Câteodată ți se pare imposibil să traversezi o zi cu toate ale sale când în noaptea anterioară nu ai dormit mai mult de 2 ore. Iar tu ai fi vrut să ai totul! Ca să dai totul! De pildă, să vii cu sugestii cât mai demne de luat în seamă la o Istorie a lingvisticii românești, să te achiți ca la carte de catalană și occitană, de limbajul bisericesc, să mai faci măcar o revoluție cu verbele de mirare, să prepari cea mai gustoasă ciorbă de perișoare cu cel mai adevărat leuștean... Având vocația luptătorului, încăpățânarea de a te autosugestiona că nu contează de fapt cât de mult / puțin ai dormit sau numai convingerea că astfel vei ispăși încă un păcat minuscul, treci peste greața de rigoare, peste cearcăne, dezechilibre și hiperventilații, chiar peste o primăvară capricioasă și epuizantă. E mult praf în fața ochilor. Atâta dorință de a ieși cu obrajii limpezi și sufletul împăcat!! 10 și 7 minute am. În maximum 5 minute musai trebuie să se afle într-un taxi, altfel... Are oroare să facă semn cu mâna... I se pare că se înjosește. Plus că nu este prea feminin... în sensul acela... Îl așteaptă pe ramolitul 16. 1 minut până la Maica Domnului. Acolo, cel puțin teoretic, este o stație improvizată de taximetre. Chiar găsește unul. Cu număr de Ilfov. O Solenza îngrozitor de joasă și ar fugi imediat la vederea canapelei jegoase (o mai fi și... altceva?!) dacă acele 5 minute nu ar fi deja epuizate. Șoferul o privește fără ochi. O asigură că locul este cât se poate de curat. Doar câteva scame.... de la... spălat (o fi ea prea simandicoasă?!). Sonia se așază zgomotos. Reproduce mecanic un „Calea 13 Septembrie numărul 13”... și – dacă se poate – să fie la scări în următoarele 20 de minute... - La dreapta sau înainte? - Pe linia lui 16 – se trezește ea îngăimând, deși 16 cel mai adesea se pune în fața la toate, slabă speranță să mai treci... – Ce mi-o fi venit cu 16?! – gândește ea cu glas tare – Chiar, ce v-o fi venit?! – repetă el mitocănește și la prima o ia la stânga, scăpând de 16 și înjurându-i de mama focului pe „handicapații de români, tot unu’ ș’unu’...”.
- Da’ la Academia-asta să mai face, doamnă, ceva?
- (????!!!!!.... ????!!!:::::?????!!!__--**????!!...)
- (Fixând-o în oglindă).... adică mai e lume care vine... lucrează?
- Ce întrebare e asta, domnule?! Păi cum altfel?! Cine face dicționarele, tratatele, gramaticile etc. etc. etc.??!!
- (Bătând câmpii sau doar etalându-și cunoștințele redutabile în materie de) ... și... corectați?!
- (Prompt) Ce să corectez, domnule?
- („Domnul” are mustața aproximativ în furculiță, cca 60 de ani, tricou îngăzit cu mânecă scurtă și blugi prespălați. Se scarpină imaginar)... păăăăiii...
- Nu corectez, domnule, eu mă ocup cu scrisul, (rectificând cu deplina conștiință a inutilității) cu cititul și scrisul...
- Aaaaaaaaa..................
- (Se uită pe geam. Își reprimă orice altă replică lăsându-l pe celălalt să plutească într-o ambiguitate pe deplin meritată).
- Ai dracului cerșetori, doamnă – schimbă brusc tema cel cu mânecă scurtă...
- (Nu pare a-l auzi)
- (O fixează din nou în oglindă. Claxonează isteric și oftează bolnav. Gesticulează) Uite, pă aia o văd mereu în zona asta (Bucur Obor, stația lui 21, unde e florăria pe dreapta și magazinul de electrice... puțin mai în față)...
- (Întoarce 1/8 din jumătatea stângă a obrazului. Șoferul are fruntea de maximum 3 cm acoperită de broboane bășicoase urât mirositoare. Părul cărunt cade vâlvoi. Picioarele atârnă scheletic în prespălați)
- Habar n-aveți ce bani face ăștia cu cerșitu’ lor...
- (Stăpânindu-se profund) N-aș crede asta.
- Ascultați la mine, doamnă, că eu cunosc „marfa”!
- (Total indiferentă) Așa o fi.
- (Reluând temele „academice”) Domne, da’ despre Ceaușescu a scris cineva la Academia-asta?
- (Sonia face ochii mari-mari)
- Nu mă refer la viața lui privată, că despre asta știe toată lumea...
- (????!!!???!!!!!....????!!!!... ????!!!жыӘحكڹ۞‰↕█░♂????!!!...____????!!!!....)
- Despre el, ca om politic...
- Nu știu, domnule, eu nu lucrez la un institut de științe politice....
- (Necioplit) Da’ la ce institut lucrați?!
- Nu contează... nu la un institut de...
- Acu’ nu mi-o luați în nume de rău...
- Nu era vorba de asta...
- (Și mai necioplit) N-are, domne, curaj să scrie nimeni, că le face dă petrecanie...
- (???!!!????.....???!!....)
- Păi, ce, îndrăznește freunu’ să spuie adevăru’?! Mai ales azi...
- (Uitându-se la ceas) Așa o fi.
- (Verdele durează câteodată o eternitate; este eternitatea taximetriștilor obișnuiți, în goana nebună, să-și piardă oglinzile retrovizoare și permisele... în cel mai bun caz. Cască interminabil. Culmea! Fredonează. Iar se scarpină. Brusc) Credeți, doamnă, în Dumnezeu?
- (Agresând bancheta într-o răsucire. Intrigată la maximum) Dar văd că mă supuneți la un adevărat interogatoriu....
- (Prostește) Nu mi-o luați în nume dă rău..., da’ eu am dus o grămadă dă lume cu taxiu’ ăsta și cunosc muuulte... (Verdictiv-paranoic) Credeți sau nu credeți?
- (Categorică, ieșind din monolog) Și, domnule, dacă eu v-aș spune da, atunci mă veți lua drept credincioasa absolută, iar dacă voi spune nu...
- (Triplându-și mitocănia agresivă) Doamnă, da sau nu??!!
- Domnule, credința nu se probează prin afirmație sau negație...
- (Absolut insolent) Da sau nu?
- (Răbufnind) Ar fi absurd să nu cred, domnule!! Doar nu sunt de capul meu în universul ăsta!
- (În sfârșit, având undă verde la divagație) Doamnă, eu... nu e vina mea că m-am născut așa mai dăschis spre cunoaștere... E multă lume proastă, doamnă... proastă..., adică vreau să spun naivă, ușor dă manipulat...
- (...........????!!!!...... Câteodată, vezi triunghiuri cu vârful în jos și sunt pline, dar pline de întuneric... Ceva de genul: ▼▼▼▼▼▼▼...Imediat ești reluat în posesie de aceleași semne: ???!!! Și iar triunghiuri. Tot negre. Tot cu vârful în jos... ▼▼▼..............__???!!!)
- Ascultați la mine ce vă spun că am școala vieții... (redundant) eu am dus atâția cu taxiu’ ăsta, dă la avocați, la oameni politici, până la vânzători în piață și târfe... Numai proștii și ăia slabi dă îngeri crede... dă frică, probabil..., doamnă sau mai e o categorie, a ălora care li s-a întâmplat ceva rău, au scăpat și, mai pă urmă, s-a căit... chipurile...
- (???????????????????????????????????????????????????????????????????????????)
- Doamnă, cum să crezi, doamnă în ceva ce n-ai văzut niciodată??!!!
- (Nervoasă, dar categorică) „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut”!
- Dă ce, doamnă, nu s-arată (pronunțând cu minusculă) dumnezeu-ăsta?? Omu’ are nevoie să-l vadă, să aibă în ce crede... așa...
- (Sarcastică) ... și-acum, domnule, Dumnezeu chiar că nu are altă treabă decât să se arate așa la fitecine, la orice oră din zi și din noapte... iaca ce serviciu de... Divinitate...
- Doamnă, eu nu pot să cred în ceva ce n-am văzut, deci care practic NU EXISTÃ!! Dă ce nu s-arată, doamnă, dă ce??!!
- Divinitatea se simte..., eu cel puțin sunt convinsă de asta... Nu știu..., v-ați gândit vreodată ce s-ar întâmpla cu omul dacă nu ar mai avea la dispoziție niciun... necunoscut?! Adică le-ar ști pe toate, ce bucurie..., sens ar mai găsi el în a fi? Trebuie să existe un Centru... Taina, cred, este o condiție a echilibrului... Și-apoi Dumnezeu s-a întrupat, a suferit, a fost răstignit pentru noi... a înviat... tot pentru noi...
- Aaaaa, astea e povești, doamnă... povești pentru proști... Cine a scris, doamnă, Biblia, a scris-o Dumnezeu?! Nu, Doamnă, a scris-o tot oamenii! Proștii care nu știe să vadă o a doua soluție, care să victimizează și moare ca nătângii...
- N-ați auzit de revelație? Au fost persoane alese de Dumnezeu, care au primit cuvântul Lui să-l răspândească... A scris omul, dar sub... – de Duhul Sfânt... chiar n-ați auzit??!! –... sub insuflarea Duhului Sfânt... De curiozitate, ce face un om ca dvs. de Paști?! Mergeți la biserică? Vopsiți ouă? Vă e frică de întuneric? Ce faceți când vă simțiți singur... singur și neajutorat? Ce le spuneți copiilor,... copiilor și nepoților dvs.?....
- (Imperturbabil, posedat) Face unu’ un accident, doamnă șî ca prostu’ intră în panică... Începe să să roage să-l scape Dumnezeu... Merge ce merge și găsește o valiză cu bani. Dă banii unde trebuie și scapă și zice că l-a ajutat Dumnezeu. Cel mai mare prost, doamnă! Totu’ e pură întâmplare!! Norocu’ l-a ajutat, nu Dumnezeu, doamnă! Să fim serioși! Cine crede în moșneagu’ ăla în robă albă și cu barbă până la pământ??!! Că-mi spunea o clientă mai deunăzi: Domne, eu l-am văzut pe Dumnezeu! Și eu i-am zis: Și cum era, doamnă?! Purta cumva o robă albă și avea o barbă luuuulgă până la pământ? Iar ia, naiva, mai să-i dea lacrimile: - Da, domnule, exact așa! Iar eu: Da, doamnă, să știți că chiar Dumnezeu era!! A coborât proasta fără să-și dea seama că eu o persiflasem la greu... (Luându-i respirația) Da’ în extratereștri credeți, doamnă?
- Da, domnule, eu sunt mai... credulă de felul meu. Dumnezeu este unul dintre extratereștri, dar numai în sensul originar al termenului...
- Da’ în teorii....
- (????!!!......)
- ... în teoria lu’ Darwin, da’ asta e cam învechită... că dă ce nu mai continuă procesu’ dă transformare a maimuțelor în om dacă...??!!
- ... păi n-are cum... că nici măcar Darwin nu spuse că omul se trage din maimuță, ci doar că omul și maimuța este posibil să fi avut un strămoș comun...
- (încurcat pe propriul fief)... da’ n-oți crede atunci în povestea aia cu Adam și Eva?!
- ... eu sunt mai credulă, domnule și, oricum ar fi, grăuntele de viață a fost aruncat de un Dumnezeu minunat!
- Nu, doamnă, totu’ a fost un accident! Omu’ a apărut dântr-o întâmplare!
- ... mmda, o „întâmplare” frumoasă: Iubirea lui Dumnezeu... ar putea fi o metaforă cu perfectă acoperire în realitate...
- Povești, doamnă, povești... Omu’ e propriu’ lui stăpân... Eu, dă exemplu, când am dat prima dată la facultate [!!!!!!!!!!!!!!!!!!???????????????!!!!], m-am rugat necontenit la Dumnezeu să mă ajute să iau! Și n-am luat, doamnă! Mai la urmă, m-am ambiționat și mi-am zis: Să fiu eu al dracului dă n-oi lua!
- ... și bineînțeles că ați luat, domnule, așa-i?... destul de previzibil de altfel...
- Am luat, doamnă, am luat! Orice om dăștept poate înțelege că forța e doar în om, în tăria lui dă caracter... Restu’ e povești și întâmplare. Doar omu’ singur își poate controla și stăpâni destinu’... Când nu mai are încredere în el, s-a dus dracu’ totu’!!
- Domnule, este ipoteza dvs. Aveți dreptul la ea, cum și eu am dreptul la propriile convingeri. De altfel, Creatorul nostru a fost și cel mai îngăduitor cu putință, dându-ne inclusiv privilegiul de a dispune de liberul-arbitru. Desigur, adevărurile noastre, ale oamneilor, sunt relative... Numai Dumnezeu este în posesia Adevărului! Ceea ce nu înseamnă desigur că, dintre adevărurile umane, nu se pot desprinde, la un moment dat, unele... superioare altora...
- (Perfect spațial-orizontal) O luăm pă lângă Casa Poporului sau drept pă la Unirea?!
- (Acomodându-se) Pe unde credeți că e mai puțin aglomerat... (îngăimând) de fapt, nu prea mai contează... câteva minute în plus sau în minus, noaptea perfectă sau noaptea albă...
- ... vorbeați despre....?!
- Nu, domnule,... despre cu totul altceva... Săptămâna asta n-am primit flori de la nimeni, așa că mi-am cumpărat singură un braț de... alstroemeria... eu nu prea pot fără flori...
- Cuuuuuummmmm...?!
- Le lys des Incas... – monologă absentă Sonia.
- (Lovește volanul. Pufăie. Simandicoasa asta!!)
- O floare originară din America de Sud. Supranumită și crinul incașilor...
- Aaaaaa – mimă el a se afla în deplină cunoștință de cauză: desigur, doar nu auzise bine; era vina ei că pronunțase total fără dicție.
- .... mi-am făcut scrupule – își continuă Sonia monologul... pentru că nu le-am privit îndeajuns cât să mă satur...
- De ce să vă săturați, doamnă?! – o întrerupse înfipt în concretitudine taximetristul...
- ... cât să mă satur de atâta Frumusețe...
- (Se strâmbă necenzurat)
- ... și azi de dimineață erau aproape ofilite...
- Îîîîîîîîîîîî....????!!!!!
- (Ajungând la „Academia-asta”)... Nimic nu este întâmplător, domnule, nici măcar interacțiunea asta, puțin spus stranie, dintr-un sfârșit de aprilie...
- Doamnă, v-am spus, eu așa sunt, mai înclinat spre cunoaștere față dă marea masă..., nu pot altfel, asta înseamnă să ai tărie dă caracter, să nu te lași... Săru’mâna!!