...si-a luat biciul, a indepartat copitele cu grija, a strunit toti soarecii infipti in dovleacul fara miez si a pasit desculta pe trepte. In dovleac lumanare, la ferestre perdelute de borangic, mana pe pervaz fluturand moale melodia ultimului menuet. (Aceasta scurta introducere este scrisa special pentru a da moneda cu cap de caesar, caesarului). Ce noapte, oameni buni! Macar, si-a gasit condurii, in sfarsit, in frapiera. Cu doua saptamani inainte comandase clestar cu talpa de rubine. UPS-ul i-a adus, exact in ziua balului, cand era gata sa inceapa sa planga de draci ca viata e ca in povesti – perversa si incredibil de onirico-liricoida – o cutia de pantofi de firma, altceva decat comandase: piele de aligator si talpa de iad. Asta e! Decat slapi chinezesti… La palat, coada era ca la remake-ul Jane Eire. Pe covorul rosu aceleasi semne ca pe evantai. Nu le mai stia nimeni insemnatatea. Nici el, nici Ea si nici macar ea care ii numarase de atatea ori ducerile si intoarcerile, toate privirile peste umar, nemultumirile, temerile. ea construise un zgarie-nori urias fara usi, fara ferestre, si urcase in spirala pana in varf, punand inca un etaj, inca un rand de caramida, de piatra, de beton. Cum sa coboare acum, cum sa iasa, cum sa il lase sa fuga!? In graba ei de a-l inchide in pantecul uriasei constructii nu vazuse cum el iese trecand prin zid, luand numele si culorile caramizii, pietrei, betonului. Pe rand. Acum devenise transparent ca aerul, inert ca spatiul dintre pielea termosului si miezul lui, mereu intre fierbinte si rece, mereu dorind, niciodata fiind. Se facea anul de cand printul isi cauta alta nevasta. ea ramasese in turn, pe acoperis, langa pista, asteptand rabdatoare sa apara primul aeroplan sau ultima parasuta. Cam acestea doua ar fi fost salvarile ei. Nu mai punea intrebari. Stia raspunsurile. Tocmai le primise prin e-mail de la www.difficultcharacters.com. Cum spuneam, era ca la film: fictiune si impresie. Avea impresia ca ii va fi bine, ca se va putea intoarce, ca nu va putea supravietui banalului. Dar a putut. A inceput sa umble pe la tiganci. ele, cum era si firesc, i-au subtilizat ceasul si portofelul. Adica punguta cu arginti…
In palat, ultimul menuet. aia urla de pe acoperis: intoarce-te, nu te intoarce, macar nu te uita, te va impietri! Aiurea! Ce mai avea de impietrit?! Totul era impietrit.
Mai departe, totul s-a derulat fulgerator: a pus mana pe Ea, a trantit-o pe imensul pat cu baldachin din dormitorul princiar, s-a aruncat hulpav asupra Ei si i-a smuls din picioare pantofii de aligator cu tapa de iad. Si-a batut joc de condurii Ei de firma, oameni buni. Toata noaptea a baut din ei spumos. Tampit! Apoi, a incurcat povestile. La un moment dat, Ea si-a scos masca si a plecat desculta.