Batranul priveste marea, amurg,barcile plutesc ca fantasme,tremura, lipindu-si bratele de trup; si totusi e atat de singura, mare si singura ca o intrebare cu o mie de raspunsuri...
Isi desprinde privirea de pe poleiala sangerie a valurilor scaldate in ramasitele soarelui , se intoarce spre sat, tuseste incet, indreptandu-se spre adapostul sau din stufaris...
A doua zi aceiasi copii plecand spre scoala il trezira cu urletele lor, aruncand cu bulgari de nisip...spre amiaza, doua babe ( pesemne bocitoarele satului ) ii adusera o coaja de paine pe care o rontai multumit pe un pietroi, cu picioarele scufundate in apa calduta; de mult timp se invatase sa bea apa din mare, la inceput sarea i se inchega pe gatlej, apoi se obisnuise, isi lua mereu intr-o sticla de plastic cu care aruncase in el un copilas.Nu avusese niciodata nimic, decat barca cu care pleca la pescuit in fiecare seara, fluierand singur in zadarnicia marii...Daca il intreba cineva, tot ce si-ar fi putut aminti din viata lui se rezuma la ziua cand se trezise gol pusca , in barca sa , la asfintit , in largul marii...
Odata,babele, imbrobodite si pasind ca niste naluci,ii adusera un rand de haine vechi dar curate, ia-le maica, i-a zis una dintre ele, strangandu-si palmele in poala, primeneste-te !
Le urmari cu privirea inghitind in sec tinand hainele cu amandoua mainile...
La asfintit, cand soarele isi stingea si ultimele reflexe in apele linistite, sângerii,barca ajunse la mal infundandu-se in mâlul cu reflexe albastrii;batranul, cu capul sprijinit de o vasla si cu un picior leganandu-se in apa, zacea mort imbracat cu randul cel nou de haine...