Și plecăm spre orașul cel mai apropiat sufletului meu, Tg-jiu. Vremea pare să nu ofere modificări de temperatură. Cei din fața mea s-au liniștit. Ea, că el oricum nu zicea nimic. Un băiat de vreo 14-15 ani se uită la cea din fața sau mai bine zis la cum este îmbracată. Și ne face pe toți să ne uităm. Dar femeia e supărată că El nu-i explică de ce a trebuit să se ducă tocmai la fosta lui prietenă să-l ajute. Și de ce nu i-a spus ei prima dată și ea a trebuit să afle de la prietenii lui la un pahar de bere, când, de regulă, se discută ce a făcut X sau Y. Dar nu ce a făcut bărbatul tău afli atunci...Sau da. Și totuși, el nu spune nimic, nici nu se scuză, nici nu se acuză.
-Auzi, de ce nu mi-ai spus să știu și eu că ai fost la ea? într-un final rupe tăcerea. Se citea pe fața ei dorința de a ști că mai importantă decât ea nu e nimeni...că e iubită mult mai mult decât cealaltă...că nu ar putea respira dacă nu ar fi Ea...Că e totul pentru el.
-Nu știam că te interesează tot ce fac în fiecare zi. Era mult de explicat, iubita.
-Cum să nu mă intereseze? Vreau să știu tot ce faci, cu cine vorbești și ce.
-Păi atunci facem altfel. Mergi cu mine în fiecare zi, timp de o săptămână și afli singură. Îți iei concendiu și-l petreci cu mine pe stradă. Și vei sta liniștită apoi. Bine?
Știe că e imposibil acest lucru pentru că numai ce a reușit să se angajeze ca barmaniță într-un bar din oraș. Și apoi trebuie să fie anormală să facă așa ceva. Dar nu se știe niciodată cum ar reacționa ea.
-Dacă am avea bani și nu am avea ce să mai facem cu ei, aș merge toată ziua cu tine. Voiam să știu înaintea prietenilor tăi că ai vorbit cu ea. Nu să aflu ultima.
-Voi avea grijă ca de azi încolo să afli prima. E bine așa?
-Da. Sper că nu vei mai avea nevoie de ea pe viitor.
-Și eu sper. Nu te mai supăra degeaba, iubita. Doar pe tine te vreau lângă mine.
Este a doua oară când îi spune asemenea cuvinte. E mulțumită, nu mai vrea altceva. Azi va fi fericită.
Cu urechea la ei nici nu mi-am dat seama că am ajuns și că trebuie să cobor la următoarea stație. Și ea se pregătește și trece în fața mea. Nu mă grăbesc, tot acolo va opri și pentru ea. Își iau la revedere, stabilesc cine face cumpărăturile și se despart zâmbind. Coboară prima și apoi eu. Plecăm, se pare în aceeași direcție. Ce ciudat! În drumul meu pot să jur că nu este nici un bar. Poate l-au ridicat azi-noapte. Tot ce se poate, dar nu cred.