- Bună ziua, doamnă Ana!
- Bună ziua, Viorico!
- Vreau să vă spun că mâine pun parastas de un an după mama. Vă rog, dacă puteţi să participaţi la biserică mâine, pe la ora zece! Este un preot nou. Încă nu-i ştim obiceiurile.
- Eu vin, dar soţul meu are deja ceva planificat.
- Deci, ne vedem mâine!

Sâmbătă dimineaţa, Ana se pregăti să meargă la biserică. Preotul care se pensionase avea obiceiul să ţină slujba de sâmbătă până la zece fără un sfert. Ana plecă la biserică în aşa fel încât să ajungă la timp.

Biserica era plină de oameni. Erau patru parastase. Înainte de slujba specială, preotul face câteva precizări:
- Vă rog ca de acum înante să aduceţi parastasele de vineri seara, ca în timpul nopţii acestea să se îmbibe cu Duhul Sfânt. Ştiu că le aduceaţi doar sâmbăta dimineaţa, dar sper că vă veţi conforma! Apoi, liste separate pentru pomenirea morţilor şi viilor.

Câteva femei au început să şuşotească. Li se părea firesc să scrie separat morţii care să fie pomeniţi.

În faţa altarului au fost aşezate mesele şi, pe ele, parastasele, câteva sticle cu vin, câţiva colaci, o colivă, chiar dacă în Ardeal nu e obiceiul. Slujba a durat mult mai mult ca de obicei. Preotul a ţinut un discurs şi la sfârşit.

Ana bănuia că, nou fiind, preotul voia să fie remarcat de enoriaşi.

După slujbă, mulţi dintre cei aflaţi în biserică au mers la mormintele pomeniţilor şi apoi la pomana de parastas. Acolo, într-un cadru neprotocolar, şi-au spus părerile.

Se apropia Anul Nou, implicit Boboteaza. Vecinii ieşeau în stradă, unde dezbăteau problema botezului în noile reguli stabilite de preot.

- Sper că nu vine înainte de Anul Nou, că preotul bătrân a făcut într-un an aşa. Spunea că are un sector foarte mare.
- Mai e o problemă: cât dăm?
- Eu am dat întotdeauna o sută de lei care însemna taxa bisericii şi restul pentru botez.
- Noi aÅŸa am dat.
- Eu sunt văduvă, pensia mea e mică. Nu pot să dau atât.
- Tanti Ioana, dai cât poţi. Nu e concurs, nu poate să pretindă nimeni mai mult decât ai.
- Cine a fost la biserică? Pe când a anunţat că vine pe strada noastră?
Nimeni nu ştia nimic sigur. Cei în vârstă nu prea mai pleacă de acasă, ceilalţi nu prea mai trec pe la biserică...
- Când vine preotul aflăm! Ne anunţă cei din capătul străzii!
- Şi latră toţi câinii.

Preotul a început să meargă cu botezul din a doua zi a anului. Cei care aveau sector mare au fost ajutaţi de cei cu sector mai mic.

Puţin înainte de amiază, preotul sosi la familia Paraschivescu. Era aşteptat, aşa cum erau obişnuiţi de preotul care se pensionase. Pe masa din sufragerie era o farfurie cu prăjituri, o tavă cu pahare pentru vin şi o cană de un litru cu vin făcut din strugurii din curte. Pe masa din coridor era o cană cu apă în care puseseră o creangă de busuioc.

Preotul a intrat în pas vioi, a deschis uşa la o cameră din dreapta şi apoi a intrat în sufragerie, unde era deschisă uşa. Imediat după el era persoana care cunoştea sectorul, cel care venea întotdeauna cu un caiet în care nota câţi bani dădeau cei vizitaţi.

Profesorul observă că, de data asta, nu folosea nimeni caietul. A dat suta obişnuită.

Preotul i s-a adresat doamnei Ana:
- Domnul a spus că de Bobotează veţi fi la biserică. Acolo primiţi agiazma.
- Regret că nu sunt de acord cu dumneavoastră, spuse Ana. Nu cred că soţul meu poate promite în locul meu. Dacă pot, merg.
- Vă aştept!

Preotul plecă împreună cu suita. Vecinii se adunară la o nouă şedinţă. Se înţelegeau foarte bine. La orice eveniment, participau aproape toţi. Veniseră pe rând în oraş, în special să lucreze la fabrică, din toate părţile ţării. Înainte de a apela la rude, mergeau să rezolve situaţiile neplăcute cu ajutorul vecinilor. Şi la evenimentele vesele, erau tot împreună.

- Îl cunosc din fabrică pe noul preot. Vrea să schimbe toate regulile celuilalt.
- M-a deranjat puţin modul în care a vorbit cu mine. Casierul ne cunoaşte de când era elev, ştie ce obiceiuri avem. Ştie că pe mine mă supără neadevărul. Chiar glumă să fi vrut să fie, nu se cădea să glumească cu o persoană de vârsta mamei lui. Oricum, nu merg la biserică.
- Bine spui, casierul sau ce funcţie are, ştie că eu plăteam taxa bisericii atunci când venea preotul cu botezul. Restul banilor îi foloseau cum voiau. Eu nu mai plătesc altă taxă!
- Măi, vecinilor, altă treabă nu aveţi? Nu vi-i frig?
- Ai dreptate. Să mergem. Dacă mai aflaţi ceva, să ne spuneţi şi nouă!

A doua zi, pe la amiază, o vecină anunţa că noul preot a decis ca taxa bisericii să fie de 80 de lei. Astfel ar putea să monteze încălzire centrală în biserică. Nimeni nu era de acord să plătească cu 45 de lei în plus. Taxa era mai mult decât dublul celei anterioare. Toţi erau nemulţumiţi.

- Ai auzit vecine? Pe proaspăt pensionata Maria a delegat-o preotul să meargă pe la toţi de pe stradă să le prezinte planurile bisericii?
- Åži ea a fost e acord?
- Se pare că i-a fost jenă.
- Poate pledează pentru noi. Ea îi va spune care e părerea noastră în legătură cu mărirea taxei bisericii.
- Să sperăm!

Fiind vacanţă, Maria i-a găsit pe oameni acasă. Avea un caiet în care nota la fiecare casă cine locuieşte şi datele de naştere ale fiecăruia. Discutând cu oamenii şi-a făcut un plan pe care urma să i-l prezinte preotului.

După câteva zile, Maria urma să vorbească cu vecinii.