Într-o zi, în parcul orașului era agitație. Printre curioși, eram câțiva copii, alertați de un coleg care locuia pe Obreja.

În partea dinspre clădirea care aparținuse unei familii nobile din Vșeu, unde era acum sediul Comitetului Orășenesc al Partidului Muncitoresc Român și Uniunii Tineretului Muncitoresc, se instala tiribomba sau lighispirul ( Tata îmi spunea că nu e corect linghispir, ci ringhișpil, pentru că în germană se spune ringelspiel.) și un carusel cu căluți și calești. În apropierea lor erau câteva construcții mai mici, în unele dintre ele se țineau spectacole.

Am fost într-o zi, însoțită de tata, să văd menajeria. Am văzut acolo câteva animale. Nu arătau prea bine. Văzusem animale mai bine îngrijite. Am vrut să văd lupul. Citisem povești și voiam să mă conving că descrierile erau corecte. M-am apropiat de cușca în care se afla un animal care semăna cu un câine, puțin mai mic, sur și ciufulit. Lângă el mirosea foarte urât. Atunci am înțeles de ce îl evită caii.

Am părăsit menajeria și am trecut prin fața unei barăci în fața căreia o persoană făcea reclamă spectacolului. Tata se oprise să discute cu cineva. I-am spus că vreau să văd spectacolul. Mi-a luat bilet și m-a condus până în sală. Mi-a spus că mă așteaptă afară.

În ce consta spectacolul? Pe scenă era o fată care ședea pe o periniță. Mâinile ei erau nedezvoltate. Le ținea pe lângă trup. Prezentatoarea ne-a explicat că fata a învățat să-și folosească picioarele și acum reușește să facă lucrurile pe care le facem noi cu mâinile chiar mai bine decât mulți oameni sănătoși. Fata ne-a arătat cum se piaptănă, cum își aranjează coafura. Apoi a luat două andrele și a tricotat câteva rânduri. A luat apoi o papiotă, a băgat ață în ac și a cusut pe un gherghef. Lucrul ei arăta foarte bine. A încercat să răspundă unor întrebări venite din public, dar vorbea destul de greu și nu se prea înțelegea. Am aplaudat și am lăudat ambiția și voința ei.

Am ieșit din sală foarte bucuroasă. Fusese ceva foarte interesant. Nu aveam chef de alt spectacol. Tata m-a întrebat dacă vreau să merg la tioribombă. Nu voiam. Îi vedeam pe cei care se învârteau în lanțuri, roata se învârtea destul de repede, erau legați, asigurați curajoșii din aer, dar eu aveam o reținere. Dacă se desprinde din cârlig un scaun, ce se întâmplă cu persoana aflată în scaun? Ar putea să zboare departe și să cadă pe undeva... N-am întrebat nimic. Mi-am amiuntit de artificiile de la Constanța. Mă bucuram că nu a căzut nimeni.

Dacă am refuzat să „mă dau în lanțuri”, tata mi-a arătat caruselul cu căluți și calești, mai potrivit pentru vârsta mea. Aveam doar opt ani. M-am așezat într-o caleașcă și-i făceam tatii semn cu mâna. Mi-a plăcut acolo.

Mai era în parc o baracă în care organizaseră un muzeu. Am intrat cu tata. Am văzut fluturi, gângănii, șerpi formolizați, animale defecte: cu două cozi, cu două capete... Dar toate erau în borcane cu formol. Ce m-a împresionat? Un mulaj din gips în care se vedea cum sunt strânse măruntaiele unei persoane care poartă corset. Atunci mi-am spus că e mai bine să fiu sănătoasă decât să mă chinui să arăt altfel decât sunt. Prințesele și doamnele din film se chinuiau să arate foarte bine purtând haine la modă în vremea lor. Mă bucuram că moda s-a schimbat, că lumea a înțeles cât de importantă e sănătatea.

Fragment din cartea "De mână cu tata", aflată în lucru.