...a venit și ziua ce mi se părea O UTOPIE, departe, când jocul început odată s-a sfârșit! o să-mi lipsească DOAR frenezia dimineților cu tine stropit de cafea sau cafeaua condimentată cu tine, aromată, fierbinte, neagră...
acum îmi dau seama ce goală sunt și ce neînsemnată și ce mult m-am risipit intr-o relație fără rost!
...priveam în vagonul trenului de metrou, vechi, murdar, de periferie...câți oameni aproape fără identitate, treceau ca umbrele, nevăzuți...o femeie ce-ți poartă copilul ca într-un marsupiu, pe piept, obosit, nemâncat strivit de priviri fără pic de interes pentru durerea lor...bătrâni ce-și poartă zilele, câte au mai rămas împreună cu hainele lor soioase în saci de plastic, destine la purtător!...copii ce nu cunosc mângâierea, nicidecum răsfățul, cărora li se pare fuga înainte-înapoi sau în cerc-continuă, singura opțiune!
...tuturor le-aș cere iertare pentru că nu le-am acceptat durerile...m-am risipit doar pentru tine, mă simt de parcă aș fi alunecat, stupid! pe o coajă de banană...
...de-acum viitorul îmi e spălat și nou ca un curcubeu după furtună, ca un cânt-rugăciune ce anunță Învierea....