DEDICATIE: PENTRU BIANCA-FLORENTINA SI AURELIA, CARE M-AU AJUTAT SA SCRIU ACEST CAPITOL

Noaptea acoperea cu repeziciune ulitele mohorate ale Forestlife-ului.

Un crivat grozav pusese stapanire peste oras, spulberand ninsoarea ce parea sa se eternizeze; trecusera deja trei zile, zapada trecea pana dincolo de mijloc,, iar oamenii, speriati, se izolasera in casele lor, rugandu-se ca Cel-de-Sus sa se indure de dansii.

Si totusi, ignorand vantul puternic si noianele de zapada, o trasurica ponosita astepta cuminte pe drumeagul ce ducea spre tintirim. Nu putea fi vorba de vreo ingropaciune, data fiind ora inainta si facand abstractie de lucrarea vreunui excentric, deci poate ca traseul ales era o simpla coincidenta.

Un vizitiu mustacios ca un husar dormita pe capra cu pipa in gura., gata-gata sa se pravaleasca intre cei doi cai de smoala, ce motaiau cu aceeasi pofta ca si stapanul lor. Nimic deosebit pana aici, daca nu punem la socoteala asprimea gerului, ce paraliza chiar si infimul gest;, cele trei suflete de care am vorbit nu pareau sa sufere deloc din pricina vremii, din contra, animalele erau linistite, iar in obrazul omului trasparea dulceata visului.

Dar aceasta atmosfera idilica nu dura mult..Zapada scartaind sub cizme si de dupa coama unui deal, aparura siluetele a trei barbati, care se apropiau cu pasi rari catre trasura.

Diferenta de dintre ei era lesne de vazut, fiind exprimata nu numai prin respectul cu care i se adresau ceilalti siluetei din mijloc, dar si prin faptul ca acesta era mai inalt cu un cap decat dansii.

Era usor de inteles ca era el era seful acelui grup si cei doi il ascultau cu sfintenie.

- Deci s-a sfarsit, nu? intreba el,meditativ, privind inaintea sa..

- Da,spusera in acelasi timp celelalte doua siluete.

- Si tancul acesta e baiatul, da? ii chestiona apoi, mofluz, aratand printr-un gest catre galagiosul “pachet” din bratele celui din stanga sa.

- Da… ssst… l-am luat… sst… taci, te rog… el e,domnule, reusi sa-l lamureasca cel cu “povara”.

Era intr-adevar un copilas ceea ce ducea in brate, dar n-avea habar cum sa se poarte cu el, il tinea intr-o pozitie incomoda, fapt pentu care bietul prunc plangea fara incetare, asurzindu-i pe cei trei drumeti.

- Domnule, nu inteleg de ce nu l-ati omorat pe baiat, adauga inciudat cel din dreapta sefului, incrucisandu-si bratele peste piept.

“Domnul” ii trase una peste ceafa, lecuindu-l de limbutie.

- V-am mai spus ca am nevoie de un mostenitor si parintii lui n-ar fi fost niciodata de accord sa-l cresc eu, spus el pe un ton sententios.

- Dar nu e ca noi,spuse cel cu pruncul, pe un ton plangaret. Nu e demn.

- Eu hotarasc daca e demn sau nu,spuse seful.Oricum, e mai demn decat voi… E nepotul meu,, deci sa nu va mai aud!! Haideti, mai repede, ca doar nu mergeti la plimbare!...

Seful mari pasul, iar ceilalti il urmara anevoie, cel cu pruncul, sasaind intr-una catre cel mic, iar celalalt, masandu-si in rastimpuri grumazul, ca si cum palma sefului a fi avut impactul unei bate de vreo cateva kilograme.

Nimci deosebit, daca nu punem la socoteala ca desi omatul era mare, cei trei nu se impiedicau prin nameti, ci pareau sa pluteasca cumva pe deasupra zapezii.

Ajungand la trasura inzapezita, seful deschise portiera, urca, apoi lua copilul si-l aseza cu grija,intr-un cosulet, care se afla deja pe bancheta vehiculului.

Vizitiul se trezi buimac, cand stapanul tranti portiera si caii atinsi cu varful biciului, isi scoasesera picoarele din zapada si, incepura sa traga lin trasura, alunecand peste troiene, asa cum fasera si cei trei drumeti de mai devreme.

Cei doi oftara din greu, apoi dadura din umeri si-si vazura si ei de drum.