Aviara adolescenților

Gripa aviară a dat peste romașcani. Urâtă chestie, ciudată și rea. Medicii veterinari au dat glas de alarmă, precum cățeii pe care îi injectează, zicând că doresc un exercițiu de preîntâmpinare a maladiei care a facut ravagii prin cele meleaguri asiatice.
Toate bune și frumoase. Fugărite vor fi găinile care cotcodăcesc prin ogrăzile creștinilor ortodocși și catolici. Nici cucoșii nu vor scăpa de mâinile înmănușate ale veterinarilor. O întrebare: de unde vor face rost purtătorii de măști de tomberoane numite, în limba poporului – sau a popoului – cămăruțe de gazare? „Dulce” reviriment, întru amintirea lagărelor, numite în polonezo-germană, Auschwitz, Dachau sau alte alea. Bun prilej de a cita spusele unui bun prieten, care zicea, cu lacrimi de crocodil, că bunicul său a fost la lagărul de la Maidanek. Þâțâiam din buze, noi, colegii, a durere, dar explicația venea brusc: Da, acolo a fost bunicul meu. Þinea o pușcă în mână și stătea în foișor...
Dacă stăm și ne gândim, sau, chiar dacă nu stăm sa ne gândim, că e totuna, dihăniile împenate sunt supuse unui șantaj mediatic. Jurnaliștii s-au dat, fără a avea nici cel mai mic respect, la cadrele didactice. Și au început a da în pagină urâte cuvinte la adresa dascălilor. Mai mult, au dat rotativei și sticlei și eterului de neoprit, violențele din școli. Un asemenea subiect nu trebuia mediatizat.
Moda filmulețelor realizate cu telefonul mobil este la fel precum cele de pe vremuri. Noi, cei care mai avem ceva fire albe în păr, nevopsite, că nu suntem farisei, ne aducem aminte de praștiile cu capse, de pistoalele cu apă. Mode care prindeau repede și se terminau la fel de repede. Și asta pentru că profesorii de atunci nu prea băgau în seamă joaca plozilor. Dacă zbenguiala elevilor se termina cam în două săptămâni, era și pentru faptul ca nu erau băgați în seamă.
Și această joacă, de-a violența, s-ar putea isprăvi repede, dacă mânuitorii de știri nu ar mai da importanță năzdrăvăniilor celor imberbi.
Să fiu bine înțeles. Nu contest gravitatea deosebită a unei asemenea stări de fapt. Dar, orice lucru pus în pagină, pe sticlă sau dat în eter, este de natură a provoca sporirea artificială a unui eveniment care ar trebui tratat cu nebăgare de seama. Chiar dacă doare.
În acest fel, fără îndoială, se încalcă deontologia profesiei de ziarist. Dar, să ne gândim: cât de responsabili, de părinți și de educatori suntem? Noi, purtători de opinie. Noi, cei care avem la îndemână cea mai teribilă armă de la Marea Schismă înspre mileniul în care trăim.
Putem veni seara acasă, după încheierea de ediție și să ne uităm în ochii copiilor noștri, fără a avea nici un resentiment față de violențele și – de ce să nu spunem direct – golănelile petrecute în școli?
Dacă da, atunci, noapte bună!
Vorbeam la început de gripă aviară. Copiii prind aripi și zboară.
Deșteptarea, dascălilor, ca vă papă boala adolescenților nărăviți la rele!
Aveți mare grijă de ei. Doar de aceea ați ales această meserie.
Dacă nu puteți suporta, somn ușor. Acasă la voi. (Ioan Crețu)