"Nu pot sa ma mint pe mine, nici pe altii nu reusesc sa ii pacalesc. Scenariul se tot repeta: iar am rolul sotului iubitor si tandru. L-am invatat cu timpul. Ama ma citeste si stie ca nu sunt sincer. Ma mir ca nu ii e scarba de mine.Mie mi-ar fi.
Si totusi ma iubeste. Aseara s-a intors pe partea cealalta a patului si a plans. am simtit-o cum tremura si mi-am amintit de obligatia de a fi tandru cu ea. Apoi s-a intors spre mine cu ochii rosii si uzi si mi-a spus sa nu ies zilele astea din casa: `e prea frig. Stii ce a spus medicul. Sa nu iesi.` S-a intors cu fundul spre mine si ne-am prefacut ca dormim", si-a amintit Alin in dimineata aceea stand stand la masa din bucatarie, apoi a intins bratul dupa cana de lapte pe care sotia o pregatise cu dragoste in dimineata aceea; ea disparuse pe la o vecina.
Alin inspira slab si putin parca ii era scarba de aer. A scufundat cu grija doua cuburi de zahar, si-a intins varful limbii in cana: laptele se racise demult.Invarti lingurita de cateva ori dar degeaba. Cuburile nu se dizolvau, nu indulceau lichidul.
Isi aminti cu dispret de seara precedenta, o seara de duminica care se repeta nu mai stie de cand: iar o mintise pe Ama, iar ii spusese ca o iubeste. El cunostea aceasta minciuna prea bine deja, ii era indiferenta si Ama o citise in ochii lui dar pe ea o ranea.Alin isi jurase sa nu o mai minta dar nu se putea abtine: pentru el erau niste cuvinte neinsemnate, un joc, ca atunci cand in clasa a 3 a ii fura creionul colegei din prima banca doar ca sa o enerveze.
Cu ama se casatorise ca sa-l amuze , sa ii distraga atentia si sa aiba grija de el.Dupa prima luna cu ea si-a dat seama ca trebuie sa invete sa ii accepte pe toti. se credea nebun: singurul lunatic care nu era in evidenta vreunui medic, care nu cerea nici pastile, nici intelegere. Singuratatea o stia prea bine.O invatase din copilarie, cand intre-un razboi vesnic cu lumea se simtea singur in felul lui. Avusese prieteni la scoala dar nu ii fusesera de nici un folos. Nici in anii care au urmat nu a reusit sa gaseasca pe nimeni in stare sa ii alunge acest sentiment. Asa ca inainte de a o cunoaste pe Ama isi asumase deja singuratatea nu in fata celorlalti ci in fata lui. Din acel moment s-a simtit mai impacat nu numai cu el insasi dar si cu lumea. Dar avea totusi momente cand singuratatea ca pe o sabie ce ii cresta inima, pe care o purta din nastere, drept pedeapsa, o condamnare despre care si el se intreba de ce o primise. Ca un viciu sentimentul puneastapanire pe el si asta se intampla si in momentele in care era cu cei mai buni prieteni sau chiar si cu ama. in aceste momente condamnarea era atat de grea incat si-ar fi dorit sa se lepede de tot ce il reprezinta, ar fi vrut sa sape o groapa in lutul mucegait de toamna si sa isi arunce acolo toate simturile si apoi sa cheme un gropar sa arunce pamant peste ele si ar fi fost in stare sa il plateasca inzecit doar ca sa stie ca omul si-a facut bine treaba. Isi dadea seama ca numeni nu are sa sape o asemenea groapa doar dintr-un moft, caci numic palpabil nu ar fi fost aruncat in ea, ca l-ar fi costat prea mult sica toti l-ar fi catalogat drept dement, ca ar fi incercat sa il ajute cu aceleasi sfaturi prostesti de care ii era deja lehamite.Dar trunchiul singuratatii crestea si se ingrosa tot mai tare: o singuratate cu cap si picioare care venea dupa bunul ei plac si pleca pe nesimtite, care ii vorbea, avea pareri si il lasa naucit.Dar era ca o amanta care ii ghicea toate dorintele, il asuprea si apoi pleca lasandu-l mai linistit, ca un prieten adevarat, singurul pe care putea conta in momentele de amaraciune.Era toti si toate di jurul lui, si altii erau in plus. Si Ama era in plus.