Furius nu părea cu mult diferită de alte planete, pe care fusese. Suburbiile erau mizere, iar oamenii care locuiau acolo erau în general săraci. Consultase baza de date a Federației, pentru a obține informații despre planetă. Avea o rată a infracționalității incredibil de scăzută, iar poliția federală, dar și cea autonomă de pe Furius, patrulau în sectoarele unde se aflau nodurile spațiale în număr mare. Peste tot vedea patrule neînarmate de polițiști, chiar și în suburbiile docurilor. Aceste suburbii erau, de regulă, cele mai rău famate și periculoase. Discutase cu Devorak înaintea plecării sale. Omul se arătase foarte uimit să afle că deja făcuse rost de întreaga sumă. Îi spuse că trebuie să ducă el banii pe Furius și să negocieze rezilierea datoriilor. Se interesase de adresa la care trebuia să se prezinte și traversară suburbia docurilor cu un taxi. Spre deosebire de alte suburbii, pe care le văzuse, aici oamenii nu aveau fețele apatice și nici mersul târșâit. Aceste lucruri le observă aproape fără să vrea. Intenționa să părăsească planeta imediat ce va termina treaba. Taxiul trase în fața unei clădiri cu câteva zeci de etaje, care se pierdeau din vedere, etajele superioare intrând în norii ce pluteau la o altitudine relativ scăzută. Cei doi coborâră, după ce plătiră taxiul.
--A dracu’ gravitație, abia mă țin pe picioare, Alana, spuse Erik, regăsindu-și echilibrul.
Femeia zâmbi, de parcă nu era afectată de gravitația prea mică.
--Stai, să punem piciorul pe o planetă cu o gravitație de câteva ori mai mare decât cea standard terrană. O să te simți de parcă ai un sac în spate. De obicei le evit, dar acum, cine știe unde ne duce destinul.
--Sper să nu ajung pe o astfel de planetă. Mai bine pierd bani, decât să pun piciorul pe ea.
--Una e să pui piciorul pe o planetă cu o gravitație de două ori mai mare decât cea terrană și alta e să ai o misiune pe ea.
--Ai avut astfel de misiuni? întrebă Erik, privind-o curios.
--Am avut câteva. Cred că au fost cele mai grele. Cei de acolo erau obișnuiți cu ea și știau cum să se miște, iar eu nici măcar nu puteam nimeri un om de la 30 de metri. Glonțul era deviat. E ceva de speriat.
--Și cum ai reușit?
Femeia tăcu câteva clipe, speculând curiozitatea bărbatului.
--Am făcut rost de un costum antigravitațional, spuse femeia, zâmbind ironic.
--Mda, trebuia să mă gândesc că râzi de mine, spuse el, înțelegând că îl testase, dar și că vorbise serios.
Ajunseră în fața unei recepții. O femeie îi privi întrebător.
--Sunt Erik Faden, am de rezolvat situația unei moșteniri lăsate de Damian Faden, tatăl meu.
Funcționara căută câteva clipe pe calculator, apoi îi zâmbi.
--Sunteți așteptat. Etajul 47, camera 4S.
--Mulțumesc.
--Vă doresc o zi bună.
Cei doi ajunseră la lift și urcară la etajul indicat. Tot coridorul era plin cu oameni care așteptau la diferite uși. Aveau fețe plictisite, iar unii erau chiar îngroziți. Erik putea să deducă cauza și încerca să nu privească nici un om, pentru a evita să-i afle povestea tristă, care-l legase de Furius. Merseră la un gardian, care nici măcar nu-i privi. Erik stărui cu privirea asupra lui și, după câteva momente, acesta îi aruncă o privire flegmatică și superioară.
--Ce vrei ?
Erik îi zâmbi, iar Alana puse mâna pe umărul lui.
--O informație.
Gardianul așteptă câteva clipe să audă întrebarea, iar când văzu că întârzie, îi privi din nou, de această dată, gata să se enerveze.
--Ce vrei, mă? Îmi iei din timpul meu prețios?
--Nu te porți cum trebuie cu clienții. Poate crezi că aici vin numai datornici. Cât te-ar costa reclamația unui bun platnic ?
Omul făcu ochi mari și bolborosi ceva în chip de scuză. Alana izbucni în râs.
--Camera 4S.
Omul indică o ușă în fața căreia nu stătea nimeni. Privirea îi era umilă și rugătoare. Cei doi plecară, fără a-i mai spune ceva. Intrară pe ușă și se treziră în fața unui om care stătea la un birou micuț și tasta la un calculator. Acesta ridică privirea surprins.
--Bună ziua, doriți ceva? întrebă omul, fiind convins că cei doi greșiseră ușa.
--Bună ziua, sunt Erik Faden. Mi s-a spus că sunt așteptat.
Omul zâmbi surprins.
--Ah, da. Am fost înștiințat de domnul Devorak de la banca dumneavoastră că veți veni pentru a discuta unii termeni ai moștenirii lăsate de tatăl dumneavoastră. Luați loc, spuse omul indicând două fotolii din piele autentică. Vă rog să așteptați câteva clipe, până voi aduce actele necesare. Doriți să vă servesc cu ceva ?
Omul ieși, după ce amândoi negară. Alana privi spre Erik, mângâind pielea fotoliilor.
--Pariez că celelalte camere nu au așa fotolii.
--Nu au deloc. Am văzut camerele. Îi țin pe oameni în picioare, ca pe vite.
--Unde ai văzut?
--Omul ăsta a început de jos. Zece ani a lucrat la birourile celelalte, până să obțină promovarea. Mereu, când cineva se așează pe aceste fotolii, se gândește ce noroc a avut fiind promovat.
Funcționarul se întoarse cu o cartelă și câteva coli de hârtie.
--Acesta este testamentul tatălui dumneavoastră, spuse el, întinzându-i o coală.
Erik recunoscu scrisul bătrânului, prin care îi lăsa absolut toate bunurile sale, inclusiv datoriile, dacă va contracta datorii, menționând că a citit termenii contractului.
--Domnule Faden, am înțeles că ați venit să plătiți toată datoria pe care tatăl dumneavoastră a lăsat-o în urmă și să recuperați nava sa, lăsată gaj. Am trimis să evalueze starea navei, pe care v-am dat-o în schimb, și să vedem dacă a fost avariată în vreun fel.
--Și dacă a fost îmbunătățită?
--Se va scădea din datorie, desigur. Oricum, problema nu pare a fi nava, ci datoria. Domnul Devorak a cerut eșalonarea ei pe un an cu o dobânda de 25 de procente. Vă atrag atenția că noi nu eliminăm dobânda, dacă datoria este plătită înainte de termen. Dobânda va trebui plătită oricum, dar suntem dispuși să acceptăm datoria și să plătiți dobânda în rate lunare, după cum au fost stabilite. Nu este atât de mult, având în vedere că este vorba de aproximativ 1000 de credite, care trebuie plătite la scadența lunară de 30 de zile standard.
Erik îl lăsă să termine, apoi îi zâmbi.
--Am venit să terminăm cu datoriile. Plătim datoria în totalitate și prețul de amanet al navei tatălui meu.
Funcționarul îl privi surprins, iar Erik prinse gândul său cu privire la prima frumușică, ce-l aștepta pentru recuperarea unei datorii integral, înainte de termen.
--Foarte bine, domnule Faden. Vă rog să așteptați aici, deoarece tatăl dumneavoastră a lăsat un colet, care să vă fie înmânat la plătirea datoriei. Cum doriți să plătiți ?
--Transfer ar fi perfect.
--Foarte bine. Așteptați să mă întorc, apoi vom lua legătura cu tehnicienii noștri și vom vedea cât trebuie să plătiți pentru navă.
Funcționarul ieși din încăpere, pășind săltat, iar Alana îi întoarse o privire amuzată lui Erik.
--Ai scăpat de datorie. Acum ai intenția să-ți pui în practică planul cu retragerea ta pe o planetă și să lași tot ce ai realizat ?
--Dar ce am realizat, Alana? întrebă Erik ironic.
Femeia clătină din cap.
--Ești orb. Ai ajuns să poți plăti o datorie imensă, pe care n-ai fi plătit-o în alte condiții și ți-ai făcut prieteni pe o planetă, unde nimeni nu are prieteni. Este ceva măreț să ai prieteni printre piloții care fac comerț ilegal și, mai mult, le-ai câștigat admirația. Ai făcut servicii unei planete aflate în dificultate, ajutând la transportarea actelor pe Sviia…
--Nu sunt sigur că acela nu a fost un test. Putea să ia cel puțin jumătate din garnizoana docurilor, pentru a ajunge la destinație, sau putea să anunțe venirea sa și sunt sigur că tânărul suveran trimitea toată armata să-l escorteze.
--Dar ar fi atras atenția. A avut el motive să ne ceară nouă să-l însoțim.
--Poate, spuse Erik gânditor.
Femeia oftă.
--Mă gândeam să mai rămân o vreme. Vreau neapărat să termin antrenamentul Vrăjitoarelor, spuse Erik, privind fix un păinct.
--Dar de ce? Dacă devii cetățean al unei planete, nu ai de ce să știi cum să lupți mai bine decât știi acum.
--Ai dreptate, dar mă atrage. Oricum, aș vrea să mai rămân cu tine. Nu vreau să fiu singur, atunci când voi pierde controlul asupra antrenamentului Gramm.
--Vrei să rămâi, până vei avea certitudinea că ești în afara oricărui pericol ?
--Dacă nu cumva vrei să rămâi cu mine pe o planetă. Nu mă atrage viața de pilot nomad.
Discuția le fu întreruptă de funcționarul care se întorcea, aducând cu el o cutie metalică de dimensiuni medii. Capacul era sigilat cu o substanță roșie.
--Înainte de a deschide cutia, vă rog să-i verificați sigiliul, spuse acesta, depunând cutia pe birou. Ar trebui să inițiem transferul datoriei.
--Și nava ?
--Imediat după ce vom termina cu datoria, ne vom ocupa de problema amanetării.
Omul tastă ceva pe computer, apoi apăsă un buton și de sub birou ieși o consolă destinată identificării și transferului de fonduri. Erik puse palma pe tablă, iar aceasta îi scană amprenta palmară. Imediat după aceea ieși dispozitivul optic. Puse bărbia în dispozitiv și fixă orbita, pentru ca retina să fie fixată în dreptul lentilei. Începu identificarea. Un astfel de dispozitiv era capabil să detecteze dacă individul era speriat și în ce grad, în acest caz i se refuza orice transfer. Calculatorul avea mai multe cazuri de măsuri de siguranță și putea bloca transferul. Efectuă transferul, supunându-se și a doua oară procesului de scanare a retinei, drept confirmare a transferului. După aceasta, consola se retrase din nou.
--Foarte bine, spuse omul, urmărind datele despre transfer. Acum puteți deschide cutia, pentru a verifica dacă nu lipsește ceva. Avem aici o declarație a conținutului. Vă aduc aminte că nu ne interesează dacă sunt sau nu permise de legea federală sau a Guvernului de pe Furius și nu ne interesează ce se întâmplă cu bunurile, odată ce ați părăsit această clădire.
Erik dădu din cap și deschise cutia.
--Trei cartele de credit, conținând fiecare zece mii de credite, în total 30 de mii, o cheie marcată cu numărul 3390671 de la un depozit de valori cu sediu necunoscut de noi. O cartelă de date, marcată drept copie a jurnalului de bord și o agendă de hârtie, marcată drept jurnalul lui Damian Faden, conținând două coperți de carton și 331 de pagini, în marea majoritate scrise. Este totul acolo ?
Erik verifică totul dintr-o privire.
--Totul este bine, spuse el, cântărind din priviri jurnalul tatălui său.
--A mai rămas de stabilit problema navei, spuse funcționarul, apăsând un buton. Întoarse monitorul spre cei doi oameni din fața biroului și veni în spatele acestora.
Pe monitor apăru un mecanic cu o salopetă murdară de ulei, care se ștergea pe mâini.
--Cum se prezintă nava? întrebă funcționarul.
--Totul este bine. Au fost schimbate piese și s-au adăugat arme. Capacitățile de zbor au fost îmbunătățite mult peste limita ei. Nu credeam să fie posibil și de aceea am scos-o în spațiu, să-i fac un test. Este incredibil, turui mecanicul, entuziasmat dintr-o dată.
--Lasă detaliile. Evaluează îmbunătățirile și suma investită, îl domoli scurt funcționarul.
--Le-am evaluat. Cu tot cu arme, am estimat că s-au investit în jur de cinci mii de credite. Piesele nu sunt noi și de aceea vă sfătuiesc să nu oferiți domnului mai mult de patru mii cinci sute de credite.
--Mulțumesc, spuse funcționarul întrerupând transmisia prin telecomandă. Deci, domnule Faden, ați auzit părerea expertului nostru. Eu vă ofer 3500 de credite. Putem negocia.
--Mecanicul a spus 4500.
--A spus nu mai mult. Eu ofer 3500.
--Dacă aș dori să obțin cele 4500 de credite, ce ar trebui să fac ?
--Depuneți o cerere către un superior de al meu și se va face o reevaluare, spuse funcționarul, zâmbind.
--Timpul nu contează pentru mine, totuși, dacă-mi oferiți patru mii, sunt gata să accept.
--Foarte bine. Rămân de plătit opt mii de credite. Cum plătiți ?
Erik nu avea nici o intenție să mai treacă prin testele calculatorului și de aceea îi întinse una dintre cartelele lăsate de tatăl său.
Funcționarul o introduse în calculator și descărcă de pe ea opt mii de credite, după care i-o întinse. Trase sertarul și scoase o legătură de cartele. Căută între ele până o găsi pe cea dorită și i-o întinse.
--Cartela de acces în navă, domnule Faden. Nava este andocată la docul numărul 233 din secțiunea amanetări. Mi-a făcut plăcere să fac afaceri cu dumneavoastră, încheie acesta pe un ton protocolar.
--Și mie, spuse Erik, ridicându-se imediat de pe fotoliu. Datorită gravității scăzute, această ridicare bruscă din fotoliu îl obligă la o săritură. Funcționarul zâmbi înțelegător în fața scuzelor sale.

*

După ce plecară de acolo, preluară nava și o inspectară în prezența tehnicienilor. Totul era așa cum lăsase tatăl său. Testele făcute la sol arătau că nava comercială a tatălui său se apropia foarte mult de standardele unei nave militare în ceea ce privește viteza și puterea de foc, dar rămăsese înscrisă în clasa comercială, datorită puținelor piese rămase neschimbate și a actului oficial, care-i autentifica încadrarea. Avea șase cabine pentru personal, spațioase și luxoase, plus locurile pentru marfă, în care puteau fi încărcate 35 de containere cargo standard. Armele de bord erau dintre cele mai bune, fiind depășite doar de cele apărute în intervalul de când nava fusese amanetată și până când el o preluase. Avea un computer de bord de tip militar, un sistem de blocare a comunicațiilor, sistem de ghidare a rachetelor, sistem de navigație, plus arme, la care el doar sperase să le mai vadă după ce terminase Academia. Era complet uimit, iar data înscrisă în registru indica modificările, doar de un an vechime. Mecanicii îi spuseseră că nava acoperise o mică parte din datoria ce era egală cu ce plătise el. Cealaltă parte, în valoare aproximativă de 500 de mii de credite, fusese luată din fondurile bătrânului. Cei doi se instalară și cerură permisiunea de decolare. Cursul nu îl stabiliseră, dar Erik vroia neapărat să scape de efectele gravitației reduse. Duse nava spre un sector netranzitat și o anunță pe Alana că aveau să rămână acolo un timp, pentru a citi jurnalul și pentru a recupera din timpul pierdut, ocupându-se cu antrenamente.
Rămaseră în acel sector două săptămâni, timp în care el învăță filosofia de bază a Vrăjitoarelor Asasin, Istoria Hartonului și câteva exerciții simple. Acesta era începutul antrenamentului, îi explicase ea și începu să-i predea arta meditației și concentrarea. În schimb, Erik o învăță cum să piloteze nava. Timp de două săptămâni, femeia învăță comenzile de andocare și decolare cu ajutorul calculatorului și fixarea cursului spre un nod spațial. Începuse să-i predea ingineria și mecanica în paralel cu manevrele secundului de navă, explicându-i că aceste antrenamente o vor ajuta, atunci când va avea calificarea pentru a lua nava în mâinile ei, pentru andocare sau decolare, fără ajutorul calculatorului. Trebuia ca un pilot să cunoască atât manevrele sale, cât și cele ale secundului, atunci când nu era asistat de calculator și care lua locul secundului. După două săptămâni, o anunță pe Alana că vor pleca. Femeia nu spuse nici un cuvânt. Când stabili cursul ea îl privi tristă.
--Erik, chiar vrei să lași totul în urmă ?
Bărbatul o privi, neînțelegând întâi, apoi, când înțelese, scutură din cap.
--Nu încă. Nu a venit timpul să mă așez la sol. Mergem să vorbim cu Devorak. Am citit jurnalul tatălui meu. Mi-a scris că trebuie să-mi retrag fondurile de la Devorak și să le depun la o altă bancă sau să păstrez totul pe cartele.
--Ai citit tot jurnalul?
--Nu. Doar o parte, dar se pare că omul acesta are un rol în moartea lui Damian și vreau să știu care este.
--Nici să nu te gândești la asta! Citește tot jurnalul și retrage fondurile prin calculator. Dacă Devorak află că Damian a lăsat un jurnal, poate trimite după tine ucigași. Ascultă de mine, dacă este implicat, nu vrea să afli. Va face tot ce va putea, să nu scapi de pe planetă.
--Bine, Alana, dar atunci cum să facem ?
Femeia îi arătă jurnalul.
--Citește-l atent. După ce l-ai citit, iei jurnalul de bord al navei și-l studiezi. Dacă le combini pe cele două, vei avea cel puțin motivul morții și locul unde a fost ultima oară. Cred că de acolo trebuie început.
Alte două săptămâni se scurseră cu greu. Acum antrenamentele îi ocupau bărbatului un timp egal cu studiul a ceea ce lăsase tatăl său în urmă. Femeia stătea în cele cinci compartimente de încărcat containere, care fuseseră amenajate drept sală de sport, tot timpul. Când el era în sală, îl învăța și îl corecta, iar când el lipsea, medita sau repeta antrenamente complexe, la infinit. Se întâlneau seara în cabina care fusese amenajată drept sală de mese și mâncau tăcuți. Nu avuseseră o discuție personalizată, decât de trei ori în cele 14 zile standard. Nu își vorbeau, decât pentru a corecta o poziție sau a-l informa pe celălalt despre programul personal ales pentru acea zi. Femeia înțelese ce se petrece și consideră că este mai bine să-l lase, să facă cum consideră. O veche legendă despre Grammi amintea despre studiul la un nivel superior. Când intrau în transă, se spunea că învață de zeci de ori mai repede decât un om obișnuit, dar acest efort îi extenua în așa măsură, încât aveau nevoie de un timp de odihnă îndelungat, iar el dădea semne de atingere a limitelor sale fizice.
Erik începuse studiul aprofundat al jurnalului de bord, dar și cel al tatălui său, și remarcă, la scurt timp, că este capabil de a înțelege mai mult decât era scris. Atunci discutase cu Alana despre acest lucru, iar ea îl informă că a intrat într-o transă Gramm. Îi explică de ce nu se adeverise această legendă despre ei și îl atenționă să își structureze studiul în așa fel, încât să nu depășească 10 zile. De atunci, trecuseră 14 zile și el abia își încheiase studiul. Acum era obosit și trist. Știa aproape tot ce se petrecuse cu tatăl său. Înțelesese că pentru tatăl său fusese un chin să-l știe departe și că lui îi dedicase toată viața. Nu fusese aproape de el, dar muncise doar pentru el. Până și moartea lui fusese programată cu exactitate, iar contractul de pe Furius fusese întocmit pentru a-l aduce pe el acolo și pentru a primi aceste bunuri ale lui care, în alt caz, erau confiscate de autorități și trecute la dosar. Era trist și obosit. Îl obosise și studiul, dar și sentimentele pe care i le stârnise jurnalul tatălui său. Fusese asaltat de sentimente pe care nu le cunoscuse și nu de puține ori plânsese în hohote, trăind ceea ce simțise tatăl său în momentele în care scrisese însemnările. Erik vărsase lacrimi, cât nu o făcuse în întreaga sa viață. Fiecare pagină se încheia cu un gând pentru el și un sfat. Îi povestea despre mama sa, despre bunici, despre profesorii lui de pe alte planete. Ce anume făcuse să-i convingă să-l antreneze și, cel mai important, îi certifică faptul că primise un vast antrenament Gramm. Acel profesor, pe care el îl considerase întotdeauna un pămpălău, îl antrenase până la vârsta de 17 ani, mult peste limita impusă de legile rigide ale Grammilor. Acest profesor era unul dintre puținii care își declinaseră identitatea în public, iar Damian îl apărase într-o seară, riscându-și viața. Grammul îl salvase de fapt pe Damian, căci acesta se angajase în luptă cu patru oameni și era clar că nu le putea face față, iar bătrânul Gramm nici nu trebui să se ridice de pe stiva de lemne, pentru a-i pune pe fugă pe atacatori. După acest episod, Grammul descoperise motivul pentru care Damian îi luase apărarea, dar acceptă să-l antreneze pe băiatul acestuia. Condiția Grammului fusese: să nu i se impună nimic, nici limite și nici moralitatea antrenamentelor. Aceste antrenamente se încheiară cu doar două săptămâni înainte ca Grammul să moară. Atunci Grammul îl contactase pe Damian și îl lăsă să-l vadă, dar nu îl lăsă să se arate și nici să i se adreseze. Aici simțise Erik durerea lui Damian. Disperarea și gândurile lui. Tot jurnalul era plin de disperare. Damian fusese des pe planeta fiului său și-l văzuse, dar nu se lăsă văzut. Grammul îl atenționase încă de la început: nu avea să mai fie văzut de băiatul său, după vârsta de 7 ani. Așa se și întâmplase. Erik nu-l mai văzuse niciodată pe Damian, dar el fusese prezent la toate manifestările din viața fiului său. La sfârșitul jurnalului, era un album cu poze, unde erau imortalizate momente deosebite din viața fiului său. Jurnalul de bord îi certifica desele sale opriri pe planeta natală a lui Erik, dar drumurile îl duseseră prin două galaxii și pe unele planete ce nici nu erau cartografiate. În dreptul fiecărei planete, Damian notase coordonate, note despre planetă și bunurile ce aveau căutare. Erik efectuă o căutare în baza de date a acestui jurnal, pe bază de profit. Îi apărură multe planete unde profitul unui transport era mare, dar pe primul loc era trecută o planetă despre care nu auzise niciodată: transport de animale vii. Profitul era fabulos: 800 de credite pentru un container cargo standard. Nota atașată la această planetă îi era adresată:
“Nu te apropia de Kunli niciodată. Este un sistem de guvernare prea instabil, iar în jurul ei nu există altă autoritate decât nelegiuiții. Profitul este mare, dar aici mi-am pierdut sufletul.”
Imediat căută informații despre planetă, în baza federală de date. Nu era marcată drept planetă cu factor de risc, din nici un punct de vedere. Mai mult decât atât, autoritățile Federale dăduseră vot de încredere guvernului de acolo și planeta urma să fie integrată în Federație. Erik porni spre sala de antrenamente. O găsi pe Alana meditând. Așteptă câteva momente în ușă, iar ea se întoarse spre el.
--Da?
--Alana, știi ceva despre o planetă numită Kunli?
Femeia se gândi câteva clipe, apoi clătină din cap.
--N-am auzit niciodată de ea. Despre ce este vorba?
--Am verificat și coroborat informațiile din cele două jurnale. Damian spune că aici și-a pierdut sufletul. Este vorba despre transportul vitelor vii.
--Destinația ?
--Aici este problema. Contrar altor contracte de comerț, nu ți se dă destinația, iar profitul ți se plătește înaintea efectuării transportului.
--Interesant. Ai aflat ceva despre cheia aceea de depozit bancar ?
--Absolut nimic. Ce spui ? Ar trebui să mergem pe Kunli ?
Femeia se ridică din poziția în care medita și veni în fața lui.
--Erik, ce ai decis să faci ?
--Nu știu, Alana. Cred că vreau să aflu ce l-a ucis pe Damian. Cred că îi datorez asta, după cât a făcut pentru mine.
--Dacă vrei asta, trebuie să facem două lucruri. Primul este să aflăm ce este cu cheia, unde este depozitul și ce conține. Al doilea este să pornim pe urmele tatălui tău. Pentru asta avem nevoie de bani și de un drum pe Kunli. Dacă sunt posibile ambele deodată, este și mai bine. Avem nevoie de mulți bani, ca să obținem informații, cu atât mai mult, cu cât Damian era implicat în afaceri ilicite.
--Știu. Oricum, nu am nici cea mai vagă idee cum vom afla de unde este cheia.
--Erik, tatăl tău a lăsat urme, care să te conducă. Drept dovadă, este pachetul pe care l-a lăsat pe Furius. Nu puteai ajunge aici, fără să fi fost pregătit. S-ar putea să faci parte dintr-un ultim joc de-al lui Damian. Vei găsi toate indiciile, doar dacă urmezi calea potrivită. Poate a mai lăsat și alte informații în grija unor oameni, la care trebuie să ajungi.
Erik o privi încruntat.
--Vrei să spui că Damian m-a băgat într-un labirint?
--Știu, crezi că poți renunța oricând, pur și simplu, dar l-am cunoscut bine pe tatăl tău. Nu vei putea să renunți înainte de a duce la bun sfârșit treaba. Este posibil să te fi antrenat exact pentru a duce la bun sfârșit această treabă.
--Vrei să spui că am fost programat?
Alana îl privi compătimitor.
--Vreau să spun, Erik, că tatăl tău s-a sacrificat pentru tine. Poate nu consideri că merită să îi duci treaba la bun sfârșit, dar trebuie să o continui, este o cerință imperioasă!
--Te înșeli. Dacă nu vreau, n-o duc.
--Dar dacă nu vei rezista tentației, iar la capătul acestui joc se află ceva la care omenirea doar a sperat?
--Adică ce?
Femeia clătină din cap.
--Nu știu, dar, după cum îl știu pe Damian, cred că este posibil.
--Vrei să spui că ar putea fi leacul a dracu’ știe cărei boli ?
Femeia înclină capul încurcată.
--Nu știu. Poate se află mai mult, poate nu este nimic.
--Căcat, făcu Erik exasperat. Tu chiar crezi ce spui?
--Erik, nu vei putea renunța! Nu ți-a spus, în jurnal, de ce te-a băgat în afacerea asta ?
--Nu, dar mi-a spus că a lăsat testamentul de pe Furius, ca să mă oblige să merg acolo și să preiau aceste bunuri ale sale, când voi fi pregătit să mă descurc singur.
--Vezi, Erik ? Damian a vrut ceva de la tine.
--Alana, voi încerca să îi fac jocul, dar atunci când voi considera că se pune de-a curmezișul idealurilor mele, voi înceta și mă voi duce la sol să trăiesc liniștit.
--Cum spui tu, Erik. Eu te voi urma, atât timp cât vei vrea să fiu lângă tine.
Stabiliră cursul spre Kunli, apoi Erik se retrase. Avea nevoie de odihnă, iar Alana rămase la comanda navei. Când el dormea, întotdeauna femeia folosea timpul pentru a repeta practic comenzile de pilotaj. Știa că nu se grăbeau și, de aceea, după 32 de ore, când Erik se trezea, ei abia se îndreptau spre al doilea nod de legătură cu destinația. Având o navă medie, crescuse autonomia la 25 USS, ceea ce însemna că puteau urma un curs format din 3 puncte, în locul unuia format din 7 puncte de reîncărcare. Totuși, având o navă mai bună, se schimba și tipul carburantului, acesta costând de 6 ori mai mult. Acum, un plin ajungea la 260 de credite, ceea ce însemna un salariu la sol într-o meserie obișnuită. Alana se gândea la politica economică și socială dusă de Federație. Ei se foloseau de Consiliului Caselor Mici și Mijlocii, pentru a subvenționa produsele celor care aveau meserii obișnuite. I se părea o tâmpenie, ca un om care avea un salariu de 300 de credite să trăiască la fel sau chiar mai bine decât un pilot comercial, care putea ajunge la un profit de 5000 de credite lunar sau chiar și mai mult. Era foarte adevărat că oamenii liberi de la sol nu se apropiau de suburbiile docurilor, dar nici vreun pilot nu avea ce să caute în orașele oamenilor obișnuiți, fără un permis special. Atunci când piloții obțineau permisul, dădeau petreceri fastuoase și totul se termina cu venirea poliției. Fiecare dintre cele două clase aveau avantajele și dezavantajele lor. Oricum, puțini piloți primeau permise, care să se refere la depășirea granițelor orașelor care aveau docuri. Dincolo de orașele care aveau docuri era o viață mult prea liniștită, pentru a lăsa vreun neghiob de pilot să tulbure liniștea atât de râvnită de oamenii liberi și simpli. Totuși, dacă cineva dorea să renunțe la meseria de pilot, putea obține drept de rezidență dincolo de granițele orașului doc, cu prețul unei jumătăți de avere, iar această avere trebuia să aibă un prag maxim.
--Te-ai mișcat încet, Alana.
Femeia tresări. Se întoarse spre bărbatul care se ștergea pe cap, după ce făcuse un duș.
--Da. M-am antrenat. Nu mi-ai lăsat impresia că suntem grăbiți.
--Păi, nu suntem, dar cu ce te-ai antrenat ?
Alana ridică din umeri.
--Alana, ai condus manual prin nodul spațial? întrebă Erik, parcă respingând concluzia evidentă.
Femeia dădu din cap, înțelegând că greșise. Erik oftă și se așeză pe scaunul secundului.
--Alana, vreau să înțelegi ceva: prin nodurile spațiale, puțini se încumetă să piloteze manual și doar în cazuri extreme. Atunci când un inamic intră după tine în nod, trebuie să pilotezi manual, pentru a obține o poziție favorabilă la ieșire sau ca să te ferești de tirul acestuia. Acum am să-ți explic simplu ce sunt nodurile spațiale și de ce sunt periculoase.
Femeia încuviință tăcută.
--Nodurile spațiale sunt un fel de pliuri ale spațiului. Așa cum o haină mototolită face pliuri, spațiul face și el, din raționamente de fizică spațială, mult prea complicate pentru a fi înțelese de oamenii care nu și-au dedicat viața acestei științe, continuă Erik pe un ton molcom. Vreau să înțelegi că, atunci când intri într-un nod spațial, trebuie să-i urmezi culoarele de demarcație computerizată, pentru că altfel ieși din nod și intri în alt nod, care te poate arunca într-o parte necartografiată a galaxiei sau a universului.
--Înțeleg. Mă ierți ?
Bărbatul o privi, clătinând din cap, și zâmbi.
--Nu am ce să-ți iert. Eu am greșit, pentru că nu ți-am spus. Trebuia să fie prima lecție. Inițiază cursul spre următorul punct, căpitane, spuse Erik, zâmbind.
După 20 de ore, ajunseseră la următoarea destinație, urmând ca, după alte 20 de ore, să ajungă la ieșirea nodului din sistemul Kunli. În acest timp, Erik se adânci în meditație, în timp ce Alana studie jurnalul tatălui lui Erik, iar după aceea, fără știrea lui, luă legătura cu Vrăjitoarele Asasin, care o supravegheaseră. Discutară mult timp și află informații despre planeta Kunli. În dosarul Hartonului, această planetă trecea drept dubioasă și ostilă. Surorile ei o sfătuiră să facă un rând de acte false pentru amândoi, pentru a induce în eroare eventualele controale. Nu trebuia ca cei de acolo să afle că ea este o Vrăjitoare, pentru că rupseseră orice legătură diplomatică cu Hartonul. Nu se știa cum vor reacționa, descoperind o Vrăjitoare Asasin pe planeta lor. Îi dădură o adresă, unde trebuiau să își facă acte false, pe planeta unde vor reîncărca rezervoarele.
Actele arătau foarte bine, iar Erik dădu din cap cu admirație. Alana știa că, oricât de bune ar fi fost făcute, exista un risc destul de ridicat să fie descoperit falsul. Nu pierdură mult timp și reușiră să încarce marfă pentru Kunli, într-un timp record. Femeia nu avea nici cea mai mică idee de ce se grăbea Erik, dar nu întrebă. Urmări cum forțează nava, la un curs ce depășea cu mult parametrii de siguranță, ridicând din umeri. Oricum, bărbatul străbătu distanța până la nodul spațial spre Kunli, în numai o jumătate de oră, de șase ori mai puțin decât cel calculat de calculatorul de bord. Acum, la mai puțin de 10 de ore de la primirea actelor, se aflau pe Kunli și așteptau inspecția, în timp ce containerele erau descărcate din cala navei. Aceasta veni imediat ce macaralele terminară descărcarea mărfii. Verificară doar licența de comerț, dar, când auziră cererea lui Erik de a primi acces la transporturile de vite vii, îi dădură o cartelă și îl îndrumară spre un birou de relații cu publicul. Acolo îi așteptau doi funcționari civili și doi oameni, pe care ei îi considerară dubioși. Erau îmbrăcați în costume identice cu ale funcționarilor, dar privirile lor erau diferite.
--Bună ziua. Ni s-a comunicat că sunteți interesați de comerțul cu animale vii.
--Desigur. Este un profit mare.
Funcționarul ridică din sprâncene.
--Adevărat, dar nu oricine are voie să facă astfel de transport. Contractele sunt diferite față de cele încheiate de Consiliului Caselor Mici și Mijlocii.
--Nu sunteți sub autoritatea Consiliului Caselor Mici și Mijlocii? întrebă Erik mirat.
--Ba da, dar, având în vedere că transportăm bunuri în afara Federației, nu ni se impune un contract tipizat.
--Înțeleg. Nu mă interesează tipul de contract, ci să-l obțin. Vă asigur că-l voi respecta, spuse Erik, înțelegând că omul mințise și că orice întrebare în plus îl îndepărta de scopul pentru care se prezentase pe planetă.
Funcționarul îl privi neutru, apoi îi zâmbi.
--Trebuie să facem anumite demersuri. Este o meserie legală, dar foarte bine plătită. Asta atrage mulți nelegiuiți. Vă vom verifica actele și licențele.
Erik ridică din umeri și îi întinse portcardul metalic, în care avea toate actele. Alana făcu și ea la fel, fără a schița vreun alt gest. Funcționarul le luă și le introduse într-un calculator.
--Domnul Alvin Klamer și doamna Irina Granov. Foarte bine, acum puneți mâinile pe acest dispozitiv pentru identificare.
Cei doi se supuseră testului de scanare a mâinii, apoi celui de scanare a retinei. Când calculatorul începu demersurile de căutare, în încăpere mai intrară trei indivizi. Erik întoarse capul spre ei și îi salută, dar o făcuse pentru a-i observa. Aceștia nu erau în nici un caz funcționari.
--Mă tem că sunt ceva probleme, spuse funcționarul, zâmbind profesional. Se pare că aceste acte sunt contrafăcute.
Erik o privi pe Alana, care-i întoarse o privire liniștită, în timp ce funcționarul continua pe același ton profesional, liniștit.
--Legile federale condamnă uzul de fals…
--Dar planeta nu este în Federație, spuse Alana, întrerupându-l.
--Cam așa ceva. Cred că ar fi inutil să vă spun că identitatea voastră îmi este cunoscută, doamnă Roth, spuse acesta, zâmbindu-i Alanei. Oricum, se pare că am făcut afaceri cu tatăl dumneavoastră, domnule Faden, i se adresă acesta lui Erik.
--Oh? Tatăl meu a fost ucis…, spuse Erik liniștit.
--Condoleanțe.
--Nu l-am văzut de la 5 ani, domnule.
Funcționarul îi aruncă o privire neîncrezătoare.
--De unde ați aflat de transportul de vite ?
Erik îi zâmbi larg.
--Cred că nu mai este nevoie să fac pe neștiutorul. Am fost traficant, iar cei de acolo aud anumite lucruri, care nu sunt trecute pe liste. Oricum, vreau să vă atrag atenția că sunteți în baza de date a Consiliului Caselor Mici și Mijlocii.
--Așa este, dar nu mulți se încumetă să vină aici.
--Pentru că nu este trecută destinația și umblă vorba că sistemul nu este sigur, bănuiesc.
--Ceva de acest gen, replică sec funcționarul.
--Sunt un pilot bun.
Funcționarul își îngustă ochii.
--Mda, asta poate fi. Ce știți despre tatăl dumneavoastră ?
Erik îi aruncă o privire piezișă.
--Că m-a lăsat cu o datorie mare pe Furius, pentru care am luat bani împrumut de la traficanți, lucru care poate este la fel de periculos ca o datorie pe Furius. Am nevoie de bani cât mai repede, spuse Erik, cu o fermitate care-l făcu pe omul din fața lui să-i acorde o privire suplimentară.
--În ce condiții a murit tatăl dumneavoastră?
--Nu știu și nici nu mă interesează. Vreau să scap de datorii, spuse Erik iritat. Am fost înștiințat că a fost ucis, dar mai mult nici nu vreau să știu. Nu sunt ca el și nu vreau să-i cunosc nici prietenii și nici dușmanii.
Funcționarul își mângâie bărbia, evaluându-l din priviri.
--Înțeleg. Totuși, mai am o întrebare. Știați că Autoritățile Federale au emis un ordin de înfățișare, care trebuie îndeplinit până în 90 de zile standard?
Erik era cu adevărat uimit de această dată, dar nu lăsă să se vadă. Își reveni repede din surpriză.
--Nu știam, dar bănuiesc că nu va dura 90 de zile un transport. Probabil, îmi vor da un avertisment.
--Poate că da, dar sunteți marcat drept persoană dubioasă. Cu alte cuvinte, sunteți un infractor, căruia nu i se poate proba activitatea infracțională.
--Eu, personal, nu recunosc nimic. Sunt nevinovat până la proba contrarie, corect ?
--Foarte corect, domnule Faden. Spuneți-mi, de ce mi-ați prezentat acte false, dacă nu aveți nimic de ascuns ?
Erik ridică din umeri.
--Am nevoie de slujba asta. Vroiam să am un dosar curat și, în plus, nu credeam că va fi mai mult decât o verificare de rutină, spuse el, lăsând privirea să-i lunece spre mâinile pe care le ținea în poală.
--Aveți dreptate, falsurile sunt foarte bine executate. Oricum, noi putem proba o infracțiune, spuse omul, trecându-și mâna prin păr.
--Chiar este nevoie?
Bărbatul îi zâmbi.
--Nu chiar. Să spunem că aceste acte false vor fi garanția că vă veți duce la bun sfârșit contractele contactate pe Kunli. După cum ați spus, nu sunteți ca tatăl dumneavoastră, iar el avea un mare respect pentru termenii legali ai contractelor.
Erik se plimba nervos pe coridorul lung al navei. Alana stătea sprijinită de un perete al acestuia și îl privea spășită.
--Eu sunt corect cu tine, Alana, și tu… ? De ce nu mi-ai spus că actele false vor fi descoperite?
--Erik, înțelege, una este să mimezi uimirea și alta este să fii uimit. Când ai aflat că te-au identificat, ai fost cu adevărat uimit. Nu am vrut să risc, să se prindă că îi jucăm pe degete.
--Dar acum ne au la mână, nu înțelegi? Ne pot șantaja. Ne pot pune să facem lucruri imorale, spuse Erik, privind-o un moment, apoi rectifică. Mă au pe mine la mână, pentru că tu ai rămas sub o acoperire falsă.
Femeia ridică din umeri, cu o expresie de părere de rău.
--Uneori trebuia să te pui la discreția celor ca ei, pentru a pătrunde înăuntru.
--Bine, bine, Alana, dar pe tine cum de nu te-au descoperit ?
Femeia își trecu mâna peste față.
--Erik, nu este important asta, ci faptul că suntem înăuntru. Acum putem reface drumul tatălui tău.
--Nu este important? Ce nu este important? Că eu nu încerc să te sondez cu capacitățile mele de Gramm, sau faptul că tu mi-ai ascuns un lucru important?
Alana luă o mină îndurerată.
--Nu vorbi așa! Nu te-am trădat, Erik. Îți sunt devotată până la moarte. De ce mă rănești așa?
--Atunci spune-mi, de ce nu te-au descoperit?
Femeia îl privi cu regret.
--Bine, se decise ea deodată. Îți voi spune!
Erik se opri în fața ei și își încrucișă brațele pe piept.
--Rezultatele care le-au venit din rețea au fost neconcludente. Autoritățile Federale mai fac și greșeli în manipularea datelor. O singură linie a unei amprente palmare poate desemna identitatea altei persoane. La fiecare cartelă de identitate, țin mâna în alt fel, influențând astfel rezultatele.
--Și scanarea retinei?
--Neconcludentă. Au stabilit identitatea pe baza amprentei palmare. La scanarea retinei le-au venit trei fișe diferite. Fișele celor cu aceleași caracteristici ale ochilor mei, care au aceeași culoare. Ochi verzi cu aceleași caracteristici.
--Credeam că scanarea retinei este mai sigură decât amprenta palmară.
--Este mai sigură, dar nu înseamnă că nu poate fi înșelată. Este o statistică de un caz la zece, poate cincisprezece miliarde de indivizi, or populația federatiei e de zece ori mai mare. Acum înțelegi?
--Mie de ce nu mi-ai comandat mai multe rânduri de acte?
--Erik, era inutil. Ale tale erau acte false toate, pe când ale mele, în afara celor pe care le-au reținut ei, sunt acte reale. Emise de autoritățile federale. Eu sunt, legal, mai multe persoane. Pricepi ?
Erik o privi calm.
--Alana, îmi pare rău că m-am enervat. Aș vrea să mă ierți, dacă poți.
Femeia îi întoarse o privire veselă.
--Sigur. Mă bucur că nu-mi porți pică.
--Haide, verifică dacă au încărcat containerele, până eu verific termenii contractului cu funcționarul desemnat.
Alana plecă spre cabina de pilotaj pentru a face ultimele teste și verificări, în timp ce Erik ieșea din navă, pentru a se întâlni cu un tip mărunt, escortat de doi polițiști de pe Kunli.
--Bună ziua, domnule Faden. Eu sunt funcționarul care a fost desemnat pentru a supraveghea transporturile de vite vii, spre o locație care vă va rămâne necunoscută.
--Bună ziua.
Funcționarul arăta plictisit și nu avea intenția de a se angaja în discuții inutile cu Erik. De aceea, continuă pe tonul său moale și lipsit de timbru:
--Contractul dumneavoastră este să duceți cele 30 de containere în sectorul 12H, sector în curs de cartografiere. Cursul stabilit pentru a ajunge acolo este rigid, orice alt curs va duce la nulitatea contractului. Veți intra în nodul spre Wertiner, iar la ieșirea din nod veți fi condus de această cartelă spre un nod ascuns, spuse bărbatul, întinzându-i o cartelă mică.
Erik o luă și îl privi nedumerit.
--Vreți să spuneți că voi intra într-un nod necartografiat?
--Ce vreau eu să spun este că aveți destul combustibil pentru tot drumul și o întoarcere pe Wertiner pentru reîncărcare. Nu este admis să reîncărcați rezervoarele înainte de livrarea vitelor. Este vorba de animale vii și de aceea nu aveți mult timp. Ni se cere promptitudine. Prețul rezilierii contractului este de 10 mii de credite pentru un container. Dumneavoastră aveți 30. Toate clauzele sunt pe această cartelă. Vă rog să le citiți atent înainte de decolare. Eu am să vi le numesc pe cele mai importante.
Erik încuviință.
--Întârzierea, cu mai mult de o oră, duce la intrarea în litigiu cu beneficiarul și de aceea va avea repercusiuni asupra dumneavoastră, prin anularea contractului cu cereri de despăgubire. 300 de mii de credite în decursul a 72 de ore standard, în cazul dumneavoastră; după care, în caz de neplată, intră în vigoare contractele, care vă transformă pe dumneavoastră în contract. Această reglementare nu are termen de prescriere și nici plata datoriei nu va anula efectele negative, pe care le va avea asupra dumneavoastră.
Erik încuviință tăcut.
--Desigilarea unuia sau a mai multor containere duce automat la efectul litigiului numit anterior.
--Desigilarea accidentală?
Omul îl fixă cu o privire imbecilă.
--Poftim?
--Dacă desigilarea este accidentală? Se întâmplă la încărcarea containerelor sau la descărcarea lor?
--Verificarea sigiliilor se face după încărcare și înaintea descărcării lor.
--Dacă sunt avariate containerele în timpul unei confruntări cu pirații?
--Efectele sunt stipulate în contract. Aveți grijă să nu efectuați manevre bruște. Acesta e contractul, deci, acceptați sau nu.
--Accept!
--Nici nu credeam altfel. Era o întrebare retorică, mormăi funcționarul. Acum voi verifica sigiliile, ar fi bine să mă însoțiți.
Amândoi stăteau în cabina de pilotaj și priveau monitoarele.
--Vreau să-mi continui antrenamentul, Alana, sparse el brusc liniștea.
Femeia îl privi, zâmbindu-i.
--Vrei să spui că ești nerăbdător să treci la următorul antrenament, îl corectă femeia, urmărind cum el încuviințează cu privirea pe monitorul principal.
--Mă tem că încă nu ai ajuns la perfecționarea necesară. După cum ți-am spus, întâi este un studiu aprofundat de elemente umane. Ai ajuns foarte repede la meditație, dar acest capitol trebuie aprofundat foarte bine, spuse ea, privindu-l. Uită-te la mine, Erik.
Bărbatul își întoarse capul spre ea.
--Vei trece la următorul antrenament, atunci când vei putea controla semnele vitale. Când un aparat MedDoc 4,5 nu îți va putea detecta semnele vitale, vei fi pregătit. Pentru asta trebuie să-ți cunoști mintea bine.
--Am înțeles. Întâi mintea, apoi trupul, spuse el, privind din nou monitoarele, apatic.
Femeia se încruntă.
--Ce-i, Erik?
El ridică din umeri, clătinând din cap.
--De ce ești trist, Erik?
--Nu știu, am devenit brusc trist. Nu am nici cea mai vagă idee, spuse el apatic.
--Are legătură cu actele?
--Nu, stai liniștită. Nu are legătură cu actele și nici cu tine. Nu știu de ce am devenit trist.
--La ce te gândești, Erik?
--Mi-a trecut prin minte că Damian a avut planuri mărețe în ce mă privește.
--Poate așa și e. Încă nu sunt compromise.
Erik o privi lung și gânditor.
--Care să fie acestea? De ce am primit o educație la care puțini oameni ajung? Ce a vrut să facă din mine?
Alana se rezemă de spetează.
--Nu am nici cea mai vagă idee. Orice părinte vrea ca progenitura sa să devină ce n-a putut fi el. Poate a vrut să te facă un om de vază al Federației.
--Poate, dar nu ai observat că antrenamentul meu este bazat pe agresivitate? Întâi Academia Militară, apoi antrenament retimonian și, poate primul, antrenament Gramm. Ce să iasă din mine dintr-o asemenea combinație?
--Orice, Erik. Ai primit toate antrenamentele. Dacă a vrut să te facă membru al Consiliului, antrenamentul Retimonian este cel mai potrivit. Dacă a vrut să te determine să urmezi o carieră militară, atunci Academia este cea mai potrivită, iar aptitudinile de retimonian sunt perfecte aici, pentru că armata nu exclude politica. Antrenamentul Gramm este doar cireașa de pe tort. Reușind să-ți ofere un astfel de antrenament, ți-a deschis porți spre orice domeniu, asigurându-se că vei excela.
--Dar nu s-a asigurat că voi fi capabil să controlez aceste capacități Gramm.
--Ne vom descurca noi, stai liniștit.
Bărbatul se întoarse spre monitoare, iar după câteva momente, o privi.
--Dacă nu cumva a luat în calcul că te voi întâlni.
Alana se încruntă.
--Antrenamentul Harton s-ar putea să fie cireașa de pe tort, Alana. Abilitățile Gramm sunt doar o completare a ceea ce ești tu.
--Poate ai dreptate. Oricum, nu cred că este necesar să ne gândim la asta acum. Cel mai bine ar fi să mărim viteza, pentru că nu știu dacă ajungem la timp.
Erik optimiză cursul din câteva comenzi experte, apoi o privi.
--Alana, crezi că înăuntru sunt animale vii?
Femeia ridică din umeri plictisită.
--Ar putea fi arme sau narcotice. Crezi că ar trebui să ne interesăm, Erik?
Erik clătină din cap nesigur.
--Este destul de curios faptul că le-au marcat animale vii. Puteau să le marcheze hrană perisabilă sau eu știu ce altă marfă.
--Puteau. Oricum, profitul este bun. 800 pentru un container. La un singur drum avem 24 de mii.
--Profitul este bun, dar nu cel mai mare. La droguri sau arme poate ajunge chiar și la o mie, în unele locuri chiar mai mult.
--Erik, nu trebuie să îți pui întrebări de acest gen. Am venit aici să refacem ultimele rute ale lui Damian. Acesta este scopul principal, nu ?
--Da, dar nu-mi pot lua gândul. Mai rămân și termenii contractului. Sunt mult prea duri pentru a fi vorba de transport de vite vii. Ce dracu’, la o adică este vorba de animale, nu de bunuri atât de scumpe, încât să ai o clauză, prin care ți se cere de o sută și ceva de ori prețul containerului, în caz de avariere, rupere a sigiliului sau întârziere.
--Clientul nostru, stăpânul nostru. Asta e legea care guvernează comerțul. Dacă asta a cerut clientul, așa s-a redactat contractul. Sunt fel și fel de oameni.
--Așa este, dar mai sunt câteva necunoscute. De ce nu ducem noi marfa la destinație? De ce trebuie să trecem printr-un nod spațial necartografiat și nemarcat de hărțile Federației?
--Nu am răspunsurile, dar, dacă vrei neapărat, îți pot da niște răspunsuri.
Erik întinse mâna spre ea, cu palma înainte.
--Chiar te rog.
--Deci, problema nodului necartografiat poate fi explicată prin ideea de siguranță. Clientul are propria lui rută, pe care pirații sau alți nelegiuiți nu o cunosc. Intrând acolo, scăpăm de pericolul unei lupte. A doua problemă este că ducem marfa pe o altă navă, poate planeta pe care trebuie dusă este prea departe și nu avem autonomie așa mare.
--Văd că ai răspunsuri la toate.
--Nu sunt răspunsuri corecte, Erik. Sunt doar răspunsuri. În situația actuală, răspunsurile corecte ne pot transforma în contracte, pentru cei de pe Sibaum sau Flaider. Nu este timpul să riscăm.
Erik privi monitorul principal.
--Ai dreptate, spuse el, introducând cartela cu coordonatele nodului secret în calculator. Imediat după ieșirea din nodul spațial, în apropierea planetei Wertiner, calculatorul schimbă cursul spre o porțiune care era marcată pustie. După zece minute de la părăsirea sectorului comercial, calculatorul anunță apropierea de o sursă de gravitație scăzută. Ceru acordul intrării în nodul spațial. După numai o jumătate de oră, calculatorul anunță inițierea ieșirii din nod. Erik programă o magistrală de date, care să preia toate aranjamentele de stele din sector și să estimeze o posibilă locație. Totul se desfășură prea rapid, pentru a mai putea fi înțeles. La ieșirea din nod, computerele anunțară blocarea senzorilor pe cale artificială, inclusiv radarul spațial. Văzură cum patru interceptoare, venite din spatele nodului, îi flanchează, iar în fața lor se conturează o navă imensă. Profilul exterior aducea cu navele militare, dar avea atașat sub ea un imens doc cargo.
--Identificați-vă!
Erik privi surprins spre Alana, care-i întorcea o privire la fel de mirată.
--Identificați-vă sau deschidem focul !
--Transport de vite vii, spre o destinație necunoscută. Contract încheiat pe Kunli. Număr de ordine…
--Andocați secțiunea calei la nava mare din față. Fără manevre bruște!
Erik privi monitorul, pe care scria că transmisia se încheiase.
--Alana, ai deschis tu un canal de comunicații?
--Nu. Au deschis ei, se pare, spuse femeia, clătinând din cap pentru a-și întări spusele.
Erik se apropie de nava cea mare și andocă manual. După câteva secunde, pe ecranul computerului apăru o siluetă, care-i spuse să meargă în cală și să fie prezent la verificarea sigiliilor. El se supuse. Spre surprinderea lui, cei care veniseră erau îmbrăcați din cap până în picioare în armuri pentru lupta în spațiu. Aceste armuri erau solide, acopereau absolut tot corpul și erau eficiente atât în lupta terestră, cât și în lupta într-un cadru lipsit de oxigen sau mediu ostil vieții. Aceștia plimbară prin cală un aparat, care le autentifică integritatea sigiliilor. Unul dintre ei îi întinse o cartelă cu credite.
--Aici ai banii. La revedere!
Erik rămase privind în urma lor prostit. De îndată ce aceștia părăsiră locul, apărură macaralele robotizate, pentru a ridica marfa.