agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3977 .



jucării pentru fiica noastră
prose [ ]
looney toones

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2007-08-26  | [This text should be read in romana]    | 



cel mai mult mă enervează diminețile. oamenii se trezesc chirciți ca niște fetuși cu ceară pe ochi apoi caută lucruri importante care să-i facă puțin conștienți.

*

ultimul lucru pe care l-am auzit despre tata a fost ca stătea pe griviței la o concubină. cînd a plecat femeia la mare tata a vîndut tot din casă și a băut banii în două zile. i-a lăsat o plită cu două ochiuri și un scăunel.

mama păstrează și-acum toate scrisorile. l-a cunoscut pe vremea cînd era student la zootehnie. mama era frumoasă cu părul lung avea o față rotundă ca prunele pe care le auzeam căzînd pe țigla de la bucătărie.

*

andreea eulalia emiliana silvia ștefania. ce nume să-i dăm? gîndește-te bine toată viața ne cărăm numele în spate ca pe o cochilie cu cît numele are mai multe litere cu atît trăiești mai mult.

am dormit pe o jumătate de saltea arcurile mi-au intrat în carne ca niște ace.
n-aș putea să-ți explic ce fel de pace mă încojoară. unitatea militară se deschide ca o femeie cîinii se gudură miroase a plăcinte cu mere. uneori îmi vine să cred că oamenii s-au născut în australia și că de fapt nu suntem oameni suntem canguri avem un marsupiu în care păstrăm lucrurile mai importante. duc mîna la stern te simt acolo și totul e bine.

*

fractură deschisă cu strivire a nervului doctorii vorbeau în șoaptă spuneau că n-am să mai fac nimic cu mîna dreaptă. o dată pe săptămînă mi se dădea ghipsul jos îmi puneau pe mînă niște buline din care ieșeau tot felul de fire mă furnica tot corpul și-mi venea să mă scarpin. cînd mă duceau la operație mi se făcea frică plîngeam dacă nu știe mama în ce salon m-au mutat îmi puneau o mască pe față simțeam în gură un gust de sărățele apoi nu mai simțeam nimic. mă trezeam înconjurat de niște verișori seminariști îmi dădeau gumă de mestecat erau ca niște pastile roz de ciudă copiii din salon spuneau ca se cheamă căcat mexican.

cînd am plecat din spital doctorul mi-a dat cadou un ou de lemn și o moară de vînt despre care am aflat mai tîrziu că se cheamă ventilator de buzunar.

*

ai înțeles de ce mi-e ușor să trec prin fiecare zi în care nu ești. mă spun ție și ăsta e singurul lucru care mă vindecă. duc mîna la stern te simt acolo și totul e bine.

*
cel mai mult ne era frică de furtunul de la mașina de spălat. cele mai proaste note le aveam la fizică și mate. în mîna mamei furtunul se transforma într-un monstru șerpuia cînd nu te aștepți și lăsa niște urme pe toată pielea ca amibele pe care mama ne punea să le desenăm.

cînd a fost ședința cu părinții ne-am hotărît să fugim de-acasă. am luat toate cearșafurile din casă și pe karl may ne-am dus pe malul siretului. era înspre primăvară și zăpada nu se topise. am făcut un cort din cearșafuri apoi am dat la pește. seara am făcut focul mîncam cu frate-miu brînză în farfurii de plastic. a început să bată vîntul ni s-a făcut frică lu frate-miu i s-a făcut dor de mama. am pus pe foc toate cearșafurile ca să nu mai avem bagaje de cărat apoi ne-am întors. frate-miu și-a călcat pe inimă și a bătut la ușă eu m-am culcat sub scara blocului. noaptea a venit mama și m-a luat în casă.

*

o să vină și vremea noastră. azi e o zi cum îmi place mie a plouat e cam întuneric e o zi bună de pierdut la munte. a ce nu ți-am spus visez cu ochii deschiși ca și cum ar fi cel mai important lucru.

bariera s-a ridicat ca fusta unei femei să trăiți am senzația că fac ceva important miroase a plăcintă cu mere. soldații fumează pe rupte apoi sapă șanțuri. aș face dragoste cu tine prin căminul ăla pustiu.

la batalionul transporturi totul e bine. duc mîna la stern și totul e bine. mintea o ia razna din nou. îmi spun că cele mai frumoase jucării pentru fiica noastră sunt mîinile tale. poți face din ele păpuși farduri un pian. întotdeauna vor fi acasă întotdeauna vor avea liniște.




.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!