Oamenii sunt divizați, ca nisipul în vânt, fiecare pentru sine, dar niciodată pentru sine. Clopotele bisericilor bat, dar sunetul este ascuns, o politică sub masca ritualului.

95 de voci dintr-o sută se îneacă în zgomot, valuri care îndoaie câmpurile, mesaje subliminale care șoptesc: uită busola, uită sufletul.

Europa este condusă de umbrele reptilei, dragonii veghează asupra sălilor tronului și a băncilor, mantidele se mișcă în sălile diplomatice, iar Anunnaki se întorc în forme mascate.

România — țara noastră, casa noastră, nu este doar pământ și piatră, este casa sufletului, o inimă care arde în lupta Matricei.

Suedia se află la o răscruce, între tun și haos, între mâna statului și vocea poporului.

Muzeele se întreabă: cine plătește pentru amintiri? Artele spectacolului răspund: cine ne poartă visele?

În Eskilstuna, vocile se adună, îndurerate, dar pline de speranță, iar cultura devine o punte peste crăpăturile din solul societății.

Suedia nu este doar o țară, ci o poveste care este rescrisă în permanență.


Două oglinzi: România și Suedia.


România Un popor care bâjbâie, atomizat ca boabele de nisip în vânt. Ritualurile bisericilor devin politică, reptile și dragoni veghează asupra sălilor tronului. Casa sufletului este amenințată, lupta Matricei arde în fiecare inimă.


Suedia Un popor care se adună, în convenție și canon, se întreabă: cine plătește pentru amintiri? Muzeele, scenele, vocile caută un echilibru între tradiție și diversitate, între mâna statului și cântecul poporului.


Două țări, două oglinzi. România — lupta sufletului împotriva forțelor întunericului. Suedia — lupta culturii pentru întemeierea comunității. Ambele se află la răscruce, ambele își rescriu povestea.


Și în crăpătura dintre ele există o scânteie: să-și amintească, să cânte, să refuze să-și piardă sufletul.