- Mioară? Ce dor mi-a fost, tu! de Iașul nostru drag. Măi, și ce frumoasă ești astăzi… Ptiu! Să nu te deochi!
- Ptiu! Ptiu! Mulțumesc, Strungurel. De când ai plecat tu, am zugrăvit și holul, am schimbat așternutul, ți-am cumpărat… papuci noi, flaușați care au capete de cocoșei. Frumușei foc!
- Doamne! Ce bine e acasă! Când mă întorc din delegație și te găsesc atât de apetisantă, pârguită, mă iau niște furnicături…
- Ce scump ești, tu… Dar ia! Ce? Ce faci acolo?
- Mă deghizez în cocoșel de munte! Ca papuceii... Ia uite, ia! Ia uite cum aspir la inima ta.
- Aspiră și respiră! Șezi oleacă, Strugurel! Șezi, de! Șezi că nu dau turcii!
- Așa, neînțărcat?
- Neînțărcat, dragă! Nu mori câteva minute. Eee! Mai știi de când n-am văzut-o pe mămica?
- Pe maică-ta? De vreo lună… Da, dar distanța unește oamenii, tu! Și dragostea crește…, crește…, ca o cocă se umflă.
- Șezi și resipiră, Strugurel! Respiră că avem de discutat. Mai ții minte ce bine gătește mămica? După ce mâncam abia ne mai țineau scaunele, tu!
- Și-n vremea asta ea vorbea… și vorbea… și vorbea… Nu știu cum nu răgușește niciodată! Cei drept: gătește bine.
- Și nu ți-e ție poftă de-o ruladă din cocoșel cu cașcaval, cu ciuperci, morcovi și cu țelină… Þelină, Strugurel! Pentru turnirul de diseară…
- De ce tocmai diseară, tu? Eu acum aspir la degețelele astea frumoase și la piciorușele tale delicate…
- Respiră, dragăl
- Mioara, ești cam ciudată în dimineața asta. Una și cu una fac două! Uite cum facem: eu merg să fac duș, apoi ne retragem frumușel în dormitor și-ți arăt eu cine-i cocoșelul în casa asta!
- Nu! La duș, nu! Apropo de cocoșel: hai să-ți recit o poezie romantică. Aseară am compus-o special pentru tine, după emisiunea ‘Iartă-mă’…
- Poezie? De când scrii tu poezii, Mioară?
- Ne închipuim că suntem la Casa Pogor. Aici e scena, acolo ferestrele și în spate, invitații. Bun, tu așează-te pe canapea, fă-te comod…
- Dar nu vreau poezii! Mai bine cot…coot… cootcodac! cu tine. Înțelegi?
- Și după ce recit, te voi hrăni cu ruladă de cocoșel umplut! Ca la mama acasă.
- Cocoșel? Eu sunt cocoșelul!
- Diseară vei fi cocoșel. Acum ești invitat la un program artistic.
- Nu înțelegi, femeie, că nu vreau poezie!
- Supunem la vot! Care dintre voi, da, voi! cei din sală! Care dorește să asculte o poezie romantică? Hai, mânuțele sus! Uite, dragă! Uite câtă unanimitate pe spectatorii ăștia!
- Tu, Mioară! Ai bolânzit, tu! Cu cine vorbești dragă, că suntem doar noi…
- S-o crezi tu!
- Adică mai e cineva în casă? Mioară, să nu care cumva…
- E spiritul lui Eminescu, a lui Creangă… A Veronicăi… Ia loc și respiră.

S-au întâlnit… Ploua-n grădină
Cu raze palide de soare,
Poetice și visătoare…
El un cocoș, ea o gaină.

Găina-i chirăia că-n viață
N-o să-l înșele niciodată
Că n-or să-i poată spune ‘tată’
Niște nevolnici pui de rață!

Și-așa, din zori și până-n seară
Cotcodăcindu-și fericirea,
Își cuibăreau voioși iubirea
Culcându-se pe-aceeași scară…

Dar vai! Uitau ce spune-o vorbă
Că după râs vine și plânsul!
Cocoșul fu tăiat… Dintr-însul
Stăpânii și-au făcut o ciorbă…

Plângea găina’n bătătură
Și printre hohote jura:
‘Iubitul meu, te voi urma!’
Și-a treia zi era friptură.

- Þi-a plăcut, iubitule?
- Au tăiat cocoșelul! Săracul, ce destin tragic a avut… Mmm! Dar mi-ai făcut poftă de-o ciorbiță de pui.
- Dar de o ruladă de cocoșel, nu? Din cea umplută cu ciuperci, cașcaval, țelină…? Þe-li-nă.
- Ce tot mă iei cu țelina asta, tu? Una - două, țelină.
- Ziceam și eu…
- Gata, plec să fac duș, apoi mâncăm.
- Nu! Întâi mâncăm! Strugurel, mi-e dor de mămica…
- Mie nu! Cât am stat la ea mi-a făcut capul calendar: ‘Strugurel în sus! Strugurel în jos! Strugurel duhnești a țuică! Strugurel nu respira că miroși a țigare!’
- Parcă nu știi că-i înscrisă în organizațiile alea…, alea cu anti-alcoolici și anti-fumători.
- Iar eu tocmai m-am înscris în organizația anti-soacre!
- Nu fi rău.
- Ca să nu spun că anul trecut, de Paște, a venit fără miel... Iar apoi, zor nevoie să schimbăm fotoliile, biblioteca... Cică-s demodate. Să punem neapărat faianță portocalie că-i culoarea anului. Politica asta… Gresia e prea mică, televizorul n-are plasmă, calculatorul n-are destui rami… Nici nu vreau să aud de maică-ta!
- Ești absurd!
- Nu dragă, sunt disperat!
- Să știi că o să vină pe la noi.
- Maică-ta? Nici nu mă gândesc!
- Deja a plecat de-acasă…
- Trimite repede după ea, dă-i o telegramă! Oprește-o cumva!
- Prea târziu, tu!
- Cum adică: prea târziu?!
- E deja aici. A pus în cuptor rulada de cocoșel și acum face duș…

poezia d-lui N. Andreescu