A fost o dată ca niciodată singurătatea.Singurătatea era atât de plină de ea încât întreaga sa lume se definea prin ea.Și astfel a ajuns singurătatea să fie unicat,să fie izolată...să fie singură.Și a venit în lumea noastră,atât de aglomerată,și ne-a împarțit în pronume personale și ne-a dat nume și ne-a făcut să fim mulți,parcă mai mulți de când ne definim așa,și singuri.Singurătatea este cu fiecare dintre noi,măcar pe un segment de viața,și își poartă în continuare,pe nedrept, numele de solitudine.Cum poți spune "unu" atunci când este vorba de cel puțin doi?Fiecare cu singurătatea sa.