Trenul strabate nisipurile inchegate in dune. Maracini mari, tufe ghimpate, citiva palmieri ruginiti, ochiuri de apa sarata si acelasi zgomot ca de chemare al valurilor. Senzatii crude si stringeri de inima in fata plajei vaste, dezolate, calde, imbinindu-se cu pustiul. Vintul sufla metalic in ghimpii lati, in frunzele crestate ale palmierilor. Strabatem istmul ingust care leaga India de cele citeva insule pietroase din nordul Ceylonului. Vaporasul ne-a luat din Talai Mannar si, dupa vreo doua ceasuri de plutire senina, ne-a coborit in Danushkodi. Intrăm in India prin punctul cel mai de sud al peninsulei.
Aproape de Rameshwaram, la Pambam junction, decorul se schimbă. Cîmpurile sînt invadate de palmieri. Cresc înalți, cu buchetele spre oceanul pe care îl ghicesc in vînt. După douăzeci de minute de la Pambam, trenul se oprește într-o stație măruntă, înconjurată de plantații, cu o șosea conducind in sat. E Rameshwaram, locul pelerinagiilor din Sud, tot atît de sacru ca Benaresul, dar mai puțin cunoscut călatorilor europeni.
O căruță ciudată, jatka, cu două roate, trasă de boi, ne duce in sat. Case frumoase, cu terase răsărind albe dintre pomi, cu brahmani puzderie. Sînt singurul european venit de sase luni încoace. Sînt privit cu insistență, și indigenii se adună in fata casei venerabilului brahman Ramchandra Gangadhar, unde locuiesc. Acest Gangadhar stă o bună parte din așezat pe o rogojină, in prima încăpere a casei sale, cu pieptul și cu pîntecul gol, cu un lanț petrecut după gît, cu fata unsă cu cenusă si sucuri sacre. Stă in aceeasi bine cunoscuta poziție a statuilor indiene, și discută cu vizitatorii săi, fie in sanskrită, fie in dialect. Pare onorat de vizita mea, iar Bhimi Chawda, care mă adusese, îi traduce in gujarati tot ce-i spun despre România. Aflînd că mi-e foame, trimite un slujitor păros să cumpere de mîncare, deoarece in casa unui brahman nu se găsește decît pentru oamenii din aceeași casta. Pe terasa de sus, servitorul îmi aduce trei turte mici in ulei, un pahar cu lapte și cîteva banane. Culege apoi resturile, împreună cu vasele de lut ars in care mîncasem si le aruncă in stradă...
După ce mă descalț pe prispă, pornesc spre templu împreună cu Bhimi Chawda, și cîteva duzini de localnici după mine. Bhimi Chawda e pe jumătate gol și poartă daruri: flori, banane, diverse pungi și rupii de argint. După călătoria lui in Anglia, o purificare la Rameshwaram e cel mai nimerit lucru. Pășesc prin praful drumului, descălțat, într-o caldură încinsă.
Templul, cel mai mare templu din sudul Indiei și cea mai maiestuoasă realizare a arhitecturii dravidiene, este înconjurat cu mai multe rînduri de ziduri (prakarama). Între aceste prakarama sînt coridoare și curți interioare. Deși templul e colosal (657 picioare lărgime pe 1 000 picioare lățime, mă informează călăuza mea), nu ai o impresie copleșitoare. Nu-1 poți vedea de la început, in întregime. Inainte de a pătrunde prin prima poartă, înaltă de 30 de metri, întîlnești un soi de bazar, care se prelungește și pe sub zidul porții, și înainte pe primul coridor. Găsești de vînzare tot felul de icoane și imagini, scene reprezentînd căutarea Sitei de către Rama, sau luptele legendare din Lanka (Ceylon), icoane făcute din culori vii și proaste. Se găsesc, de asemenea, scoici mari, mărgean, ghiocuri, brățări groase de argint, talere de alamă, perle proaste, pietre scumpe de a zecea mina.
Bazarul e întotdeauna tixit. Tot satul e strîns pe ulicioara si in coridorul întunecos de sub poarta cea mare a templului. La capătul bazarului se află bazinul imens cu apă verde și murdară, in care pelerinii se scaldă înainte de a păși cu ofrandele in templu. Iar in partea cealaltă a templului, după ulița care coboară între ultimele două prakarama, se întinde lacul, mare de vreo trei mile - in care pelerinii se scaldă la plecare.
După cite îmi spune Bhimi Chawda și după cite stiam și eu, templul acesta din Rameshwaram, clădit aici la capătul Indiei pentru comemorarea victoriei lui Rama, și la zidirea căruia a contribuit ilustrul Vara Raja Sekkarar, din Kandy - nu are seamăn in toată peninsula. Pilonii templului, și cei care alcătuiesc coridoare nesfîrșite, sînt magnific zidiți, cu sculpturi si stucco. Din nefericire, in acest an, anumite părți ale templului se afla in reparație. Coridoare largi, lungi, aproape nesfîrșite, erau întrerupte pe ici pe colo de schelării. Intre piloni, administrația templului improvizase locuințe pentru preoți și slujitori, fragmentînd astfel viziunea fără seamăn, penumbra aceea misterioasă și solemnă. De altfel, templul nu poate fi văzut dintr-o dată, nu poți avea o imagine unitară. Măreția lui este distribuită, arhitectonica aceasta ciclopică nu are perspectivă, nu o poti cuprinde decît din colțuri, din curți interioare, dintre coloane.
Superbe într-adevăr sînt picturile murale, scene din mitologia vedică zugrăvite pe tavanele și coloanele coridoarelor. Multe din ele încep să se piardă; sînt afumate, sparte, sterse. Cineva ne spune că reparațiile in curs vor restaura frescele.
Deasupra templului se află nenumărate cupole, cu sute de statui colorate. Coloanele sînt susținute de elefanți in pozții ciudate, fantastice. Șopîrle crestate și veverițe se joacă printre basoreliefuri. De undeva se aud tobe și trîmbițe, gonguri, litanii. Curios, apuc pe o scară de lemn - aparținînd schelăriei - și mă urc pe acoperiș. Un întreg scandal era să iasa, după ce-am fost văzut. Noroc de Bhimi Chawda, care le-a explicat că sînt străin și nu cunosc regulile sanctuariilor. A trebuit să ofer două rupii de argint templului, ca să mi se ierte greșeala. Pentru această danie mi se dă chitanță in regulă, specificînd numele, națiunea și păcatul pe care îl savirșisem...
Decembrie 1928