Pentru că sunt genul de persoană care devine obsedată din prima clipă, care râde, zâmbește, dar 99% din aceste ocazii tragice nu simte că ar trebui să facă asta. Pentru că sunt cea mai ipocrită arătare de când telenovelele. Pentru că mă macină gânduri inutile; de fapt, inutilitatea gândurilor mă face să nici nu le botez așa. Pentru că zilnic mă trezesc cu frică, inima îmi bate mult prea puternic și vreau să fac altceva, dar vrând-nevrând mă complac și fac aceleași lucruri, care din nou, din lipsă de sens, nu prea pot fi numite lucruri. Pentru că n-am prieteni- fie îi îndepărtez pe cei adevărați și mă apropii de cei falși, fie mă împreietenesc cu cine nu trebuie și în general nu am grijă de relații. Pentru că sunt o egoistă aparent altruistă, care ajută pe cine n-ar trebui și care refuză să vadă oamenii chiar nevoiași. Pentru că sunt cinică, ironică și sarcastică fără motiv, doar ca să mă-mbăt cu o boare de putere. Pentru că sunt o neputincioasă, dependentă de cei din jur. “Pentru că dependențele aparțin celor slabi.”- nu mai spune! Pentru că sunt un exces. Pentru că sunt un zel, dar niciodată “exces de zel”. Pentru că sunt “adevărată” pe hârtie și lumea crede că sunt “distrusă”, ca să mă exprim elegant. Pentru că am iubit o singură dată, foarte probabil în van, dar mă scald în neîmpărtășita mea situație. Pentru că visez, idealizez și rămân fără nimic. Pentru că nu citesc ceea ce ar trebui. Pentru că sunt “an auditory and visual learner”. Pentru că ipohondria mi se adeverește. Pentru că aș plânge din cinci în cinci minute. Pentru că mi-e frică de naștere ș moarte. Pentru că scriu, poate, precum vorbesc și „textul“ devine ușor „neinteresant“ pentru cunoscuți. Pentru că vorbesc singură, pe roluri. Pentru că nu vorbesc despre ceea ce scriu, sau despre ce mă apasă, cu cine ar trebui. Pentru că sunt o babă. Pentru că sunt încrezută, din nou, fără motiv. Pentru că am ștachete înalte, care coboară de fiecare dată când se ivește o “persoană” aparent interesată de mine. Pentru că am trecut peste momentul “umblăm cu oricine”. Pentru că, totuși, mă simt puternică. Pentru că, undeva, sunt tratată cu respect, poate admirată și mai ales invidiată. Pentru că cercul se restrânge și voi rămâne cu puțini în jurul meu; puțini, dar adevărați- simt și sper, sau invers. Pentru că pot regăsi o punte comună cu fiecare persoană din trecut. Pentru că lumea ar muri până m-ar cunoaște. Pentru că ăsta e farmecul meu stupid- pulsațiile din interior, care mă străpung și sunt contrare. Pentru că e banal ca litera să fie reprezentarea sunetului, să avem sinonime și antonime. Pentru că vreau mai mult, dar nu știu ce. Pentru că o să îmbătrânesc. „[...] Cinci, șase ani! [...]“ Pentru că sunt inaptă să folosesc gadget-uri la modă. Pentru că scap de rușine în ani buni. Pentru că niciodată nu o să-mi pierd cearcănele. Pentru că apreciez totul după ce l-am pierdut. Pentru că sunt un clișeu. Pentru că n-am tehnică la aproape nimic. Pentru că mă doare, dar continui. Pentru că am un singur gând. Pentru că nu sunt atentă când ar trebui. Pentru că am uitat să învăț sau n-am știut niciodată, deși câteodată o mai fac. Pentru că nu știu nimic. Pentru că, poate, memoria mea nu mă ajută la prea multe. Pentru că obosesc. Pentr că răbufnesc rar, dar atunci arde. Pentru că lumea vorbește frumos despre mine și eu mai puțin. Pentru că nu se mai termină lista. Pentru că vreau să-l văd. Pentru că vreau să vorbim și să nu uităm de râs. Pentru că par a refula. Pentru că, mi-e frică s-o spun: sunt singură și înghesuită în mine. Pentru că nu sunt “EMO”. Pentru că știu prea puțin din prea multe domenii. Pentru că trebuie să pierd urgent ceva. Pentru că, totuși, nu dispun de cel mai mare echilibru. Pentru că înnebunesc secundă de secundă. Pentru că am viața programată, dar ea întârzie. Pentru că întotdeauna citesc în spatele numelor. Pentru că aș vrea să fiu nume, sunet sau senzație. Pentru că nu mi-e bine. Pentru că eu sunt o antiteză sau o poveste. Pentru că sunt un copil de aproape 21 de ani. Pentru că nu fac mai nimic. Pentru că mai demult aș fi dormit etern, iar acum mă trezesc tulburată și nu-mi pot omorî somnul. Pentru că mi-a expirat contractul cu adolescența. Pentru că nu știu cum o să trăiesc. Pentru că “sufletul “ ațipește puțin, acum. Pentru că nu mă machiez. Pentru că nu mă pricep. Pentru că inițierea îimi joacă feste. Pentru că spionez. Pentru că am pierdut aproape tot timpul. Pentru că îmi place să mă gândesc “cum ar fi fost?” și apoi mă curentează rea-litatea. Pentru că în club nu se vorbește despre câte grame are sufletul. Pentru că vreau acolo unde e nou, necunoscut, dar experimentat. Pentru că voi îngheța când va trebui și nu va fi deloc bine. Pentru că sunt o necioplită în gesturi și sunete. Pentru că sunt un tomberon cu amintiri. Pentru că sunt pe “Repeat”. Pentru că fac doar ce vreau eu, dar nu prea știu ce vreau. Pentru că am darul de a (re)cunoaște oamenii. Pentru că mă plac oameni diverși. Pentru că ei cred că eu mă distrez cu adevărat. Pentru că eu pornesc întotdeauna fără chef… la chefuri. Pentru că dățile în care m-am simțit chiar bine sunt mult prea puține. Pentru că toate preferințele mele sunt forțate. Pentru că ceea ce apare aici nu e ieftin. Pentru că văd părinții în fiecare copil. Perntru că mă obișnuiesc cu neregularitatea. Pentru că sunt ghilimele. Pentru că sunt o bârfă. Pentru că vreau să fiu lăsată în pace. Pentru că nu mă știu îmbrăca. Pentru că am o minte îmbolnăvită. Pentru că am impresia că sufăr.
De aia ești tu! O(h,) Obsesie!