Cu multă emoție a revenit Ghiță la școală în toamnă. Nu mai era elev ci maistru instructor, aproape ca un inginer, sau profesor. O să mai îndrăznească cineva, așa cum a făcut-o Mihăilă portarul, să-l trimită după țigări? Cum o să-i zică noii lui colegi, maiștri instructori, că până acuma îi spuneau „măi prâslea” fă aia și aia, adu-mi cutare unealtă. Dar el cum o să li se adreseze lor tot cu „domn maistru” ? Ori mai bine „tovarășu” așa cum se spune tot mai mult în ultima vreme? Un lucru e sigur, domnul inginer Robescu, tot „domnul” rămâne.
Așa cum a fost anunțat s-a prezentat la 1 septembrie, adică mai repede cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor

Emoția i-a trecut repede odată intrat în cancelarie. Ia, uite-l pe Ghiță!, Bine-ai venit colega!, Parcă ai mai crescut în vara asta! Alții se uitau destul de ciudat la el, parc-ar fi zis ce mai caută și ăsta pe aici. Directorul după ce-i întinse mâna îi zise: te știi destul de bine pe aici, așa că n-are rost să-ți prezint școala. Apoi îi arătă unul din scaunele din jurul mesei, cel mai de către ușă. Ăsta-i locul tău la ședințele de consiliu sau când ne întâlnim cu alte ocazii. Altfel, cel mai mult vei sta în atelier, cu elevii. Apoi îi arătă cel mai de jos sertar al dulapului de pe perete. În sertarul ăsta poți pune ce vrei caiete, cărți, gustarea pentru ora 10, dar vezi să nu uiți de ea, să se strice.
Fulgerător, un gând parcă-l supără. Am fost tot primul la carte și acum primesc scaunul de lângă ușă și sertarul cel mai de jos. Dar gândul, cum veni, se și duse. Ceea ce îl nemulțumi cu adevărat a fost salariul, primul lui salariu. Doar o sută cincizeci de lei la avans. Și uitându-se atent la Statul de plată a văzut că va mai primi trei sute zece lei la lichidare. Dacă lucram prin cartier, ca Nicoară, câștigam sigur mai mult într-o lună.
S-a nimerit să-l vadă abătut, domnul Robescu
- Ce-i, Ghiță, parcă nu-ți sunt toți boii acasă.
S-a mirat, nu-l mai auzise niciodată pe inginerul profesor vorbind așa. Glasul îi părea plin de blândețe și sincer interesat. Îi va spune necazul său. Și i l-a spus.
- E adevărat, suma este mică, dar ești pe drumul cel bun. Dacă vei merge pe el viitorul îți este asigurat.
- Ce trebuie să fac?
- Deocamdată, un singur lucru, să te înscrii la Școala de maiștri! Să vii după program la mine în birou, să stăm de vorbă.
Și așa a făcut.
După ce l-a invitat să stea pe fotoliul din fața biroului, inginerul i-a spus cu aceeași voce blândă.
-Ghiță, ești un om norocos. Întreprinderea noastră a fost autorizată, de forurile competente, să organizeze o școală de maiștri. La fără frecvență cursurile durează trei ani. Dar pentru anumiți elevi, ce dau dovadă de sârguință, timpul poate fi scurtat, dacă fac față cu brio la examene. Asta înseamnă că cele 9 examene, repartizate pe trei ani, pot să fie date în mai puține sesiuni. Eu știu ce poți tu, că doar ai fost elevul meu. Dar va trebui să știi cu mult mai mult. Uite aici, și se duse la dulapul bibliotecă, de unde veni cu câteva cărți pe care le puse pe birou.
- Ia-le, studiază-le, și ne vedem la sesiunea din iarnă.
A avut ce face Ghiță în nopțile lungi de toamnă. Lumina din camera lui se stingea aproape de miezul nopții și se reaprindea dimineața devreme . Îi plăcea ce face. Prea puțin se uita la text, studia diferitele scheme, iar mai târziu le reproducea, din memorie, pe caietul său. Mai punea acolo și câteva cuvinte ca: termeni noi nemaiîntâlniți de el până atunci, formule adaptate pentru anumite situații, denumiri de materiale, nume de autori în specialitate. A admirat gândirea științifică a profesorului său pentru că una din cărțile, primite spre studiu, era lucrarea lui de doctorat tradusă din limba franceză în română.
După anul nou s-a prezentat în fața comisiei prezidată de tovarășul inginer doctor Robescu. A răspuns la niște întrebări simple puse de membrii comisiei, formule din domeniul electrotehnicii și a
electrodinamicii, despre construcția și exploatarea transformatoarelor de joasă și înaltă tensiune.
Cu șeful comisiei a discutat, spre stupefacția celorlalți membrii, aproape ca de la egal la egal, se vedea, de departe, că stăpânește limbajul tehnic, că îi sunt familiare conceptele științifice și chiar bibliografiile unor teme. Nu degeaba studiase acea lucrare de doctorat.
Același succes l-a avut și în sesiunea a doua, din primăvară
- Îți admir puterea de muncă și prodigioasa memorie, i-a spus inginerul.
N-a înțeles el ce înseamnă memorie prodigioasă, dar i s-a părut că e de bine. I-a răspuns cu vocea-i șăgalnică.
Nu mi-o mai lăudați domnule inginer, că din cauza acestei memorii a trebuit să părăsesc liceul la care am dat acum câțiva ani examen de admitere și am reușit.
- Cum așa?
A povestit, în puține cuvinte, despre cum l-a „rebotezat” el pe acel rege babilonian, cu un nume ciudat, deși știa la perfecție prevederile codului de legi elaborat de acesta,
- Aha, era vorba de Hamurapi. Și cum l-ai rebotezat ?
Au râs cu poftă membri comisiei. Dar domnul Robescu a zis pe un ton serios:
-Se vede treaba că ai memorie selec
Era iubit Ghiță de elevii săi. Căuta să-i învețe meseria, așa cum a învățat-o el de la Nicoară, lucrând cot la cot cu ei. Și au lucrat din greu având la început sarcina de a duce conductori electrici până la locurile din atelier unde vor fi montate strungurile, mașinile de găurit și alte utilaje necesare învățării meseriei. Școala lor, deci și atelierul, aveau ziduri groase, greu de străpuns doar cu ciocanul și dalta, de fapt o mică rangă ascuțită, pe care o numeau Șpiț. Erau groase zidurile, de 3-4 cărămizi, așa cum se construiau, cu aproape două sute de ani în urmă, pe timpul împărătesei Maria Tereza. Aici a funcționat până la naționalizarea din 1948 Orfelinatul de sub patronajul bisericii romano- catolice, din imediata apropiere, cu hramul Sfânta Elisabeta. Bustul împărătesei, deși unii din noii edili au vrut să-l înlăture, a rămas, totuși, pe soclu.
Mai ușor a fost cu munca în săptămânile de practică, în anul următor. Au participat la electrificarea unor sate din raion. A rămas mult timp, pe acolo, amintirea lui Ghiță și a „mânjilor” din echipa lui. De multe ori, pe stradă, era salutat, sau i se făcea doar cu mâna, de țăranii veniți în căruțe la târg sau cu alte treburi prin oraș. Pe cei mai mulți îi recunoștea, lucrase doar prin casele, șurile și grajdurile lor, „aducându-le lumină”. Iată, mai deunăzi, trecând prin piața de la Cibin, un bătrân ce sta lângă un sac de cartofi, aduși spre vânzare i se adresă: Ia stăi, o țâră, domnișorule, nu iești dumneata ăl cu corentul ?
- Eu sunt, bade Gligor.
-Bată-te binele să te bată, ai țânere de minte! Să vii dumneata, acum pe la noi, pe la Glâmboaca, și să auzi ce mândru cântă difuzoarele. Mie-mi place ăl mai mult și mai mult „ S-a făcut lumină-n sat măi bădiță, măi”. Continuă apoi cu o voce mai scăzută. Hai acum, mai curând, că se aude că ăștia vor să ne bage pe toți în colhoz. Și, dac-o fi așa, de unde sa-ți mai pun pe masă pită cu slănină și-o cupă cu vin?
Fulgerător îi trecu prin minte lui Ghiță episodul electrificării gospodăriei lui moș Gligor. Casa lui era ceva mai depărtată de ulița principală. Au plantat în dreptul curții un stâlp la care au tras conductorii.
- Gătați treaba azi?
- Nu, moșule. O să venim mâine dimineață să punem ștendărul pa casă, să băgăm sârmele prin pereți, să montăm becul, întrerupătorul și priza.
Atâta puteau pune pe banii ce-i dădea statul democrat-popular. Dacă vroiau mai mult trebuiau să plătească. Moș Gligor n-a vrut mai mult, dar i-a atenționat:
- Mâine în casa și curtea mea nu se lucrează!
- De ce, moșule ?
- Cum de ce? Voi nu știți că mâine îi Sfântul Ilie!
- Luăm pe seama noastră păcatul. Dumneata n-ai niciun amestec.
- Ba, am, că mi-e fânul cosit, și aproape uscat în poloage!
- Ce treabă are fânul în povestea asta?
- Are!
Și începu să povestească: Nu în războiul ăsta, terminat acum câțiva ani, ci în ălalalt, când mureau ai noștri prin ”Galițâia” pentru Drăguțul de Împărat, au fost obligați oamenii din sat să facă fân pentru caii din armată. Au venit jendarii, cei cu pene de cocoș la pălărie, și i-au trimis să iasă la uscat fânul chiar în ziua de Sfântul Ilie. De voie, de nevoie, s-au dus, dar imediat, după ce s-au întors, a venit o vijelie năprasnică amestecată cu tunete și fulgere. Când s-a liniștit, s-au dus cătanele cu căruțele să ducă fânul la vagoanele din gara Avrigului. Dar, ia-l de unde nu-i. Ba, să nu mint, mai erau vreo câteva pale prin pomii din apropiere. Când au mai venit în celălalt an, jendarii s-au interesat dacă a trecut, sau nu, ziua sfântului care duce fânul.
Din aducerea aminte l-a trezit glasul moșului
- Să vii, dară, până nu-i prea târziu.

În toamnă când a revenit la școală, domnul Robesu n-a mai fost văzut prin cancelarie, și nici prin Uzina SETA. Cei mai informați spuneau că a fost arestat pentru că s-a dovedit că a fost legionar.
Nici Ghiță n-a mai stat mult prin școală. Pe Ordinul de chemare cu antetul „Ministerul Forțelor Armate” era anunțat că trebui să se prezinte la comisariat pentru încorporare. A apărut în fața comisiei de la Comisariatul raional. Aici a observat cum tovarășul căpitan Buzlea a notat ușor pe dosarul lui, TRL. Deci, la târnăcop, roabă și lopată va face el armata. Acolo unde se duc urmașii foștilor exploatatori, ori ai actualilor obscurantiști.