lor spre biroul directorului căminului cultural. Mioara, cea mai mare, ducea pe mâinile întinse vesta neagră și cămeșa, iar Anca, la fel, cioarecii, șerparul și căciula. Înainte mergea Nuțu cu mama fetelor, urmați îndeaproape de purtătoarele, cu mâinile întinse, a pieselor vestimentare. În cei aproape o mie de metri parcurși până la cămin, Nuțu și-a dat seamă că de prin multe case erau priviți de după perdele, că puținii oameni întâlniți, femei, bărbați ori chiar copii întorceau capul după ei.
De aci încolo, treburile au mers bine și la Căminul Cultural precum și la Comitetul Comunal de Partid. Candidatul propus de la centru de către Frontul Unității Socialiste a fost prezentat în una din zile cetățenilor din Circumscripția electorală. În cuvinte alese, Nuțu le-a vorbit despre cel propus, arătându-i originea socială sănătoasă, a insistat asupra studiilor liceale și universitare pe care le-a început în timpul regimului burghezo-moșieresc, asupra greutăților materiale cărora a trebuit să le facă față în acei ani, despre apropierea sa de mișcarea muncitorească încă din 1944 când a activat în domeniul sindical, iar, apoi, înțelegând mersul firesc al societății românești, a cerut să fie primit în rândurile partidului. A insistat apoi asupra sarcinilor de mare răspundere pe care le îndeplinește astăzi pe linie de partid și de stat, concluzionând că tovarășul merită pe deplin încrederea cetățenilor din acestă circumscripție electorală pentru a-i reprezenta în organul județean al puterii de stat.
- Cine este pentru ? Cine este împotrivă ? Cine se abține ? Așa...mulțumesc. Tovarășul a fost votat în unanimitate să fie candidat în circumscripția noastră electorală la alegerile din doi martie pentru Consiliul Popular Județean. Vă rog treceți în procesul verbal rezultatul acestei supuneri la vot. Apoi, candidatul mulțumește adunării pentru încrederea acordată și își ia angajamentul, că, în cazul în care va fi ales, nu-i va dezamăgi pe alegători.
În ziua alegerilor, fiind duminică, cei mai în vârstă și-au dat seama că clopotele celor două biserici au fost trase mai devreme decât în alte duminici, sau sărbători, iar slujba s-a terminat mult mai repede.
Și autobuzele, care în zilele de lucru aduceau cadrele didactice navetiste, au circulat normal. Directoarea liceului organizase din timp, așa cum se stabilise în ședința Comitetului Comunal de Partid, echipe de agitatori. Acestea trebuiau să stea într-o sală alăturată celei în care se vota, iar un membru al Comisiei electorale, periodic, îi informa, care sunt aceia ce nu s-au prezentat să-și exercite acest important drept. Înspre aceștia porneau membrii echipelor pentru a-i lămuri să vină. Și cei cu urnele volante au avut de alergat prin sat, nimeni nu și-ar fi închipuit, până atunci, câți bătrâni netransportabili sunt și câți oameni bolnavi, aproape cu un picior în groapă, mai viețuiesc prin casele din comună.
A trebuit să stea Nuțu, ca reprezentant al biroului Comitetului Comunal, la numărătoare voturilor și la întocmirea procesului verbal care va fi înaintat Biroului Electoral Județean. Din partea Consiliului Sindical județean, a participat tovarășul Bobeanu, jurist de profesie. El trebuia să conducă comisia de numărarea voturilor și să asigure respectarea legii electorale. Cu zece minute înainte de ora 24, când trebuia să se încheie procesul electoral, pe comună, acesta s-a adresat președintelui comisiei:
-Faceți-vă datoria !
- Ce anume, să deschid urna?
- Cum s-o deschideți, de ce ? Anunțați că se apropie terminarea votării !
- Pe cine să anunț?
- Pe eventualii alegători care ar mai fi pe coridor sau prin curte, ca să se grăbească.
- Păi, nu mai este nimeni.
- N-avem de unde ști.
Văzând că n-o poate scoate la capăt cu președintele, tovarășul Bobeanu deschise ușa, scoase capul afară și intonă pe un ton imperativ :
- Mai sînt opt minute până se închide urna, vă rog, grăbiți-vă!
Se uită în continuare la ceasul de mână urmărindu-i secundarul.
- Gata, timpul a trecut, puteți deschide urna!
Conținutul urnei a fost golit pe masă multe buletine ajungând și pe dușumea
Unul câte unul, buletinele au fost desfăcute, fiecare membru al comisiei având câte un teanc în față.
- Notați, vă rog, fiecare pe formularul său, vedeți că scrie acolo: voturi valabil exprimate, voturi anulate, voturi pentru, voturi împotrivă etc, apoi vom totaliza și vom centraliza.
- Dar, tovarășe Bobeanu, unde să înregistrăm buletinele pe care scrie ceva?
- Ce scrie, tovarășe, ia citește !
- Mi-e rușine.
- Dă, să văd !
Foarte multe buletine au ajuns la Bobeanu. Acesta le studia cu ochelarii pe nas apoi într-un târziu zise:
-Tovarăși membri ai comisiei electorale, n-ați studiat Legea 57 din 1968 cu instrucțiunile ei de aplicare. Nu ne interesează dacă alegătorul a scris ceva, sau nu pe buletinul de vot. Este dreptul lui de a scrie sau nu, de a desena ceva sau a nu desena, că de-aia-i democrație. Votul pentru este cel în care numele candidatului n-a fost tăiat, cu creionul printr-o simplă linie orizontală. Nu ne interesează oricâte X-uri ar desena. Vă repet, așa scrie în lege: linie orizontală !
Rezultatul votării a fost dat în ziarul județean peste două zile specificându-se: au participat 98,88% dintre alegătorii cu drept la vot, au votat pentru candidatul Frontului Unității Socialiste 96,83 %