Prima zi la munte

Era pentru prima dată când Ionuț fusese adus la bunicii care locuiau la munte, poate și din cauză că până atunci copilul crescuse mai mult la bunicii dinspre mamă, din Cartierul Drumul Taberei din București. Era mai aproape de părinți, care, sărmanii, aveau servicii ce-i țineau departe de casă, de dimineață până seară, și de-abia reușeau să-l recupereze pe Ionuț de la bunici, măcar pentru cele două zile de week-end. Nu mai avea doi-trei anișori acum, crescuse în cei șase ani binișor, era isteț, încercase deja toate jocurile posibile de pe iPhone-ul mămicii și de pe tabletă. Stricase deja o sumedenie de mașinuțe, păpuși, jucării și lego-uri, încât acum nu mai găsea nicio plăcere în ele și-și dorea altceva, ceva nou, nici el nu știa ce.

Se întâmplase ca în vara când împlinise șase ani, părinții să fie nevoiți să-l ducă să stea la ceilalți bunici, dinspre tată, care trăiau tocmai la marginea de sus a țării, în Bucovina, într-un sat frumos din Obcinele Bucovinei, satul Demacușa, aparținând comunei Moldovița. Ajunsese cu bine la bunici acasă. Călătoriseră de la București, în tren, chiar împreună cu bunica, venită anume la București, să-l ia în provincie. Călătoriseră cu trenul până la Vama, iar de acolo luaseră un microbuz care îi dusese una-două la Moldovița. Din centrul comunei, găsiseră o mașină de ocazie, care îi dusese chiar până la Școala cea de 4 clase din Demacușa. Partea mai neplăcută era că, de la școală și până acasă, mai era cale lungă, cam o jumătate de oră de mers pe un drum de căruță pe lângă un pârâu, apoi trebuiau să urce pieptiș coasta muntelui unde era înălțată casa bunicilor.

Dacă până aici Ionuț mai scâncise, apoi mai dormise în tren și în microbuz, acum, când să urce muntele, simți, deodată, că-l dor piciorușele. Și ce mult mai avea de urcat până sus, pe coama muntelui!

- Bunica, nu pot să mai merg, nu mai simt picioarele! zise Ionuț scâncind, căzând în iarbă.
- Hai, puiul meu! Hai, mai încearcă un pic. Acuși ajungem acasă!

- Nu, bunica, de-aici nu pot să mă mai mișc! Stau aici până dimineața!
- Bine! Dacă zici tu că stai aici, eu urc încet acasă, că am sacoșele astea mari și grele cu hăinuțele tale. Apoi trimit pe bunicul tău să te caute, să te ia de-aici și să te aducă în spinare acasă.

Bunica nu stătu de tocmeală, tot urca la deal câte un pic și se tot uita vicleană în urmă, să vadă ce face nepotul ei. Lui Ionuț nu-i venea a crede că bunica chiar îl lasă acolo. Dacă îl papă vreo dihanie, ceva, o vulpe, un lup!...

Când se uită bunica încă odată în urmă, îl văzu pe Ionuț că se ridicase din iarbă și începu să facă pași mici în sus, în urma ei. Așa că, se prefăcu că nu vede că el vine după ea, însă mergea încet, s-o poată ajunge. În curând îl simți pe Ionuț aproape, în urma ei.

- Bunica! De ce sunt așa de mici căsuțele pe dealul acela?
- Care căsuțe ? Aha, alea ? Păi acolo e departe, e alt deal, de-aceea casele se văd mici…

- Dar văd o pădure acolo, nu vine lupul să mănânce copii?
- Vine și lupul, dar ia numai copii obraznici !

Aici chipul lui Ionuț se întunecă. Oare el ce fel de copil este, cuminte sau obraznic ? Oare pe el nu-l are lupul în vizor ?

- Bunica, promite-mi că nu mă lași afară, noaptea, să mă găsească lupul !
- Nu, dragul meu ! Dacă ești cuminte, nu te lasă bunica afară singur, noaptea!

- Dar am auzit că lupul vine în sat și ziua…
- Stai liniștit, băiatul meu! Ziua nu vine lupul! De când trăiesc în satul asta, n-am văzut lup în nămiaza mare prin sat…

Cu vorbele astea, copilului îi mai veni inima la loc. Deci, se poate umbla în liniște prin sat, pe timp de zi.
Merseră așa la deal, mai cu greu, mai vorbind, până se văzură aproape de culmea muntelui. O boare răcoroasă de seară îi făcu să uite de oboseală și să se bucure de minunata priveliște din jur. Copilul, văzând câtă iarbă și câte flori cresc pretutindeni pe pajiști, prinse puteri și deveni deodată dornic să vadă și să cerceteze toate ierburile și toate florile din drumul lor.

În sfârșit, după încă un scurt efort, se văzură acasă, la bunici.

Sosiră la timp acasă. În curând se însera, întunericul se lăsa repede afară, așa că, ce au reușit să mai facă în seara aceea a fost ca bunica să încropească ceva de mâncare, să-i spele micuțului Ionuț piciorușele obosite și să-l gătească de culcare. Așa dormi el neîntors, până dimineață, prima sa noapte la munte.

(din volumul "Bucovina - plai de basm si dor")