Fanache Porumb avea 79 de ani și o viață liniștită de pensionar. Nici nu putea fi altfel, din moment ce era relativ sănătos, avea o pensie bunicică, locuia într-un apartament spațios și de curând renovat, copiii erau la casele lor, nepoții erau deja măricei și nu mai aveau nevoie de el.
Totul decurgea firesc, oarecum monoton, până într-o zi, când a primit un telefon de la Stere, fratele lui:

- Mai Fanache, știi că am fost la tratament la băi, dar nu bănuiești cu cine am stat în cameră: cu președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din județul nostru. Mai discutând de una, de alta, de familii, i-am spus că am un frate (despre tine era vorba) care, pe timpul serviciului militar, a fost condamnat pentru dezertare. Știi tu, atunci când ai luat-o razna auzind că Saveta, cu care plănuiai să te însori, a fugit de acasă cu Nelu Plăcintaru. Și, pentru că ne-am împrietenit destul de bine, domnul respectiv zicea să treci într-o zi pe la el pe la asociație, să dai o declarație cum că tu ai dezertat pentru că nu mai suportai persecuțiile și amenințările locțiitorului politic al regimentului, care nu te avea la suflet de când i-ai spus odată că la învățământul politic se cam spun minciuni. Nu mai lungesc vorba, zicea că te învață el cum să scrii și ce să mai faci ca să fii considerat deținut politic. Nu-ți promite neapărat rezolvarea, dar nu strică să încerci că, dacă reușești, o să ai o serie de avantaje frumoase de aici, pentru tot restul vieții. Are un birou la Casa de Cultură a Sindicatelor și este acolo în fiecare marți și joi, între orele 10 și 14.

Pe de o parte, lui Fanache nu i-a picat bine telefonul care îi amintea de trădarea Savetei, marea lui dragoste, precum și de lunile petrecute la batalionul disciplinar dar, pe de altă parte, își spunea că niște bănuți în plus la pensie și alte facilități nu i-ar strica, așa că, în prima zi de marți era deja la casa de cultură.
Acolo nu a întâlnit pe nimeni care să-l îndrume spre biroul pe care îl căuta și, după ce a bătut la ușă, a intrat în prima încăpere de la parter, sperând să găsească pe cineva care să-l lămurească. În încăperea respectivă erau vreo 8-10 bătrânei care discutau ceva cu înflăcărare.

- Bună ziua, mă scuzați de deranj, căutam... – spune timid Fanache.
- Nu este niciun deranj, sunteți binevenit la cenaclul epigramiștilor din județul nostru! – îi răspunde bătrânelul de la masa prezidiului.
- Păi, mă scuzați, eu nu am mai fost niciodată, am venit la casa de cultură deoarece am auzit că aici...
- Da, domnule, aici funcționează cenaclul, ați nimerit bine. Vă înțelegem emoțiile, sunt normale pentru orice începător, dar fiți liniștit că în câteva luni vă veți simți ca acasă, ca într-o adevărată familie. Ați scris ceva, ați adus un text?
- Nu, nu am scris nimic, mi s-a sus că șeful... nu mai știu cum îi spune... de la asociație.. mă va învăța cum să scriu, dar cred că altundeva trebuia să merg!
- Ba ați ajuns exact unde trebuie și o să vă îndrumăm noi cum să scrieți că, după cum vedeți, suntem puțini, suntem bătrâni, unii colegi au murit, alții-s pe la azil, alții sunt paralizați, netransportabili acasă, deci avem nevoie de forțe proaspete, iar dumneavoastră păreți destul de tânăr și în putere.
Fanache nu a mai explicat nimic, a rămas în sală până la sfârșit și nu i-a părut rău, chiar s-a simțit foarte bine, deoarece bătrâneii erau foarte veseli, prietenoși, spuneau tot felul de poante și vorbe cu tâlc, ce mai, au fost vreo două ore amuzante.
- Sper că o să veniți și luna următoare, tot așa, în prima marți, la ora 10! – i-a spus șeful cenaclului.

Domnul Porumb a mai participat de câteva ori la întâlnirile lunare ale epigramiștilor și, la un moment dat, de rușine că el nu a luat cuvântul niciodată până atunci, s-a ridicat sfios în picioare și a spus o glumiță. Imediat, șeful cenaclului a pus-o în patru versuri și i-a comunicat încântat și încurajator:
- Gata, ați debutat, aceasta este prima dumneavoastră epigramă!

Din acel moment lucrurile au evoluat într-un ritm de nebănuit: imediat, catrenul a fost publicat în revista cenaclului, alături de poza domnului Fanache Porumb, apoi, la foarte scurt timp, a apărut într-o revistă centrală, în pagina unde se prezenta pe rând câte un cenaclu din țară, peste o jumătate de an cineva a publicat o antologie cu epigrame pe teme de dragoste, iar epigrama lui Fanache și-a găsit loc și aici, apoi au urmat alte ziare, reviste, almanahuri, antologii, catrenul respectiv fiind publicat în vreo 15 locuri în mai puțin de 2 ani.

Fanache Porumb era deja un nume cunoscut în epigramă, prinsese curaj și avea planuri mărețe.
Astfel că, la prima ședință de bloc, în care se discuta problema debitului la apă și se propunea înlocuirea tuturor țevilor din subsolul tehnic, a luat cuvântul și a spus:

- Stimați vecini, eu sunt de acord cu tot ce s-a propus aici, în legătură cu apa, dar aș vrea să mai fac o propunere, de o cu totul altă natură:
Știți că, de mai bine de 2 ani, eu sunt membru al cenaclului epigramiștilor din județ, am fost publicat deja în aproape 20 de antologii, volume pe diferite teme, almanahuri, reviste și ziare și aș vrea ca sub egida asociației noastre de proprietari să organizăm un concurs național de epigramă. Mare filozofie nu este și am intra în istoria literaturii ca prima asociație de proprietari care a organizat o activitate de o asemenea amploare! Gândiți-vă cum ar suna un anunț în care informăm că Asociația de Proprietari Bloc V1SA4 (fost H7-8), de pe Bulevardul Regina Ana (fost Revoluției, fost Gheorghe Gheorghiu-Dej) organizează... etc. etc. Stați, nu vă grăbiți, în câteva cuvinte o să vă spun, pe puncte, despre ce este vorba. Întâi, stabilim două teme la care doritorii să compună câte două epigrame. Apoi trimitem un anunț la toate cenaclurile din țară în care comunicăm temele, termenul și adresa la care să trimită epigramele. Asta o rezolv eu cu câteva plicuri, către cei care nu folosesc internetul și cu un mesaj prin internet, trimis de nepotul meu cel mic, la toate adresele de e-mail ale președinților de cenacluri și ale altor epigramiști. În continuare alegem un juriu care să dea note și să stabilească premianții. Aici iar este clar: președintele juriului voi fi eu, ca epigramist cu experiență, apoi ar mai trebui 2 membri, de exemplu, domnul inginer Marian de la etajul III care știu că înainte de a reuși la facultatea de metalurgie a fost profesor suplinitor de limba română, deci le are cu literatura și, bineînțeles, ultimul pe listă, mă scuzați, domnul Mereuță, președintele asociației. Cu notele să nu vă faceți probleme: puteți să vă uitați în fișa cu notele mele dacă o să aveți ceva neclarități. În final, după ce stabilim câștigătorii, le trimitem diplome și bani prin poștă. Ei, aici nu este chiar atât de simplu, dar tot eu vă propun soluția: păi dacă tot strângem pentru lucrarea din subsol câte 500 de lei de apartament, ce mare efort ar fi să mai dăm câte 20 lei pentru concurs? Eu atâta am avut de spus, deocamdată. Ce părere aveți?
Întâi a luat cuvântul doamna Popescu, de la II:

- Măi oameni buni, nu este vorba de 20 de lei, deși la pensia mea de educatoare contează și ăștia, dar am mai văzut și eu anunțuri de tot felul de festivaluri și concursuri literare sau artistice, dar ele erau organizate de case de cultură, de centre culturale, de centre județene pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale și de alte asemenea instituții de cultură, de cultură, subliniez!
- Vă răspund eu, pe scurt, cu un exemplu, doamnă Popescu! intervine, foarte sigur pe el, Fanache. Păi, cu ce este mai brează din punct de vedere cultural biblioteca comunală din Rostești, care tocmai a finalizat cu succes un asemenea concurs? În primul rând, că această așa-zisă bibliotecă nu are niciun angajat, nici măcar un bibliotecar cu jumătate de normă. Biblioteca înseamnă, de fapt, două încăperi în cadrul căminului cultural: în prima, denumită „depozit de carte”, sunt niște rafturi cu câteva cărți și ziare și în a doua - vezi Doamne, „sală de lectură” - este o masă lungă cu vreo 10 scaune. Singura activitate a aceste instituții de cultură, subliniez și eu, singura, este că, atunci când se pregătește vreo nuntă la căminul cultural, se mută scaunele din sala de lectură în sala de nuntă, iar masa cea lungă este folosită de chelneri pentru așezarea provizorie a farfuriilor care urmează la spălat.
- Domnule Porumb, nu neapărat pentru a a lua apărarea bibliotecii din Rostești vă spun că eu, de loc, sunt din zonă și cunosc faptul că în această comună locuiește un mare poet și epigramist, Ioan Dumitrașcu; mai mult ca sigur el s-a implicat în organizarea respectivului concurs, deci autoritatea lui în domeniu este evident că a contat foarte mult.
- Da, doamnă, am auzit și eu de el, se știe că este unul dintre cei mai mari epigramiști din țară dar, scuzați lipsa de modestie, nici eu nu sunt chiar oricine, că doar, am fost deja publicat în zeci de antologii, cărți diverse, almanahuri, ziare și reviste. E drept că nu am încă premii, așa cum are domnul Dumitrașcu dar mi-am propus ca, începând cu anul următor, să particip și eu la concursurile din țară; o să vedeți că, după ce vor afla toți epigramiștii că eu sunt președintele juriului la concursul organizat de asociația de proprietari, voi primi și eu diplome și premii. Problema este să am doar idei, că mi le finisează președintele cenaclului și, chiar dacă pentru un concurs nu o să am nicio idee, tot președintele cenaclului mă va salva, că dumnealui participă la toate concursurile și întotdeauna face mai multe epigrame decât se cer, deci îmi va da mie ce-i vor prisosi.

Discuțiile au mai continuat puțin și, până la urmă, s-a aprobat propunearea domnului Fanache Porumb, cu două amendamente: primul se referea la denumirea concursului, care să nu fie „național”, ci „internațional” (doamna State, de la IV a promis că-l convinge pe fiu-său din Italia să trimită și el un plic, chiar dacă nu va lua niciun premiu, că el de fapt se pricepe la integrame, nu la epigrame) și, al doilea, propus de președintele asociației, avea în vedere ca la antetul anunțului, deasupra denumirii asociației de proprietari, să se treacă și federația asociațiilor de proprietari.
Cam asta a fost, până la urmă la concurs au participat vreo 30 de epigramiști din toată țara și din străinătate, premianții au fost mulțumiți, ceilalți, ca la orice concurs, au lansat tot felul de „cârcoteli” și, foarte important, domnul Porumb, pe lângă calitatea de „epigramist” a dobândit-o și pe aceea de „organizator de concursuri de epigramă”.

Dar și mai importantă a fost hotărârea pe care a luat-o domnul Fanache Porumb, imediat după concurs, într-o problemă de viață și de moarte:
A dat fuga la firma care se ocupa de aranjarea locurilor de veci pentru el și soția sa și a dat comanda ca, după ce este gata crucea, sub numele și poza sa să nu mai scrie „fost deținut politic” (cum precizase inițial) ci „epigramist”. Păi, în primul rând, una este să spui despre cineva „fost” și alta este „să fii” epigramist pentru eternitate (că doar cele aproape 20 de antologii, volumele pe diferite teme, almanahuri, reviste și ziare în care a fost publicată epigrama sa vor rămâne în istoria literaturii). În al doilea rând, lucrarea va costa mai puțin, că una este să plătești că s-au săpat în marmură 3 cuvinte cu un total de 18 litere și alta este un singur cuvânt cu 10 litere.