agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-10 | [This text should be read in romana] | O zi rece și ploioasă, de toamnă târzie, îmbujora obrajii oamenilor din câmpie. În cartierele unde buldozerele epocii de aur nu-și asmuțiseră mușcătura prefacerii, casele cu fațadele din var alb stins, coșcovite, începuseră să respire prin coșuri. Copiii, veniți de la joacă, singuri acasă, înfometați, la gâtul cărora se zărea, ca un crucifix, cheia mare de la broască legată cu șiret de pantofi , se ghemuiau pe lângă sobele din paiantă, care scoteau fum prin crăpături. Erau cartiere muncitorești, în care stigmatul șomajului se cuibărise ca ciuma. Toți așteptau salvarea de la capitală. Un lider politic important își anunțase prezența în oraș. Cum un astfel de eveniment nu putea fi ratat, oamenii plecaseră încă de la prânz spre centru orașului, chiar dacă mitingul era anunțat spre seară. De parcă ar fi avut întâlnire, toți se strânseseră la colțul străzi. Un semnal ne văzut, doar perceput de mințile lor îndoctrinate, puse mulțime în mișcare. Pe fețele lor puteai citi disperarea, amestecată cu teama și abandonarea în mâinile celor ce se erijau în salvatori de suflete, cerând în schimb votul. Vechi reflexe, ale unor timpuri apuse, izbeau timpanul ordinii interioare, ținându-i în derivă. Știau, de la orele de educație politică, că, la astfel de întâlniri, nimeni nu avea voie să lipsească. Nimeni. *** În centrul orașului, pe aleea îngustată de magazinele fără estetică, ce se aliniau de o parate și de alta, ca într-un tablou al unui pictor fără talent, susținut și încurajat să existe de către tovarășii propagandei culturale, era mare agitație. - Uite-l, vine! strigă isteric o femeie care-și acoperise capul o broboadă verde, ce nu o mai purtase din prima zi când s-a angajat la fabrica de textile. Însă, de când era în șomaj și se întorsese la munca câmpului, revenise la vechile obiceiuri. Acum, venind cu un autobuz special închiriat de filiala județeană a partidului, zdrențuit și obosit ca scheletele de la Muzeul „Antipa”, era aici să-l asculte pe lider. Credea că o să afle ceva, ce nu știu cei din satul natal, unde se mutase împreună cu soțul paralitic și un băiat inapt pentru încorporare în armată. Dorea să-i lase cu gura căscată, când se strângeau sera pe marginea șanțului, pe vecinii ei, țărani din tată-n fiu, ea care trăise mulți ani la oraș. - Unde-l vezi? se răsti la ea unul cu basca trasă peste urechi, în timp ce urmărea degetul arătător al femeii. Acela este liderul d’aici, că toante mai sunteți voi femeile – astea. Ia uite și curva aia, zise arătând cu degetul. Huuooo! Mulțimea își întoarse privirea spre locul indicat. O placardă, scrisă neglijent, stătea agățat de un balcon, denigrând liderul. Ca la comandă, huiduielile, înjurăturile și amenințările porniră spre femeia de la balcon. Mâna femeii se ridică brusc deasupra capului. Mulțimea, ca hipnotizată, tăcu. - Ne-au furat și schingiuit atâția ani, și voi tot cu ăștia?! întrebă femeia, la început înfricoșată, apoi, văzând că este ascultată, continuă: Ãștia au vândut țara, și voi îi urmați precum vitele la tăiere. Rușiineee! urlă, agitând pumnul. - Huuooo! veni răspunsul mulțimii. - E nebună … - Dați jos putoarea aia. Vine omul din capitală și ne face de râs una ca asta? Mulțimea porni amenințătoare spre intrarea în bloc. Scările erau prea înguste să primească toată gloata deodată. Ușa de la apartamentul 21 cedă. *** În acest apartament, unul dintre puținele din bloc pe care locatarii nu pusese lacătul la ușă ca să plece la țară, vecinii știau că trăia o bătrână. Dar de ceva vreme nimeni nu o mai văzuse. Mulți credeau este bolnavă, pentru că o dată pe săptămână femeia de serviciu, de la asociație, îi făcea cumpărături. Mai târziu se aflase că era o nepoată . Ghionturi, înjurături, urlete. Conducătorii gloatei pătrunseră în apartament. Ceilalți huiduiau în fața ușii și pe scări. - Pe aici !… - Ba nu, acolo este bucătăria. - Unde e fă, curva de fi-ta? strigă un tânăr cu fața osoasă și început de chelie, ajuns primul în dormitor, la bătrâna încremenită, pe marginea patului recamier, cu mâna la gură și ochii învolburați de lacrimi și pe jumătate închiși. Într-un colț, un televizor monocrom pe lămpi, transmitea printre impuritățile recepției, jurnalul național de știri. În rest, un șifonier înnegrit, trei tablouri cu figuri de bărbați, o icoană cu Maica Domnului, și un teanc de scrisori legate cu o bentiță albă, puse lăngă candela aprinsă, pe o policioară de lemn, sub care era agățată o fotografie sepia cu doi tineri, ginere și mireasă. - N-auzi?! Unde este dușmanca? strigă din nou tânărul cu început de chelie, neîndrăznind să se apropie mai mult, cu toată presiunea celor din spate. - Nici în șifonier nu e! anunță unul dintre cei intrați în dormitor. - A fugit, ai?! Noi vă omorâm, cutrelor ce sunteți! se agită omul cu bască ajuns și el pe holul de la intrarea în apartament. Bătrâna rămase nemișcată. Spaima, durerea și singurătatea sunt stări ce o urmăriseră toată viață. Ani întregi de văduvie. Moartea celor doi băieți, striviți de șenilele unui tanc în revoluție. Iar acum oameni, cu chipuri străine și transfigurate de ură, îi amărau ultimele clipe din viața terestră. - Bă, vin mașinile alea negre, strigă un bărbat cu vocea ca de clopot spart, aflat pe balconul apartamentului. Uși și scaune trântite, figurine din porțelan sparte, împroșcând cu cioburi covoarele de lână roase de molii. Urmele unei gloate justițiare. Dezastru și durere. *** Ajunși în stradă, oamenii porniră în goană, spre locul de întâlnire cu liderul. Vocea pițigăiată a femeii cu broboadă verde se făcu din nou auzită. - Uite-o p’aia de la balcon! E la intrarea de dincolo. Ați greșit scara. - Huuooo! izbucniră glasurile isterice. Femeia arbora cu mâinile un steag tricolor imens cu stema decupată. Părea ca un porumbel ce se zbătea cu inima smulsă într-o proiecție a vieții icarice. Agonie și fatalitate. Tânăra femeie alunecă peste balustrada balconului în neantul de deasupra mulțimii, agățându-se de imensa pânză tricoloră ce o trăda. Un urlet de groază străbătu mulțimea, îngrozindu-i. Brusc se făcu liniște. Apoi panica puse stăpânire pe cei aflați în centrul orașului. - A căzut de la cinci! - Aoleou mamă! puneți mâna … Doamne, a căzut! - Fugiți! … - Să vie salvarea! … Corpul femeii lovi violent asfaltul ud, împroșcând cu sânge fețele înmărmurite de spaimă ale celor din apropiere. După un oftat colectiv adânc, mulțimea reîncepu să se agite, înghesuindu-se pe stradă. - Ura! Trăiască … - Uite-l! … Sosise liderul. Uitaseră tragedia. Numai cei împroșcați cu sânge încercau neajutorați să facă ceva. Fosta muncitoare în fabrica de textile își scoase broboada verde și o așeză peste trupul neînsuflețit. Ploaia se transformase, între timp, în lapoviță. Sub umbrela mare și neagră, ținută de un localnic, liderul coborî din mașina neagră și luxoasă. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy