Radioul și televiziunea, acum, după luni și ani de știri, care de care mai groaznice , despre, pandemia Covid 19 , transmit cu insistență reportaje din Kiev și din alte părți ale Ucrainei.
Octogenarul asculta știrile și vedea pe ecranul televizorului scene de coșmar, blocuri de locuințe distruse de artileria rusă, autoturism în mișcare călcat, ca o gânganie, de un tanc, femei cu bagaje și copii purtați de mână, ori ținuți în brațe. Amintirile începuseră a-i da năvală. Oare unde stătuseră atâta amar de vreme?
Era cu mama lui în gara sătucului în care locuiau. Îl luase și pe el în vizită la doamna Cremene, soția șefului de gară. Ce bine s-a simțit acolo! Da, au fost bune prăjiturile cu care au fost serviți. A mâncat și mere, pe săturate, din cei doi meri din curtea gării unde locuia domnul șef cu soția sa. Bucuria cea mare a zilei n-au fost prăjiturile și merele ci vestea ce a auzit-o de la doamna Cremene care se uita în zațul rămas de la cafea în ceașca în care a fost servită mama. Soțul Dumneavoastră, doamnă învățătoare, nu este mort. Uitați-vă aici este în drum spre casă, are în față câteva obstacole pe care sigur le va birui. Dacă nu mă credeți haide să dăm și în cărți. L-a pus pe el să le taie, după care le-a înșirat pe masă. E cât se poate de clar, vedeți aici un crai de tobă care este în drum spre casă. E adevărat ca lumina zilei. Într-o săptămână, cel mult într-o lună, va fi acasă.
Când au ieșit pe peronul gării au văzut un tren personal care staționa, probabil, de mai multă vreme. Impiegatul răspândise vestea, printre călători, că vor mai avea de așteptat o vreme deoarece trenul cu care trebuiau să facă cruce avea întârziere. Așa că mulți au coborât sa ia aer și să se mai miște. Alături de bărbați se plimbau pe peron femei și copii. Deodată de undeva, din depărtare, se auzi un sunet de parcă ar fi fost făcut de un bondar uriaș. Apoi un avion trecu mult deasupra trenului, dar după nici un minut se întoarse, la mică înălțime, mitraliind gara. Au căzut, ca secerați, câțiva bărbați și câteva femei, una cu un copil în brațe. Mama i-a acoperit ochii spre a nu mai vedea aceste grozăvii. Cunoscătorii au spus, mai târziu, că avionul ucigaș era unul rusesc și că purta numele de Policarpov.
Spre toamnă tot mai multe trenuri încărcate cu militari ruși treceau prin gară, în drumul lor spre apus pentru a înfrânge hoarda nazistă. Când vreunul staționa toată noaptea grupuri de soldați se răspândeau prin sat, intrau prin case spărgând ușile încuiate. Luau tot ce credeau că le trebuie, de la ceasuri la obiecte de îmbrăcăminte, și la slănina păstrată de gospodari în podul casei.
Se vede treaba, gândea bătrânul, obiceiurile Armatei roșii s-au transmis armatei Federației ruse conduse de Puțin