agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-26 | [This text should be read in romana] |
Mediocritatea își întindea brațele hrăpărețe cu o insistență tot mai acerbă, agățând între degetele ei lipicioase crâmpeie din răzvrătirea unui adolescent întârziat.
Striga din răsputeri, striga cu patimă, cu violență, până când ochii injectați refuzau să mai vadă, până când, biciuită de efortul icnetului, inima începea să bată tropotit, împingând năvalnic sângele a cărui goană nebună se lăsa auzită. Striga pâna pocnetul din urechi devenea dureros iar gura schimonosită abia reușea să încheie travaliul cu… „vă rog”. „Ești nebun”… îi spuse într-o zi o prietenă… și vorbele ei se rostogoliră asupra lui lovindu-l peste picioare, lovindu-l în așa fel încât, pentru prima oară, căzu în genunchi. De ce l-a îngenunchiat viața?! Asta-i singura postură din care îi este permis să ceară?! Durerea pornită din caldarâmul ce-i zdrobise rotula și demnitatea începu să-l coplesească. Îl dureau străzile cu trotuarele lor zdrențuite, îl dureau ferestrele clădirilor din jur, pe care cineva le ciobise aruncând cu vorbe. Durerea îl îmbrățișa ca o doamnă bătrână, parșivă și vulgară, care-i șoptește în urechile asurzite trivialități ce-l smunciră cu îndemânare meschină de la sânul inocenței… „Sunt tânăr doamnă…” strigă el, și ființa începu să-i fie inundată de revoltă, izvorâtă dintr-un vis uitat, revigorând strigătul sălbatic de durere, strigăt pe care-l credea înjositor dar care acum se dovedea srigăt de luptă, acel strigăt ce dăinuie ancestral în fiecare dintre noi. Întinse brațele spre cer cutând acolo steaua de care să se agațe, dar cerul rămase mut si indolent iar brațele sale bătură aerul în gol și se înfipseră în asfalt. A vrut să dea drumul iar strigătului dar linistea suspectă din jur îl înecă. Îi era frică să respire, ca nu cumva zgomotul respirației sale să spargă ceva. Panica îl făcea să nu mai simtă rănile care musteau de sângele în clocot, de sângele său tânăr în care câteva zeci de generații își puseră firmitura de speranță. Începu să-l chinuie acea liniște, să-l apese, să-l agite, să-l ducă spre nebunie, o nebunie pornită din neputința materializării revoltei. Simțea că se sparge, se descompune… Nu mai suporta atâta liniste… „Cântă”, bubui o voce, și întradevăr totul se sparse în miliarde de fragmente microscopice ce începură un dans haotic, un dans al împerecherii, unindu-se pe rând, formând mici entități ce cresteau întruna… Așa prinseră formă și luna și fresia care astăzi, muiată în cerneală, mâzgâlește nebună această plângere… Așa am prins formă și tu și eu… dar în mine mai dainuie încă strigătul de luptă…
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy