agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-10 | [This text should be read in romana] |
Visa. Da, câteodată mai visa. Niciodată în somn, ci întotdeauna cu ochii larg deschiși. Ca și cum nu ar fi vrut, nici măcar în acele momente în care gândurile îi zburau departe, peste mări și țări și ani și câte și mai câte, să scape frumusețea timpului și locului în care se afla, să o lase să treacă pe lângă el. Bineînțeles, el nu vedea nimic în afară de peisajele fantastice create de imaginația lui, dar era sigur că la nivel subconștient frumusețea exterioară și imediat-înconjurătoare se înmagazina undeva, în spatele creierului lui, într-un loc încă inaccesibil, de unde mai apoi se revărsa asupra întregii lui ființe. Ca o ploaie de vară care te face să te comporți nebunește, să te descalți și să alergi printre stropii călduți, în timp ce restul oamenilor "serioși" se uită la tine dezaprobator, dar pe care tu nu îi bagi în seamă, pentru că te simți atât de bine,atât de liber, atât de tânăr.
Și era tânăr. Avea toată viața înainte. De abia fusese acceptat la un loc de muncă salarizat puțin peste medie, dar care îi permitea să se gândească la toate acele lucruri care se puteau cumpăra cu bani dar care deocamdată îi erau inaccesibile. Daa! Avea toată viața înainte. Și își permitea să viseze. La ce? Niciodată la maturitate. Era o etapă a vieții care nu îl încânta deloc. I se părea fadă și nu avea loc în visele lui. Se imagina doar bătrân. Bunic. Pentru că, evident, personajul principal în visele sale era chiar el. Peste zeci de ani. Nu visa la femeia ideală pentru el, era convins că o să o găsească. Nu visa la copiii pe care vroia să îi aibă. Visa întotdeauna la copiii acestora. Oare o să fie un bunic bun? Oare nepoții lui îl vor privi cu admirație când le va povesti aventurile sale din tinerețe? Și le povestea sieși în gând, fără prea mari modificări, doar pe ici, pe colo, pentru a "da puțină culoare". Copiii nu trebuiau mințiți. Doar că unele lucruri trebuiau puțin stilizate, ca să nu fie înțelese greșit. Daa, deja știa unele povești, așa cum urmau să fie auzite de nepoții lui. Câți? Nu știa. Fetițe, băieței? Nu conta. Erau toți nepoțeii lui. Se imagina bătrân și plin de înțelepciune, plimbându-i prin parcuri, pentru că părinții lor, copiii lui, erau mult prea ocupați câteodată, entuziasmat de poznele copilașilor, rememorând întâmplări de același gen pe care le crease el în copilărie. "Copii, hai să vă spun despre cum era când eram eu mic." "Daa, bunicule, povestește-ne!!!", răspundeau ei entuziaști, pentru că bunicul știa să povestească frumos și întotdeauna avea ceva interesant de spus. Iar el se așeza pe o bancă, pentru că deja îl dureau șalele, de bătrânețe, își mângâia barba albă (trebuia, neapărat, să își lase barbă, iar aceasta să fie albă și lungă). După care își începea povestea. Mereu alta, pentru că tolba îi era mereu plină. Doar dacă nepoțeii îl rugau să le povestească din nou o istorie mai veche, doar atunci o relua. Nu vroia să îi plictisească, iar copiii au memorie bună. Și-ar fi amintit și probabil că s-ar fi plictisit. Se visa dându-le lecții de viață, pe care părinții, mai puțin experimentați decât el, nu aveau cum să le știe și oricum nu ar fi avut când să le spună copiilor lor, fiind atât de ocupați. Dar el avea timp. Un pensionar are întotdeauna timp. Se visa bogat? Nu neapărat. O stare materială care să îi asigure confortul necesar bătrâneților, fără ca aceasta să însemne lux, l-ar fi mulțumit pe deplin. Oricum, bătrânii nu sunt bogați. Ei sunt doar pe jumătate morți, indiferent de câți bani ar avea. Nu se visa bogat, se visa doar un bătrân înțelept și un bunic iubit. - Iar a adormit moșul! exclamă un tânăr de la bar. - Pfff!! pufni barmanul, nervos. Mereu face asta. Își ia o bere și visează. După care, adoarme. - Visează? La ce? întrebă tânărul, mai mult ca să facă conversație, nu pentru că l-ar fi interesat în mod special. - La când era tânăr, probabil. Cine naiba știe și cui naiba îi pasă?, se burzului barmanul, nemulțumit. - Cine e? - Ei, un cerșetor, unul care și-a ratat viața, după cum vezi. Ai lui l-au internat la un azil de bătrâni, probabil să scape de el, și ăsta evadează mereu. Se întoarce spășit acasă, după ce vine aici să-și bea amarul. Ai lui îl trimit pachet înapoi, și povestea o ia de la capăt. Nu vrea nicicum să stea acolo. - Tu ai sta? întrebă tânărul. - Nu știu, și nici nu e cazul să mă gândesc la asta, răspunse barmanul, înciudat că tinerelul ăsta îl tutuia deja și că avusese tupeul să îi adreseze o asemenea întrebare. Am destui bani să îmi asigur o bătrânețe lipsită de griji, nu ca amărâtul ăsta. Nu cred că a lucrat undeva mai mult de 2 luni în viața lui. Așa parcă mi-a spus. Se mai uită odată la bătrân, după care ieși de după tejghea și îi spuse tânărului: - Hai,ajută-mă să îl scot afară. Îl prinseră amândoi de brațe. Bătrânul se trezise, dar nu opunea rezistență. Era murdar și nebărbierit. Evident, mirosea urât, lucru care îl enervă pe tânăr. "Uite un om ratat", gândi el. Cine naiba îi pune să bea? - O să fiu un bunic bun! spunea moșul, între vis și trezie. - Ce zice? întrebă tânărul. - Da' cui îi pasă? Îl duseră vreo 10 metri dincolo de ușa localului, îl proptiră de un copac, recomandându-i să meargă acasă și intrară din nou înăuntru. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy