Din colț până la masă sunt șase pași. De la masă până la peretele din fund sunt cinci pași. În fața mesei se deschide o ușă. De la ușă până în colțul în care stați voi sunt șase pași. Dacă priviți în față în așa fel încât privirea voastră să traverseze diagonal camera, îndreptându-se către colțul opus, la înălțimea ochilor voștri în momentul în care stați ghemuit în colț, cu botul îndreptat către cameră, cu coada răsucită pentru a atinge ușor și simultan ambele laturi ale acesteia, care se întâlnesc formând un unghi de nouăzeci de grade, veți vedea atunci la șase pași în fața voastră o formațiune cilindrică maro închis și lucioasă, străbătută de un șir de striații subțiri în care se întrezărește un miez albicios, cu o coșcoveală la circa cinci centimetri de pământ, care se lărgește într-o circumferință neregulată, tinzând către o formă poligonală imprecisă, cu diametrul maxim de doi centimetri; aceasta descoperă la rândul ei un fond albicios, dar de un alb mai șters decât acela al striațiilor, ca și cum mai multă vreme s-ar fi depus praful în voia lui timp de zile și luni, de secole și de milenii. Deasupra coșcovelii, cilindrul continuă să-și arate suprafața lucioasă și maronie, întretăiată de striații, până ce, la o înălțime de vreo sută douăzeci de centimetri de la pământ, cilindrul se termină cu o formă mult mai mare, se pare dreptunghiulară, deși ochiul vostru, care inspectează obiectul de-a lungul diagonalei trase din colț către colțul opus, tinde să vadă romboidală; și identificați acum, lărgind raza vizuală, alte trei corpuri cilindrice dispuse simetric unul față de celălalt și toate față de primul așa încât apar cele trei vârfuri ale unui alt romb; în timp ce, după cum vi se pare, ele susțin corpul dreptunghiular de mari dimensiuni la o sută douăzeci de centimetri de la pământ, probabil că și ele sunt dispuse în cele patru colțuri ale unui dreptunghi ideal.
Privirea voastră nu deslușește ce anume se află deasupra suprafeței dreptunghiulare. De pe suprafața sa se ivește în direcția voastră o masă roșiatică, împrejmuită de o materie albicioasă; masa roșietică stă pe o foaie de material galben și aspru, pătat cu roșu în mai multe locuri, ca și cum masa ar fi ceva viu care și-a lăsat la o parte din umoarea sa vitală pe suprafața galbenă și aspră.
Acum, voi, care întrezăriți continuu în fața pupilei voastre cortina filiformă și confuză a perilor voștri frontali care coboară pentru a proteja forma migdalată a globului ocular, iar mai departe, aproape în perspectivă, vibrația mobilă și neașteptată a mustăților voastre lungi, zăriți deodată și cu coada ochiului, sub nasul vostru lăsat în jos, o suprafață mobilă roși și aspră de un roș mai viu decât acela al mesei mari de pe suprafața pătrată.
Acum voi vă lingeți mustățile în fața chemării mesei mari și roșietice care lasă picături de umoare pe foaia galbenă și aspră stârnită de vederea voastră; acum voi și masa roșiatică vă chemați reciproc. N-are rost să faceți pe ipocritul: iarăși pândiți carnea de pe masă.
Sunteți deci pe punctul de a face satul care vă va pune în posesia cărnii. Din epicentrul saltului vostru până la suprafața mesei sunt șase pași: dar dacă priviți în direcția piciorului mesei veți vedea cum lângă aceasta alte două suprafețe tubulare, tot maro și ele, dar care par mai puțin solide și mai fâlfâitoare. Acum observați prezența unei entități complementare, care nu e masa și nu e nici carnea. Sub suprafețele complementare fâlfâitoare veți remarca la nivelul solului o pereche de mese maro vag ovoidale, brăzdate la suprafața superioară de o tăietură mare ale cărei buze sunt unite de o întrepătrundere de fire, tot maro și ele. Acum o știți. El stă lângă masă, el stă lângă carne. Acum voi nu mai faceți acest salt.
Vă întrebați dacă acest lucru nu vi s-a mai întâmplat deja și dacă n-ați văzut o scenă asemănătoare în tabloul cel mare care împodobește peretele în fața mesei. Dar tabloul arată o cârciumă aglomerată cu un copil în colț; în centru se află o masă cu o bucată mare de carne pe ea și lângă masă se observă figura unui soldat, care stă în picioare cu o pereche mare de pantaloni fâlfâitorii și o pereche de pantofi maro. În colțul opus se observă o pisică gata să sară. Dacă priviți tabloul mai de aproape veți vedea limpede în pupila pisicii unui camere aproape goale care arată în centru o masă cu picioarele cilindrice, pe care se află o masă mare de carne pusă pe o foaie de hârtie de măcelărie, galbenă și aspră, pătată ici-acolo de urmele de sânge ale cărnii; lângă masă nu stă nimeni.
Pe neașteptate pisica apărută în reflexia limpede a pupilei pisicii din tablou face un salt în direcția cărnii; dar în același timp bărbatul înfățișat în tablou lângă masă se repede la pisică. Acum voi nu știți dacă fuge pisica reflectată în pupila pisicii din tablou sau pisica din tablou. Probabil chiar voi fugiți cu carnea în gură după ce ați făcut saltul. Cel care vă urmărește este copilul care stătea în colțul cârciumii, în fața, diagonal cu pisica din tablou.
De la ochii voștri la masă sunt cinci pași, de la masă la zidul din față sunt șapte pași, de la zid la deschizătura ușii opt pași. Pe masă nu se mai observă acea masa aceea mare și roșiatică a cărnii încă neatinsă. Pe masa din tablou mai apare o bucată de carne, dar lângă masă veți vedea doi bărbați cu pantaloni fâlfâitori. În colțul opus al pisici din tablou nu se mai vede copilul. În reflectarea limpede a pisicii din tablou nu se mai vede la cinci pași de masă pisica din colț. Acum voi vă lingeți buzele satisfăcut, cu un gust acru de sânge pe cerul gurii voastre și pe pupilele rugoase ale limbii. Acum voi nu mai știți dacă ați mâncat carnea voastră de pe masa de la cinci pași de voi, copilul din tablou sau pisica ce se observa în reflexia limpede a pupilei pisicii din tablou. Asta nu e viață.
Ați căutat cu disperare o gumă pentru a șterge această amintire. Coada voastră se ondulează soioasă în unghiul de nouăzeci de grade formate de cei doi pereți ai camerei care se îmbină în spatele vostru. Vă întrebați dacă vedeți lumea din acest unghi subiectiv din cauza condiției voastre feline sau dacă labirintul în care vă aflați este spațiul obișnuit al vostru și al omului de lângă masă. Sau dacă amândoi nu sunteți decât viziunea unui ochi asupra voastră care vă supunea acestei tensiuni din pur exercițiu literar. Dacă așa e, nu e drept. Trebuie să existe un raport care să vă permită să unificați situațiile la care ați asistat. Situațiile care v-au asistat, situațiile care ați fost, cu care ați fost văzut. Situațiile cu care v-ați văzut pe voi înșivă nemișcat într-o relație ambiguă cu situațiile care au văzute cu voi care ați văzut. Vă întrebați dacă ați putea semna manifestul celor o sută douăzeci și unu. Dacă bărbatul a făcut un salt către tablou și l-a luat pe copil în gură, voi l-ați urmat deci până în tablou, dincolo de ușa cârciumii pe strada în care flutură fulgi albicioși de zăpadă, întâi oblici, apoi tot mai drepți și mai apropiați de ochii voștri, abia întrevăzuți ca niște forme filiforme și ascuțite, vârfuri imprecise care vibrează în fața voastră. Acestea sunt mustățile voastre. Dacă bărbatul va fi luat carnea, dacă voi vă veți fi făcut saltul, dacă pe masă era carnea, dacă a fugit copilul printre fulgii de zăpadă, cine o fi luat carnea pe care o veți mânca și ce rămâne pe masa pe care nu mai vedeți carnea?
Dar voi sunteți probabil o pisică și veți rămâne ca un obiect al situației. Voi nu puteți modifica situația. Voi vreți o modificare a situației, dar aceasta ar putea fi modificarea voastră. Dar nu puteți modifica o pisică. Acesta nu este universul vostru. Acela la care vă gândiți voi este un univers omenesc despre care voi nu știți nimic după cum nici Ei nu știu nimic despre al vostru. Și totuși, ideea vă surâde.
Voi vă gândiți cum ar putea fi un roman a cărui minte ordonatoare să fiți voi, dar nu îndrăzniți să-l prospectați pentru că ați introduce înspăimântătoarea dezordine a evidenței în liniștita improbabilitate a labirintului vostru.
Voi vă gândiți la povestea unei pisici, respectabile prin situația financiară și prin apartenența sa la nobilime, căreia nu te-ai așteptat să i se întâmple atâtea nenorociri așa de îngrozitoare după cum de fapt i se vor întâmpla. Acestei pisici deci i se vor întâmpla peripeții și lovituri de scenă, recunoașteri imprevizibile (ar putea să se fi culcat cu propria sa mamă sau să-și fi ucis tatăl pentru a pune stăpânire pe masa mare și roșie de carne): și din acumularea acestor întâmplări, publicul de pisici care asistă la scenă ar încerca milă și spaimă; până ce desfășurarea logică a evenimentelor n-ar culmina printr-o catastrofă neașteptată, deznodământ final al tuturor tensiunilor în urma căreia pisicile prezente, și voi care le-ați organizat emoțiile, v-ați bucurat de o purificare sau de un catharsis.
Acum voi știți că o asemenea desfășurare v-ar face să fiți stăpânul camerei și al cărnii și poate și al bărbatului și al copilului. Nu negați: sunteți atras în chip morbid pe acesta cale pentru o pisică viitoare. Dar v-ar acuza că faceți avangardă. Voi știți că nu veți scrie niciodată această poveste. Voi n-ați gândit-o niciodată. Voi n-ați povesti niciodată că ați putea s-o gândiți pândind o bucată de carne. Voi n-ați fost niciodată ghemuit în colțul acestei camere.
Acum o pisică este în colțul camerei unde zidurile se întâlnesc formând un unghi de nouăzeci de grade. De la vârfurile mustăților sale sunt cinci pași.

1961