Am hotărât să ne despărțim oarecum de comun acord, în încercarea de a repara o încăpățânată greșeală parentală. Așa li se păruse babacilor mai nimerit din punct de vedere educațional, deși, în realitate, avuseseră în vedere numai confortul personal. Adică de ce să alergi după doi gemeni zănateci, cu începere de la nevinovatele plăceri ale copilăriei până la neplăcutele vinovății ale pubertății? Așa că ia să lăsăm noi siamezii ăia sudați, fiecare cu sexul, cu mâna, cu tabieturile proprii și vorba ceea : un cap are mai puține migrene decât două.

Problemele au început din momentul în care mi-am dat seama că soră-mea era o haotică ce ura geometria și era la mare dragoste cu bonetele în picățele. Au contraire, eu mă declar un tip sobru, pudic și cu lecturi clasice. În biblioteca mea volumele sunt dipuse într-o ordine paradisiacă, precum rațele înșirate pe sârma de telegraf. Zadarnic încercam eu să mă pătrund de teologia sufrageriei Charpentier sau să studiez influența Poeticii lui Boileau asupra faunei, pentru că exact atunci Maria del Torro y Castro – adică soră-mea, ce…te faci că nu pricepi ? – avea chef de tras la măsea, de duhănit o mahorcă ori de privit Sifonarul, o telenovelă persană. După o zi de meditație și reculegere îmi făcea o deosebită plăcere să mă întind pe divan moțăind pe acordurile unei sonate de Alessandro Scarlati. Dar credeți că era posibil ? când o jumătate a trupului meu făcea sex ( poziția 14 ) cu vecinul de la 7, macagiul transpirat și bețiv, zis și Delfinul !?

Viața asta dezordonată a început să-și arate urmele asupra soră-mii dar, vai, și asupra tenului meu căprui. Cu toate acestea, în fiecare dimineață, pe ritmul unui marcia funebre ( de preferință Beethoven, dacă nu e cu supărare ! ), îmi executam programul yoga, după care spălam vasele, hrăneam plantele, frecam geamurile, udam câinele, croșetam o babețică, zugrăveam ușile și doar la urmă de tot traforam în cașcaval statuile mele favorite : Bizon între 2 anotimpuri și Natură moartă cu termopan. Dețin până în prezent trei milioane o sută treisprezece variante, pe care intenționez să le donez spitalului de peritonită, pentru a avea cu ce să achit operația de dezmembrare siamezică.
În tot acest timp – imaginați-vă numai – căram după mine jumătatea flască a sexului frumos, duhnind a cocaină și pepsi-cola, legumizată după sute de nopți de hockey pe iarbă și karaoke la club „ Gibraltar ”. Tot atunci luase și obiceiul saturnian de a purta sutienul acela cu 4 numere mai mari ( o singură cupă, bineînțeles ) și cu barete fosforescente. Colegii de la Academie erau totalmente consternați când mă vedeau apărând în halul acesta, deși eu nu conteneam să le explic că împotriva voii mele folosisem supozitoarele cu usturoi. Mare fuse și mirarea soră-mii când se văzu pozată ( așa scofâlcită și numai cu 3 bigudiuri ) pe pagina întâi a prestigioasei Lettres Internationales.
Primăvara mai cu seamă era cumplit. Pe Maria del Torro o lovea tot mai des astenia și amnezia, încât monstrul monocefal pe care-l alcătuiam ajunsese mai mult mort decât viu, mai mult os decât piele. Uita unde-și lăsase ochelarii, ciorapii și trâmbița și atunci pornea vijelioasă în căutatrea lor, târându-mă așa, în pijamale și cu violoncelul între picioare, printre mari mormane de șosete, paltoane, perne și pixuri. Într-o vreme încercase să se arunce de la balcon – îl văzuse pe Delfin oferindu-i unei puștoaice un cireș înflorit – însă piciorul dinspre partea mea rămas agățat de sârmele de rufe. Astenia, de altfel, lovise și jumătatea mea de corp. Dusă era grația sud-africană cu care executam mișcările ritmice ale cadrilului ; jefuit am fost și de puritatea lingvistică : vorbeam când franco-germana, când cele 6 dialecte polineziene pe care nu le pricepea în ruptul capului centralista de la butelii, zisă Dalmațianu. Răul produs era ireversibil : o mână cânta la pian în timp ce alta scărpina scrumbia la ceafă . Încă mai există o fotografie în care eu îmi satisfac manichiura în hamac pe când Maria del…atârnă într-o parte, la tribord – neg stafidit în bătaia vânturilor.
Iată de ce am decis să ne separăm. Îi las ei totul : rinichiul cel bun, piciorul epilat ; îmi asum eu ochiul cu cataractă și axila nebărbierită. Nu v-am scris, totuși, pentru a vă scârbi cu drama mea personală. Stimată redacție, motivul este cu mult mai triumfător : vă rog, dacă aveți pozibilitate, ajutați-mă să găsesc un siamez donator de soră, cu care – recte dânsa – să mă sudez întru fericire teologică și demnitate geometrică. Doresc o tânără pistruiată, cu personalitate și unghii fără pieliță ; dimensiunile de preferință : 45/26/47. La rându-mi ofer un stomac sănătos, un picior cu fesier bine dezvoltat și jumătate de cap rafinat ( doar ceva probleme cu ochiul ), stil Lodovic XV. Încă o dată, cu mulțumiri anticipate, fac urarea tuturor cititorilor : Siamezi din toate țările, ia mai uniți-vă !

Semnează : Statupalmăbarbăcotcălarepejumătatedeiepureșchiop