Refuza să-l privească și se juca absentă cu ciucurii fularului.
- De ce te încăpățânezi sa mă ignori Maruca ? Amândoi știm acum. Ce rost își mai au toate copilăriile astea? Si spunând acestea o apucă de gulerul negru al paltonașului învăluit în bucata aceea rozalie de material pufos și o trase mai aproape de el, obligând-o astfel să-l privească.
Trezită parcă dintr-un somn profund se smuci atât de brusc din prinsoarea lui încât Petre rămase nemișcat câteva clipe.
- Si cam ce credeți dumneavoastră că știți domnule Georgescu ? Credeți că vă iubesc? Credeți că plâng după dumneavoastră? Credeți că viața mea nu are nici un sens fără dumneavoastră? Credeți că… credeți că… , dar nu avu puterea să mai continue. Oricât încercase să-și stăpânească lacrimile acestea îi brăzdau deja obrajii înroșiți. Se blestemă în gând pentru a nu știu câta oară pentru ieșirea ei lacrimogenă. Și mai ales în fața lui. De ce Doamne tocmai acum și aici, de ce?
Petre, surprins la început de izbucnirea furioasă a fetei nu știu cum să reacționeze. Îi era teamă că i-ar putea face mai mult rău încercând s-o oprească. După câteva clipe de ezitare se apropie de ea. Simțea nevoia să o strângă în brațe, să îi șteargă lacrimile. Însă Maruca nu-i dădu voie întinzând brațul stâng ca o barieră tremurândă între ei.
- Te rog să nu te apropi. Lasă-mă! Lasă-mă și du-te. Du-te, nu înțelegi ? Pleacă!
- Dar Maruca, te porți ca un copil. Eu am vrut doar... . Fata îi întoarse spatele în încercarea inutilă de a-și ascunde ochii. Nici el nu se lăsă și se postă în fața ei, de data asta mai hotărât. Maruca, te rog să te liniștești și să mă asculți. Îi șterse lacrimile, iar mâinile sale păreau atât de mari pe chipul acela micuț. Doamne, cum putuse fi atât de orb atâția ani?
Fata se smuci din nou de sub atingerea lui.
- Sunteți fericit acum domnule Georgescu? Spune? Am ajuns o gâsculiță obnubilată. Am 24 de ani și încă mă comport ca o adolescentă tâmpițică în preajma ta. Dacă aș spune cuiva ce s-a întâmplat în ultimele zile nu m-ar crede. Nu m-ar crede, pentru că eu nu sunt așa. Eu nu sunt așa, înțelegi? Dar tu, tu ...
- Eu sunt un prost, da știu asta. Sunt un prost că mi-a luat atâta timp să înțeleg unele lucruri. Dar crede-mă că nu mă bucură lacrimile tale. Crede-mă că nu mă bucur să văd că tu mă crezi în stare de așa ceva. Mai ales după ziua de ieri, după noaptea de ieri.
- Ha! Noaptea de ieri?!? Mă faceți să râd domnule Georgescu. Ce poate să fii însemnat pentru dumneavoastră noaptea de ieri?! Eventual o experiență inedită, că doar nu aveți atât de des ocazia să ... mă înțelegeți dumneavoastră. Și nu-mi spune că ai crezut toate floricelele ce ți le-am îndrugat. Ha! Tu chiar crezi că pentru tine m-am ... păstrat? Te înșeli amarnic. Ha! Tu chiar ai crezut povestea asta? Râdea nervos și își strângea pumnul simțind cum unghiile îi sapă în palmele înghețate. Și în afară de asta am văzut de dimineață cât de mult a însemnat pentru tine. A fost suficient un telefon și la revedere drum bun. Așa că nu vreau să te mai rețin, nu că nu mi-ar face placere conversațiile cu tine, constructive ca de obicei de altfel, dar nu vreau sa aveți necazuri cu doamna Georgescu din pricina mea, domnule Georgescu. Dacă mai aveți nevoie de ajutor „turistic” îi voi ruga pe colegii mei să vă ajute. Vă pot chiar recomanda câteva locuri extrem de romantice. Vă doresc o zi bună și călătorie plăcută mâine la întoarcerea în țară. Și spunând acestea se îndepărtă profitând de surprinderea ce se citea ușor pe fața bărbatului.
Abia acum își dădu seama că începuse să ningă. Parcă întreg corpul i se golise de orice fel de simțire. Pășea repede lăsând mici urme pe zăpada ce se așezase deja pe trotuare. Privi în sus primind dansul fulgilor pe buzele-i sărate. Își auzi numele strigat. Se întoarse și-l văzu pe Petre alergând.
- Vrei să mă omori, la vârsta mea nu-i de glumit, spuse el râzând. Îi trecu brațul stâng pe sub mâna sa dreaptă și cu cealaltă mână mângâia degetele înmănușate ale fetei, prinse acum de brațul său.
Atât de surprinsă fu de atitudinea bărbatului încât nici nu se gândi să protesteze, mergând acum la brațul lui într-o direcție numai de el știută.
- Ce-ai văzut măi fată la mine? Aaa! Dar înainte de asta să lămurim un lucru. Eu nu știu de unde și de ce doamnă Georgescu ai auzit tu, dar ... .
Maruca îl întrerupse încercând să se desprindă, fără succes, de el.
- Văzut. Unde și pe cine am vazut. La recepție, pe soția ta. Și ar trebui să te felicit, nu? Fericitul eveniment nu poate să se fii produs de mult. Sau poate nu am fost eu „informată” corect. Ioana nu mi-a spus nicioda- ... își dădu seama că porumbelul îi scăpase, dar acum era prea târziu.
Se opri câteva secunde uitându-se la ea și nu putu să nu vadă cum fata roșește și își face iar de lucru cu ciucurii de la fular. Ca un părinte care își ceartă copilul neatent, îi trage ciucurii din mână și îi ridică capul spre el zâmbind.
- Careva să zică Ioana e informatoarea ta. Poftim ce aflu.
- Și se pare că una ineficientă din moment ce nu mi-a spus de existența soției tale. Și oricum, asta era pe vremea când voiam să știu totul despre tine.
- Și acum nu mai vrei să știi de mine?
- Acum știu tot ce aveam nevoie să știu. Tot ce aveam nevoie să știu ca să încep să te uit. Am găsit cel mai bun stimulent.
- Care? Ai de gând să mă arunci în Salzach? întrebă Petre cu greu stăpânindu-și râsul. Că doar așa ai putea scăpa de mine.
- De ce ești cinic?
- Eu, cinic? De ce spui asta? Cu ce greșesc dacă îți spun că doar aruncându-mă acum peste balustrada asta ai putea scăpa de mine. Și o duse aproape de marginea podului. Ei, ce spui?!?
- Stai liniștit că nu acolo se află resemnarea mea. Resemnarea mea se află aici. Și luându-i palma stângă îi desenă pe inelar un cerc. Aici se află, sau ar trebui să se afle, motivul. Nu se supără doamna Georgescu dacă umblii fără verighetă? Sau e doar un accesoriu facultativ care să inducă în eroare pe neștiutoare? Îi dădu drumul și privi la apa care trecea aproape mută pe sub ea. Îl auzi depărtându-se ușor și parcă îl vedea cum își duce mâna dreaptă la frunte așa cum obișnuia atunci când era foarte concentrat. Își alungă din minte imaginea lui. Ar fi vrut să fie mai furioasă că se lăsase păcălită. Dar măcar i-a demonstrat că nu e chiar atât de slabă. L-a demascat doar. Acum îl poate uita liniștită. Ani întregi a încercat să și-l smulgă din ea, dar în zadar. Amintirea lui era acolo orice ar fi făcut. Dar acum a devenit totul posibil. Acum poate să înceapă să trăiască din nou. Noaptea trecută o scăpase de „problema” transformării sale în femeie, transformare pe care se încăpățânase aproape patologic să se producă prin și datorită lui. Iar existența unei soții făcea ca toate acele „dar dacă”-uri obsedante să dispară. Nu deodată, știa prea bine lucrul ăsta, nu se amăgea singură. Dar măcar găsise o motivație mai mult decât rationala.
- Și de ce să se supere doamna Georgescu dacă umblu eu cu sau verighetă? Asta presupunând că ar trebui să port una bineînțeles.
- Poftim ?!?
- Am întrebat de ce s-ar supăra doamna Georgescu dacă...
- Am auzit. Am auzit întrebarea dar nu o înțeleg. Aaaa! Scuză-mă. Ai dreptate. Nu am nici un drept să mă bag în treburile voastre casnice. Dacă pe dumneaei n-o deranjează, ce-mi pasă mie de obiceiurile soțului său în materie de bijuterii familiale.
- Soțul cui?
- Soțul doamnei Georgescu, spuse ea aruncându-i o privire agasată de starea lui de calmitate.
- Soțul doamnei Georgescu? întrebă el străduindu-se să pară serios.
- Nu te înțeleg, pe cuvânt. Mă bucur că găsești situația asta amuzantă.
- Dar doamna Georgescu este căsătorită?
- Þi-ai propus să îți bați joc de mine? Spune-mi ca să îmi scot și nasul de clovn, ca să fie spectacolul pe măsură. Vru să plece, dar el o opri din nou.
- Iartă-mă! Dar nu pot să nu... . Uite, sunt serios spuse el zambind și porni din nou cu ea de braț pe sub zăpada care acum cădea din ce în ce mai des.
- Maruca, pe cine crezi că ai văzut tu la hotel? începu el.
- Pe doamna Georgescu, soț-, dar el îi duse un deget în dreptul buzelor și, apăsând ușor, o împiedică să termine de spus.
- Nu.Nu.Nu.
- Bine dar... și iar o opri.
- Maruca, doamna Georgescu, vezi tu, eu pe doamna asta Georgescu o iubesc foarte mult. O iubesc de când mă știu. O iubesc de când ne-am văzut prima dată. Adică acum mai bine de 30 de ani. Vezi tu, doamna Georgescu e tot ce mai am eu pe lume. Tot ce aveam, până acum câteva zile până să ne reîntâlnim. Vezi tu Maruca, doamna Georgescu este nici mai mult, nici mai puțin decât doamna Georgescu...sora mea.
- Auuuuu! Pentru ce a fost asta?!? spuse el sărind într-un picior în urma loviturii aplicate de tânăra care acum se îndepărta furtunos spre capătul podului făcându-i pe ceilalți trecători să se uite curioși când la ea, când la bărbatul în palton negru care alerga șchiopătând în urma ei.
- Să nu te apropii de mine! îi strigă ea furioasă arătând amenințător cu degetul spre el. Se făcu verde când ajunse în dreptul semaforului și traversă bombănind strada. Îl simțea venind în urma ei, dar nu mai întoarse capul. Ajunsă în piața Domului trebui să facă loc grupurilor de turiști atenți mai mult la trăsurile cu caii frumos țesălați decât la explicațiile ghizilor. Îl văzu venind râzând spre ea.
- Mi-am pierdut antrenamentul la fugit după fete. Putem să vorbim acum sau trebuie să te urmăresc prin tot Salzburgul? Nu ai milă de un biet om șchiopătând? întrebă el arătându-i zona vătămată. M-a durut să știi.
Putea ușor citi furia pe chipul ei. Între sprâncenele frumos arcuite se forma o cută adâncă, iar ochii și așa destul de mici se vedeau acum ca două sclipiri căprui. Nici nu sesiză când ea se aplecă și luă din grămada de lângă ei o mână de zăpadă pe care i-o aruncă furtunos pe piept, iar în secunda următoare o rupse la fugă râzând.
- Mincinosule!
Până să o ajungă ea făcu alți și alți bulgări de zăpadă pe care îi arunca în el împiedicându-l să o prindă.
- Ești cel mai mare mincinos!
- Eu?!? Dar de ce? Te-am mințit eu pe tine vreodată?
- Nuuu! Doar mi-ai ascuns adevărul. Și în lumea asta e mea e cam același lucru. Și porni un nou atac asupra lui.
Trecătorii se uitau zâmbind îngăduitor celor doi tineri care se alergau umplând liniștea pieței cu râsetele lor.
- Și dacă ți-aș spune că te iubesc? îi strigă Petre.
Maruca vru să se întoarcă spre el, dar porțiunea alunecoasă pe care tocmai pășise în goana ei o aduse într-un contact brusc cu pământul. Vru să se ridice, dar alunecă înapoi. În câteva secunde Petre era lângă ea ajutând-o. Sprijinindu-se de el cu o mână își scutură zăpada de pe pantaloni.
- Aș spune că minți, zise Maruca aranjându-i fularul care îi ieșise din palton când o ridicase.
Petre îi luă mâinile într-ale sale sărutându-i ușor vârful degetelor înroșite de frig și zăpadă.
- Să mergem, ai înghețat.
Îi scutură ultimele urme ale accidentului de mai devreme și luându-i mânușile, care păreau atât de mici în palmele sale, i le îndesă pe mâinile întinse cu supunere. O strânse mai aproape de el.
Ieșiră din piață pe sub arcadele păzite de îngerii împietriți și se îndreptară spre cafeneaua din colț. Trecură pe lângă magazinele cochete de dulciuri cu si despre Mozart și se opriră în dreptul unuia dintre ele. Fără să mai stea pe gânduri Petre intră și în câteva secunde ieși ascunzând ceva la spate.
- Închide ochii.
Maruca se conformă și când îl simți aproape îi deschise. Se uită în sus și văzu chipul lui Mozart zâmbindu-i din curbura unei umbrele.
Zăpada cădea ușor și cu fulgi din ce în ce mai mari Vântul abia adia împrăștiind alb peste orașul muzicii.
- Tare mult mai ninge aici, se auzi un glas vesel de femeie dintr-una dintre trăsurile cu clinchet de clopoței. Tare mult mai ninge.