Am ezitat mult dar, într-un final, mi-am învins lenea și m-am ridicat pentru a pune de o cafea. Nu o cafea oarecare, nuuuuuu! ci chiar Cafeaua De Dimineață. M-am ridicat de pe saltea cu un efort vizibil care nu a scăpat felinei proprietate personală; zât! ce, trebuie să-ți dau socoteală ție?! salteaua a oftat ușurată în urma mea (sau s-a tânguit? încă mai încerc să înțeleg lucrurile din jurul meu) iar eu, cu pași moi, de pașă răsfățat, am străbătut distanța dintre dormitor și bucătărie.
A doua parte a aventurii mele începe aici; de altfel, bucătăria este un teritoriu recunoscut pentru sălbatica viață de noapte - dacă mă trezesc în toiul nopții, așa cum fac de obicei și aprind lumina, o cohortă de gândaci se răspândesc, în lanț de trăgători, îmbulzindu-se în umilele lor buncăre.
Apuc ibricul, deschid robinetul, robinetul începe să țiuie. Nu mă mai deranjează; sunt imun. Sesizez, însă, o mică schimbare de dispoziție. Deci, nu sunt chiar complet imun. Mă enervez, nu sunt imun de loc! Paștele măsii de robinet! uite cum îmi tremură mâna!!
mă uit în jur, să văd ce aș putea sparge. Nimic! toate rahaturile de vase sunt de plastic!! lumea întreagă e de plastic!!!!
calmează-te! suficient! care ți-e scopul, până la urmă? să bei o cafea sau să... asta... da.
Pun apa la fiert. Marea mea dilemă: să plec de lângă aragaz, caz în care aș putea face ceva, aș putea câștiga câteva secunde de viață, le-aș putea fructifica într-un fel sau altul sau, pur și simplu, să zac acolo, lăsându-mă gândit?
ia să văd, cum mi-aș putea folosi cele aproximativ 40 de secunde?
pacea lumii ca scop pică de la sine.
Aș putea face câteva flotări: nu știi niciodată când ai nevoie de mușchi.
Sau, aș putea să învăț două cuvinte chinezești - în felul acesta, după câteva sute de cafele, aș ajunge să vorbesc mandarina (sau cantoneza?)
Nu, nu merge.. altceva.. am găsit! aș putea să exersez la flaut! că și așa, l-am cumpărat, am scos câteva acorduri ce aduceau a imn în variantă manelistă și l-am trântit în sertarul în care încă mai viețuiește. În minutul ăsta.
Oare ce se întamplă în lume, în minutul ăsta?
undeva, cu siguranță, o găină cotcodăcește. Altundeva, cineva tocmai servește o găină. Într-alt loc, o găină tocmai se servește și, în fine, într-un ultim loc o găină tocmai e servită.
Se întâmplă, cu siguranță și tragedii, dar nu are sens să mă întreb ce tragedii se întâmplă, o să le vad, inevitabil, la știri. Sângele vinde, a vândut dintotdeauna. De la legendele olimpului la războiul din Irak.
Apa din ibric a început să sfârâie. Mă uit, contrariat, la ea. De ce sfârâie? mi-aș fi dorit să fiarbă în liniște. Sunt ocupat acum. A, cere cafeaua. Deschid dulăpiorul, apuc punga de cafea, mă înarmez cu lingurița (da-da, lingurița poate fi o armă, am văzut asta în "închisoarea îngerilor") și pun două lingurițe în ibric. E mult, e puțin? n-aș putea preciza cu siguranță. Pentru unii e mult, pentru altii e puțin - nu-i și asta una dintre micile mari tragedii ale noastre?
Cafeaua este aproape gata; de-acum nu mă mai pot mișca de lângă ibric fără consecințe nefaste pentru aragaz și nervii mei. Sunt prizonierul cafelei. Cafeaua mă ține legat. Oare cât timp din viață pierd păzind licoarea magică? merită?
Nu știu.
Cafeaua e gata.
Minutul s-a scurs.
Un minut pierdut, ca atâtea altele.
Unul dintre miile de minute pe care le arunc cu generozitate pe apa sâmbetei.
Are o aromă deosebită, cafeaua mea - măcar cu atât m-am ales.