agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1946 .



Oameni și vremuri 12
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [inocentiu ]

2020-01-23  | [This text should be read in romana]    | 



A vrut el, Gheorghe, să fie lăsat în pace, să vină doar la serviciu și apoi să fie liber, să-și vadă de gospodărie. Avea un gând care, credea el, este ușor de pus în aplicare. Va altoi cei câțiva cireși sălbatici ce creșteau pe proprietatea lor din Tropini, aflată de o parte și de alta a unui pârâu secat aproape tot timpul anului. Aveau acel pământ de la bunicul Anei, care fusese împroprietărit la reforma agrară de după celălalt război. S-a gândit că aici, cu toate că terenul era în pantă abruptă, i-ar sta bine unei livezi. S-a convins că lucrul acesta poate fi îndeplinit aducându-și aminte că atunci, când a fost prima dată, a văzut printre buruienile destul de înalte un pomișor doar cu câteva frunzulițe. S-a aplecat și a strivit una între degete apoi și le-a dus la nas. Era, așa cum a bănuit de la început, un pui de nuc. L-a văzut și în anul următor, acum nu mai putea fi confundat cu o buruiană, avea câteva crengi. Când a mai trecut pe acolo, scurtând drumul spre Sibiu, era primăvara devreme, pomișorul avea flori. N-ar fi știut că acelea sunt flori, nu semănau cu niciunele. Dar atunci, în îndepărtata-i copilărie, când a fost la locul lor din Plaiul de la munte i le-a arătat tatăl său.
- Uite, bă, Gheorghe, au înflorit nucii. La toamnă, după cum se vede, trebuie să venim cu sacii să culegem roadele.
- Eu nu văd nicio floare.
- E, nu vezi! Uită-te bine, sunt ca niște mici brăduți verzi, dar sunt flori de nuc.
- Aha, le văd.
- Și, să știi de la mine, nucul înflorește doar în noaptea de Sfântul Gheorghe. Și, dacă cineva îi vede florile chiar în noaptea înfloririi lor, va avea noroc tot anul. Și să mai știi, dragul tatii, că tot în această noapte cei mai norocoși văd, așa, ca niște flăcări ce ies din pământ. Aceste vedenii apar doar acolo unde sunt comori îngropate din vechime, unele din timpul când prădau turcii, altele, și mai vechi, de pe timpul lui Decebal ca să nu fie luate de Traian.
- Dar, tată, ne-ai povestit când și cum ai plantat merii și perii din cele două grădini, ale casei în care locuim și în cea unde este casa de la băi, dar despre cei trei nuci de aici, care au crescut atât de mari nu ne-ai povestit niciodată.
- N-aveam ce vă povesti. Nu i-am plantat eu și nici socrul meu, tatăl mare al tău, de la care am moștenit locul, și nici vreunul de dinaintea lui, că mereu s-a moștenit din tată în fiu.
- Dar cine i-a pus de sunt acum atât de mari?
- N-a lucrat mână de om, ci mai degrabă vreo pasăre.
- Cum așa?
- I-o fi scăpat vreo nucă din gheare în timp ce o ducea spre cuib.
Sigur, a avut dreptate tătâne-su. Și aici în Rășinari sunt atâția nuci de o parte și de alta a râului. Tot o pasăre o fi adus nuca de sămânță în Tropini. A tăiat buruienile din jurul nucului tânăr și a săpat în jurul lui.
Trebuie să reușească să altoiască cireșii. Avea doar câteva rămurele altoi, de la un cireș pietros, pe care i le-a dat un coleg de serviciu și pe care le-a păstrat, așa cum i s-a spus, în pivniță. N-avea cine să-l învețe și nici pe cine întreba. Dar a văzut în vitrina librăriei Dacia Traiană de pe strada Regina Maria din Sibiu o carte subțirică pe care scria: Sfaturi pentru gospodari, sub redacția prof. I. Simionescu. A cumpărat-o și a găsit în ea exact ce îi trebuia pentru a-și pune planul în aplicare. La forja, la care lucra, și-a croit și cuțitul de altoit, după cum era descris în carte. Aștepta doar dumineca să se poată apuca de treabă.
Dar sâmbătă Visalon, care parcă avea din ce în ce mai multă putere, a umblat prin toate secțiile, pentru a le aduce la cunoștință că duminecă de dimineață toți angajații vor trebui să fie la opt în fața intrării după care vor pleca, organizat, spre Piața Mare, unde vor participa la un miting în care se va cere democratizarea deplină a tuturor ramurilor statului, de la cele mai de sus, până la cele mai de jos. Unii au început să vocifereze că asta nu-i treaba noastră, că de ce să ne băgăm noi unde nu ne fierbe oala, și altele de felul acesta.
Uite cum stă treaba, le repeta Visalon prin fiecare atelier. În curând noi, clasa muncitoare, vom lua întreaga putere în România și problema este foarte clară: „cine nu-i cu noi este împotriva noastră”. În timp ce zicea asta, în atelierul forje, se uita cu insistență la Gheorghe și apoi îi zise: "tu, care mai ești, încă, șeful atelierului vei răspunde în fața conducerii sindicale de prezența oamenilor de aci. Vei întocmi un tabel cu prezența". Tu care mai ești încă șef suna parcă, în gura lui Visalon, a mirare. Cum de mai ești, când fostul comandant director avea atâta încredere în tine? Și ce-o să se întâmple de n-oi mai fi șef de atelier, gândi la repezeală Gheorghe,că meseria nu mi-o pot lua. O să-mi ia cei 15%, bani pe care îi am la salariu ca șef de atelier, dar și aceștia sunt mulți acum când toate prețurile cresc. Iată, mai zilele trecute s-a dus cu tramvaiul în piața de la Cibin. Taxatoarea i-a cerut 1 leu și cincizeci de bani. Mai bine se ducea cu bicicleta, el știa că prețul biletului este 50 de bani, dar vânzătoarea i-a spus că s-a scumpit. Nici din piață n-a cumpărat cine știe ce, toate erau mai scumpe.
A mai auzit, apoi, ca prin sită, cele spuse de Visalon: „astăzi programul se va termina cu două ore mai repede. La plecare fiecare va trece pe la magazie de unde va primi, pe bază de semnătură, câte o salopetă nouă pe care o va îmbrăca mâine la manifestație”.
A doua zi, de dimineață, în fața Arsenalului aproape două sute de oameni îmbrăcați ca de sărbătoare, în albastru, se lăsau de pe un picior pe altul așteptând. Celor mai mărunței parcă le era mai bine. Aveau pe sub hainele astea noi, altele mai vechi care le țineau de cald. Alții, dintre cei mai voinici, aveau fața aproape vânătă și abia se puteau abține să nu dârdăie de frig. A ieșit apoi Visalon, cu încă doi, și le-a împărțit bucățele de hârtii scrise la mașină. Trebuiau să strige ce era scris acolo, pe numere. Dacă Visalon, care merge în față, ridica un deget de la mâna stângă ce o ținea deasupra capului trebuiau să strige ce era pe hârtii la numărul 1 Vrem guvern democrat, la numărul 2 Vrem pământ pentru țărani, la numărul 3, moarte lor, moarte lor, moarte criminalilor, la numărul 4 Stalin și poporul rus libertate ne-au adus.
Ca oamenii să se obișnuiască, și ca totul să iasă bine, au repetat de câteva ori pe aleile de Sub Arini și apoi pe drum. Mulți, auzindu-i de departe, se și opreau pentru a-i vedea. Era interesant de văzut ceata celor cu salopete albastre condusă de Visalon, dar unora li se părea mai interesant ce strigau acești oameni în salopete albastre, ca niște uniforme. Cu brațul drept ridicat, și pumnul strâns, având pasul aproape cadențat, datorită ritmului impus de conducător, strigau fiind atenți la degetele lui. La un moment dat, acesta, după ce i-a lăsat să strige la semnul a patru degete, a ridicat imediat doar trei. Cei care strigau mărșăluind, precum și conducătorul lor, nu-și dădeau seama de ce privitorii, cei mai mulți studenți la Universitatea clujeană refugiată la Sibiu, erau entuziasmați, băteau în palme și strigau bravooo...bravooo, unii săreau în sus, la câțiva centimetri de la pământ. Ei au auzit foarte clar:
Stalin și poporul rus libertate ne-au adus
Moarte lor, moarte lor, moarte criminalilor


Unul dintre ei, cu un carnețel în mână, nota de zor ceva. Altul mai în vârstă, probabil un profesor de-al său, îl bătu cu palma pe umăr și-i zise:
- Vrei să-i dai la gazetă? Lasă-i în plata Domnului, de ce să le faci rău, nici ei nu știu ce-au zis. Dar e bine și așa. Ne-au mai răcorit la suflet, bieții de ei.

Chiar dacă în dumineca aceea Gheorghe nu s-a putut ocupa de altoirea cireșilor, a avut destul timp în zilele următoare care erau lucrătoare. Și asta pentru că în timp ce muncitorii erau la manifestație s-a aprins, aproape de secția lor, un depozit de ambalaje. A ars aproape o zi. Specialiștii și-au dat seama că au avut de suferit firele electrice care le alimenta atelierul. Conducerea a hotărât ca, pe timpul reparațiilor, muncitorii să rămână pe la casele lor. Mai bine de o săptămână nu s-a dus Gheorghe la serviciu. Tot acest timp, de dimineața până seara, și l-a petrecut în Tropini cu ochii la carte și cu cuțitul de altoit în mână.

După a doua jumătate a lunii cei de la forje au îmbrăcat din nou salopetele albastre și s-au mai dus la o manifestație. De data asta n-au mai trebuit să strige și vrem guvern democrat. Problema se rezolvase între timp. Acum, alături de muncitori, erau în piață și sute de țărani îmbrăcați în frumoasele lor costume populare. Strigau și ei cam aceleași lozinci, ca muncitorii, dar una era numai a lor : Petru Groza să trăiască că ne-o dat pământ și casă!!



.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!