De cand a mai crescut si a inteles de ce in usa de la camera sa era o gaura acoperita cu hartie, se intreba care e rostul lui.Stia cine a facut gaura, stia ca maica-sa e menajera prin casele celor bogati, vesnic sortita sa spele, sa faca ordine in propriul univers asezand farfuriile dupa marime,intai cele mici, apoi pe cele mijlocii cu flori pe margini, si la urma farfuriile adanci, dar nu stia ce e cu el.Si ca sa nu afle ,in fiecare dimineata isi lua rucsacul si pleca in munti.Acolo scotea casetofenul , dadea drumul la muzica si dansa,dansa pana cand copacii din jur se roteau si se inchideau deasupra lui, iar el se intindea pe pamant sa-si traga sufletul.Cobora spre oras pe la amiaza .Intra in casa, isi saluta mama cu fata transpirata si rosie de la aburii din bucatarie ;nu avea chef sa manace, se trantea direct in pat si privea la gaura din usa .Cand fusese mai mic lipise peste ea un afis cu un actor preferat, dar cu timpul se plictisese de acea figura si a rupt afisul, gandindu-se ca tot mai bine e sa nu vada nimic decat o figura cu zambetul vesnic pe buze, zambet de vip.El nu era un vip, in jurul lui fetele nu roiau, nu ii faceau ochi dulci tot batand din gene ca din niste aripi de fluture, si atunci cand visa la o astfel de fata pieptul i se umfla ca un val in plina furtuna, improsca injuraturi printe dinti, se ridca din pat si incepea sa-si demonteze casetofonul pana nu mai ramnaea din el decat un morman de piese , de suruburi, de fire, ca un balaur cu burta despciata.Asa uita de el ,eroul din poveste care castigase mana printesei si jumatate din regat.
Slab , desirat de parca insusi trupul lui nu ar fi avut alt rost decat sa se alungeasca precum o umbra, mergea mereu aplecat ca si cum s-ar fi rusinat de inaltimea lui iar oamenii il urmareau cu privirea ca pe o aratare neobisnuita.Nu dadea nici o importanta felului cum se imbraca, cu pantalonii prea scurti si cu manecile asemenea, lasa aceasta grija pe seama maica-si care nu-si mai vedea baiatul crescand . Miop,prin lentilele ochelarilor cu bratele infasurate intai cu sarma si apoi cu lana ca sa fie mai rezistente, nu vedea lumea mai bine,doar niste umbre subtiri in departare, de parca toti oamenii ar fi venit atunci pe lume, numai cand se apropia de el isi dadea seama ca cea care in departare parea o copila era de fapt o femeie trecuta , cu corpul latindu=se pe masura ce se apropia, incat tanarul isi indesa si mai mult capul intre umeri .
Ochii nu-i erau larg deschisi, pareau mici vietati care se ascundeau de dupa ploape ca dupa o draperie, ca acei singuratici care nu-si mai parasesc casa , si care se duc din cand la fereastra, dau perdeau putin la o parte curiosi sa-i vada pe cei ce tocami trec prin fata casei , daca sunt tristi sau veseli, daca se opresc sa salute pe cineva;mici vietati care privesc pe furis lumea, dornice sa o cunoasca .
Ura bataia pumnului in masa, care-l trezea in toiul noptii.Privea la gaura din usa.Stia cine a facut=o, nu-si mai aducea aminte cand, dar stia cine;ura lovitura pumnului si injuraturile care parca spargeau geamurile, peretii.Dar au incetat si astea, ca orice lucru ce are un sfarist, si linistea nu mai era liniste.Ii lipsea cel cu care odata mai mergea la un film, ca atunci cand , venit acasa dupa doua saptamani de stat in spital, ii lipseau bolnavii din salon .
S-a dus in munti.Ii era mai bine printre licurici.