agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-04-28 | [This text should be read in romana] |
Cèm Rà f zâmbi. Interlocutorul său, faimosul Sòm Ià f, tocmai îi spusese că ieri, când l-a urmărit cum povestea din Templul Divinului Unghi istoria florii de nu-mă-uita, Briza Erìbùi, renăscută din petalele trandafirului roșu, luase culoarea celui de-al nouălea simț și desenase cu genele un unghi de o incertă stabilitate între cel mai nostalgic ochi al ei și sinapsa verde care îi mângâie inima. Cèm Rà f era conștient de farmecul său, purta în zâmbet, cu o copilărească nostalgie, spinul tocit al trandafirului bleu pe care îl primise de la Cavalerul Règ Nī când vizitase Ținutul Îngerului Călător pentru că reușise performanța de a îmblânzi sălbatica verigă rece a atomului de "anrà i" și produsese înflorirea câmpului de flori de colț.
Gestul Brizei Erìbùi fusese, din punct de vedere științific, spontan, așa cum a fost adierea frunzelor de mesteacăn care a atras o ploaie scurtă de priviri interogative în Dimineața Florii de Nùrp și a declanșat erupția vulcanului Tèlfùs salvând, astfel, sinapsele portocalii din carapacea rădăcinilor mute. Cèm Rà f nu avea ceva special de făcut. Fusese angajat de autoritățile Templului Divinului Unghi, la recomandarea savantului Lùt Nà và s, să vină și să povestească o istorie pentru a isca sentimente. Autoritățile erau foarte mulțumite de alegerea făcută. Cèm Rà f era de-a dreptul mândru. Farmecul poveștii lui stârnise sentimentele scontate, Templul Divinului Unghi dobândise puls pentru un an întreg.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy